Casele scriitorilor
articol aparut in Cultura, nr. 244 din 2009-10-08» cultura literară » texte şi contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
Humulesti
Ca si vestita Bojdeuca din Ticaul Iasilor, primul muzeu memorial din România (a fost inaugurat în 1918), Casa „Ion Creanga“ din Humulestii Neamtului se situeaza în topul celor mai vizitate locuri si monumente reprezentative pentru istoria, arta si cultura noastra. Poate doar Voronetul si Teiul lui Eminescu din Copou sa le mai egaleze. Anual îi trec pragul peste 40 de mii de turisti români si straini, interesati de universul în care s-a nascut si a copilarit cel despre care profesorul Jean Boutière de la Sorbona afirma, în cunoscuta-i monografie aparuta la Paris, în 1930 – „La vie et l’oeuvre de Ion Creanga“ – ca este unul dintre cei mai mari povestitori din literatura universala.
Humulestii, odinioara „sat mare si vesel, împartit în trei parti care se tin tot de una: Vatra Satului, Delenii si Bejenii, sat vechi, razasesc, întemeiat în toata puterea cuvântului, cu gospodari tot unul si unul, cu flacai voinici si fete mândre“, cum citim în „Amintiri din copilarie“, este astazi un fel de cartier al orasului Târgu Neamt, strajuit de vechea Cetate, si ea un obiectiv turistic de mare interes, din pacate nevalorificat si neconservat asa cum se cuvine, ba chiar, pâna nu demult, lasat de izbeliste si prada hotilor si huliganilor. Distanta dintre Casa Creanga si centrul orasului este de câteva sute de metri. În imediata apropiere se înalta biserica în al carei cimitir se afla mormintele parintilor scriitorului – Smaranda Creanga si Stefan a Petrei. Casa a fost ridicata în 1830 de catre Petre Ciubotariu, bunicul patern al lui Ion Creanga, si transmisa ca mostenire, din generatie în generatie, pâna la începutul anilor '50 ai secolului trecut când Zahei Creanga, unul dintre urmasi, a donat-o statului român pentru a fi muzeu memorial. Este construita din bârne groase lutuite, are un pridvor îngust, acoperis de dranita si cuprinde doua încaperi: tinda si o odaie mare cu trei ferestre pe doua dintre laturi – rasarit si miazazi. Un gard de bârne subtiri, într-o împletitura deasa, compune o imagine rustica (specifica gospodariilor taranesti de la munte) de neuitat.
În muzeul de la Humulesti pot fi admirate obiecte de mare valoare documentara, în primul rând privind biografia lui Creanga, dar ele evoca totodata civilizatia rurala a unei întregi epoci de câteva secole. În încaperea cea mare se afla cuptorul „pe care ne ascundeam când ne jucam noi, baietii, de-a mijoarca“, laita acoperita cu laicere, scaunelele copiilor în jurul mesei rotunde, opaitul, furca de tors, vârtelnita, masa la care a învatat Ionica, ceaslovul cu care acesta prindea mustele, straiele de sarbatoare ale parintilor etc. În tinda casei sunt expuse documente de arhiva, scrisori, fotocopii dupa manuscrise, manuale elaborate de autorul faimoaselor povesti, fotografii de familie, lucrari de grafica, ce au ilustrat diverse editii ale operei lui Creanga…
Din nefericire, dupa 1990, muzeul memorial i-a atras pe diversi chioscari si tarabagii precum vechiul ceaslov mustele. Îndeosebi în primul deceniu postdecembrist de buimaca tranzitie catre nicaieri, dar si dupa anul 2000, în jurul Casei „Ion Creanga“ de la Humulesti era o atmosfera de talcioc: chioscuri lipite de gardul din bârne, tarabe peste tot în jur, instalate abuziv, inclusiv în parcarea ce si asa era si este neîncapatoare etc., afectând, poluând frumusetea si spiritul unui spatiu si al unei case intrate în mitologia nationala.
Hermeziu
La Hermeziu-Trifesti, sat situat pe malul Prutului, la 40 de kilometri de Iasi, a fost inaugurata în 1995, Casa-muzeu „Negruzzi“, una mai putin „batuta“ de vizitatori decât cele de la Humulesti si din „mahalaua celesta a Ticaului“, dar nu mai putin importanta. Aici s-a nascut, a copilarit si a fost coproprietar Costache Negruzzi, scriitorul devenit clasic, autorul nuvelei „Alexandru Lapusneanu“, nuvela care – spunea G. Calinescu în „Istoria“ sa – „ar fi devenit o scriere celebra ca si «Hamlet» daca literatura româna ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale“. Si tot aici a venit pe lume Iacob Negruzzi, fiul scriitorului („fiu de statuie“, cum îl tachinau cu umorul lor inepuizabil si irezistibil junimistii), unul dintre cei cinci fondatori ai Societatii Junimea, „secretar perpetuu“ al „Convorbirilor literare“, faimoasa revista cu a carei colectie, opera vietii sale, a intrat în Academia Româna. Daca parintelui sau i-a fost harazita o viata relativ scurta (1808-1868), Iacob Negruzzi a murit nonagenar.
