Politicile Internetului

articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09
» cultura controversei » dosar
Autor:

Internetul este, pentru cei mai multi dintre noi, un instrument care a devenit parte inegranta a tabieturilor cotidiene. Verificam emailuri, facem cumparaturi, citim ziare, ne jucam, in orele de plictiseala de la birou. Realitatea virtuala, al carui suport e Internetul, este, insa, un spatiu de sine statator in care evenimentele din realitatea fizica, a interactiunilor umane directe, sunt anuntate pe forumuri si bloguri, dezabtute, intoarse pe toate partile. Mai mult, ceea ce se petrece in retea poate influenta realitatea imediata. In cyberspatiu apar si se desfac comunitati de toate marimile, se formeaza grupuri in jurul unor subiecte si ale unor interese dintre cele mai diverse, de la pasiunea pentru tehnologie la simpatii politice si convingeri religioase.

Oricine poate intra in acest joc, si orice cetatean al lumii, fie ca traieste intr-un stat democratic sau intr-o dictatura, poate deveni scriitor, comentator si ziarist in lumea deschisa si, dupa toate aparentele, lipsita de cenzura a Internetului. Vor politicienii si marile trusturi media sa limiteze aceasta libertate? Desigur! E cazul sa-i lasam? Si, daca nu, putem sa-i oprim? Vom vedea in cele ce urmeaza. Iata intrebarile – desigur, orientative – pe care le-am propus invitatilor nostri: 1. Credeti ca actiunile social-politice din spatiul virtual au/pot avea repercusiuni in planul realitatii cotidiene? Sau ele sunt sortite sa se limiteze la mediul on-line si sa se piarda in acesta? 2. Ar putea fi societatea reformata (politic, etic, economic) gratie si prin intermediul Internetului sau aceasta speranta este doar una dintre utopiile unei noi „minunate lumi noi“? 3. De ceva vreme, „comunitate virtuala“ si „democratie digitala“ sunt sintagme vehiculate in legatura cu Internetul, in cultura occidentala si, ulterior, in cea romaneasca. Au aceste sintagme legitimitate discursiva si acoperire practica? 4. Au listele de discutii, forumurile politice, enciclopediile cu sursa deschisa si blogurile un impact social si politic concret? Credeti ca acestea sunt parte a societatii civile? Dati exemple. 5. Considerati ca Internetul, ca forma larg-culturala, libera si haotica, de expresie si de actiune (economica, sociala, politica, educationala, literara, artistica), are nevoie de un moderator? Sau mediul ar trebui sa ramana liber si nesupravegheat de nimeni? (Ct. S.)

Hai sa ne dematerializam!

ADRIAN OTOIU

scriitor



Ma tem ca in curand vom avea mai multe de spus despre impactul politicului asupra Internetului decat despre impactul Internetului asupra politicului. Intr-adevar chiar in zilele acestea se desfasoara la Atena primul Forum International al Guvernarii Internetului (sau cum sa traduc Internet Governance Forum?) unde, printre multe alte puncte fierbinti de dezbatere (necesitatea dez-anglicizarii Internetului, a accesului universal la web, inclusiv al utilizatorilor de alfabete non-latine, lupta impotriva fraudei pe net si a furtului de identitate, protectia proprietatii intelectuale si controlul continutului vehiculat on-line), s-a propus elaborarea unei Carte a drepturilor utilizatorului de Internet. Dati o raita pe forumul de discutii de la BBC si veti vedea ca majoritatea covarsitoare a internautilor resimt ideea acestei Carte ca pe o intruziune politieneasca a politicului in ceea ce ramasese singurul spatiu de libertate autentica din lumea contemporana: Internetul.

Chiar daca nu impartasesc viziunea idilica a unora asupra World Wide Web-ului ca un vast forum al armoniei universale si ultim bastion al democratiei la firul ierbii, chiar daca sunt constient de multele si insolubilele probleme cu care se confrunta ciberspatiul – de la invazia de spam si pfishing la pornografia infantila, de la anexarea acestuia la remorca marilor corporatii la transformarea sa intr-un no-man’s land al unei criminalitati dificil de eradicat –, tind totusi sa ma raliez celor care socotesc ca orice tentativa de a controla Internetul este o actiune pe cat de futila, pe atat de daunatoare. Cu toate pacatele si bubele lui, Internetul functioneaza, de bine de rau, si adauga o noua dimensiune vietilor noastre, asa ca, vorba aia: if it ain’t broken, don’t fix it – daca nu-i stricat, nu-l drege!

