Hohotind în apusul vremii
articol aparut in Cultura, nr. 247 din 2009-10-29» cultura spectacolului »
Autor: Cristina Rusiecki
Regizoarea Mariana Camarasan este experta in ceva ce colegii ei din toate generatiile par sa fi uitat de mult: stiinta de a crea tensiune dramatica. Montarile sale electrizeaza gradat publicul, lucru pe cât de rar azi, in teatrul post-dramatic, pe atât de specific dezvoltarii artei la care ne referim.
Mariana Camarasan mai stie sa lucreze partiturile actoricesti cu finete (alaturi, din nou, de infim de putini regizori de acum), construind puncte culminante si atragând neconditionat empatia publicului. Aceste calitati sunt vizibile si in ultima premiera a Teatrului „Maria Filotti“ din Braila, „Herr Paul Herr Paul“, de Tankred Dorst si Ursula Ehler, in excelenta traducere a lui Victor Scoradet. Trasaturile mentionate sunt evidente, dar, paradoxal, supradimensionate, ajung o frâna in viziunea de ansamblu a spectacolului pe care Mariana Camarasan il semneaza alaturi de scenografa Alexandra Penciuc. Nemediate de umorul/cinismul/scepticismul zilelor noastre, categoriile teatrale amintite, la mare pret in estetica anilor '70-'80, determina intepenirea spectacolului in retorica acelei perioade.
Regizoarele concep doua lumi, dupa cum arata si titlul pe care au tinut sa il repete, taiate simbolic de calea ferata ce traverseaza scena. De o parte, una care se retrage din fata vietii, pentru a-si crea universul iluzoriu, redimensionându-l pe cel deja apus al biografiei. E lumea lui Herr Paul si a surorii sale, Luise, incolaciti intr-o vârsta nedefinita. Peste ei se napusteste lumea noua, plina de dinamism si tensiuni, care vrea sa intreprinda, sa câstige si sa-si croiasca viata, eventual sacrificând-o pe cea veche a batrâneilor. Recte, tinerii intreprinzatori incearca sa-i oblige sa semneze acordul de a se muta din camera in care traiesc de zeci de ani. Cum cele doua personaje matusalemice ignora cererea noului mostenitor, disimulând in permanenta, presiunile tânarului se vor radica liza treptat. Urmeaza sacrificiul simbolic al lui Herr Paul.
Personajele apar pe scena in perechi tipologice, in simetrii care, in confuzia si mixajele de azi, dau si ele o nota de imbatrânire: in primul rând, feminitatea silfida, la diferite vârste, plina de traire tragica la femeia tânara, care vrea sa intre in viata, iubita noului proprietar (Ramona Gânga); in al doilea rând, ingenuitatea intepenita intr-un moment din afara existentei reale, intr-un indistinct temporal gingas, cum e cazul lui Luise, de o puritate de cristal, dar ofilita exact ca in „Marile sperante“. In interpretarea Elenei Andron, personajul ocazioneaza cele mai emotionante momente, mai ales in scena ingrijorarii când nu-si gaseste fratele, desi stie ca el nu paraseste niciodata camera. Contrapunctul conceput de cele doua regizoare sta intr-o masculinitate doldora de clovnerii. Herr Paul jucat de Cornel Cimpoae e un artist bonom al disimularii care prefera sa sarzeje intr-o prestatie tehnica a mijloacelor comice. Intreprinzatorul lui Valentin Terente, cu ai carui bani trebuie sa inceapa afacerea, e decrepitul lacom de câstig si de nuri feminini. Tabloul uman se inchide cu doua fetite expresive (Camelia Dilbea si Corina Taras) in siameze ale retardului, inocente si sensibile. Ceea ce dramatizeaza in exces, aruncând aburi patetici peste spectacol, este prestatia lui Cosmin Panaite in tânarul mostenitor, cu darul de a crea tensiune si emotie sustinuta. Dar când in ultima jumatate de ora a montarii un actor plânge neintrerupt in hohote, alaturi de partenera sa, Ramona Gânga, plastica, insa atinsa in aceeasi masura de patetism, atmosfera devine vetusta. Mai ales ca si remuscarea pare o categorie invechita in lumea noastra. Ponderate, fiecare dintre aceste doua partituri ar fi fost notabila intr-o gradatie mai atenta si mai bine tinuta in frâu de cele doua regizoare.
Având aceste date, „Herr Paul Herr Paul“ ramâne doar un exercitiu. Am insa convingerea ca talentul, seriozitatea si finetea tinerei regizoare Mariana Camarasan si dedicatia scenografei Alexandra Penciuc vor crea un viitor spectacol pe cât de puternic pe atât de modern.