Debutul publicistic al lui G. Calinescu
articol aparut in Cultura, nr. 243 din 2009-10-01» cultura literară »
Autor: PAVEL TUGUI
– Ad&a259;ugiri &a351;i comentarii necesare –
Alcatuirea editiei „Opere. Publicistica“, în cadrul planului de cercetare al Institutului de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“ – Academia Româna, a repus în discutie problema debutului publicistic al lui G. Calinescu.În lucrarea sa fundamentala „G. Calinescu 1899-1965. Biobibliografie“, 1975, p. XIV, Ion Balu înregistreaza la anul 1920:
„dec. 15: îsi face debutul publicistic în pag. ziarului „Dimineata“„, iar la pozitia 2656 (p. 276) prezinta ca „întâiul articol publicistic al lui George Calinescu“: „Conferintele Societatii studentilor în litere. Arhimandritul Scriban: „“Forte neîntrebuintate în viata sociala“„. Semnat: Calin.
Aceste date au fost preluate de istoriile literare si dictionarele Literaturii Române aparute în ultimele decenii. Bunaoara, „Dictionarul General al Literaturii Române“ C/D, 2004, opera elaborata de un numeros colectiv de la Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“, din initiativa si sub îndrumarea academicianului Eugen Simion, înregistreaza la pag. 134, sub semnatura Al. S.sandulescut:
„1920 decembrie 15. Debuteaza în ziarul „Dimineata“, dupa ce în 1919 revista „Sburatorul“ îi refuzase câteva poeme“.
În mai-iunie 2004, profesorul Eugen Simion, în calitate de presedinte al Academiei Române, a propus unui colectiv, format din Nicolae Mecu, Pavel Tugui si Magdalena Dragu, sa realizeze în cadrul Istitutului de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“ o editie completa a Publicisticii lui G. Calinescu. Personal, mi-am asumat obligatia sa extrag din periodice toate textele calinesciene si sa le ordonez cronologic. Fiind vorba de multe conexiuni în limbi straine, am colaborat la adunarea textelor cu Virgil Tiberiu Spânu. Împreuna, am pornit lucrarea noastra de la datele publicate de Ion Balu în „Biobibliografia“ din 1975, precum si în alte studii, antologii si culegeri, destul de numeroase, aparute dupa moartea lui G. Calinescu.
Primele încercari ale tânarului de 20 de ani împliniti, G. Calinescu, de colaborare în paginile revistei „Sburatorul“ au fost pe deplin lamurite de Ion Balu, atât în „Biobibliografia“ din 1975, cât si în „Viata româneasca“, nr. 6, iunie 1974, unde publica manuscrisul „aforismele de sub titlul hasdean „Sic cogito“„, descoperit în arhiva G. Calinescu. De aceea, ne-am concentrat asupra investigatiilor în paginile ziarului „Dimineata“, colectia din anul 1920. „Dimineata“, cotidian de informatii, fusese interzis de cenzura militara germana în 22 noiembrie 1916, încât reapare în Bucuresti abia la 3 ianuarie 1919, având colaboratori în anul 1920 pe: Al. Cazaban, Iosif Nadejde, Tudor Soimaru, Const. Bacalbasa, Carol Ardeleanu, Andrei Braniste, I. Teodorescu, Nely Cornea s.a.
Ne-a atras atentia prima fraza din articolul din 15 decembrie 1920, indicat de istoricii literari drept „debutul publicistic“ al lui G. Calinescu:
„succesul primelor doua conferinte din ciclul social organizat de Soc. Studentilor din litere arata îndeajuns interesul tinerimii universitare...“
Investigatiile în paginile ziarului „Dimineata“ din anul 1920, pâna la numarul din 15 decembrie, au pus în lumina înca doua reportaje, nesemnate, privitoare la „conferinte din ciclul social“ cu titlurile:
„Conferinta de la Fundatia Universitara „Carol“„, informatie aparuta în „Dimineata“, nr. 5130, sâmbata 6 noiembrie 1920, p. 5 si „Rolul hereditatii în evolutia popoarelor, a societatii, a indivizilor“, aparut în „Dimineata“, nr. 5158, vineri 10 decembrie 1920, p. 4, la rubrica: Conferintele de la Fundatia „Carol“, ambele nesemnate.
