Una dintre fetele neplacute ale realitatii. Calatoria lui Gruber
articol aparut in Cultura, nr. 241 din 2009-09-17» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Când se pomeneste de Holocaust ne gândim automat la Auschwitz. Ororile care au avut loc acolo sunt foarte bine cunoscute pentru ca au fost de-a lungul vremii subiecte de literatura si/sau cinema. Toti am auzit de „experimentele medicale“ aproape de neconceput la care erau supusi detinutii, de bataile crunte si de umilintele pe care le îndurau zilnic, de faptul ca îsi vedeau copiii, parintii sau prietenii maltratati groaznic si de multe ori ajungeau sa creada ca moartea nu poate veni mai repede.
Dar câti dintre noi, în special dintre noi, românii, ne ducem cu gândim la Pogromul de la Iasi, când în decursul a trei zile 13.266 de evrei au fost smulsi din casele lor si ucisi fara mila?
sL-a cautat…t
Între 27 si 29 iunie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu, mii de evrei din Iasi au fost omorâti, principala „masura“ luata în acest sens fiind închiderea lor în vagoane de tren si parasirea oamenilor, fara apa si fara mâncare.
„Trenurile mortii“ au circulat atunci neîntrerupt între garile din Moldova.
Acest episod din istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost consemnat de Curzio Malaparte (pe numele sau real Kurt Erich Suckert, nascut din mama italianca si tata german) în câteva pagini ale unuia dintre cele mai celebre, controversate si cutremuratoare romane ale sale, „Kaputt“.
Pornind de la scurta si emotionanta „evocare“ a celor trei zile negre de la Iasi, Razvan Radulescu si Alexandru Baciu au scris scenariul filmului „Calatoria lui Gruber“, regizat de Radu Gabrea („Cocosul decapitat“ – 2008), care aduna si cele mai importante nume ale cinematografiei române: Dinu Tanase semneaza imaginea, Svetlana Mihailescu este „responsabila“ pentru costume (impecabile) si Melania Oproiu a legat fara repros cadrele. Desigur, nu se poate trece peste faptul ca însusi titlul peliculei este o metafora superba pentru tot ceea ce se întâmpla pe parcurs.
Asadar, în perioada în care a avut loc masacrul mai sus mentionat, Curzio Malaparte trecea prin România, în drum spre Frontul de Est, când a fost rapus de o alergie teoretic banala, dar cu simptome îngrijoratoare, ceea ce l-a determinat pe un medic de la Bucuresti sa-i recomande sa mearga la Iasi, la specialistul alergolog Iosef Gruber, pentru un consult.
Malaparte, suferind si constiincios, odata ajuns în Iasi a început sa-l caute pe asa-numitul Gruber, dar, spre ghinionul lui, a aflat ca tocmai avusese loc o actiune majora împotriva evreilor si i se pierduse urma.
Vremurile de atunci semanau izbitor de mult cu cele de acum în ceea ce priveste rolul birocratiei în tara noastra mica (si anume, te îngropa de viu), asa ca lui Malaparte îi era din ce în ce mai greu sa-l localizeze pe omul care trebuia sa-l vindece.
s…pâna când…t
Interpretarile actoricesti sunt excelente – Florin Piersic Jr. (mai mult decât onorabil în rolul principal), Razvan Vasilescu (fabulos, ca de obicei), Udo Schenk (superb), Alexandru Bindea (delicios), Claudiu Bleont (diferit în sensul bun al cuvântului) – si, surprinzator, nu par afectate de faptul ca protagonistii sunt nevoiti sa vorbeasca în alta limba (probabil, pentru ca întreaga poveste sa fie mai veridica).
Dar nimic nu se compara cu momentul întâlnirii dintre scriitor si medicul care-l putea vindeca.
Unde fusese Gruber în tot acest timp, ce-l tinuse departe de Iasi si, în acelasi timp, cum putuse sa revina atât de repede? Malaparte îl întreaba asta, iar el se fâstâceste si îi raspunde cu lacrimi în ochi ca au fost niste lucruri legate de familie.
Marcel Iures, adica Iosef Gruber, este mai mult decât si-ar fi putut dori orice regizor: un actor care s-a folosit de toate resursele personale si artistice si care a furat (neintentionat) tot filmul cu o aparitie de câteva minute. Exemplar, uimitor, exceptional.
Pe alocuri ne sunt „plasate strategic“ indicii si probe referitoare la carnajul care se petrecea de fapt în „dulcele târg al Iesilor“, iar Malaparte al lui Gabrea parea ca nu observa, orbit fiind de efectele alergiei sale, însa aceasta datorie îi revine spectatorului. El trebuie sa surprinda si sa rezolve jocul de perspicacitate la care îl supune regizorul, nevoit de asemenea sa cântareasca si sa judece ceea ce e de judecat.
Trebuie semnalat si ca scena de câteva secunde de la sfârsit se va dovedi a fi prea facila si deja „fumata“, însa, discutând per ansamblu, „Calatoria lui Gruber“ este un film care nu doar ca merita vazut, ci pur si simplu nu trebuie ratat, fiind un ansamblu de regie iscusita si de poveste bine închegata, cu dialoguri captivante care, din când în când, îti provoaca un râs amar.