Scriitor bun, vorbitor prost
articol aparut in Cultura, nr. 244 din 2009-10-08» cultura internaţională » presa internaţională
Autor: CATALIN STURZA
De ce scriitorii buni sunt uneori vorbitori mediocri sau submediocri?, se intreaba Arthur Krystal intr-un articol din „The New York Times Book Review“. Eseistul porneste de la un interviu al lui Vladimir Nabokov pe care-l puteti urmari si pe Youtube; in timpul interviului, care are ca subiect romanul „Lolita“, Nabokov isi frânge mâinile si-si cauta raspunsurile pe foitele cu notite din fata sa.
„Ca cei mai multi dintre scriitori“, spune Krystal, „par mai destept atunci când scriu decât pe viu. De fapt, eu chiar sunt mai destept atunci când scriu. (...) Spun asta pentru ca, atunci când treaba merge bine, exprim opinii pe care nu le-am rostit niciodata intr-o conversatie si la care, altfel, e posibil sa nu ma fi gândit niciodata“. Ideea a fost formulata, arata eseistul, si de Edgar Allan Poe, care citeaza la rândul sau un scriitor francez: „Oamenii vorbesc despre gândire, dar in ceea ce ma priveste nu gândesc niciodata, in afara de momentele când ma asez la masa de scris“. Altfel spus, nu doar faptul ca scrisul ajuta organizarea ideilor; acesta creeaza, efectiv, idei si asigura un mediu productiv pentru gândire.
Arthur Krystal il citeaza si pe psihologul Steven Pinker, profesor la Harvard. Acesta sustine ca „gândirea preceda scrisul si ca motivul pentru care parem mai destepti atunci când scriem e acela ca ne propunem, de la bun inceput, sa fim clari si precisi, un lux pe care de obicei nu-l avem intr-o conversatie. (...) Pinker leaga acest lucru de matematicienii care gândesc in mod diferit atunci când demonstreaza teoreme, fata de situatiile când numara restul la magazin. (...) Admite, totusi, ca atâta timp cât scrisul ofera timp pentru reverii si pentru reflectie, e probabil ca acesta sa implice suprafete mai mari ale creierului“.
Pornind de aici, eseistul speculeaza ca mai multa materie cenusie freamata atunci când ne apucam de scris, fata de momentele când incepem sa vorbim. Cele doua activitati presupun accesarea unor sinapse diferite si apelul la zone cerebrale diferite, astfel incât asociatiile de idei ce rezulta sunt altele si cuvintele alese si frazele care le cuprind vor fi diferite. „E ceva in legatura cu scrisul, atunci când ne consideram scriitori, ce afecteaza modul in care gândim si, inevitabil, in care ne exprimam. Poate nu exista nici un fundament empiric pentru asta, insa daca, asa cum sustin unii oameni de stiinta, parti diferite ale creierelor noastre sunt pornite atunci când folosim un stilou in locul calculatorului – iar diferentele cognitive sunt mai mari decât cele implicate de activarea unor functii motrice diferite – atunci de ce nu ar exista o diferenta semnificativa in ceea ce priveste activitatea cerebrala atunci când vorbim fata de momentele când scriem?“.
Pe scurt, „scriitori exceptionali se pot dovedi, asadar, a fi oratori mediocri, iar oamenii capabili sa povesteasca istorii nemaipomenite s-ar putea sufoca precum pestii pe uscat atunci când ar incerca sa scrie“. Asa ca, data viitoare când veti asculta un scriitor la radio sau când veti sta alaturi de el la masa, avertizeaza Arthur Krystal, „amintiti-va ca nu e autorul cartii pe care o admirati; e doar cineva care ne viziteaza lumea, iesit din camera sa de lucru sau din biroul sau sau din ce loc o mai scrie el. Nu va asteptati sa cunoasca obiceiurile tarii si incercati sa-i iertati abaterile, atunci când le observati“.