Deoarece nu exista în paginile ziarului „Dimineata“, începând cu ianuarie si pâna în 10 decembrie 1920, alte informatii despre „conferinte la Fundatia Carol I“ sau ale societatii, am considerat cele doua texte nesemnate, aparute în „Dimineata“, ca apartinând lui G. Calinescu. Pentru primul text din „Dimineata“, intitulat – „Conferinta de la Fundatia Universitara „Carol I“„ exista si un argument consemnat de Ion Balu în monografia „Viata lui G. Calinescu“, C.R., 1981, p. 65:
„La începutul celui de al doilea an universitar, s1920-1921 n.n.t [...] frecventeaza cursul profesorului C. Radulescu-Motru, titularul catedrei de psihologie, logica si teoria constiintei si directorul seminarului de psihologie experimentala“. Nu încape nici o îndoiala ca studentul G. Calinescu din anul II – Litere si Filosofie – a asistat la conferinta lui C. Radulescu-Motru, cu titlul: „F.W. Nietzsche: Filosofia violentei“ si a publicat „darea de seama“ în „Dimineata“ din 6 noiembrie 1920 – debutul sau publicistic.
Parcurgerea atenta a colectiei ziarului, editat de C. Mille, ne-a oferit o adevarata surpriza carturareasca. În numarul 5170 de vineri 24 decembrie 1920, al „Diminetii“, am descoperit, la pagina 7, textul: „Problemele economice ale socialismului. Un discurs al Ministrului Muncii italian“, semnat: Gh. C., neînregistrat de Ion Balu în „Biobibliografia“ din 1975 si nici în celelalte carti si studii dedicate vietii si operei lui G. Calinescu.
S-au iscat noi întrebari care solicitau raspunsuri atestate de documente inatacabile. Asa am ajuns la articolul „Opera culturala a „Diminetii“, pe care G. Calinescu l-a publicat în ziarul „Dimineata“, nr. 9655 din 13 noiembrie 1933, p. 43, înregistrat în „Biobibliografia – G. Calinescu“, la pozitia 1463, p. 159, dar necomentat de istoricii literari. Dupa exact 13 ani de la debutul sau publicistic, G. Calinescu îsi începe evocarea cu frazele:
„Întâiul articol din cariera mea de publicist mi-a fost publicat în „Dimineata“. Eram student pe atunci si mi-a venit nu stiu cum sa rezum dupa Nuova Antologie, pare-mi-se, o scriere economica a lui Arturo Labriola. „Dimineata“ mi l-a publicat numaidecât. Am mai dat apoi felurite dari de seama despre evenimente culturale si toate, fara exceptie, mi-au fost publicate, Veti zice:
-Si ce e cu asta? – iar eu raspund:
-Mult!
Articolele oferite erau lipsite, fireste, de orice merit, dar iarasi e foarte adevarat ca, publicându-le gazeta n-a pierit“.
În ordine cronologica, primul text din acele „...felurite dari de seama despre evenimente...“ a fost „Conferinta de la Fundatia Universitara Carol I“, articol aparut în „Dimineata“, nr. 5130 de sâmbata 6 noiembrie 1920, urmat de „darile de seama“ de vineri 10 decembrie si miercuri 15 decembrie, iar „rezumatul“ discursului lui Labriola apare în „Dimineata“ de vineri 24 decembrie 1920. Aceasta constatare ne-a obligat sa înregistram în G. Calinescu „Opere. Publicistica“, I (1920-1932), 2006, p. 1428 ca debutul absolut al autorului „Istoriei literaturii române de la origini pâna în prezent“ este ziua de sâmbata 6 noiembrie 1920 în ziarul „Dimineata“.
Textele publicate în ultimele luni ale anului 1920 sunt „dari de seama“ asupra unor conferinte publice referitoare la probleme cultural-sociale.