Daca totusi, inainte sa ne puna calus politicienii, mai apucam sa ne gandim la intrebarea dumneavoastra, atunci as raspunde cu o alta intrebare: „impactul Internetului asupra politicului“ inseamna oare (a) impactul asupra politicienilor sau (b) asupra omului de rand, biet animal politic? Aici ma tem ca raspunsurile se vor cam desparti in coada de peste.

(a) Clasa politica nu pare sa se sinchiseasca prea tare de „noile tehnologii de comunicare“; oricum, n-a devenit cu nimic mai accesibila intrebarilor sau reprosurilor celor care i-au ales (ati vazut vreodata un politican care sa raspunda personal intrebarilor puse de vreun cetatean pe vreun forum de discutii, asa cum o fac unii ziaristi?); si nu pare sa fi devenit nici mult mai responsabila.

Inteleg oare politicienii nostri potentialul de penetrare al Internetului, al forumurilor de discutii, bulletin board-urilor si a mesajelor personalizate? Aruncati o privire pe site-urile oficiale ale personalitatilor vietii noastre politice ori pe cele ale partidelor si veti vedea de indata ca totul e in vacanta acolo! Evident, acum nu suntem in campanie electorala, webmaster-ii isi vad de alte celea, iar animatiile flash, care altadata sunau vesele si istete, acuma scartaie precum un ringhispil ruginit intr-un parc in noiembrie.

Suntem departe de viziunea unui Howard Dean, marele loser al democratilor in campania din 2004, care folosise intensiv Internetul pentru a penetra in randul celui mai recalcitrant electorat, tinerii yuppie, workaholici si dedicati profesional, insa total indiferenti la politica. Fireste, Romania nu e America, iar gradul de penetrare reala a Internetului in caminele romanilor e subiect de speculatie nesfarsita. Chiar daca cifrele statisticilor ne permit sa fim optimisti, o analiza calitativa a utilizatorilor de Internet de la noi ne-ar dezvalui ca utilizatorul tipic are o activitate limitata la doua-trei rutine (email, chat, jocuri online, downloading de muzica si filme P2P), ramanand fatalmente in afara razei de actiune a oricarei campanii de natura social-politica. Si sa nu uitam ca pana si in SUA, campania grassroots a lui Howard Dean a esuat lamentabil si l-a transformat pe acesta in prima victima a pre-electoralelor.

(b) Cat despre impactul Internetului asupra omului de rand, am raspuns deja in randurile de mai sus. Forumurile de discutii ale cotidianelor noastre sunt, in pofida aparentelor, comunitati destul de inchise, iar nivelul discutiilor aluneca prea frecvent in injurii si derizoriu. Pe cand niste moderatori adevarati care sa „pliveasca“ parloagele astea buruienoase?

Daca politichia nu prea il atinge pe internautul roman, in schimb aspectele socialului par a-i fi devenit mult mai familiare prin intermediul netului. Dati o fuga prin forumurile extrem de vii ale emigrantilor or Gästarbeiter-ilor romani; testati putin calitatea bulletin board-urilor profesionale (pe teme extrem de variate ce merg de la electronica la automobile, de la animale de companie la medicina alternativa, de la gastronomie la sport) si veti descoperi comunitati inchegate, vibrante, in care oamenii redescopera in spatiul virtual calitati care incep sa dispara in lumea fizica: politetea, spiritul de intrajutorare, umorul, dorinta de socializare, bunul-simt.

Si mai dati o raita pe site-urile de informare, de la cele privitoare la burse de studiu ori vize de lucru in strainatate, pana la cele ce tin de ambitiosul proiect eGuvernare. Veti vedea ca Administratia – acest monstru kafkian care ne-a strivit sub greutatea lui decenii de-a randul – incepe sa se dematerializeze. Folosesc aici cuvantul la voga in Franta, unde un proiect similar a scos on-line mii de formulare, cereri-tip si fise, pentru care pana nu de mult se statea la cozi cat se poate de materiale. Astazi, toata hartogaria, de la inmatricularea unei masini la completarea declaratiilor de impozit, s-a dematerializat, transferandu-se in spatiul virtual.

Sa dea Domnul sa vedem si in Romania o asemenea dematerializare. Fiindca, nu-i asa, cea mai buna guvernare este cea care tinde sa devina din ce in ce mai putin vizibila.





Prudenta necesara?

