Un Rosu si Negru Contemp(oran)
articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09» cultura sunetelor »
Autor:
de Vivia Sandulescu
Din nou „Rosu si Negru“ in varianta dansata: dupa cativa ani de la premiera pe scena Operei din Bucuresti, partitura Liviei Teodorescu-Ciocanea este reluata de catre coregrafa Adina Cezar si prezentata la Teatrul Nottara. Inscris in Anul Francofoniei, spectacolul este si prima lucrare a Companiei „Contemp“ sub un nou directorat al Teatrului de Opereta „Ion Dacian“, intr-un spatiu de imprumut si cu forte cumulate.
Daca inregistrarea sonora, apartinand tot orchestrei si corului Operei Nationale din Bucuresti, cu Rasvan Cernat la pupitru, suna mult mai curat dupa periajul de studio, scenariul este in intentie acelasi. Comparatiile sunt inevitabile, multe fiind favorabile actualei versiuni, mai putin stufoasa decat cea a Alexei Mezincescu.
Incercand sa cuprinda cat mai mult din firul naratiei si din personajele principale ale romanului lui Stendhal si adaugandu-le propria sa viziune, libretul Liviei Teodorescu impune serioase provocari coregrafei-regizoare. Desi, in transpunerea unor creatii literare, de regula, coregrafii isi concentreaza o buna parte din efort in sensul esentializarii, gasirii acelor simboluri si idei care sa ne aduca mai aproape tablouri de epoca, Adina Cezar alege sa respecte planul compozitoarei-libretiste, cautand rezolvari cat mai economice din punctul de vedere al distributiei si al desfasurarii. Si este un efort apreciabil pentru un creator tentat mai curand de abstract si figurativ!
In consecinta, opteaza pentru cursivitate – spectacolul gandit in mai multe acte nu are pauza, tablourile sunt marcate prin intuneric, schimbarile se fac a vista (manipularea elementelor de decor de catre dansatori deranjeaza uneori). Recurge la gestul pantomimic, la rezolvari fruste si recuzita explicita (tabloul reprezentandu-l pe Napoleon, plimbat in fundal, papusile-copii sau papusa decapitata s.a.). Se lasa in voia inspiratiei si a fanteziei, alternand trimiterea filosofica cu gaselnita si cu imaginea informala (Destinul tricoteaza povestea, rotund, la arlechin). Construieste momente intense pana la violenta, chiar daca nu atinge coerenta de ansamblu, imbina linii dinamice din elemente clasice si expresioniste, de salon si de inventie, speculeaza pseudonuditatea, luminile (light design: Gabriel Iencek) si jocul de planuri.
Scenografa Nina Brumusila, surprinsa de constrangerile genului, raspunde in aceeasi nota de eclectism, amalgamand sugestia de epoca sau de uniforma cu spuma de tul si creatia de moda, materialul fosforescent cu cel mat, intr-o gama cromatica ce nu se rezuma la simbolistica titlului.
Interpretii sunt alesi cu grija. Cristian Tarcea in rolul lui Julien Sorel este o optiune excelenta: prim-solist al Teatrului de Opera si Balet „Oleg Danovski“ din Constanta, clasician de rasa, cu bogata experienta in genul contemporan, Tarcea este un dansator frumos si un erou emotionant, asa cum ne-am dori sa vedem mai multi si mai des in Bucuresti. Solista Companiei „Contemp“, Alina Iacov, confera caldura si feminitate pregnanta Doamnei de Renal. Intruchipand Destinul, Fantasma mamei lui Julien si pe Doamna maresal de Fervaques, Liliana Iorgulescu e mai mereu prezenta, intr-o forma constant buna, cu o aura de mister si de rafinament. Invitata Ioanna Mitsika (Grecia) in rolul Mathildei de la Molle e o prezenta placuta, proaspata, cu un aplomb surprinzator. Calin Hantiu – domnul de Renal – aliaza datelor sale fizice o disponibilitate catre stiluri noi proprie maturitatii sale artistice – si distributia este completata de Levente Szasz, Istvan Teglas si Marian Simion in roluri multiple.
Fara a fi un spectacol comercial, „Rosu si Negru“ se situeaza intr-o zona putin reprezentata la noi, aceea a transpunerii dramatizate in limbaje artistice moderne, menite a ne satisface in egala masura gustul pentru experiment si pentru perpetuarea valorilor universale.