Ne-a atras atentia, cu deosebire, „rezumatul“ publicat de Gh. C.salinescut, student în anul II la Litere si Filosofie, de 21 ani împliniti, asupra discursului lui Arturo Labriola aparut în revista italiana „Nuova Antologia“ (*) . Textul ministrului italian a aparut în „Fascicolo 1168 – 16 noiembre 1920“, p. 101-120, din „Volumul CCIX“, (Serie VI-1920) ce cuprinde Fascicolele 1167, apoi 1160 si 1161, ultima din „16 decembrie 1920“. Nu dispunem de vreun indiciu sigur asupra împrejurarilor si de la cine a obtinut studentul Gh. Calinescu revista italiana. Presupunem ca profesorul Ramiro Ortiz i-a oferit publicatia italiana care avea colaboratori de prestigiu, precum Benedetto Croce, ministrul Instructiunii Publice si alti colegi de cabinet, Cesare Levi, Luigi Luiggi, Giulio Bertoni, Vincenzo Bellini, Semi Benelli, Raffaello Barbiera, Francesco Berni, Giuseppe Lugli, Augusto Graziani, Francesco Ruffini (senator), Piero Barbèra, Luigi Luzzati, Adriano Tilgher, Alfredo Galletti s.a. Numele unora vor reveni în publicistica scriitorului român- G. Calinescu.
Din propriile marturisiri rezulta ca initiativa de a realiza un rezumat al discursului lui Labriola pentru paginile ziarului „Dimineata“ i-a apartinut: „... mi-a venit nu stiu cum sa rezum dupa „Nuova Antologia“...“ si, apoi, l-a depus la redactia ziarului, de buna seama spre sfârsitul lui noiembrie 1920 – începutul lui decembrie. Cu siguranta, studentul în litere a stabilit relatii directe cu redactori de la „Dimineata“ în preajma zilei de 6 noiembrie 1920, când a depus spre publicare prima „dare de seama“ despre conferinta profesorului C. Radulescu-Motru.
Revista de cultura „Nuova Antologia“ apare la Florenta si era continuarea celei mai vechi – „Antologia“, fiind considerata una dintre cele mai importante reviste italiene ce a contribuit la lupta pentru unificarea Italiei. „Antologia“ a aparut în ianuarie 1821, având colaboratori pe G. Leopardi, P. Giordani, P. Colletta, N. Tommasso si altii. Avea în sumar articole si studii cu subiecte istorice, literare, filosofice, pedagogice, politice etc. scopul ei fiind regenerarea morala si cetateneasca a italienilor. „Antologia“ a fost suprimata în martie 1833, în urma atacurilor violente din periodicul austrofil – „Voce della verità“. Mai târziu, în anul 1866, un grup de intelectuali italieni militanti pentru unire readuc în fata cititorilor publicatia, cu titlul nou – „Nuova Antologia“, care apare si dupa Primul Razboi Mondial. Una din principalele probleme cu caracter teoretic si practic, careia redactia i-a acordat deosebita atentie, a constituit-o directiile social-politice de constituire si constructie postbelica a statelor din spatiul Europei, Asiei si Americii, ideologiile politice de dreapta si de stânga si confruntarea dintre ele, manifestarile extremiste ale partidelor comuniste, primejdiile sociale si politice ale capitalismului financiar monopolist etc. Redactia publica generos si studii teoretice despre orientarile fundamentale în culturile europene, în filosofie, stiinte, arte, literatura, de B. Croce, G. Orsini, A. Tilgher, Maria Messina, Al. Chiappelli, Cesare Levi, Isidoro Del Lungo etc.
Titlul discursului ministrului din „Nuova Antologia, Fascicolo 1168“ este:
„La dittatura del proletariato ed i problemi economici del socialismo“ – Arturo Labriola, Ministro al Laboro“, în timp ce „rezumatul“ semnat de Gh. C. in „Dimineata“ are alt titlu: „Problemele economice ale socialismului. Un discurs al Ministrului Muncii italian“.
Probabil la sugestia redactiei ziarului, studentul a renuntat în titlul „rezumatului“ sau, la sintagma „dictatura proletariatului“, pe care însa o reproduce în traducerea titlului inclusa în textul rezumat. Mentionez ca Gh. C. a ales din sumarul revistei italiene amplul studiu al lui Labriola despre conceptii teoretice si deciziile politice ale unor partide referitoare la constructia socio-economica si de stat în epoca noua a socialismului. Gh. Calinescu nu s-a oprit, atunci, asupra altor studii din sumarul revistei, precum: „Alcuni ricordi di Mrs. Humphry“ de Segrè; „Versi“ de Diego Valeri; „L'estetica di Eurico Bergson“ de Adriano Tilgher, „Enea Silvio Piccolomini imitatore di Dante“ de Lodovico Frati sau „Politica estera – La Società delle Nazioni a Ginevra“.