LUCIA SIMONA DINESCU

critic media



1. Depinde de fiecare actiune in parte. Iar daca exista, aceste repercusiuni pot fi atat pozitive, cat si negative. Spre exemplu, in tarile totalitare, actiunile social-politice derulate pe Internet au condus la arestarea celor care au initiat demersuri de protest impotriva fortelor autoritare. De asemenea, virusii de calculator si actiunile de hacking produc pierderi notabile in economie, insa aduc si o contrapondere la monopolurile existente. Comunicarea, pentru a avea urmari sociale sau politice, presupune feedback si este insotita de actiune. Daca o astfel de actiune se petrece atat on-line, cat si in planul realitatii, ea poate sa aiba un impact sporit asupra societatii. In prezent, exista numeroase miscari sociale sau politice care activeaza in acest mod. Pe de o parte, nu se poate ignora rolul social al schimbului de fisiere in cadrul retelelor de la egal la egal (peer-to-peer), al activismului impotriva capitalismului global sau al activismului media de tip hacktivism, al proliferarii de free software sau open source si al initiativei Linux orientate impotriva Microsoft. Pe de alta parte, valoarea relatiilor interumane on-line nu trebuie hiperbolizata, astfel incat sa se reduca importanta celor din realitatea fizica. Intre aceste doua tipuri de interactiune exista o relatie complementara si coinfluentabila, mai degraba decat una de substituire.



2. Internetul este simultan o utopie sau o insailare de discursuri utopice si o realitate concreta, mijlocind practici sociale, politice sau economice. Problema reformarii societatii este delicata, implicand un proces treptat, o perspectiva etica si o viziune mult prea ampla ca sa poata fi restransa la mediul Internetului. Comunicarea si cooperarea din retelele on-line pot contribui la intarirea relatiilor interumane, insa nu se poate vorbi, in acest context, de o actiune reformatoare. In functie de demersurile intreprinse, se poate inregistra fie o regresie a actiunilor sociale, fie un progres al acestora in sensul imbunatatirii rezultatelor lor. Depinde in ce mod utilizam retelele existente sau cream noi retele, flexibile si multiculturale. Reformarea unei societati nu inseamna o simpla reformatare, ci implica o serie de factori complecsi si integratori. Probleme precum coruptia, lipsa transparentei de partea celor care iau decizii sau apatia cetatenilor nu pot fi solutionate decat prin conlucrarea mai multor contexte, medii si paliere ale societatii.



3. Comunitatea virtuala si democratia digitala sunt sintagme create si utilizate pornind fie de la un optimism nejustificat de tipul determinismului tehnologic, fie de la o serie de realitati mai mult sau mai putin concrete. De la comunitatea virtuala definita de un guru precum Howard Rheingold la e-democratia sau democratia cibernetica teoretizata si promovata de Steven Clift sau Roza Tsagarousianou, distanta nu este mare. Pe de o parte, comunitatile virtuale si formele de democratie on-line (de la democratia directa a cetatenilor la cea a guvernarii prezentate in forma electronica) pot fi indreptate inspre o remediere partiala a impresiilor de atomizare, hiperindividualism sau, dimpotriva, de uniformizare globala. Pe de alta parte insa, atat comunitatea virtuala, cat si democratia digitala nu sunt decat reiterari ale problemelor cu care se confrunta societatea in general si ofera adesea doar iluzii comunitare sau democratice.



4. Unele liste de discutii, forumuri, enciclopedii cu sursa deschisa si bloguri au un impact social sau politic in masura in care reusesc sa se faca auzite, creeaza o dezbatere reala de idei, sunt credibile si au aplicabilitate concreta. Potentialul social, comunal, politic si economic al utilizarii tehnologiilor digitale nu este insa nici pe departe unul revolutionar si implica, deopotriva, avantaje si dezavantaje: libertate si control ori supraveghere, moderare sau (auto)cenzurare si libera expresie, putere si contra-putere. Cadrul socio-politic al acestor forme de comunicare invita la actiuni democratice precum descentralizare, pluralism, fragmentare, personalizare si autonomie. Exemple romanesti: forumul de pe www.liberalism.ro sau site-ul http://romania.indymedia.org.



