„Eram ca doi nebuni de culori diferite“

articol aparut in Cultura, nr. 243 din 2009-10-01
» cultura ideilor »
Autor: George Pruteanu

Am ales spre publicare, la propunerea revistei „Cultura“, câteva fragmente de Jurnal. Un jurnal tinut in mod consecvent, purtat „de-a lungul drumului“ sau, un fel de radiografie a feldeintei* sale. *mod-de-a-fi. Cuvântul face parte din terminologia filosofica a lui D. Cantemir. Lui George Pruteanu îi placea foarte mult pentru plinatatea lui si l-a repus în circulatie. „Feldeinta calinesciana“ se intituleaza volumul publicat la Editura Fundatiei „Andrei Saguna“, volum care cuprinde o parte din lucrarea sa de doctorat. Confiscarea unor caiete ale acestui Jurnal în perioada comunista, nesiguranta recuperarii lor, umilinta violarii unei anume intimitati, revolta neputintei de a se opune i-au provocat o profunda suferinta. Dupa îndelungata asteptare, i-au fost, totusi, restituite. “M-am bucurat capatând înapoi caietele astea, ca de o regasire de sine.“ Publicarea lor, acum când el nu mai este, mi se pare obligatorie (de câtiva ani buni, el însusi se gândea sa le încredinteze tiparului) si necesara pentru conturarea a ceea ce as putea numi „feldeinta Pruteanu“. Nina Pruteanu

joi 4 septembrie 1980
Obsesia anilor '50 s-a transformat la mine in obsesia politicii in genere.

sâmbata 6 sept. ‘80
„Vocile noptii“, de A. Buzura.
Compacta, monolitica, un alineat la 60 de pagini, limbajul e viu, plin de argoul tinerimii deceniului VIII, cartea colcaie de sopârle ...
duminica 14 septembrie ‘80
Am sa transcriu „sopârlele“ din „Vocile noptii“, antologie de stâlpi sustinatori.

duminica, 30 noiembrie ‘80
Ma simt putin stânjenit in fata caietului ca in fata unui bolnav pe la care n-ai mai trecut de mult si vii acum cu doua portocale pentru cinci, zece minute, dupa care iar dispari o luna.

Sopârlele din „Vocile noptii“
„ ... toti am ajuns sa semanam ...“ (29)
„ ... toti iti vor binele, toti te iubesc cu o pasiune de-ti ia pâna si aerul.“ (40)
„...unii iti dicteaza pâna si gândurile.“ (78)
„...Daca altii nu-si spun deschis parerea, aveti impresia ca nu mor de râs când va aud?“ (111)
„Ãsta-i adevarul sau numai asa trebuie sa spunem!“ (144)
„–Tu n-ai observat ca mereu trebuie sa facem altceva decât ce ni se potriveste?“ (154)
„...nimic nu poate fi miscat, deviat... în fata te condamna, in spate esti aplaudat, ti se da dreptate.“ (178)
„...unde-s legi si reguli multe, dezordinea atinge intotdeauna perfectiunea“ (196)
„...cu cine poti discuta ceva deschis, sincer, fara rezerve“? Cu ala nu, e sef si isi teme scaunul, cu celalalt iarasi nu, deoarece se zice ca ar fi turnator...“ (206)
„...cauta, mai bine, niste rime la combinat, plan, cincinal, depasire, multumire, ca doar stii si tu ce se poarta.“ (238)
„...inca n-am ajuns in comunism, desi, fie vorba intre noi, mi-am cam pierdut rabdarea, am obiceiul tâmpit de a pretinde si niscai bani pentru munca prestata. E vina mea ca tin sa ne deosebim de burghezia care, stii, chestia cu exploatarea...“ (276)
„...inca mai avem libertatea de a ne alege iubita...“ (293)
„Unitatea si unanimitatea sunt bune sa scrii despre ele in presa, sa arunci praf in ochii chiorilor.“ (314)
„Sa renuntam la viata particulara, jos somnul, mâncarea, hainele, traiasca viitorul.“ (348)
„Ce progres e asta cu cureaua tot mai strânsa?“ (363)

vineri 2 ianuarie ‘81
Eram ca doi nebuni de culori diferite ...
*
Regimul il face pe om dublu, o fata publica si alta privata, secreta, dar dublura se poate adânci, poate fi si fata de sine insusi, omul indoctrinat involuntar incearca si incepe sa creada ca e sincer, se automistifica din nevoia fireasca de justificari, de temeiuri moral-spirituale.
Ma refer la omul simplu, la omul din masa. La inceput el una crede si alta spune cu timpul ii intra in cap ca e adevarat, ca trebuie sa fie adevarat ce spune si ce se spune; ii vine mai greu sa admita o atât de vasta conspiratie a minciunii. Pactul cvasiunanim al duplicitatii sfârseste prin a da multor saraci cu duhul iluzia adevarului.