Virgil Tiberiu Spânu a adunat informatiile esentiale privitoare la viata si activitatea lui Arturo Labriola (1873-1953). Om politic si economist de orientare socialista, a fost silit sa emigreze în Franta, – dupa evenimentele din 1890 – înfrângerea Italiei în Etiopia. La Paris, împartaseste ideile lui Georges Sorel, cunoscutul sociolog, teoreticianul anarhosindicalismului în Franta. Reîntors în Italia, Labriola devine unul dintre fruntasii sindicalismului revolutionar, militând în publicatia „Avanguardia socialista“ si în cadrul Partidului Socialist Italian. În primul deceniu al secolului XX adopta o pozitie politica moderata, este ales în anul 1913 deputat în Camera, iar dupa terminarea razboiului ocupa postul de ministru al Muncii în cabinetul Giolini (1920-1921). A sustinut proiectul de lege privind controlul sindical al întreprinderilor. A militat apoi contra fascismului, a regimului B. Mussolini.
A publicat cartile: „Le due politiche: fascismo e riformismo“ (1923); „La dittatura della burghesia“ (1924) etc. În 1926 a fost chemat profesor la Catedra de economie a Universitatii din Messina. Destituit din post de guvernul Mussolini, Labriola emigreaza, din nou, în Franta si Belgia. Este numit de guvernul belgian profesor de economie politica la „Institutul de Înalte Studii“ din Bruxelles. În aceasta perioada editeaza doua carti, în spiritul socialismului democratic-modern, comentate de cercurile politice si academice occidentale: „L'Etat et la crise“ (1933) si „Le Crepuscule de la civilisation“ (1937). Se întoarce în patrie unde duce o viata retrasa, supravegheata, pâna la caderea regimului fascist. Dupa Al Doilea Razboi Mondial este ales membru al Consiliului National Consultativ si al Adunarii Constituante din Italia si este recunoscut senator de drept. A publicat studiul – „L'attualità di Marx“ (1945) si cartea autobiografica „Spiegazioni a me stesso“ (1945), (cf. „Dizionario enciclopedico italiano“, I.E.I., Roma, 1957, vol. VI, p. 630).
Acest episod intelectual din primii ani ai devenirii personalitatii lui G. Calinescu trebuie retinut si comentat, deoarece el atesta primele optiuni si curiozitati socio-economice si politice ale studentului din Litere si Filosofie, de numai 21 ani. Gh. Calinescu citeste cu interes si staruie în publicarea în româneste a ideilor social-economice ale unui ministru italian, intelectual si gânditor de orientare marxista care, în 1920, analizeaza critic ideologia si programele politice de constructie economica postbelica, promovate imperativ de marxistii radicali – bolsevicii ajunsi la putere în Rusia. Sunt opiniile unui gânditor-filosof si economist marxist modern – evident militant politic moderat, as remarca – realist –, neimprovizat „ministru“ din meseria de „tinichigiu“, sau „ospatar“, de cum se proclama sententios, la Bucuresti, în 2009 a fi realizata societatea româneasca din Mileniul III. Arturo Labriola polemizeaza cu marxist-leninistii din Rusia si din alte tari europene din pozitia unui politician de autentica cultura economica si filosofica, fapt ce incita gândirea si sensibilitatea lui Gh. Calinescu, viitor gânditor si fauritor genial de cultura româneasca. Tânarul bucurestean a intuit corect premonitiile politicianului marxist italian, Arturo Labriola! De la început, considera aprecierile si judecatile lui si, în general, întreg studiul – „important si foarte semnificativ“, „...obiectiv si nepatimas...“, asa ca îl supune „atentiei cititorilor [...] mai ales ca împrejurarile economice din care îsi trage argumentele sunt cam aceleasi si la noi“ (editia citata, p. 7).
