Mai putina comedie
articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09» cultura spectacolului »
Autor:
de Ruxandra Anton
A XVIII-a editie a Festivalului National de Comedie de la Galati, desfasurat intre 16-25 octombrie, a inregistrat urcusuri si coborasuri dintre cele mai spectaculoase, unele privind valoarea spectacolelor propuse, iar altele devansand chiar tema festivalului: comedia. Cum s-a ajuns la acest rezultat o stiu numai cei care n-au avut abilitatea necesara sa obtina fondurile care ar fi putut sa aduca doar acele spectacole selectionate de directorul festivalului, Natalia Stancu, desi am putea sa intelegem si ca oamenii cu bani ai Galatiului nu iubesc teatrul. Mai fac o paranteza pe marginea acestui spinos subiect si intreb: cum de la Braila, un oras mai mic decat Galatiul si ca putere economica, a putut sa existe un buget al festivalului de aproximativ 200 000 lei noi, care a fost completat prin contributia unui numar de peste 40 de sponsori? Dincolo de toate necazurile, galatenii au stiut sa umple salile si sa se bucure ca in fiecare toamna. Un lucru inedit si laudabil al editiei, care a inviorat aceasta sarbatoare, au fost concertele sustinute la Club Dune Nicu Alifantis, Duo Amadeo (Nicolaie Mantu si Gabriel Bulancea), The Burns, Mike Godoroja & Blue Spirit si Teodora Enache.Festivalul s-a deschis cu spectacolul „Scandal la opera“ de Ken Ludwig, traducerea si adaptarea de Petre Bokor, cu Teatrul „Nottara“, regizor Petre Bokor, decoruri Puiu Antemir – o farsa bulevardiera la care s-a ras cu pofta si unde Mircea Diaconu, in rolul lui Saunders, directorul producator, joaca o combinatie intre stilul lui Louis de Funes si Mister Bean, insa mult prea strident si facil. Intalnim apoi o Julia interpretata de Victoria Cocias cu mult parfum de blonda scufundata in visuri de un romantism desuet, un Titto Morelli, cantaret de opera renumit si asteptat in provincie mai ales de domnisoarele melomane, unde Valeriu Preda, ajutat si de coloana sonora, a schitat gama slabiciunilor omului din spatele cortinei, dar si calitatile artistului, printr-o asociere fireasca a jocului simplu cu accesoriile gagului, o Maria Morelli, temperamentala si cu un farmec natural, jucata de Luminita Erga, dar si mai tinerii Adrian Vancica in rolul lui Max si Alexandru Mike Gheorghiu, cu excelente calitati vocale, in rolul liftierului, ce au facut ca aceasta farsa previzibila sa aiba succes la public.
„Caii la fereastra“ de Matei Visniec, in regia lui Radu Dinulescu, in colaborare cu Teatrul Dramatic ,,Fani Tardini“, Galati, Casa de Cultura a Municipiului Arad si Teatrul National ,,I.L. Caragiale“, Bucuresti, este un spectacol al genului absurd care trateaza metafizica razboiului, facand apologia razboaielor de dupa o mie sase sute, prin intermezzo-uri teoretice, dar si transpunerea dramatica a repercusiunilor lor asupra omului, caricatural prinse, dar si cu un substrat tragi-comic. Barbatul mort in razboi este fiul abia nascut. In ansamblu, insa, actorii lucreaza pe tonalitati diferite de exprimare teatrala, iar scenele intra una intr-alta fara a delimita schimbarea de ritm, fara a aduce in crescendo gravitatea mesajului, asa cum se afla in text. O scenografie simpla, dar sugestiva, a lui Doru Pacurar, precum si muzica lui Marius Mihalache completeaza umorul prea amar al acestui spectacol.
„Sapte zile din viata lui Simon Labrosse“, de Carole Frechette, Teatrul Luni – Green Hours Bucuresti, ramane o surpriza a lui Dan Tudor, ca propunere!, care a ales un text bine scris si l-a completat cu o interesanta idee de punere in scena, potrivita spectacolelor underground, dar nepotrivita pentru acest festival ca gen. Un text despre stres, despre grija si frica de viitorul imediat, puse pe seama unui ratat al societatii, parasit de iubita, plin de datorii, si drumul lui de supravietuire urmarit timp de sapte zile, si povestit cu ajutorul a inca doua personaje: poetul si Nicolette care ii reprezinta latura lui feminina, unde Dan Tudor este si Simon Labrosse, dar si regizorul spectacolului. Insa apar situatii penibile care dau senzatia ca spectacolul nu mai incepe si serioase probleme in interpretare: Mihaela Teleoaca, mult prea crispata, iar Marius Drogeanu cu prea putine nuante.
