Infrigurati, catre Europa
articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
In mod ciudat, comunismul, sub forma lui cea mai hada – ceausismul, nu vrea sa moara. O astfel de observatie, in ciuda aparentei de nota suprarealista, este punctual exacta. Caci, desi momentul istoric actual ar trebui sa desfida un asemenea pesimism al constatarii, realitatea pledeaza dureros in favoarea ei. Romania, etern tranzitorie spre democratie si capitalism, taras-grapis, a fost acceptata de comunitatea statelor europene. Este evident pentru orice observator cat de cat obiectiv si lucid ca nici Romania, nici Bulgaria nu „au fata“ de UE. Ce conteaza, important este ca decizia politica a fost adoptata, iar cum ne vom descurca de-acum incolo tine deja de alta poveste. In aceste conditii, aparent promitatoare pentru tara noastra, ceausismul revine in forta. Cum se intampla acest lucru? Simplu, aiuritor de simplu: prin revenirea la „bunele obiceiuri“ specifice vremurilor de strangere dura a curelei. Romanii redescopera penuria, frustrarea si eroismul renuntarii. Iata doar un exemplu.
Nu e cumva mai eficienta strabuna solutie ceausista a pulovarului, ilicului si caciulii in apartament? Pai bineinteles ca da! Si uite asa, in propria ta casa, hotarasc altii cum trebuie sa-ti fie.
Se apropie iarna, frigul a devenit deja o trista realitate, iar temperatura in apartamentele citadinilor scade ingrijorator, dar sigur. Situatia, daca nu ar fi dramatica, ar fi bineinteles hilara. In plin capitalism, cand grija pentru proprietate a statului este maxima (vezi noua Constitutie!), am asistat la transformarea Asociatiilor de locatari in Asociatii de proprietari. Buun, normala evolutia, veti spune – si-aveti neabatut dreptate. Cu mentiunea ca, prin intermediul Comitetului rezultat in urma alegerilor democratice la care au participat proprietarii, in calitate de membri ai nou infiintatelor Asociatii, a aparut pe lume un monstru teribil de totalitar: Comitetul. Acest Comitet, compus in majoritate din pensionari (cine are timp si energie pentru a administra destinele blocului?), hotaraste ce si cum e mai bine pentru soarta comunitatii de proprietari de apartamente. Si asa se face ca, in numeroase situatii, acest kafkian Comitet (va mai amintiti de ingrozitorul Castel?) ia decizii care incalca dreptul individual la o viata mai buna al unora dintre proprietari.
De pilda, un asemenea Comitet decide ca temperatura in apartament nu trebuie sa depaseasca 19 grade Celsius – si asta doar intre orele 17 si 22. In rest, fara caldura. Cand „se da“ caldura, „se ia“ apa calda (una cu cealalta nu merg bine impreuna, decide onor Comitetul!). Nemultumitii cer repartitoare. Intrucat se afla in minoritate, sunt categoric refuzati. De ce sa plateasca fiecare exact atat cat consuma sau cat doreste? Nuu, Comitetul nu este de acord, a aflat dansul ca afacerea repartitoarelor este suspecta. Nu e cumva mai eficienta strabuna solutie ceausista a pulovarului, ilicului si caciulii in apartament? Pai bineinteles ca da! Si uite asa, in propria ta casa, hotarasc altii cum trebuie sa-ti fie. Din grija fata de proprietate, aspect pur capitalist, ajungem la reinvierea comunismului. La 17 ani de la disparitia lui Nicolae Ceausescu, noi am reinventat frigul si penuria, dictatura majoritatii la adresa minoritatii si antiumanismul patent. Caci antiumanism de stat este aceasta epidemie de debransari, bloc dupa bloc, cvartal dupa cvartal, debransari determinate de lipsa de bani a proprietarilor.
Si, cum pensionarii sunt primele victime ale crudei epoci capitaliste, primind o pensie de mizerie care ii ajuta doar sa moara, nu si sa traiasca, ei revin la un pattern verificat in conditiile durei economii ceausiste a ultimilor ani. Deloc europeni ca mentalitate, sarmanii pensionari se livreaza unei suferinte prin frig, foame si lipsa de medicamente. Nefericiti, dar si resentimentari, ei lupta atat pentru propria-le supravietuire fizica, strangand din dinti si punand un pulovar, cat si contra dreptului la o viata normala al celorlalti, mai tineri, inca in putere, care muncesc si se bucura de salarii relativ decente, dar nu sunt inca suficient de bogati ca sa achizitioneze o centrala proprie sau o casa „pe pamant“. Mizeria economica atrage dupa sine si mizerie morala.
Din pacate, acestia sunt cetatenii cu care vom defila prin Uniunea Europeana. Saraci, dispretuiti si evitati, vom fi din ce in ce mai resentimentari, mai frustrati si mai „Gica-Contra“, devenind victime sigure ale gruparilor si liderilor nationalisti. Caci sa ne intelegem bine: mizeria nu se datoreaza complotului occidental, ci propriei noastre neputinte de a ne alege acei carmuitori apti sa asaneze o viata nationala grav bolnava…