Marmota e stresata
articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09» cultura omul sfinteste spotul »
Autor: Radu Pirca
Cand marmota intra in birou in dimineata aceea, toti isi dadura seama ca era intoarsa rau. Avea o fata asa de acra, incat pana si ursul avu bunul- simt sa lase cafeaua deoparte, sa inchida messengerul si sa se faca a lucra la bilantul contabil. Cand trecu pe langa biroul ursului, nici macar nu-i zise, ca de obicei, „Hai, ursule, treci la aparat, lasa odata Solitaire-ul si baga si tu un Excel“.
Vaca era insa de departe cea mai ingrijorata. „Ce s-a intamplat? Probleme acasa?“ Marmota dadu din cap. „Hai, ma, zi, ce dracu', ne cunoastem de ani de zile.“ Marmota marai. „Ma, de cand te stiu eu, tu n-ai avut niciodata o zi proasta. Nici cand era sa dea peste tine cu camionul cretinul ala de cerb de la aprovizionare – Cornel, il mai tii minte – n-ai fost nici pe jumatate asa intors. Ce te roade in asa hal?“ „Daca iti zic, o sa ma crezi nebun“, spuse marmota. „Mi-a trecut prin cap o idee complet dementa. Ce-ar fi daca cineva ar face o fabrica de ciocolata unde sa lucreze oameni?“ Vaca facuse ochii mari. „Ti-am spus ca e o idee dementa. Deci imagineaza-ti o fabrica normala, numai ca in loc de marmote, la linia de productie ar fi oameni. Ar ambala ciocolata cu mainile alea ale lor mari si neindemanatice, ar face glume proaste, muncitoresti – stii, cum face ursul, de pilda – ar baga tot soiul de chimicale in ciocolata... Ma rog, exact ce facem noi, numai ca ar face-o niste oameni“. Vaca ramasese cu gura cascata: „Auzi, ma; tu ai nevoie de un concediu“.
* * *
Domnul si doamna marmota urcau usurel pe munte. „Sper ca ti-au iesit din cap prostiile alea cu oameni care muncesc in fabrica“, spuse ea. „Da, mami“, facu el supus si, ca sa nu inceapa o cearta, i-o lua inainte pe poteca. La un moment dat, vazu un norisor de fum ridicandu-se din padure. Curios, parasi poteca si se afunda printre brazi. Dupa vreo jumatate de ora, in fata i se deschise o poienita si in mijlocul ei o fabrica mare si cenusie. Marmota se apropie, intrigata, de unul din geamurile prafuite si privi inauntru. I se ridica parul pe coada de uimire. Inauntru, niste oameni murdari, in halate patate, lucrau la o linie de impachetat ciocolata; altii amestecau in cuve mari de aluminiu pline cu ciocolata si din cand in cand mai turnau in ele arome artificiale. Primul gand care ii trecu prin cap fu „Vai, dar oamenii sunt plini de par, daca le pica vreun fir in ciocolata!“ Apoi isi dadu seama cat de incredibila era intreaga situatie. Alerga prin padure inapoi la nevasta-sa. „Unde mi-ai disparut?“ „Draga, n-o sa iti vina sa crezi ce am vazut. Era o fabrica de ciocolata in care munceau niste oameni murdari. Totul era foarte chimic si oamenii uite asa ambalau ciocolata in staniol.“ Ea il mangaie pe crestet, ca pe un copil obosit. „Sigur ca da.“