&a350;aizeci de ani în cel mai frumos teatru
articol aparut in Cultura, nr. 244 din 2009-10-08» cultura spectacolului » adevărul bufonului
Autor: Cristina Rusiecki
Teatrul „Maria Filotti“ din Braila, cel mai frumos teatru din tara, cu a carui splendoare arhitecturala numai Odeonul mai rivalizeaza, implineste anul acesta saizeci de ani de existenta neintrerupta. Cladirea sa maiestuoasa, datând din 1850, cu sali inspirate de palatele italienesti, sta in mijlocul unui orasel cu peste o suta cincizeci de constructii de patrimoniu (evident, si teatrul se numara printre ele). In 1910, proprietarul, Dumitru Ionescu, fost primar al Brailei, a cedat prin testament aceasta perla arhitecturala, unde se aflau hotel, teatru, sala de cinema, primariei orasului cu urmatoarele cuvinte: „Celor ce se vor folosi de ajutorul ce le las prin acest legat, le recomand din inima iubire de dreptate si adevar si mai presus aplicatiunea la munca neintrerupta si cinstita, ca numai in aceasta eu am gasit mai multa multumire in viata mea. Mila catre cei nenorociti si suferinzi si dragoste desavârsita catre religie si neam.“ In aceasta cladire au debutat Hariclea Darclée in 1881 si Maria Filotti in 1905. De altfel, incepând din 1995, Teatrul „Maria Filotti“ gazduieste Concursul International de Canto „Hariclea Darclée“, initiat de soprana Mariana Nicolesco.
Nici o alta asezare din România nu are parfumul Brailei. Farmecul sau decrepit datorat numarului impresionant de cladiri superbe uitate in paragina e unic. Casele, fanate, dar atât de frumoase, se lupta demn cu batrânetea. Daca acestea sunt lasate de izbeliste, teatrul, in schimb, a cunoscut in ultimii ani, sub directoratul Veronicai Dobrin, un veritabil boom artistic datorat suitei de tineri creatori: Radu Afrim, Radu Apostol, Sorin Militaru, Szabó Istvan, Radu Nichifor, Ilinca Stihi, Iris Spiridon, Alexandru Lustig. Toti si-au gasit aici unul dintre spatiile preferate pentru montarea piesei contemporane.
Cu un asemenea trecut istoric si recent, era firesc ca Festivalul International „Zile si Nopti de Teatru European“, organizat din 2004 sub directia criticului Doina Papp, sa-si prezinte in actuala editie noile productii. Astfel ca organizatorii au programat nu mai putin de trei premiere: „Identitati“, dupa Dumitru Solomon, regia Victor Ioan Frunza, „Herr Paul“, de Tankred Dorst si Ursula Ehler, regia Mariana Camarasan si Alexandra Penciuc, si „Sufletul. Puncte de vedere“, de Dimitrie Dinev, regia Radu Afrim. Acestora selectionerii le-au adaugat o alta productie recenta a teatrului, „Cum am invatat sa conduc“, de Paula Vogel, regia Chris Nedeea si unul dintre spectacolele considerate printre cele mai valoroase ale teatrului, „Omul perna“, de Martin McDonagh, in regia lui Radu Afrim. Ca in fiecare an, din programul festivalului nu puteau lipsi, nici intâlnirea cu mari actori: Olga Tudorache, („Noiembrie“ de David Hare, regia Catalina Buzoianu), Valeria Seciu („Cum gândeste Amy“, regia Catalina Buzoianu), Constantin Codrescu („Inima de boxer“, de Lutz Hebner, regia Mara si Mihai Manolescu), Ion Caramitru („Dialoguri si fantezii in jazz“), dar nici invitarea traditionala deja a unora dintre tinerii profesionisti de la ultima Gala Hop.
