Psihoterapia rupe vraja broscoilor si printeselor
articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09» cultura psi »
Autor: Victor Popescu
Numele de botez, modelele timpurii sau sentintele repetate ale parintilor nemultumiti de odrasla lor contribuie hotarator la destinul unei persoane. Pentru a indrepta partile maligne ale planului inconstient de viata, liberul arbitru are nevoie de o calauza. Psihoterapeutul poate ajuta persoanele nemultumite de viata lor sa clatine scenariul de care s-au atasat.
Ce spunem dupa „Buna ziua“? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, psihiatrul si psihologul american Eric Berne a redactat nu mai putin de 500 de pagini. Si nu in zadar, pentru ca „aceasta intrebare copilareasca prinde in ea toate intrebarile esentiale ale existentei umane. Este intrebarea pe care copiii mici si-o adreseaza lor insisi, la care copiii mai mari invata sa accepte raspunsuri deformate, de care adultii scapa acceptand raspunsurile deformate ale celor mai buni ca ei si despre care batranii filosofi intelepti scriu carti fara a gasi vreodata raspunsul. Ea contine intrebarile «De ce vorbesc oamenii unii cu altii?» si «De ce le place oamenilor sa fie agreati?»“, arata Berne.
Cum scapam de gunoiul din minte
Berne este cunoscut azi in toata lumea drept parintele analizei tranzactionale. Psihiatrul american paraseste in 1959 Institutul de Psihanaliza din San Francisco si propune un nou tip de psihoterapie, mai simpla ca limbaj, influentata totusi de Freud, Jung sau Adler, dar si de behaviorismul la moda in acea vreme in Statele Unite. E vorba despre analiza tranzactionala, care va cuceri repede piata psihoterapiilor americane multumita puterii de convingere si conceptelor accesibil expuse. In anii 1980, SUA numara peste zece mii de psihoterapeuti adepti ai analizei tranzactionale, dupa care curentul incepe sa cucereasca Europa. In ultimii trei-patru ani, ajunge chiar si in Romania, mai cu seama in mediile consilierilor pe probleme de resurse umane.
Cartea „Ce spui dupa Buna ziua?“ vorbeste despre incarcatura emotionala, prejudecatile si frustrarile pe care le aducem cu noi in orice discutie, in orice intalnire cu o alta persoana. Despre acest balast purtat in spate, fara sa fim constienti de el, despre acest „gunoi“ vorbeste Berne. „Dupa ce spui Buna ziua, trebuie sa scapi de tot gunoiul care-ti revine in minte: de toate presiunile nedreptatilor trecute pe care le-ai trait si de toate presiunile anticipate ale necazurilor in care ai de gand sa intri. Cartea de fata se ocupa de gunoiul mentionat, adica de ceea ce-si fac oamenii unii altora in loc sa spuna Buna ziua.“
Copilul din fiecare
Inainte de a explica ce este cu acest „gunoi“ si cat de mare e presiunea planurilor de viata asupra deciziilor de zi cu zi, cateva lucruri despre analiza tranzactionala si cele trei stari ale Eului: Parinte, Adult si Copil. Nu e vorba despre niste etape biografice, ci despre trei moduri de comportament, care pot surveni chiar si in aceeasi zi. In starea de Parinte, individul simte, gandeste si actioneaza exact ca unul dintre parintii sai din vremea in care era copil, afirma Berne. In starea de Adult, persoana evalueaza obiectiv cum stau lucrurile si ia deciziile potrivite „ca un computer“. In fine, Copilul prezent in fiecare din noi e „partea cea mai valoroasa a personalitatii noastre“. Aici sunt inradacinate cele mai puternice credinte si idei despre ce avem de facut in viata.
Pornind de la cele trei stari, Berne descrie ce fel de interactiuni sau „tranzactii“ au loc in situatiile cotidiene. Intr-un cuplu, de pilda, sotul, plasat in starea de Parinte, se poate adresa starii de Copil a sotiei, alintand-o sau cicalind-o. Daca ea accepta acest lucru, raspunzandu-i din starea de Copil, atunci relatia lor e in regula. Problemele apar atunci cand celalalt raspunde de pe alt palier, ajungandu-se la asa-zisele „tranzactii incrucisate“. Daca sotul intreaba ca de la Adult la Adult, „Unde sunt nasturii mei?“, iar ea va raspunde ca de la Copil la Parinte „De ce dai mereu vina pe mine pentru tot ce se intampla?“, atunci e limpede ca cei doi nu vor mai putea discuta despre nasturii de la camasa. Toata aceasta stratificare pe palierele Parintelui, Adultului si Copilului are o utilitate evidenta. Dat fiind ca tranzactiile de tipul celor descrise mai sus stau la baza actiunilor noastre sociale, odata ce aceste schimburi sunt clarificate, sarcinile psihoterapeutului sau ale comunicatorului vor fi mult mai clare si mai bine ochite.