Gh. C. prezinta riguros tezele ministrului italian privitoare la masurile economice si sociale posibile de conlucrare între miscarea socialista revolutionara si partidele burghezo-capitaliste pentru depasirea crizei si saraciei si asigurarea traiului decent pentru toti membrii societatii. Principial, Labriola respinge principiile dictaturii proletariatului si ale luptei de clasa promovate de partidele comuniste, în primul rând de leninistii din Rusia. Fara a recurge la identificari si comparatii fortate, nefiresti, problemele economice si sociale analizate de economistul de formatie marxista în 1920, precum si unele solutii preconizate, în vederea depasirii contradictiilor de tot soiul si asigurarea progresului economic, al productiei industriale si agricole din fiecare tara, le regasim, în conditii istorice noi, la ordinea de zi a dezbaterilor nationale în tranzitia actualei societati românesti, în perioada dramatica a noii crize financiare-economice mondiale. Ceea ce uimeste pe cetateanul român, cu oarecare experienta si judecata lucida asupra istoriei, este eludarea voita, la unii de rea-credinta, a prezentarii succinte a cauzelor adevarate ale acestei crize mondiale, a adevaratilor autori, a cercurilor financiare si politice din statele cu putere economico-financiara dominanta în ultimele trei decenii.
În 1920, tânarul Gh. Calinescu prezenta concetatenilor sai ideile economistului italian Labriola si convingerea ca „o mare politica de reforme chibzuite si radicale, îndreptata nu numai spre servirea unui grup, ci spre a pune samânta noilor institutii, ar putea scapa tarile de catastrofele dictaturii si de crizele tentativelor celor mai învrajbite [...].“
El retine în paginile „Diminetii“ verdictul ministrului italian cu privire la actiunile marxistilor radicali: „Dintr-o teorie care tinde sa schimbe în bine raporturile sociale s-a scos o politica socialista, un fel de socialism al socialistilor în care ura de clasa, în loc sa fie un factor firesc ce mijloceste schimbarea, este tocmai scop „Dictatura proletariatului este neseparabila de negarea libertatii burgheze“, spun d-nii Buharin si Preobrajenski în A.B.C. al comunismului“.
Evident, Gh. Calinescu n-a dispus de spatiul necesar sa rezume si teoriile polemice ale lui Labriola cu „dictatura proletariatului“ si „lupta de clasa“, canoane teoretice si practice ale adeptilor socialistilor leninisti. Labriola sustine ca doctrina lui Marx „...reflecta experiente vechi de saizeci-saptezeci de ani. A aprecia situatia actuala cu formulele de atunci înseamna condamnare la neîntelegere si absurditate. [...] Faptul ca Marx a considerat lupta de clasa ca pe un canon interpretativ al istoriei nu înseamna ca aceasta lupta trebuie sa devina un imperativ al constiintei morale. [...] Tot asa e si cu dictatura proletariatului care nu este decât un alt termen pentru permanenta realitate catre tiranie“ („Nouva Antologie“, nr. 1168, p. 101-102).
Viitorul, evenimentele sociale, politice si militare din lume au fost întâmpinate de constiinta artistului si gânditorului G. Calinescu cu luciditate si discernamânt oracular, prin evitarea reactiilor emotive pasagere, lipsite de un comandament moral si ideologic prefigurat în sperantele umanitatii generoase... Personalitate renascentista moderna, G. Calinescu si-a creat Opera într-un context istoric zbuciumat, ravasit de ideologii si evenimente vrajmase, contradictorii, încât i-au impus o viata izolata de miscarile social-politice din România secolului al XX-lea, optiunile si gândurile sale despre lumea din preajma pot fi decelate doar din unele articole si scrieri publicate si, mai ales, din „Corespondenta“ cu unii prieteni...
Nota: (*)Deoarece nu exista nici un exemplar din revista italiana în bibliotecile din România, m-am adresat Serviciului de relatii externe de la Biblioteca Academiei Române. Fiind întâmpinat cu deosebita întelegere, am primit în 2006 de la institutiile corespunzatoare din Roma: „Indice dell annata 1920 per ordine alfabetico degli centori“, „Indice del volume CCIV-CCIX“ (Serie VI-1920) si textul xeroxat al discursului lui Arturo Labriola, publicat în „Nuova Antologia“.