„Volpone“, de la Teatrul din Piatra Neamt, regie si versiune scenica de Louise Danceanu dupa Ben Jonson, scenografia Florinela Popescu, este un spectacol bun care a exploatat la maxim umorul de situatie din text, dar l-a si completat cu o recuzita desueta si caricaturala, cu pasaje de muzica interpretata de actori, cu elemente coregrafice care starneau hazul, doar ca uneori blocau cursivitatea si simplitatea acestui spectacol prin surplus de grotesc sau printr-o accentuare prea ingrosata a unor elemente deja vizibile. O poveste despre sclavia fata de obiecte, fata de bogatie, bine si omogen interpretata de actori, cu acel crescendo si invaluire a unei povesti care, desi stiuta de cand lumea, te face s-o asculti ca pentru prima oara. S-au distins, dar nu intr-un contrast mare, Tudor Tabacaru, care-l interpreteaza pe Volpone, Victor Giurgescu, in rolul lui Mosca, dar si actrita Adina Suciu in rolul lui Lady Politik.
Celalalt spectacol, „Hoatele sau N-avem bani, nu platim!“, de Dario Fo, in traducerea lui Horia Garbea, in regia lui Dan Tudor si scenografia lui Doru Zamfir, e o poveste despre moralitate si saracie, despre hotia celor mici care-au primit lectii de la cei mari – poate punctul cel mai nevralgic al societatii in care traim iar cei mai multi dintre noi incearca sa supravietuiasca – un spectacol denaturat de luminile care n-au functionat in conditii normale, insa evidentiat prin jocul actorilor si in special cel al Laurei Cret (Antonia) si cel al lui Dragos Huluba (Giovanni). Un text bine scris, o regie cuminte si nimic special.
„Cele doua orfeline“ de Eugen Mirea si H. Malineanu dupa Adolphe Philippe D’Ennery Cormon, productie a Studioului Casandra Bucuresti, cu studentii din ultimul an al UNATC Bucuresti, regia George Ivascu, are o intentie de musical cu muzica gata sa-si franga acordurile in voci disonante, starnind miscari coregrafice intamplatoare, de parca nimeni nu se lua indeajuns de in serios, desi schita regizorala pare terminata intr-un desen fara retusuri, cu actori studenti care fac economie de forte emotionale si nu vor sa-si intinda prea mult corzile vocale, desi cativa dintre ei nu sunt lipsiti de talent. Ar fi avut chiar farmec acest spectacol daca ar fi fost mai viu si daca regizoral ar fi fost dirijat doar inspre tehnica improvizatiei.
Celalalt spectacol a fost „Crize“, produs de Divrician Art in parteneriat cu Teatrul Foarte Mic, in regia lui Traian Soimu. Aici problemele au plecat din start, adica de la textul lui Mihai Ignat, neinteresant si fara miza. Apoi au continuat cu seria de platitudini si lipsa nuantelor majore: trecerea anilor peste cele doua personaje era scrisa doar pe panoul decorului (de altfel, un decor amatorist), dar in nici un fel in jocul actorilor, in costumele lor, in replicile lor. Un singur lucru ramane de admirat: talentul actritei Costina Ciuciulica.
„imblanzirea scorpiei“, de William Shakespeare, cu trupa de la Compania ,,Los Figaros“, Franta a fost o reusita si antrenanta combinatie intre textul shakesperean, comentarii ironice, muzica si dans de genuri diferite, de la sansonete, la sonuri de country, la muzica celebra din filme, interpretata la voce, chitara, tamburina, pianina, in timp ce dansul actorilor masoara frenetic in felurite ritmuri de miscare, atat de bine executate si imbinate, duse pana la magicul step, intr-un fel de musical comic si bine temperat. Intr-un decor minimalist, improvizand o plaja, ca intr-un joc de copii, Alexis Michalik, fiindca el a facut regia, adaptarea si coregrafia, a reusit sa umple scena de viata si sa te convinga ca Shakespeare se poate asa, cu poante ingenioase, cu miscari de scena speciale, cum ar fi agresiunea plastica a lui Petruccio (Alexis Michalik) fata de Katarina (Fanny Aubin). Desi nu au costume si machiaje speciale, actorii reusesc sa faca totul prin talentul lor, ba chiar si roluri de compozitie (Olivier Dote Doevi in rolul lui Pere Battista).
Teatrul National ,,Vasile Alecsandri“ din Iasi a venit cu „Petitoarele“, dupa ,,Hanuma“ de Avxentie Zagarelli, traducerea, adaptarea si regia: Ion Sapdaru. O comedie a moravurilor secolului al XVIII-lea, arhetip al moravurilor de azi, cand petitoarele si-au deschis agentii matrimoniale, scrisa cu mult farmec si umor care i-au inspirat regizorului toata masinaria acestui spectacol, unde butaforia lui Nicolai Mihaila si costumele absolut senzationale ale Stelei Verebceanu devin parte vie din ea. Uneori s-a plusat pe bufonerii si ridicol, ceea ce a impins spectacolul catre publicul larg, fiindca publicul, vrem nu vrem!, se distreaza pana la delir la asemenea scene. Desi trupa joaca la unison, se cuvine sa fie mentionati actorii Anne Marie Chertic – care smulge hohote de ras si aplauze, intr-un joc energic, voluptuos, exotic, construind o Gasparina bataioasa, cu multe nuante schimbatoare, de la feminitate pana la masculinitate si grotesc – Pusa Darie (Orsola), Teodor Corban (Balanzone), Radu Ghilas (Tonino), Tatiana Ionesi (Farfarella), dar ma opresc aici fiindca ar trebui sa-i enumar aproape pe toti.