5. Ciberspatiul nu poate fi elogiat gratie calitatii libertatii absolute, intrucat limitele libertatii umane ale spatiului fizic se continua in context on-line: libertatea de exprimare si de actiune a unei persoane sau a unui grup isi intalneste propria ingradire cand este confruntata cu libertatea celuilalt ori a celorlalti. Libera expresie este limitata de legi ale vietii private sau ale dreptului de proprietate (copyright) si de norme ale decentei. Democratia electronica, ca si democratia in general, nu inseamna libertate totala. Sloganul „the information wants to be free“, initial facand parte din eticheta hackerilor (free in limba engleza desemnand deopotriva fara constrangere, liber si fara plata), este introdus ca o ideologie a ciberspatiului de catre libertarieni. Distribuirea de informatii on-line este considerata, in aceasta viziune, un proces al deschiderii si al libertatii, al democratiei si al auto-implinirii, al bunastarii personale si al absentei de taxe. Daca procesarea de informatii poate fi conceputa, intr-o masura relativa, deopotriva libera si gratuita, acest lucru nu inseamna insa ca supravegherea, cenzura, excluderea si, respectiv, taxele nu exista in spatiul virtual. Toate incercarile de normalizare a continutului informatiei pe Internet vin in contradictie cu dreptul liberei exprimari. Libertatea de expresie si de actiune nu pot fi insa garantate decat in masura in care fiecare trebuie sa fie responsabil pentru continutul exprimat sau pentru activitatea desfasurata. Mai mult, moderatorii sunt utilizati in ciberspatiu pentru a interveni in comunicarea interactiva, dar astfel incat sa nu fie perceputi de majoritatea utilizatorilor drept ingraditori ai libertatii. Acestia trebuie sa convinga cetatenii ca libera expresie nu se poate experimenta in acelasi timp cu eliberarea de conduita sociala. Un anumit grad de libertate trebuie mentinut on-line pentru sporirea increderii in relatiile virtuale, timp in care incurajarea desfasurarii acestora se face prin protejare si securizare. Ciberspatiul este, deopotriva, liber si securizat in tranzactiile comerciale, bancare, in legaturile cu institutiile guvernamentale si cu spatiile publice ale dezbaterilor. Exagerarea acestor doua tendinte, ale promovarii libertatii si ale promulgarii securitatii este daunatoare: securizarea extrema reduce pluralismul, iar libertatea neconstransa conduce la conduita alegala, acivica si amorala. Lista „nettime“ se confrunta in prezent cu astfel de discutii pe tema moderarii.

De la on-line la off-line, si inapoi





ADRIAN MIHALACHE

eseist



1. Tot ce se intampla on-line are efecte in spatiul tangibil si, vorba lui Caragiale, viceversa. Cat despre realitatea cotidiana, ea include tot ce se intampla pe strada, in cladiri sau in ciberspatiu. Comanda on-line a unei carti declanseaza un intreg lant de actiuni in spatiul tangibil. Exista o autonomie relativa, ca in cazul a doua tari care coopereaza, sunt legate de tratate, dar raman, totusi, distincte prin practicile lor culturale specifice.



2. Ciberspatiul este, daca nu o utopie, o heterotopie, in sensul lui Michel Foucault, de teritoriu al realului, bine delimitat de acesta, guvernat de legi proprii, in care interactiunea cunoaste mai putin frictiunea.



3. Comunitatile virtuale au luat demult amploare, iar ele functioneaza dupa principiul cooperarii libere, al egalitatii si reciprocitatii. Ele sunt comunitati imaginate, in sensul lui Benedict Anderson, ca si comunitatile nationale, culturale, politice, sexuale etc. Difera de cele cunoscute in spatiul tangibil prin aceea ca nu sunt constitutive, adica nu imprima cu autoritate o identitate. Practicile sociale virtuale contribuie la emergenta unei democratii digitale. Deocamdata, imposibilitatea de a asigura, in cazul votului on-line, in acelasi timp anonimitatea si securitatea, impune ca practicile politice sa ramana la stadiul de hibrid. Clarificarea politica a electoratului, prin intermediul informatiei si cunoasterii din spatiul virtual este, deocamdata, marele castig al democratiei digitale, alaturi, desigur, de posibilitatea de interactiune mai facila cu institutiile statului.



4. Desigur ca au, blogurile constituind o alternativa fata de jurnalismul traditional. Sa ne gandim ca faimoasele fotografii de la Abu Ghraib au aparut, initial, pe bloguri. Wikipedia, cu toate neajunsurile ei, reprezinta un efort insolit de impartasire spontana a cunoasterii, printr-un proiect deschis, mereu perfectibil. Forumurile, listele de discutii sunt, in mare masura, modalitati de defulare logoreica, dar, din toate acestea, valorile se vor cerne, cu conditia ca spiritul luciditatii critice sa stie sa se faca, si el, auzit.