sâmbata 13 iunie ‘81
Mi-e greu sa scriu aici fara complexul de a nu fi scris multa vreme, fara senzatia de reluare a unui copil abandonat, si nu e asa, dar starea de nemultumire de sine, de sterilitate se extinde, si esti incapabil sa scrii pâna si o pârlita de scrisoare de rutina. E ca o paralizie a facultatii de a scrie.

marti 13 iulie ‘82
Ascult Vivaldi care se si imprima si-mi notez ce am de facut. Ce placut e sa nu faci, ci doar sa notezi ce ai de facut.

sâmbata 14 august ‘82
E noapte, e august, nu misca o frunza, a fost o zi torida, noaptea e catifelata, una normala nu ar fi emanat tristete“. Am ascultat (stereo!) Mozart, Donizetti (Lucia ...).

luni 16 august ‘82
Senzatia ca viata ta nu-ti apartine. Conditionari sociale, administrative, politice, materiale, morale etc. – fireste, dar nu despre acestea e vorba. Sub toate acestea, mai adânc, acolo unde vrei sa fii tu insuti, simti ca ceva te soarbe sau ca ceva se amesteca in tine si te „disolva“, te „indoaie“ ca vinul cu apa, le arza fierea, rupe-li-s-ar nasul crâsmarilor ce toarna apa-n vin ...

luni 23 august ‘82
Demonstratia incepuse, bariere de militieni blocau absolut orice acces spre punctul de grupare, era cu neputinta sa te apropii de coloane, nu pot pricepe de ce: sarbatori inaccesibile ...
*
De ce depinde productivitatea spiritului? (Ce specific wagneriene sunt acele valuri de muzica venind, irumpând din strafunduri dupa lungi minute de muzica „mocnita“, surda, ca o presiune crescânda).
Depinde de hrana spiritului, de siguranta zilei de mâine, de calmul familial, de un minim confort fiziologic (nitel flamând, nu lihnit, nu 25 de grade, dar macar 18), de „forma“ morala in care te afli. [...]

sâmbata 24 decembrie  ‘83
Vremurile si vremea m-au schimbat mult. Nu mai alerg mult si febril dupa carti (dezgustul, umilinta, refuzul aleatoriului), fug de majoritatea oamenilor, care nu-mi spun nimic si mi se pare ca-mi fura timpul, desi, eu insumi mi-l paraduiesc adesea. [...]
*
Muncind scapi de senzatia ca nimic nu merita facut. Munca – de ce nu? – ca un drog!

joi 6 aprilie ‘84
I-am facut lui Brumaru trei anagrame:
RIMEL BURUM * LIBRARE MUMU * MURMURABILE

vineri 27 aprilie ‘84
Cu prea multe carti si cu prea multe cunostinte scrii greu. Când stii mai putin, obligi fantezia critica sa se dezlantuie.(...) Fara oarecare distantare (de opera) nu e creatie, ci doar sterp comentariu. Intr-un fel, opera trebuie „uitata“ si refacuta mental. [...]

duminica 30 septembrie ‘84
Ce nu faci pe loc, nu faci deloc.
*
Cumparam cartile pe care vrem sa le citim – pe care ne facem iluzia ca le vom citi – ca vom gasi ragazul, concentrarea, rabdarea, interesul etc. [...]

duminica 14 octombrie ‘84
De ce e politica literatura?
Intâi din motive de propaganda comandata (mai mult sau mai putin explicit). Dar categoria aceasta servila o excludem din discutie.
Al doilea – si acesta mi se pare motivul si serios, si important – este presiunea istoriei. Insuficient publicata si imperfect elucidata, aceasta are fascinatia terrei incognita. Pentru ca nu e scrisa exact si complet, istoria o obsedeaza (fie ea si a unui singur deceniu, care a durat vreo 20 de ani). Istoriograful are domiciliul fortat in antichitati, si atunci romancierul se incarca cu munca lui.
Al treilea – e miza pentru subiectul de succes sigur – si iar il ignor.
Revin la al doilea.
Sunt zone ale istoriei care, departe de a fi „stinse“ au o mare forta de iradiatie. Asa sunt (acum) al doilea razboi mondial, revolutia de la noi, obsedantul deceniu.

