Singur împotriva tuturor
articol aparut in Cultura, nr. 247 din 2009-10-29» cultura politică » psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
N-am mai scris de mult despre tenis. De luni bune. Acaparat tot mai intens de evolutiile scenei politice românesti, am lasat la o parte ceea ce era mai drag sufletului meu: sportul alb. Dupa turneul din gama Masters Series de la Shanghai, incheiat duminica, 17 octombrie, chiar aveam de gând sa va propun o analiza a manierei in care un mare campion, spaniolul Rafael Nadal, se indeparteaza incet, dar sigur de frumoasele zile când era lider in circuitul ATP, „facând istorie“, cum se zice la noi, in presa sportiva de nivel indoielnic. Marturisesc insa ca in acesta situatie socio-politica principiul realitatii o ia categoric inaintea principiului placerii.
Freudian punând chestiunea, instinctul de adaptare primeaza in fata hobby-ului. In cazul meu, iata ca pulsiunea de autoconservare bate pulsiunea narcisica. De ce? Pentru ca locuiesc in România, pentru ca am o datorie fata de felul in care va trai mâine fetita mea (daca o va face) in aceasta tara si pentru ca nu-mi este indiferent cum va arata viitorul ei. Nu pot face abstractie de maniera in care statul se scufunda, nivelul de trai se prabuseste, iar natiunea se dezagrega. Nu pot ignora decaderea tarii in care m-am nascut si continui (inca) sa traiesc. Asa ca am decis sa las intâmplarile tenisistice pe mai tirziu. Daca nu-mi exprim opinia acum, sigur voi regreta mai târziu. Ca in situatia de fata: pentru ca l-am votat in patru rânduri pe Traian Basescu, lasându-ma inselat de retorica lui mincinoasa, am toate drepturile din lume sa-l penalizez pe politicianul care si-a batut joc de asteptarile mele electorale. Dar iata care sunt faptele...
Provocând iesirea de la guvernare a PSD-ului prin demiterea ministrului de Interne si vicepremierului Nica, PDL (= Basescu) a provocat o criza politica fara precedent, ale carei consecinte nu le-a banuit pe moment. Lucrurile sunt extrem de complicate. Sigur ca eu nu sunt naiv, iar social-democratii nu sunt catari (puri). Ei au parasit puterea si din pricini electorale. Oricum ar fi, votantii nu trebuie sa uite ca dezastrul guvernarii trebuie sa se imparta la doi, chiar daca portocaliii au avut portofoliile economice si pe cel de finante. Iesind mai rapid din administratie, oamenii lui Geoana i-au lasat insa in offside pe „mercenarii“ lui Boc, care vor trebui sa-si asume nota finala pentru cele noua luni de mizerie. Dar la o minima analiza strategica, rezulta ca PSD nici nu avea de ales. PSD trebuia sa reactioneze la demiterea demnitarului sau, caci altfel pierderea de imagine ar fi fost una catastrofala.
Ramasi singuri la guvernare, PDL-istii s-au grabit sa coloreze in portocaliu intreaga Românie. In mai putin de 24 de ore toti prefectii, subprefectii si directorii de deconcentrate au fost schimbati. S-au desfacut baierele pungii pentru primarii si consiliile judetene PDL, au crescut presiunile si santajul pentru defectarea primarilor „adversi“. Cel mai vizibil lucru s-a consumat insa la centru, caci cabinetul Boc 2, desi redus la jumatate, a pastrat intacta structura ministeriala. La noi, ca la nimeni: un ministru, doua ministere. Originalitate deplina. Si asta pe bani publici, intr-o profunda criza economica. Videanu, „rege“ peste borduri, dar si „doctor“ la Sanatate. Udrea, „maestra“ a turismului, dar si „ecologista“ la Mediu. Boc, premier-“minune“, dar si „guru“ la Invatamânt. Doar amarâtul de Paleologu jr. a ramas solitar, „uitat“ la Cultura. Oricum, era mult prea mult pentru slabele-i puteri si acel minister cu micro-buget...
Motiunea de cenzura era urmatorul pas logic al noii configuratii majoritare din parlament (PSD, PNL, UDMR, minoritati). Fireste ca partidul „reformist“ si „moral“ al presedintelui (inca) in exercitiu a incercat sa schimbe raporturile de forta in legislativ. Cum? „Târguind“ ca la hypermarket pe parlamentarii mai lacomi, mai slabi de inger sau mai santajabili ai celorlalte partide. Negotul s-a dovedit perdant, caci cei cumparati au fost aritmetic neindestulatori, iar UDMR s-a tinut tare, mergând la motiune alaturi de PNL, initiatorul acesteia, dar si de PSD, ambalat sa se razbune pentru debarcarea de la guvernare. Asa se face ca neindoielnic cel mai incompetent si corupt guvern postrevolutionar a picat cu brio. Nici nu mai fac referire acum la aberatiile sustinute de portavocele mediatice portocalii, gen Sever Voinescu, care sfidau delirant aritmetica simpla din Parlament, clamând soliditatea „mistica“ a sustinerii cabinetului Boc in legislativ.