Libertatea deciziilor minore
Tema propriu-zisa a cartii lui Eric Berne este numita in subtitlul cartii: „Psihologia destinului uman“. Fara sa se piarda in speculatii despre libertate si determinare, psihiatrul american afirma: „ratiunea dicteaza comportamentele de insemnatate redusa, insa hotararile importante ale omului au fost deja luate: cu ce fel de persoana se va casatori, cati copii va avea, in ce fel de pat va muri si cine ii va sta alaturi in acele clipe“. Toate aceste decizii vitale sunt luate inconstient, asa ca autorul are tot dreptul sa afirme ca e vorba despre lucruri pe care „poate ca nu ni le-am dorit, dar sunt ceea ce am ales“. Un exemplu elocvent este cazul unei mame devotate care marturiseste la terapie ca dorea ca fiul ei mult-iubit sa moara. De ce? Fiindca moartea juniorului ar fi fost o pedeapsa si o ispasire pentru perioada adolescentei, cand femeia avusese numeroase aventuri sexuale cu colegi de clasa. Fiind blestemata de mama sa, ea astepta inconstient sa vina clipa pedepsei. Isi crease un scenariu in care trebuia sa plateasca, prin durere si jale, pentru pacatele tineretii. Or, misiunea psihoterapeutului este tocmai aceea de a „destabiliza“ acest scenariu si de a-i ajuta pe cei care accepta prea repede sa se dea batuti sa-si schimbe perspectiva asupra propriei persoane. In analiza scenariilor de viata, invingatorilor li se spune „printi“ si „printese“, iar invinsilor „broscoi“ sau „broaste“, afirma Berne. Obiectivul analizei scenariilor, arata el, este transformarea broastelor in printi si printese.
Numele ne determina destinul
Scenariul de viata se profileaza inca de la procreare si se epuizeaza odata cu aplicarea testamentului, arata Eric Berne. Nume ca Aspasia, Junior sau Napoleon vor marca fara indoiala viata nefericitilor lor purtatori. La fel, „a boteza un baiat cu prenumele tatalui e un act intentionat din partea parintilor si constituie o obligatie impotriva caruia ar putea sa se revolte, astfel ca intregul sau plan de viata va sta sub semnul unui resentiment viu“, arata psihologul american. Nici vorbele mamei din primele luni nu sunt lipsite de importanta. Cel caruia i se spune repetat inca de la alaptare „Ce minune de copil!“ va avea sanse infinit mai mari de a reusi in viata in raport cu bebelusul care este intampinat cu asprimea unor vorbe de genul „Ce se tot foieste atat?“. In plus, programarea celui mic este adesea negativa, observa Berne. Un parinte va fi tentat sa spuna „Nu mai lenevi!“ sau „Nu fi prost!“ decat „Fii mereu punctual!“ sau „Fii destept!“. Contracararea efectelor acestor interdictii constrangatoare va fi unul dintre obiectivele terapeutului din analiza tranzactionala.
Invins de dragul unchiului
Daca mintea pacientului este impuiata de interdictii, rolul psihoterapeutului va fi tocmai acela de a oferi permisiuni Copilului din acea persoana, de a spune partii care ne hotaraste viata „Ai voie sa faci asta“. Povestea unchiului lui Jack este relevanta in acest sens. Unchiul care il crescuse se bucura la culme cand cel mic pierdea in jocurile lor competitive si se infuria nespus cand baiatul castiga. Asa ca, pana la urma, Jack a inceput sa piarda, pentru a-si face unchiul mai prietenos si mai fericit. Matur fiind, mai intai si-a luxat bratul in cantonament, iar apoi a dat gres in toate meseriile pe care si le-a ales. Misiunea psihoterapeutului a fost de a-l ajuta sa renunte la planul impus inconstient de unchiul sau. Odata ce l-a ajutat sa constientizeze motivele comportamentului sau, Jack a ales sa renunte la rolul autoimpus de invins. A facut studii de asistenta sociala, asa cum isi dorea dintotdeauna, iar apoi si-a refacut viata dupa propriul plan.
Penitente terapeutice
Profitand de carisma sa de specialist recunoscut si respectat, Berne i-a permis lui Jack sa-si reia studiile si sa lucreze cu copiii abandonati, dupa dorinta sa din tinerete. Aceasta permisiune ne duce cu gandul la „rolul preotesc“ al psihiatrului care incurajeaza, iarta si da penitente, afirma parintele analizei tranzactionale. In plus, terapeutul va mai oferi pacientului doua lucruri: sfaturi pentru a fi mai fericit in scenariul lui sau, daca e cazul, il va scoate pe pacient din scenariu, pentru a-l readuce in lumea reala. O imagine diferita, e drept, de paradigma clasica a psihoterapiei, unde terapeutul nu are voie sa dea sfaturi si nici sa judece sau sa se foloseasca de statutul de specialist autoritar in problemele sufletului. Chiar daca analiza tranzactionala creata de Berne vine contra curentului, eficienta ei pare sa fie confirmata nu doar de studiile de caz prezente din cele 500 de pagini ale cartii „Ce spui dupa Buna ziua?“, dar si de amploarea pe care a luat-o mai nou acest curent de consiliere si psihoterapie.