luni 18 martie ‘85
Placerea de a avea carti duce pâna la granita auto-iluzionarii: o carte cumparata si rasfoita e mai „apropriata“.
O mare disponibilitate a lecturii. Cumpar, sa spunem, cinci carti. Pe fiecare din acestea – daca nu as avea nimic altceva de citit sau de facut – as citi-o cu mare placere. Dar, tocmai in acest „daca“ stau tentatiile risipirii. Nu e timp sa citesti tot ce te-ar interesa.
*
Sa faci numai lectura profilata, pe o idee?, pe un tel? E munca. E ascetism. Trebuie sa-ti pui ceara in urechi, sa te legi de catarg.

miercuri 27 martie ‘85
Cum sa alegi ce sa citesti?
Cartile te napadesc.
Le privesti in rafturi: prea multe.
Pe noptiera: prea multe.
Pe birou: prea multe.

marti 18 iunie ‘85
Ploaie cu „vijelie“. Sunt dupa noaptea alba pentru cronica la „Dictionarul de la Iasi“. Am dus-o la zece, apoi m-am vazut cu Toni Popovici (doctorul) care a achitat unei vânzatoare din pasajul de sub Piata Unirii 2700 lei pentru masina mea de scris. Un cadou. Generozitatea lui e mai mult decât, fireste, emotionanta, e deconcertanta.[...]

joi 5 septembrie ‘85
Este o problema care ma obsedeaza. Acumularea de carti. Placerea vicioasa, nociva, de a le dobândi. Nociva pentru ca fiecare noua carte te distrage de la alta anterioara. Nociva pentru ca, prin varietatea lor aleatorie, iti pulverizeaza atentia si spiritul in prea multe directii. Nociva pentru ca multe carti predispun la lenea mintii.
In loc sa gândesti, citesti. In loc sa redactezi, citesti. Lectura e un refugiu comod. E si o forma de a fugi de tine insuti.

luni 16 septembrie ‘85
Disponibilitatea excesiva e anihilanta. Prea multe carti deodata mi se par tentante. E nevoie de o preocupare dominanta care sa dea fagasul. Altminteri e intr-adevar viciu. Efleurarea ideilor. Turism printre gânduri.[...]

sâmbata 8 noiembrie ‘85
Sunt actiuni care-si pierd tot farmecul daca sunt facute cu prea multe intreruperi: mâncatul, amorul, auditia muzicala. La fel e lectura unei carti bune. Când am o asemenea carte, astept o perioada mai lunga, compacta, ca s-o pot citi „dintr-o bucata“ (sau, cel mult, doua-trei).

miercuri, 9 octombrie ‘85
Oare a te izmeni este indispensabil?

vineri 18 octombrie ‘85
Si aparatele de 100 de lei si cele de 4000 fac fotografii „bune“. Le deosebeste calitatea obiectivului. La un comentator de literatura, acesta e spiritul critic.
sâmbata 19 ianuarie ‘85
O biblioteca este un instrument pe care il tot perfectionezi o viata intreaga. Ca si cum te-ai pregati pentru o vreme când va trebui numai sa citesti. Aceasta vreme, desigur, nu va veni niciodata. Cumperi carti pe care le parcurgi, dar pe care nu le vei mai relua nicicând; este aceasta ipoteza un motiv sa renunti la ele? Cine garanteaza? Cumperi carti pe care nu le citesti imediat, ele isi „asteapta“ rândul, uneori, ani de zile, unele din ele zadarnic, pâna la sfârsit.
O biblioteca e un instrument pentru mai multe generatii succesive. Cutare carte rasfoita doar fugitiv de mine va fi esentiala poate urmasilor.
... Sau va fi vânduta intr-un teanc, la anticariat ...!
Tot mai des ma framânta gândul ca am prea multe carti. Imi imaginez o biblioteca cu doar câteva rafturi in care sa fie doar carti care mi-s dragi, sau pe care vreau, dar din toata inima, sa le (re)citesc.