5. Nu Internetul, care este infrastructura tehnica, ci ciberspatiul, ca mediu cultural emergent este un experiment insolit al structurarii bottom-up, al autoorganizarii. N-ar trebui sa-si piarda aceasta trasatura pretioasa. Din pacate, lipsesc inca vocile critice, care ar trebui sa identifice calitatea si sa confere legitimitatea. Nu moderatorii si legislatorii sunt necesari, ci contributorii inzestrati cu spirit critic.

Vai, clonarea! Aoleu, drogurile! Sariti, virtualul!

ALEX. CISTELECAN

eseist



Cred ca actiunile social-politice din spatiul virtual au si avut deja repercusiuni in planul realitatii cotidiene. Exemplul cel mai frapant il constituie referendumul francez cu privire la Constitutia europeana. Dupa cum se stie, toata mass-media oficiala si discursurile reprezentantilor politici au pledat la unison in favoarea „da“-ului. Singurul mediu in care a existat un lobby in favoarea „nu“-ului a fost Internetul. Dintre miile de interpretari ale rezultatul votului, mi se par interesante reactiile pe care le-au avut imediat Peter Sloterdijk si Slavoj Zizek: desi perfect opuse, cred ca fiecare dintre aceste interpretari contine ceva profund adevarat, ceva care are o legatura cu semnificatia politica a Internetului. Pentru filosoful german, la baza acestui „nu narcisic al francezilor“ a stat constituirea unei noi categorii de alegatori, care au impresia ca sunt mai isteti decat ceilalti doar pentru ca refuza canalele oficiale de informare si frecventeaza mediul subversiv al Internetului. Sloterdijk acuza convingerea francezilor ca, printr-un simplu referendum, ei ar putea repeta revolutia din 1789: departe de a fi o miscare revolutionara, votul francez, spunea Sloterdijk, a fost simpla expresie a fricii si a comoditatii. Slavoj Zizek, dimpotriva, a oferit o interpretare realmente exaltata a referendumului, vazand in rezultatul sau nimic mai putin decat intoarcerea politicului si declinul administratiei expertilor. Chiar daca exista un dram de adevar in reprosurile pe care le-au adus imediat reprezentantii desemnati ai maselor – si anume ca reactia poporului a fost cea a unui copil capricios care raspunde la o cu totul alta intrebare decat cea care i-a fost adresata –, simplul fapt ca poporul a sfidat toate recomandarile oficiale ale expertilor si a refuzat minoratul intelectual in care el este, de regula, mentinut in cadrul „democratiilor“ actuale constituie, pentru Zizek, dovada ca o comunitate politica inca mai poate lua nastere. Cred ca, punand una langa alta aceste reactii, putem trage doua concluzii in ceea ce priveste semnificatia politica a mediului virtual: vestea buna este ca, intr-adevar, Internetul poate fi o alternativa la mass-media oficiala; iar in conditiile in care spatiul public este astazi sufocat de aceste medii oficiale ale opiniei si realitatii, cred ca alternativa pe care o ofera Internetul este cat se poate de binevenita. Vestea proasta este insa ca nu exista o utilizare politica a priori buna a mediului virtual: simplul fapt ca vehiculeaza o retorica a rezistentei si a luptelor de partizani nu face din el un mediu revolutionar. Trebuie sa vedem ce sta la baza acestui vocabular: in fond, retorica proletara este astazi folosita cu succes de partidele de extrema dreapta in scopul de a alimenta ura si teama fata de imigranti; la fel, e greu sa situam rezultatul votului in distinctia traditionala stanga-dreapta, revolutie-reactiune, in conditiile in care el pare sa se hraneasca din amandoua, pledand pentru un fel de stangism nationalist sau revolutie reactionara.

