Normalitatea politica: relatiile „conflictogene“ interpartinice
articol aparut in Cultura, nr. 241 din 2009-09-17» cultura politică »
Autor: AURELIAN GIUGAL
Discursul politic propagat in spatiul românesc nu mai uimeste pe nimeni. Demult a iesit din sfera normalitatii, mergând pe drumul mâlos al invectivei si batjocurii.In locul unor dezbateri articulate in jurul chestiunilor importante, cetatenii României sunt tratati cu un spectacol gretos oferit de asa-zisii lideri de opinie ai principalelor partide politice. Pentru a-si contracara posibilii adversari politici, corifeii scenei autohtone fac apel la o intreaga artilerie de cuvinte si de expresii suburbane, menite, asadar, sa ne arate slabiciunile celorlalti in comparatie - lesne de inteles - cu multiplele calitati ale vorbitorilor.
Notiuni de zoologie elementara
In vremea din urma, acest tip de abordare nu mai este apanajul unor personaje submediocre ce populeaza spatiul mediatic românesc pâna la satietate. Marian Vanghelie si a sa vorbire bolovanoasa nu mai reprezinta exceptia, singularul, ci s-a transformat intr-un etalon, model, tonalitatea si caracterul zeflemitor al spuselor sale fiind insusite, fara nici cea mai mica urma de rusine, in varii situatii.
Exemplele abunda si au devenit o constanta in peisajul jurnalistic autohton atent la detaliile mizerabile ale unui discurs impanat cu abjectii. Este cazul lui Adrian Nastase, personaj politic prezentat deseori ca un intelectual sofisticat al partidului, un fel de eminenta cenusie ce nu reuseste sa se faca totdeauna inteleasa, marginalizat in PSD de oamenii lui Vanghelie. Prezent fiind la o scoala de vara, acesta nu a precupetit nici un efort si a dat prilejul auditoriului sa se „infrupte“ din necuprinsa intelepciune a domniei sale. Despre ce credeti ca a vorbit fostul premier? Cumva despre subtile teme politice? Despre criza, globalizare sau probleme sociale? Nu, domnia sa le povestea tinerilor prezenti in sala despre Muc cel mic (Emil Boc), dictatorul ce se aseamana cu Fidel Castro (Traian Basescu) si alte asemenea banalitati ce au facut deliciul unei sali puse pe glume si distractie.
Sa ne mai intrebam despre utilitatea unor asemenea scoli de vara? Poate scopul acestora este de a instrui tinerii prezenti in meandrele grotesti ale bascaliei politice. Liviu Dragnea, cu rang de vicepresedinte in acelasi partid social-democrat, ancorat si el in realitatile autohtone, face ceea ce stie mai bine: jigneste. Ironizând-o pe Elena Udrea, acesta a numit-o „regina salvamarilor“, rolul ei fiind acela de a „numara chilotii salvamarilor“. Simtindu-se datoare cu o replica, Elena Udrea vorbeste despre PSD ca despre broasca râioasa, Ioan Oltean (vicepresedintele PDL) facând si domnia sa apel la aceeasi zoologie rudimentara, „broscoiul PSD“, pentru a caracteriza partidul advers, dar totusi partener de guvernare (una dintre numeroasele bizarerii politice de dupa ultimele alegeri generale).
Pe axa Elena Udrea - Ludovic Orban se produce un act de botez voluntar, penelistul Orban transformându-se in Organ. Numirea artistica i-a infierbântat imaginatia lui Mircea Badea (insinuari la limita abjectiei).
Derapajele lingvistice si „relatiile conflictogene“
Traian Basescu s-a aratat nemultumit de o atare stare de fapt, reamintindu-le celor doua partide, PSD si PDL, ca scopul coalitiei dintre acestea vizeaza doua obiective majore: adoptarea masurilor de reforma si diminuarea crizei economice. Ce a uitat sa precizeze domnia sa este faptul ca insusi presedintele tarii a incurajat disputa intru grobianism, numindu-l pe Mircea Geoana „sef peste bostanarie“. Or, daca presedintele României nu da semne de minima decenta politica, atunci la ce sa ne mai asteptam de la soldatii disciplinati Ioan Oltean sau Liviu Dragnea?
Sa mai amintim de Sorin Oprescu si ale sale incursiuni semantice aiuritoare, de derapajele lingvistice ale lui Corneliu Vadim Tudor (asa-zisele pamflete din „Tricolorul“ si „România Mare“ l-au inspirat si pe Vanghelie, acesta reusind sa faca si el, in zilele din urma, un pamflet pe seama serviciilor secrete), de enormitatile marca Boureanu, un inchipuit tânar politician ce repeta ca o placa zgâriata aceleasi mitocanii nepenalizate de nimeni? Ar fi inutil. Oricum toti stim ca discursul politic ne poate purta pe nebanuitele cai ale decaderii. Când incearca sa fie articulati si inteligenti, politicienii se acopera de ridicol atunci vorbind cu nonsalanta despre lecturile asidue din Dimitrie „Gust“ sau despre starile „conflictogene“ din politica interpartinica.
Este un lucru subinteles acela ca in actuala stare de fapt degradarea limbajului politic nu reprezinta exceptia, ci regula. Privind la toate aceste manifestari ale subculturii politice putem fi siguri de un lucru: lipsa de substanta si de idei a actualei configuratii parlamentare ne scoate de pe traseul normalitatii si modernitatii politice. Cetateanul ca element fundamental in aceasta relatie duala se simte si chiar este abandonat, logica liderilor politici functionând dupa regula simpla, a junglei, acapararea puterii si atât.In acest demers, din moment ce exista un scop, mijloacele folosite sunt diversificate si fundamentate dupa mintea si cultura fiecarui marunt sau mai mare lider de partid. Atâta vreme cât peisajul politic poate neglija recursul la decenta, dialog, dezbatere, substanta, fara sa afecteze mersul linear, fara coborâsuri, al politicienilor de ce nu ar fi indeajuns tonul malitios si injuria ca demers politic?