sâmbata 8 iunie ‘85
Resimt cititul ca pe un chiul de la scris.

miercuri 8 ianuarie ‘86
Proiect de confesiune. Sunt mort dupa carti si-mi place sa le si am. Asta se numeste libido habendi. Ideea ca ar putea aparea o carte foarte interesanta si eu sa nu stiu, ma face nelinistit. Trec zilnic pe la librarii – am doua pe care le frecventez regulat, dar in ziua de azi, a „trece regulat“ nu mai are aproape nici o importanta; acum vreo 10-15 ani mai avea; astazi numai lucrând underground iti mai poti procura carti, adica cerându-le direct de la sefa de librarie, de la depozit etc. – si pe la anticariat (unde, de asemenea, marele comert e submers, ce iese la suprafata sunt resturile, dupa ce favoritii si-au facut selectia).
Mereu ma ingrijorez ca nu voi avea timp sa le citesc si mereu cumpar altele. Bineinteles ca se aduna multe necitite sau abia rasfoite. Ca fiecarei carti ii va veni o zi a ei – ce iluzie! Mi-ar trebui câte vieti?
Si totusi, iata-ma din nou la Casa Cartii inspectând rafturile pe treisferturi goale, alegând o carte, asezându-ma intr-unul din fotoliile de lânga ferestrele ce dau spre Judeteana si incepând s-o rasfoiesc temeinic pe citite, ceea ce provoaca, banuiesc, ori exasperarea, ori sarcasmul vânzatoarelor care nu pot admite atâta zgârcenie: Auzi, tu!, s-aseaza acolo si citeste sau ce dracu' face, câte o ora ... pentru cinspe lei, ca-mi vine sa i-o cumpar eu, ma si enerveaza, pai ce, draga, aici e biblioteca?! Aici e librarie, vii, o iei, iti place – bine, o cumperi, nu – nu, te-ai dus, buna ziua, nu stai acolo ghelamt si rasfoiesti toate cartile! Ce, la el acasa, asa face?
De fapt, când zabovesc indelung in librarie, e pentru ca vreau sa fiu intelept, sa nu-mi mai incarc rafturile cu o carte pe care nu o voi citi sau pe care, dimpotriva, ma tem ca, lectura prea facila si fara de nici un folos, o voi citi pierzând vremea. De aceea o intorc pe toate partile ca sa plec cu inima impacata ca, nu, nu-mi trebuie si, pe cât pot prevedea, nici n-o sa-mi trebuiasca vreodata. (Desi aici la capitolul „pronosticuri“ am cele mai mari scrupule. Azi nu-ti este necesara, dar daca, vreodata, ai sa te ocupi de problema asta? nu e bine sa o ai la-ndemâna?... numai s-o iei din raft?, pentru 17 lei... da-i Dracului ... miine n-ai s-o mai gasesti... aminteste-ti cum ai pierdut antologia aia fiindca te-ai zgârcit la 40 de lei etc. etc. Chiar deunazi am patit asa cu o carte despre grecii antici, mi-am zis: lasa, mai ai destule pe tema asta, pentru o informatie, o data, e suficient, tot nu te pasioneaza orficii si misterele eleusine... Ei, acum regret ca nu am luat-o. Ce vreti: l'esprit de l'escalier sau mintea românului de pe urma).
Care sa fie criteriul/ criteriile dupa care sa decizi: asta da! asta nu!, mi se pare un subiect esential de meditatie. Taica-meu era, in principiu, contra cumpararii de carti. Pentru ce sunt bibliotecile?, se burzuluia (Las'ca pe vremea aceea bibliotecile functionau ceva mai bine decât azi, dar, oricum, pâna la urma e o chestie de fire, de temperament. Poate tine si de lene, de comoditate. E mai greoi, mai obositor dusul la biblioteca: Imbraca-te, mergi, dezbraca-te, comanda, asteapta, stai ore intregi in scaunul acela de lemn – acasa te poti tolani pe studio –, plus ca esti supus bombardamentului distractional: intâlniri cu amici, incidente, femei frumoase, fâtâiala din sala de lectura, nu poti fuma, nu poti mânca, ce mai incolo si incoace, un calvar). Imi amintesc ca atunci când ma intorceam cu câte un teanc de noi achizitii (anticariatul de pe Lapusneanu, apoi lânga T.B.C. ...), daca stiam sau presupuneam ca-i taica-meu acasa, le ascundeam undeva in gradina, intram pur si zâmbitor si abia mai târziu, pe furis, le introduceam, plasându-le „derutant“ prin biblioteca, spre a nu fi remarcate.