Mergand mai departe, cred ca putem reliefa semnificatia politica a Internetului scotand in evidenta diferentele dintre el si celelalte medii de informare. Conform opiniei curente, din aceasta opozitie mass-media traditionala – Internet, ultimul iese intotdeauna rau. Exista insa ceva spontan si, deci, pre-reflexiv in aceasta atitudine conservatoare. Indoctrinati cu retorica scolara a traditiei si a marilor valori, suntem conservatori de cum deschidem gura: „Vai, clonarea! Aoleu, drogurile! Sariti, virtualul! Tulai, postmodernismul!“. S-ar zice ca scurtul interval dintre momentul in care incepem sa vorbim si cel in care ne gandim la ceea ce spunem este domeniul de predilectie al conservatorismului. In fond, ce i se reproseaza Internetului: ca, spre deosebire de mediile traditionale de informare, care obliga subiectul sa ramana ancorat in sinergia faptelor, mediul virtual i-ar oferi acestuia o cale de a evada inspre universul fabulatoriu. Ca, in loc sa pironeasca subiectul in spatiul public, il lasa sa fuga inspre privat, ba, mai mult, inspre simpla existenta biologica. Ca, in loc sa responsabilizeze subiectul inlantuindu-l de identitatea sa, ii da prilejul sa minta si sa se joace de-a travestiul. Si, capac la toate, ca este un mediu esentialmente pornografic in care copiii nostri isi pot pierde inocenta fara ca nimeni sa le dea peste degete.

Toate aceste acuze mi se par indoielnice. Sa le luam in ordine inversa. Este adevarat ca majoritatea site-urilor virtuale sunt mai hard sau mai soft erotice. Insa pornografia nu sta in obiectul privit, ci in modul in care acesta e oferit privirii. Or, din aceasta perspectiva, adevarata sodomizare a subiectului este cea operata de mass-media oficiala, prin pasivizarea pe care o implica. Cat priveste fuga de identitate si implicita deresponsabilizare a subiectului in mediul virtual, trebuie sa chestionam aici insasi semnificatia politica a identitatii: exista ceva politienesc, ceva construit, artificial si impus in orice identitate. Nu este astfel deloc intamplator ca forma actuala de guvernare mizeaza tocmai pe inlantuirea subiectului de „fiinta sa“, cu ajutorul analizelor sociologice, psihologice, economice care atribuie fiecarei comunitati si fiecarui individ partea sa, locul sau firesc, blocand astfel posibilitatea universalizarii si a emanciparii lor politice. Dimpotriva, orice miscare subversiva, revolutionara, democratica incepe prin revocarea, de catre subiect, a identitatii sale desemnate. In acest sens, gasesc mult mai relevanta politic discutia pe Internet dintre doua lesbiene care, „in realitate“, figureaza in registrele politiei drept doi barbati, decat lectiile de responsabilitate civica pe care subiectul le primeste docil de la televizor, din gura „reprezentantilor sai alesi“. In fine, a treia obiectie, conform careia spatiul virtual nu este un spatiu public, ci unul al purei existente biologice si, deci, apolitice, mi se pare cat se poate de cinica: dimpotriva, cea care reduce subiectul la simpla sa existenta biologica, refuzandu-i orice facultate de decizie si actiune politica, este actuala modalitate biopolitica de guvernare. In acest context, practica prin care corpul si viata nuda sunt exhibate in mediul virtual mi se pare a fi exact raspunsul adecvat adus acestei forme de conducere. In locul prestatiei biopolitice prin care viata biologica este inclusa ca exclusa in deciziile suverane, Internetul ofera miscarea simetric opusa prin care se repolitizeaza viata privata si se refuza, la limita, chiar distinctia dintre privat si public. Cea care atomizeaza comunitatea si condamna la o simpla viata privata este mass-media oficiala. Internetul, dimpotriva, creeaza comunitate, atat in interiorul spatiului virtual, cat si in asa zisa realitate. Miscarea celor doua medii e, in acest sens, perfect opusa: acolo unde televiziunea apolitizeaza si „privatizeaza“ spatiul public, potentialul subversiv al Internetului consta in aceea ca el reinvesteste politic spatiul privat.

