America: exceptionalism si geopolitica (III)
articol aparut in Cultura, nr. 47 din 2006-11-09» cultura politica »
Autor: George Maior
Wilson si Kissinger
Tensiunea intre exceptionalismul american (America inteleasa ca avand o misiune speciala in universul international, expresie a unui destin ales) si conceperea in sens geopolitic, a rolului Americii in relatiile internationale (America sub „semnul experimentului“, cum spunea Schlessinger) strabate ca un fir rosu istoria diplomatiei americane, a politicii sale externe si de securitate, afectandu-le ritmul si formele de exprimare dar si substanta inca de la aparitia tanarului stat in lume.Teza care pune democratia, regimul democratic in centrul conceptelor de securitate si de stabilitate este caracteristica esentiala a viziunii americane de politica externa.
Una din modalitatile de manifestare a acestei tensiuni permanente intre exceptionalism si geopolitica priveste relatia complicata, chiar ciudata, dintre idealismul si realismul politicii externe americane. Idealismul e formula totala prin care rolul Americii in relatiile internationale este asumat prin depasirea conditiei si constrangerilor geopoliticii clasice, a echilibrelor de putere, prin abordarea sistemului international in lumina unor principii si standarde considerate ca fiind universal valabile (legate de conceptele fundamentale ale democratiei si libertatii). Practic, e vorba de o intruchipare speciala a exceptionalismului, a ideilor si viziunii de tip misionar, de sorginte puritana, sedimentate in perioada formativa a statului american, dar care au fost preluate la nivel de filosofie si practica in opera politica monumentala a Presedintelui Woodrow Wilson, cel care a implicat America in Primul Razboi Mondial in baza unor principii pe care ar fi dorit sa recladeasca intregul edificiu international si insusi modul de organizare a relatiilor internationale (Liga Natiunilor si experimentul securitatii colective, care au esuat lamentabil in cele din urma, au fost rodul ideilor wilsoniene asupra necesitatii introducerii unor modalitati revolutionare de realizare a pacii si securitatii internationale, straine de vechile practici europene ale echilibrului de putere, precum si ale politicii fortei din secolul XIX). Pe de alta parte, realismul recunoaste dinamica mai nuantata istoric a constructiei politicii in raporturile externe dintre state, determinata de fluctuatiile relatiilor de putere, de interese nationale aflate in competitie – politica, strategica sau economica –, delimitate cu mai mare precizie de factori materiali, ca, de pilda, economia, geografia sau alte elemente ale puterii materiale a statului. Sunt elemente de gandire a relatiilor externe ale statului american care se regasesc si in viziunea „parintilor fondatori“, in special la George Washington, dar si la presedinti sau oameni de stat care au impins treptat America in lumea dura a relatiilor internationale, precum Monroe sau Theodore Roosevelt. Henri Kissinger ramane insa exponentul cel mai rafinat in gandire si actiune politica si strategica a conceptiei realiste asupra raporturilor internationale, care valorizeaza geopolitica si cautarea mecanismelor de stabilitate internationala prin jocul subtil si dinamic al echilibrelor de putere.
E foarte greu de facut insa o distinctie neta intre idealism si realism in diplomatia si in politica externa americane. Ele se impletesc permanent, se ingemaneaza in intentia de a cauta acea sinteza intre principiu si putere, intre morala si geopolitica, intre dimensiunea etica si cea strategica din care este format materialul politicii internationale. O sinteza aproape imposibila in universul diplomatiei si al geopoliticii.
In orice eveniment extern in care se regaseste America, fie ca este vorba de razboi, de negocieri diplomatice sau de o conferinta de pace, expresia idealismului este prezenta sub forma intelegerii democratiei ca factor primordial de realizare a stabilitatii, a pacii in relatiile internationale. Teza care pune democratia, regimul democratic in centrul conceptelor de securitate si de stabilitate este caracteristica esentiala a viziunii americane de politica externa. Unii mai cinici sau mai pragmatici ar spune ca e vorba de metafore abstracte folosite pentru a masca la nivel retoric interese nationale clar identificabile in termeni politici si strategici. O atare perceptie poate fi foarte inselatoare, daca e dusa la extrem, vadind o necunoastere a spiritului american, a conceptiei Americii despre lume si despre sensul politicii. Iar daca ideea conform careia discursul arhicunoscut despre democratie al americanilor reprezinta doar o forma de a ascunde interese de factura strategica sau geopolitica e folosita ca un mod de a calcula diverse optiuni de interactiune sau relationare cu puterea americana, surprizele pot fi de-a dreptul neplacute. Neplacute mai cu seama pentru cei care isi fixeaza strategia externa pornind de la asemenea presupuneri simpliste.
Am aratat ca exponentii cei mai importanti ai filosofiei americane idealiste si ai perspectivei realiste au fost presedintele Woodrow Wilson si fostul secretar de stat Henri Kissinger. Analiza comparativa a gandirii si actiunii politice ale celor doua mari personalitati, chiar daca provenind din timpuri istorice diferite, e poate cea mai revelatoare in ceea ce priveste, pe de o parte, semnificatia idealismului si realismului in politica externa americana, iar pe de alta parte, expresia acestor directii, aparent opuse, de interpretare a lumii internationale in relatiile externe ale Americii.