Mi-a placut dintotdeauna sa ma iscalesc pe ele alaturi de data cumpararii, iar de o buna vreme (sa fie vreo 15 ani) am luat obiceiul de a adauga câteva cuvinte dedesubt care „rezuma“ oarecum ziua cumpararii acelei carti, marcheaza faptul cel mai „important“, fie si intr-un mod eliptic de tot, chiar criptic (incât azi multe asemenea notatii imi sunt impenetrabile; iau, iata, din raft la intâmplare Ulysse, de Calinescu: „26 ian. '67. O seara nenorocita“; habar nu mai am ce s-a intâmplat in seara aceea nenorocita, probabil vreun esec sentimental sau erotic, cine mai stie? Aceeasi soarta o au initialele, majoritatea. Dar desigur ca au mai ramas si multe descifrabile care constituie astfel un soi de „jurnal“ raspândit prin rafturi. Mereu imi tot propun sa copii cronologic aceste memento-uri – sau cum sa le zic – si nu ma mai apuc; ar fi, de fapt, o munca titanica, sunt sute, mii de carti, la multe se ajunge numai cu scara).
Cândva, fiecarei carti ii faceam o fisa ce se incadra intr-o clasificare tematica. Apoi, ani la rând, am abandonat sistemul incepând acum vreo opt ani sa-mi notez ce carti cumpar (sau primesc) intr-un caiet cronologic. Recent, datorita repetarii cam des a situatiei de a cumpara inca o data o carte pe care o aveam, m-am apucat sa-mi fac un fisier complet, dar cuprinzând, pentru ca volumul de munca sa fie rezonabil, doar autorul si titlul. Mi-e nitel jena de aceasta birocratie. Ma suspectez de manii de colectionar (...).
Din timp in timp adaug rafturi bibliotecii. Credinta mea e ca ele, cartile, innobileaza lemnul, asa ca folosesc materia prima cea mai la indemâna: bucati din mobile vechi sau, chiar scândura bruta, vopsita spre negru. Dupa care urmeaza o noua reasezare. Nu suport hazardul, aleatoriul in biblioteca. Si asa-s prea multe, macar sa fie impartite pe parohii clare. Nu pot sa sufar dispunerea pe doua rânduri: imi da o senzatie de depozit.
*
Imi place din când in când sa leg câte o carte, indeobste când e proaspat procurata si arata amarât. Devine parca mai a mea, prin operatia asta, mi-o aproprii. Si taica-meu lega, sporadic, carti, cu scule – pe vremea aia se gaseau, ca si materialele – mai „profesioniste“ decât ale mele.
*
Subliniez si adnotez, fireste, ca tot intelectualul, dar de o vreme sunt precaut. Atât de des am dat peste carti cu defecte (pagini albe, fascicule lipsa), incât nu prea poti sa fii sigur ca nu va trebui sa schimbi exemplarul pe care il ai in mâna. Dintr-un motiv cam asemanator sunt „prudent“ când e vorba de o carte incerta valoric; daca o voi gasi din cale-afara de proasta o voi schimba sau vinde, asa ca trebuie s-o pastrez curata. In schimb, din clipa când ma conving ca volumul va ramâne aici, ceea ce se intâmpla in 95 la suta din cazuri, pixul zburda, e o decrispare. Insemnarile le fac fie sintetic, desenând câte un „!“ sau „?“ pe pagina alba de la urma si, dupa ele, numarul paginii cu pasaje ori chestiuni care-mi plac sau displac, fie analitic, pe idei, probleme s.a.m.d. La cartile incerte sau care nu-mi apartin, ori scriu foarte fin, putin apasat cu creionul la urma, ori bag in carte o fila alba pe care-mi fac mendrele. Oricum, lânga studioul pe care citesc, trebuie sa am aproape mereu un teanc de fise (pagini de calendar vechi). „Du articolele“. „Vezi, pentru L., in Adela“. „Cauta La Lecture“ – cam asta trec pe acele hârtiute care apoi impânzesc biroul.

duminica 19 ianuarie ‘86
Cartile. Savoir ou avoir?

---