In fine, cred ca importanta politica majora a Internetului este alternativa pe care el o propune la paradigma reprezentationala. Acest model al reprezentarii politice dainuie astazi absolut nechestionat. Mai mult, in actuala legitimare a administratiei expertilor el este radicalizat. Pentru ca poporul este prin definitie imbecil, expertii pot lua decizii politice fara sa trebuiasca sa dea socoteala cuiva. Din cand in cand, cate un sondaj, un referendum este organizat numai pentru a ne confirma iarasi si iarasi minoratul intelectual al maselor. Si asta nu doar in materie de probleme politice. A se vedea toate comentariile recente pe marginea emisiunii „Mari romani“: toti specialistii si-au pus mainile-n cap vazand raspunsurile natiunii, de parca totul n-ar fi fost decat un fel de examen de bacalaureat la care poporul a picat intr-un mod spectaculos. In ce ma priveste, imi place sa cred ca acest clasament al marilor romani a fost, din partea maselor, ceva asemanator cu ceea ce Baudrillard numeste „strategie fatala“: adica o strategie prin care obiectul isi bate joc de subiectul care il studiaza la microscop. Plasarea lui Cioran intre Banel Nicolita si Laura Stoica mi se pare o superba ironizare a intentiilor organizatorilor. Nu vad aici nicio scandaloasa degringolada sau uitare a marilor valori: in fond, valorile sunt prin ele insele o uitare si o reificare a trecutului. Si, in general, poporul, atunci cand raspunde, o face neintrebat sau punand in chestiune chiar forma intrebarii: din acest motiv el este o putere constituanta, adica una care excede simpla sa administrare de catre experti. E cu totul surprinzator ca printre ideologii de suflet ai politicienilor actuali nu figureaza cu drepturi depline si Lenin: in fond, el a fost cel care a introdus paradigma reprezentationala in interiorul corpusului marxist. O data cu el, partidul devine in acelasi timp identic si, totusi, diferit de clasa muncitoare, reprezentand constiinta politica a acesteia. Aceasta scindare paradoxala a proletariatului sub incidenta propriului sau semnificant este bine surprinsa de vechiul banc in care poporul sovietic nu merge pe jos, ci calatoreste in limuzine prin intermediul reprezentantilor sai. Cred ca potentialul emancipator al mediului virtual consta tocmai in scurtcircuitarea acestei intermedieri reprezentationale: nimeni nu poate conduce limuzina democratiei in locul nostru. Internetul schiteaza posibilitatea unei veritabile democratii participative nemediate. Aceasta posibilitate trebuie doar actualizata.

Internetul ca spatiu public extins



OVIDIU TICHINDELEANU

filosof



Mediul on-line este un supliment al spatiului public, si anume unul care reproduce doar partial excluderile specifice societatii burgheze. Spre spaima autorilor traditionali, un autor on-line nu are nevoie de patalama pentru a avea dreptul sa ia cuvantul, ci doar de o minima educatie tehnica si acces la un calculator conectat. De aceea nu e de mirare ca un autor conservator ca Andrei Plesu a vazut imediat in aceasta oportunitate de dialog pericolul suprem al invaziei nebunilor si „nechematilor“. Mai important, spre deosebire de mass-media corporatiste, multe comunitati on-line nu sunt atat de dependente nici de interese economico-politice, nici de intelegerea statocentrica si capitalocentrica a social-politicului care domina industria culturala centrala romaneasca. Multe comunitati on-line au fost locul in care s-au germinat conceptii asupra socialului si asupra posibilitatilor de implicare ale fiecaruia, conceptii superioare in angajament si concept celor vehiculate in mediile intelectuale. Si exista deja o lista lunga de actiuni social-politice care au pornit prin discutii si mobilizari on-line. Intr-o masura semnificativa, mediul Internetului functioneaza astazi in Romania ca focar al miscarilor culturii independente si al societatii civile informale. Ar trebui sa dea de gandit faptul ca majoritatea intelectualilor ori publicistilor culturii centrale dau dovada de o ignoranta uimitoare referitoare la amploarea culturii independente si ca multi reprezentanti autoproclamati ai societatii civile formale nu participa la miscarile informale.

De aceea, nu stiu in ce sens anume ar trebui „reformata“ societatea, si care „societate“ anume, insa daca vorbim despre imbunatatirea comunicarii si a intelegerii reciproce, Internetul nu este o utopie, ci o realitate care deschide posibilitatea exersarii practicii si argumentatiei discursive unor categorii sociale dincolo de specializarile si filtrele instituite de societatea contemporana. Internetul este o tehnologie, nu este bun sau rau in sine, este o simpla oportunitate, o sansa de largire a spatiului public intr-un context global. Totul depinde de modul in care il folosim.

Cred ca e un fapt: in spatiul public romanesc, formele de dialog on-line sunt mai apropiate de esenta societatii civile decat revistele culturale si decat multe aparate ale statului. Din pacate, sensul „societatii civile“ a fost denaturat in ultimii cincisprezece ani, fiind apropriat abuziv, chiar daca cu bune intentii, de organizatii non-guvernamentale si de cateva reviste culturale. Unul dintre invatamintele post-totalitare ar fi trebuit sa ramana cel ca societatea civila este in primul rand informala, insa „anticomunismul“, in numele caruia se solicita „civilizarea“ maselor, a devenit intre timp un principiu ideologic care contribuie mai degraba la uitare decat la anamneza.