In „Mincinosul“, de Goldoni, de la Teatrul Dramatic ,,Fani Tardini“, Galati, fluenta si claritatea regizorala, vivacitatea coloanei sonore, poezia decorului lui Dan Acostioaei, modernitatea costumelor imaginate de Stela Verebceanu, relationarea buna a actorilor si tot ansamblul spatiului de joc fac din spectacol o reprezentatie care destinde, dar si moralizeaza ca un parinte bland. Din aceasta reprezentatie s-au distins Robert Neagoe (Florindo), Oana Preda Gheorghe (Rosaura) si Ioan Cretescu (Arlechino). Daca actorii si-ar duce personajul dincolo de text, ar putea sa iasa una dintre cele mai bune variante ale acestei piese.
„Joi. Mega Joy“, de Katalin Thuroczy, de la Teatrul Odeon, Bucuresti, in regia de Radu Afrim si decorurile de Vittorio Holtier, spectacol impresionant, nu a avut impact in acest festival, ceea ce pentru mine ramane un mister. Aici am descoperit un Radu Afrim specialist in abisurile psihosomatice ale fiintei umane, in ironia cea mai fina, in umorul care sta sa dea in plans, desi e umor in toata puterea cuvantului. Afluenta bucatelor pe tot parcursul spectacolului, spre deliciul familiei si prietenilor stransi in jurul mesei, se suprapune povestirilor din trecutul personajelor, intr-un fel magic, ca un al doilea ospat din care se infrupta singuratatea. O echipa atat de omogena in joc rar se poate intalni, dovada ca actorii au fost fascinati de intinderea ideatica pe care o propune acest spectacol: Dorina Lazar, Virgil Andriescu, Rodica Mandache, Tatiana Iekel, Jeanine Stavarache, Constantin Cojocaru, Irina Mazanitis, Virginia Rogin, Liana Margineanu, Ana Maria Moldovan, Crina Muresan si Alin Teglas.
„Angajare de clovn“ de Matei Visniec, de la Teatrul ,,Maria Filotti“ din Braila, in regia lui Radu Nichifor si scenografia Yvonnei Adeline Pater, este construit pe ideea evidentei si prezentei pregnante a clovneriei in om. Chiar si spatiul, prin culorile tari folosite, albastru si rosu predominante, pare sa intre in tipicul personajelor. Cu toate ca nu surprinde toate conotatiile textului dramatic, spectacolul este viu, construit cu fantezie, umor, ritm si cu multa daruire a actorilor: Marius Manole (Nicollo), diferentiat tipologic de ceilalti printr-o fragilitate dura, violenta in anumite momente, labilitate psihica chiar, dar si cu o blandete induiosatoare, Alin Florea (Filippo), cu jovialitate batjocoritoare, viclenii, aparitia lui pitoresc impunatoare si de Cornel Cimpoaie, care reuseste sa ii confere o dimensiune emblematica personajului Peppino.
Asa cum in obisnuinta festivalurilor intra si alte actiuni de cultura in legatura directa sau nu cu teatrul, si la aceasta editie, in afara concertelor, a avut loc lansarea cartii „Teatrul austriac contemporan“ in traducerea lui Dan Stoica, cu o prezentare si a altor preocupari ale acestuia, facuta cu minutiozitate de Natalia Stancu si completata cu recitalul din poeziile altui volum al sau, de catre actorii Oana Preda Gheorghe, Cristi Gheorghe si Vlad Vasiliu, dar si o dezbatere pe tema ,,Prezenta Teatrului Dramatic ,,Fani Tardini“ Galati la Festivalul International de Teatru de la Avignon“, avand ca moderatori pe Luminita Iordanescu (TVR Cultural) si Vlad Vasiliu (directorul teatrului si actor).
Din juriul care a hotarat palmaresul festivalului au facut parte: Mircea Cornisteanu (regizor, Director General al Teatrului National ,,Marin Sorescu“ Craiova), Florina Cercel (actrita, Teatrul National ,,I.L. Caragiale“ Bucuresti), Elisabeta Pop (critic de teatru), Dominique Fataciolli (Director Teatrul Bourg-Neuf, Avignon, Franta) si Dorel Visan (actor). Dupa festivitatea de premiere a urmat iarasi o surpriza, intrucat la celelalte editii se obisnuia un spectacol de teatru, inlocuit acum cu un recital de zile mari sustinut de Ion Caramitru si Jonny Raducanu in spectacolul de muzica si poezie ,,Dialoguri“, unde jazz-ul ,,ca un desert al tacerii“ este strabatut de Nichita, Blandiana, Lucian Avramescu, Dan Verona, Eminescu.