Afirmam acum câteva saptamâni ca, din pacate, Basescu are sanse mai mari la prezidentiale nu atât gratie meritelor sale, cât mai ales datorita lipsei de consistenta a opozantilor sai anuntati. Ei bine, atât de gafeur si de iresponsabil s-a dovedit in ultima vreme presedintele-jucator, incât astazi i-a iesit integral pe nas vocatia „gambler“-ista, izbutind performanta de a coaliza contra sa imensa majoritate a partidelor parlamentare (minus, fatalmente, PDL), marea majoritate a institutiilor mass-media, ca si o mare parte a societatii civile reale (stiti, nu aceea cu sediul la Humanitas, „22“, „Idei in dialog“, „Colegiul Noua Europa“, Societatea Academica Româna etc.). Pentru a doua oara in trei ani, Basescu a stârnit impotriva-i toate partidele politice cu reprezentare parlamentara, inclusiv grupul minoritatilor (premiera postrevolutionara absoluta, ca si cea a demiterii unui cabinet prin motiune de cenzura!). De data aceasta, dincolo de calculele electorale, revolta politicienilor era una justificata: Traian Basescu devenise un pericol public, un agent de disolutie institutionala si sociala, criza economica agravând consecintele deplorabilelor lui prestatii politice.
De aceea, nici nu m-a mirat foarte mult faptul ca propunerea de premier a liderului PNL, in persoana primarului Sibiului, Klaus Iohannis, a fost acceptata fara mari rezerve de toata opozitia unita, inclusiv de cel mai mare partid, PSD. Cu un procent de 65% din legislativ, noua coalitie ar fi trebuit sa-l determine pe presedinte la un gest rational, asa cum se intâmpla in orice tara cu democratie consolidata: atunci când un guvern cade, seful statului il insarcineaza pe liderul opozitiei sa formeze un nou cabinet. Dar surpriza! Noi traim in România, iar formula de mai sus nu se aplica... asa ca presedintele, sfidând cu vanitate bolnava realitatea si interpretând dupa cum il taie capul Constitutia, l-a propus drept candidat de premier pe cvasi-necunoscutul tehnocrat Croitoru, un personaj sters si manipulabil, care beneficiaza de sustinerea unui singur partid, intrunind cel mult 35% din voturile parlamentarilor. Mai mult, Basescu a amenintat ca va dizolva parlamentul pe 7 decembrie daca si a doua sa propunere de premier va cadea la vot. Ca ulterior presedintele a revenit asupra expresiei santajiste, spunând ca a fost o... „eroare“ e deja secundar. Gestul ramâne si este deosebit de grav, dincolo de faptul ca incalca prevederile constitutionale – presedintele nu are dreptul sa dizolve legislativul in ultimele sase luni de mandat, iar mandatul i se sfârseste abia atunci când noul presedinte depune juramântul. Am ajuns sa o vedem si pe asta, la doua decenii de la Revolutie: o putere a statului ameninta explicit o alta putere. Deja in conflict cu puterea judecatoreasca, sfidând mass-media, seful statului se razboieste acum si cu parlamentul. Cu natiunea româna oricum se sterge pe picioare.
Insa nimic nou sub soare: Traian Basescu nu se dezminte nici in ceasul de pe urma, caci a ramas acelasi ins iresponsabil, agresiv, instinctiv si egolatru, incapabil sa dialogheze si neputincios in a vedea si altceva in afara propriului sau interes. Ca sacrifica o natiune? Vax albina! Ca distruge un stat pe care, culmea inconstientei, doreste sa-l pastoreasca inca alti cinci ani? Cui ce-i pasa! Voda e voda si asta nu se discuta, se executa.
Vestea buna este ca noua opozitie „conjuncturala“ nu se preda, ci persista in a-l sustine pe Iohannis drept premier. Liderii sai se inteleg, respectându-si statutul de prezidentiabili, asa cum Basescu nu a facut-o si nici nu o va face vreodata. Se pare ca in ceasul al doisprezecelea amortita constiinta morala si civica a politicienilor români (altii decât cei pdl-isti) s-a trezit. Era si timpul, doar suntem pe buza prapastiei. Si Geoana, si Antonescu au spus ca il vor sustine, daca se aleg presedinte, pe sasul de la Sibiu si cabinetul sau de tehnocrati. Pourvu que ça dure!
Miza este clara si vitala. Cine câstiga prezidentialele are sansa de a salva si de a inova statul român sau de a-l cobori si mai mult in mocirla. Pe Traian Basescu l-am vazut la lucru. In afara de zavera, conflict permanent, sforarii politice si izolare internationala, el nu poate sa faca altceva. Pornirile sale autoritare, daca nu chiar autoritariste, cu iz dictatorial, sunt evidente pentru toti cei care gândesc liber. Restul sunt indiferenti, naivi, fanatici sau profesionisti. Când cifrele vorbesc – reducerea produsului intern brut cu 8,8%, investitii invizibile, inexistenta reformei reale in Sanatate si Invatamânt, scaderea dramatica a puterii de cumparare, 100.000 de firme mici si mijlocii in faliment, inglodarea statului in datorii catre FMI si UE (20 de miliarde de euro), presiunile asupra leului, 700.000 de someri (deocamdata), plus perspective si mai sumbre in 2010 –, orice interpretare devine de prisos. Caci nu are sens sa ne imbatam cu apa rece: cabinetul Boc 1 a fost integral creatia presedintelui iar esecul acestuia se leaga de numele lui Traian Basescu. Iar asa-zisele reforme structurale si constitutionale promise de presedinte in cazul unui nou mandat sunt amenintari clare la adresa a ceea ce a mai ramas din statul român: un Parlament unicameral, usor de controlat de seful statului, formarea unei majoritati prin cumpararea parlamentarilor de alte culori politice, transformarea Republicii pe model prezidential, o curatenie antreprenoriala de sus in jos prin politizarea accesului la resurse, acapararea totala a sistemului de justitie (cu procese instrumentate politic), amutirea mass-mediei inca neaservite. Daca asta va doriti, atunci votati-l. Eu sigur n-am s-o fac.