O întrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 247 din 2009-10-29» cultura politică » accent
Autor: ANGELA MARTIN , Kjell Espmark
Kjell Espmark – poet, eseist, prozator, dramaturg. Membru al Academiei Suedeze si al Comitetului Nobel pentru Literatura. Între 1998 si 2005, presedinte al Comitetului Nobel pentru Literatura.
Angela Martin: Libertatea de care dispune un regizor atunci când foloseste textul unui dramaturg – un subiect discutat de noi de curînd –, ma face sa ma gândesc din nou la traducator. Convenisem la un moment dat asupra contributiei esentiale a traducatorului in dialogul dintre literaturi si dintre culturi fara sa ne oprim insa la un aspect important : câta libertate isi poate lua traducatorul fata de original, in special atunci când este vorba de poezie ? Cum vedeti problema: traducere fidela/traducere libera?
Kjell Espmark: Acum câtiva ani a avut loc in Anglia si in Statele Unite o dezbatere legata de aparitia in limba engleza a doua traduceri complet diferite din poezia lui Tomas Tranströmer. Era vorba, pe de-o parte, de minunatul poet si traducator scotian Robin Fulton, bun cunoscator al limbii suedeze, care oferise publicului vorbitor de engleza o traducere fidela a intregii opere a lui Tranströmer. Pe de alta parte, era vorba de un poet scotian valoros, Robin Robertson, care nu cunostea suedeza, dar care a apelat la un vorbitor de suedeza pentru a traduce fragmente din opera lui Tranströmer. Relatia acestuia cu textul a fost ceva mai libera decât a lui Fulton. (Fac abstractie aici de discutia aprinsa referitoare la cât de mult a imprumutat Robertson din solutiile de traducere ale lui Fulton.)
Majoritatea celor care s-au implicat in dezbatere pareau ca prefera o interpretare mai flexibila a originalului. Au fost invocate traducerile arbitrare realizate de Ezra Pound si de Robert Lowell, in care poemele respective au fost revendicate de talmacitori (si transformate dupa propria sensibilitate), fiind incluse mai târziu in operele complete ale acestora. Dar traducerile lui Pound din engleza veche sau din provensala nu constituie un exemplu relevant. In general, se pune problema traducerii intr-o limba de circulatie internationala a unui poet contemporan dintr-o zona lingvistica mai putin cunoscuta. Iar in aceasta privinta, atât literatura suedeza, cât si cea româna, au interese importante de protejat. Subtextul opiniilor in favoarea unei traduceri mai libere este ca aceasta este automat mai reusita din punct de vedere artistic, potrivit cu vechea parere ca traducerile sunt precum nevestele: cele mai frumoase nu sunt intotdeauna si cele mai fidele. Experienta mea este insa alta. Sa luam ca exemplu poemul de dragoste „Perechea“ de Tranströmer, care incepe astfel: „Sting lampa si arcul ei alb mai luceste / o clipa, inainte de a se dizolva / ca o pastila intr-un pahar de bezna. / Apoi se ridica.“ Aceste rânduri nu ridica dificultati lingvistice, iar o traducere fidela poate crea cu usurinta echivalente poetice. In versiunea mai libera a lui Robertson, pastila metaforica devine: „an aspirin rising and falling / then dissolving“, cu alte cuvinte, pentru a sugera elevarea extatica a cuplului, el asociaza verbul „a se ridica“ imaginii arcului luminii lampii care se stinge, creând astfel o metafora ce trimite la miscarile actului sexual – imagine grosiera in contrast cu sublimitatea textului. Acesta este doar unul printre nenumaratele exemple de traducere libera care nu este deloc mai frumoasa decât originalul.
Riscul pentru limbile de circulatie mica este sa-si vada comorile lirice cele mai de pret transformate in material pentru poetii-traducatori in limbile de circulatie internationala. Un echivalent literar al rolului pe care-l joaca tarile africane: de furnizor de materie prima pentru industria de prelucrare a natiunilor bogate. Adica o forma de colonialism cultural.
Cred ca noi, reprezentantii culturilor mai mici, care ne luptam pentru ca vârfurile liricii noastre sa fie traduse in limbile mari, trebuie sa fim foarte transanti in aceasta privinta. Pentru ca ceea ce ne dorim noi nu este doar o traducere capabila sa prezinte o poezie autentica in vesmânt lingvistic nou, ci si o interpretare fidela care sa-i infatiseze pe clasicii nostri in viata asa cum sunt.