E important sa ridicam intrebari ce sunt mai importante, mai adecvate realitatii decat interpelarea politieneasca, da/ ba, asupra necesitatii controlarii Internetului: cine solicita guvernarea Internetului? Vin asemenea solicitari din partea spatiului public formal, a societatii civile formale, a aparatelor de stat? Cine e deranjat si de ce anume, in ce caz concret? Cum se face ca multe cotidiene accepta comentarii on-line de la cititori, insa revistele culturale nu? Cum se face ca si cotidienele instituie „dialogul“ cu cititorii intr-o forma monodirectionala? Sunt institutiile de stat la ora actuala capabile sa foloseasca Internetul in scopul simplificarii circuitelor birocratice si a facilitarii participarii maselor la procesul democratic?

Testul realitatii este cel mai concludent: ca tara aflata la periferia centrilor de acumulare ai capitalismului, o parte semnificativa a fortei de munca romanesti a ajuns intre timp in afara teritoriului statal, iar forumurile on-line si listele de discutii au devenit modalitati vitale prin care membrii diasporei se ajuta reciproc si continua sa participe la articularea spatiului public romanesc. Ei bine, nici industria culturala centrala, nici aparatele de stat nu au reusit pana in prezent sa reflecte aceasta realitate, ba mai mult, in multe cazuri au preferat sa cenzureze ori sa treaca sub tacere asemenea contributii ori revendicari. O putem spune fara frica de termeni ori rezonante: masele populare au depasit in acest sens nivelul de intelegere a propriei realitati demonstrat de multi intelectuali si functionari de stat. Ar trebui sa dea de gandit faptul ca spatiul virtual romanesc gazduieste deja o gama cu mult mai variata de forme culturale si initiative sociale decit industria culturala centrala si, in anumite limite, chiar decat cele ale societatii civile formale. Exista o legatura semnificativa intre provincialismul sau parohialismul industriei culturale centrale si ignorarea miscarilor culturii independente. Iata doar citeva exemple ori puncte de pornire, pe cat de heterogene, pe atat de remarcabile, alese dintr-o constelatie extrem de bogata: forumul „Despre-copii“ (forum.desprecopii.com), grupurile yahoo „protest-ro“ si „FreeEx“, Organizatia Hyde Park (http://www.ycaar.com/hydepark/index.html) si, desigur, „Indymedia Romania“ (romania.indymedia.org), un spatiu dedicat prin excelenta democratiei participative. Fiecare dintre acestea sunt platforme care au deja in spate o istorie semnificativa si care, dincolo de bine si de rau, sunt angajate in realitatea globala si locala in moduri de la care industria culturala centrala are inca multe de invatat.



Internautul, bunul salbatic

FLORINA ILIS

scriitor



1. Dezvoltandu-se la inceputurile sale ca un mijloc mai rapid si mai eficient de comunicare, spatiul virtual a cunoscut ulterior o evolutie atat de spectaculoasa si de fulminanta, incat i-a surprins nu numai pe cei mai sceptici analisti, ci chiar si pe entuziastii sai sustinatori. S-a crezut ca, impunand o noua viziune despre lume, in care categorii precum timpul, spatiul, constiinta sau corporalitatea dobandeau noi reprezentari, virtualul, chiar daca nu va rezolva crizele modernitatii, mostenite de catre postmodernism sub forma unor creante paguboase, va conduce, cel putin, la „slabirea“ si la relativizarea lor. S-a mai crezut ca accesul larg la spatiul virtual, posibilitatea navigarii in retea si perspectiva unei viziuni globale ar putea conduce la o revitalizare si revigorare a sensurilor unei lumi ce si-a „lichidat“ pe rand, de-naturalizandu-le, toate sistemele de referinta. In plus, anumite corporatii, constituindu-se in centre mascate de putere (mediatice, economice, politice sau religioase) au crezut ca prin controlul tehnologic asupra spatiului virtual vor ajunge sa controleze, datorita influentei lor asupra mediului virtual, anumite parghii ale realitatii cotidiene (Nu ma refer la diversele forme de manipulare care, intr-un fel sau altul, au existat dintotdeauna. Mass-media n-a facut in zilele noastre decat sa le rafineze, preluand rolul jucat altadata de ideologii). Dar, dincolo de toate aceste convingeri care au marcat, de-a lungul ultimelor doua decenii, dezvoltarea Internetului, actiunile social-politice din mediul virtual nu vor cunoaste...

---