Eternele identitati ale
comicului de limbaj
Prima premiera din festival a fost „Identitati“, de Dumitru Solomon, in regia lui Victor Ioan Frunza si scenografia Adrianei Grand. Viziunea - inedita pentru Teatrul „Maria Filotti“ -, poarta spectatorul in sapte spatii diferite ale generosului teatru catre finalul care se defasoara pe strada. Regizorul coaguleaza exemplar cele sapte piese scurte ale lui Dumitru Solomon. Propunerea sa e incitanta, ceea ce se aude - mai putin. Textul, plin de calambururi si de jucarele lingvistice - oricât de spumoase ar fi -, cu un puternic iz de teatru absurd, pare iremediabil datat la gustul si influentele anilor '70. Victor Frunza imprumuta insa acestei colectii de sketch-uri amploarea necesara mizând pe ritm, interpretari performante si lianti bine sustinuti, printre care ingenioasa introducere a actorilor din viitoarele scene in chip de appetizer-e dramatice.
Pe treptele care duc spre foyer, prima scena, „Holul comun“, buimaceste publicul cu vesnica disputa dintre vecinii de etaj pentru care spatiul ocupat de obiectele celuilalt devin prilejul unei vesnice revendicari. Un ludic al contradictoriului, al neostoitei placeri de a se incontra se transforma in material dramatic, iar actorii Alin Florea si Marcel Turcoianu stapânesc bine mijloacele acestui gen de comunicare teatrala. Aceeasi placere gratuita a schimbului incendiar de pareri opuse, lipsit de mulajul pe realitate se manifesta si in „Vânzari-cumparari“. Abstractizarea mecanismelor care nasc discutiile in contradictoriu, de puternica influenta ionesciana, domina scena vânzarii colturilor din camera. Un cuplu format dintr-un pasionat al acordului sintactic si cleptoman pe deasupra (Alin Florea in rol de aiurit bezmetic) si o sotie care isi hraneste existenta din vânzari si cumparari (Silvia Tariq in pedanta excedata de pasiunea lingvistica a sotului) se afunda in stereotipiile oricarui inceput de conflict din viata domestica. E momentul in care scenografa Adriana Grand isi pune amprenta inconfundabila pe costume. In „Pinacle“, actrita va interpreta, in contrapunct, sotia care neaga orice realitate pentru a-si insenina sotul. Blândetea, acceptarea, intelegerea sunt corzile pe care mizeaza reusit Silvia Tariq. Fragmentul, altfel cu anumite lungimi, câstiga si prin interpretarea lui Marcel Turcoianu in domnul burghez, intepenit in conformism.
„Dialog fara partener“ se constituie din monologul sotiei care sta la usa asteptându-si de o viata sotul inchis in camera unde isi scrie marea opera. Expresiva, Monica Zugravu-Ivascu transmite plictiseala, imbâcseala afectiva, uscaciunea, urcând de la rugaminti la amenintari adresate barbatului ascuns de ochii publicului. Momentul cu toate atributele comicului conjugal vireaza pe nesimtite in tragic. Aceeasi actrita va schimba registrul in delicioasa scena de la gara, intre calatorul care vrea sa plece la Paris (confuzia generata de apropierea fonetica Paris/Peris e motorul intregii piese“ Orient-Express“), si vânzatoarea de bilete cu ton profesionist. Mecanismele meseriei par sa le fi eradicat pentru totdeauna pe cele ale gândirii in cazul functionarei de la ghiseu intr-o scena in care stilul seamana considerabil cu „Caldura mare“ a lui Caragiale iar actorii Monica Zugravu-Ivascu si Alin Florea joaca impecabil.
Ultimul moment, cel cu vânzarea unui animal imaginar, „Superba, nevazuta camila“, procura placerea intâlnirii cu tânarul actor Radu Micu, cu voce remarcabila, dictie buna si aparitie energizanta.
Scena cea mai ofertanta teatral e una jucata in buna parte pe intuneric: „Apa“. In spatiul imaginat de Adriana Grand, apa strapunge, foarte aproape de public, scena. Senzatia e inedita pentru orice spectator, oricât de mult teatru ar fi inghitit. Acesta ar fi meritat sa fie finalul unui spectacol extras parca din compendiul de mecanisme lingvistice ale comicului.