&a350;ah si testosteron
articol aparut in Cultura, nr. 243 din 2009-10-01» cultura internaţională » presa internaţională
Autor: TEODORA DUMITRU
Citesc in numarul din august al mensualului francez „Le Monde diplomatique“ un incitant articol: „La géopolitique en échecs“ s„Geopolitica in sah“t, semnat de Manouk Borzakian.
Premisele materialului nu sunt originale - mapamondul e un esichier pe care mai marii lumii muta piese - insa concluziile pe care le incurajeaza/ problematizeaza (campionii en titre la sah sunt emanatii masulilor alfa, respectiv ai statelor-lider in politica mondiala) nu sunt la indemâna oricui, macar pentru ca lipseste documentatia. Suprematia rusilor sovietici in sah, (suprematie pe care geniul lui Bobby Fischer n-a reusit s-o fisureze semnificativ) - din 1948 pâna in 2000, când Kasparov câstiga al saselea campionat mondial si se renunta la turnee, reprezinta, considera Borzakian, citându-l chiar pe maestrul neinvins Kasparov, un corespondent destul de explicit al fortei economice si politice a fostei URSS: „Dupa Garry Kasparov, campionii mondiali la sah au fost intotdeauna expresia epocii lor. Infruntarea lor intelectuala in fata esichierului o reproduce pe aceea a marilor puteri care le stau in spate. Kasparov traseaza astfel o paralela intre suprematia maestrilor italieni si spanioli ai Renasterii si propriul sau succes din 1985, anul in care victoriile sale in sah au coincis cu ascensiunea perestroikai. Exista o doza de subiectivitate in afirmatiile lui, dar Franta Luminilor, Anglia revolutiei industriale sau Germania lui Bismarck - care i-au dat lumii pe unii dintre cei mai mari jucatori de sah - sunt argumente in plus pentru teoria geopolitica a sahului livrata de Kasparov.“
Descompunerea monolitului sovietic a adus cu sine si descompunerea Echipei si a scolii sovietice de sah. Campionii rusi sau cei din statele ex-sovietice migreaza care incotro, dând lectii ba francezilor, ba israelienilor, ba altora si câstigând turnee sub steag strain. Primul asiatic - fie el chinez, indian etc. - care câstiga titlul suprem inseamna ca lumea s-a schimbat? se intreaba autorul articolului. Geniul lui Anand, campionul en titre - indianul care l-a invins anul trecut pe Vladimir Kramnik - anunta oare ofensiva economico-politica a Indiei? Viitorii campioni chinezi reflecta cultivarea in exces a bombei atomice la Beijing? Rationamentele lui Borzakian, deloc sarite de pe fix nici atunci când leaga suprematia sovietica in sah de intestinele Razboiului Rece, nici atunci când citeaza din telegrama de incurajare a lui Nixon catre Fischer - „in numele tuturor americanilor si a lumii libere“ -, in ajunul victoriei acestuia impotriva lui Spassky, in 1972, rationamentele lui Borzakian obtin, asadar, mai multa substanta atunci când leaga suprematia sau victoriile sahistice de traditia unei anumite scoli. Scoala sovietica de sah, de exemplu, oricât ar fi fost de sovietica, era in primul rând o scoala, cu o baza larga de selectie, care stimula competitia si studiul permanent. Sahul este inca, in tarile fostului URSS, un joc-obsesie, extrem de incurajat si de popularizat. Asta incearca sa faca azi China, sa contruiasca o scoala si echipe cu continuitate, explica Borzakian, dupa ce inregistrase, cu strângere de inima privind dezinteresul francez in chestie, primirea organizata, in 2008, la Erevan, in cinstea campionilor armeni (emanati ai scolii sovietice, desigur): „dupa repatrierea facuta intr-un avion prezidential, campionii au fost primiti de mii de suporteri si aclamati in toate orasele. Un scenariu mai mult decât improbabil pentru jucatorii francezi...“ Asta nu e motiv de-ngrijorare. Sunt sigura ca primirile facute in Franta distinsilor les bleus si oricarui practicant al sportului cu mingea la picior sunt mult mai pline de febra si delir. De fler si viziune: in câtiva ani, Brazilia va deveni, spun unii, un candidat serios la leadership-ul mondial - si nu numai in fotbal...