Dar de Hermeziu se leaga numele si destinul unei întregi dinastii Negruzzi. Ella M. Negruzzi (1876-1949) a fost prima femeie avocat din România. Leon C. Negruzzi (1840-1890), scriitor, primar si prefect de Iasi, a trait, de asemenea, la Hermeziu. Este înmormântat, alaturi de tatal sau, Costache, si de fratele Gheorghe, în curtea bisericii din sat, ctitorie a lui Costache Negruzzi. La Hermeziu au locuit si generalul Mihai L. Negruzzi (1873-1958), scriitor, memorialist, primar al Iasului, rezident regal al tinutului Prut în anul 1938, si fiul sau Leon (Bob) M. Negruzzi (1899-1987), scriitor si el – dar de limba franceza – si traducator din literatura româna în limba lui Voltaire.
Alti descendenti, pe alte ramificatii ale arborelui genealogic, purtând alte nume, au murit sau traiesc si astazi pe meleaguri mai apropiate ori mai îndepartate de tara în care îsi au radacinile adânci. Oameni de o rara distinctie si generozitate. Dupa ce, în temeiul noii legislatii, proprietatea (casa si parcul) de la Hermeziu-Trifesti le-a fost restituita prin titlu, ei au hotarât sa o doneze Muzeului Literaturii Române din Iasi, de fapt un complex, compus din 12 case-muzeu si condus la acea data de poetul Lucian Vasiliu. În Actul de donatie se spune: „Noi, urmasii lui Constantin Negruzzi: Ioana Rosetti, Petre Rosetti Balanescu, Irina Fotiade si Dana Konya-Petrisor, am luat hotarârea, în deplina întelegere, sa donam conacul familiei, din satul Hermeziu, comuna Trifesti, judetul Iasi, Muzeului Literaturii Române din Iasi s…t Familia Negruzzi considera ca este dreptul Casei Pogor ssediul central al MLR – n. meat sa stapâneasca de acum încolo, întru amintirea unora dintre cei ce au contribuit la ridicarea culturii Moldovei si a întregii Românii“. Cum era si firesc, în document se subliniaza ca „de acum înainte“ este de datoria noilor proprietari sa fie buni administratori ai casei si parcului, iar „mai presus de toate sa vegheze si sa garanteze ca spiritul cultural al locului sa ramâna pe veci sursa de inspiratie pentru acest popor întru idei curate si de suflet înaltatoare“.
Data actului este 20 mai 2001.
Totodata, a fost lansat un splendid album consacrat Casei memoriale „Constantin Negruzzi“ de la Hermeziu, tiparit în conditii grafice si tipografice excelente, color, pe cheltuiala unuia dintre urmasii familiei marelui clasic – Matei Fotiade. Conceput si alcatuit de un colectiv de redactie de la Muzeul Literaturii Române din Iasi, în frunte cu reputatul muzeograf Olga Rusu, albumul constituie o indispensabila sursa de informare. El restituie, prin imagini si cuvânt, o istorie, un univers, o legenda. În paginile acestuia este reprodus si un portret la tinerete al lui Constantin Negruzzi, semnat de Josef August Schoefft. De un interes deosebit pentru vizitator sunt un tablou al lui Th.Aman, inspirat din capodopera scriitorului si intitulat „Moartea Lapusneanului“, frontispicii ale unor vechi publicatii – între care „Dacia literara“ – si ale unor carti. Sunt expuse aici alte obiecte ce au apartinut membrilor familiei, inclusiv celebra pipa de chihlimbar a lui Costache Negruzzi, fotografii-portret, executate la Viena, dar si imagini de la Hermeziu, de pe malul Prutului, Biserica din sat, mormântul scriitorului etc.
Una dintre fotografii, cea a Teatrului Mare din Copoul Iasilor, inaugurat în 1846 si distrus de un incendiu în 1888, ne aduce aminte de începuturile dramaturgiei în limba româna si ale teatrului national. Conducatorii de atunci ai primei scene a tarii – Costache Negruzzi, Mihail Kogalniceanu si Vasile Alecsandri – s-au vazut (era anul 1840) pusi în fata unei misiuni pe cât de urgente, pe atât de dificile. Exista un teatru, dar nu si un început de repertoriu national. Costache Negruzzi si, în special, mai tânarul Vasile Alecsandri s-au straduit sa dea teatrului un repertoriu corespunzator. Mai mult, în 1847, Costache Negruzzi, având vârsta de aproape 40 de ani, urca pe scena Teatrului Mare de la Copou si juca în piesele lui Alecsandri si Matei Millo. Lucru neobisnuit, fiind vorba de o personalitate care avea si importante functii publice.
Momentul marilor întemeieri era însa prea imperativ, pentru a se mai tine seama de conventii si etichete…