Internet pentru literatura
articol aparut in Cultura, nr. 241 din 2009-09-17» cultura dezbaterii »
Autor: luciat, un cristian, Victor Jalba-Soimaru, Victor Kapra, Mihai Iovanel
Un dosar coordonat de Daniel Cristea-Enache
Se discuta tot mai mult, în ultima vreme, despre dinamica trecerii publicatiilor din sfera tiparului traditional spre zona online. Suntem într-o faza tranzitorie, în care ziarul tiparit si ziarul pe net coexista. Procesul este mult mai vizibil (spun specialistii) în Occident si în Statele Unite decât într-o Românie care a redescoperit, abia dupa decembrie 1989, magia paginii calde de ziar liber. Constat însa ca tonul proiectiv-optimist al celor care analizeaza aceasta (trans)mutare pe net a publicatiilor difera sensibil de tonalitatile catastrofice ale celor care, referindu-se la fenomenul analog de pe piata editoriala, deplâng viitoarea moarte a cartii de hârtie. Simplificând, ziarele se pot muta fara mari probleme în mediul virtual, nu însa si cartile, carora ne place sa le rasfoim paginile si sa le respiram cernelurile... În dosarul deschis de Cultura (pe hârtie si pe site, deopotriva!), mi-am propus sa provoc câteva minti deschise, mobile si disociative, de oameni care stiu sau vor sa stie în ce fel internetul poate ajuta cartile si, implicit, literatura în ansamblul ei. Internetul, obligatoriu, sufoca si omoara cartea tiparita, întrerupând cursul traditional al istoriei literare, sau el poate functiona si ca un instrument, un stimul, un adjuvant, un nou mediu propice al literaturii? La modul concret: ce s-a facut pâna acum, pe piata culturala româneasca, pentru ca internetul sa ajute realmente literatura? Si ce s-ar putea face de acum încolo, daca ar exista fondurile necesare si oamenii potriviti?Internetul nu e diavolul
luciat
cititoare
Nu stiu de ce trebuie internetul sa ajute literatura, nu stiu daca televiziunii i s-a pretins una ca asta cînd a aparut. Internetul este, pîna una alta, doar o retea care leaga oamenii între ei. Oamenii au diverse preocupari. Cei care sînt pasionati de trenulete mecanice profita, mai mult ca sigur, de o parte a acestei retele – sînt convinsa ca-i ajuta mult, desi nu stiu absolut nimic despre colectionarii de trenulete. Ce anume i-ar putea împiedica pe scriitori, cititori, critici, librari, bibliotecari sa utilizeze reteaua pentru propriile lor interese? Sigur ca ajuta. Chiar foarte mult. Pe scriitori îi ajuta sa ajunga la publicul lor mai repede, mai usor si mai direct. Pe cititori îi ajuta sa afle tone de informatii despre cartile care îi atrag. Pe critici îi ajuta sa-si difuzeze opiniile. Pe librari sa vînda. Pe bibliotecari... nu stiu. Daca literatura cere mai mult ajutor din partea internetului, atunci problema e chiar a literaturii, nicidecum a acestei retele care ofera si ea ce poate.
Ma îndoiesc foarte tare ca va disparea vreodata cartea pe hîrtie. Probabil vor disparea dictionarele pe hîrtie, unele manuale, unele carti de specialitate, unele tipuri de romane comerciale – se pot transfera pe ecrane fara nici o pierdere pentru nimeni. Vor fi folosite editiile electronice în scopuri legate de cercetare, pentru functia de search sau alte facilitati. Multe romane comerciale, care nu solicita altceva decît o lectura rapida, liniara, pot fi citite fara probleme de pe un aparat portabil – literatura nu va pati nimic din cauza asta. E acelasi lucru daca afli cine era hotul de pe hîrtie sau de pe ecran. O lectura non-liniara, cu reveniri, recitiri, sublinieri, notite etc., are si va avea întotdeauna nevoie, dupa parerea mea, de un volum facut din pagini legate între ele. Tipuri diferite de lectura au nevoie de suporturi diferite, de ce nu? Oricum, eu nu cred în bibliotecile particulare de zeci de mii de volume stocate pe DVD-uri sau pe cine stie ce device-uri. În cîtiva ani, s-ar putea sa se fi schimbat softurile atît de mult încît nici nu vor mai putea fi deschise. Si chiar nu conteaza spatiul de stocare, e inutil sa ai zece mii de carti într-un aparat portabil, pentru ca nu le poti citi într-o viata întreaga. Literatura are nevoie de timp în primul rînd, nu neaparat de spatiu. Sînt atîtea motive care ma fac sa cred ca va exista întotdeauna o industrie a cartii pe hîrtie si ca literatura nu va avea aceleasi probleme pe care le au cinematografia si muzica. Internetul îi da deja literaturii mai mult decît îi ia. Mult mai mult decît i-a dat vreodata televiziunea.
Pe piata culturala româneasca exista librarii online, exista reviste culturale, exista situri ale unor scriitori, sînt destule locuri în care poti gasi informatii despre carti, autori, edituri. Nu stiu ce ar mai trebui facut. Nu cred ca e nevoie de altceva decît de oameni care sa înteleaga ca internetul nu e diavolul. De scriitori si de editori care sa condescinda sa-l foloseasca, atîta tot. Sa creeze situri civilizate, sa le actualizeze suficient de des. În rest... literatura mai are si alte probleme, nu e internetul cea mai mare dintre ele.
Revanse virtuale
un cristian
blogger
Doua lucruri simple:
1. Ajutorul pe care internetul îl poate da literaturii poate fi mai important decât ajutorul pe care, sa zicem, literatura l-ar da internetului. Cel putin în prima faza. Pentru ca, evident, pe internet se va muta, încet-încet, toata arhiva culturala, iar peste mai putin de 10 ani, aproape sigur, revistele vor avea, daca nu editii integrale, cel putin editii simultane (tiparitura si virtual). În ce consta acest ajutor:
- vizibilitatea autorului (pe plan intern si, mai ales international);
- circulatia „cartii“;
- disparitia intermediarilor (cred ca în 5 ani conceptul editorial actual va fi istorie, adica editorii care sa traiasca din finantari, subventii si târguri-taraba nu vor mai constitui nici macar un subiect de bârfa);
- diversificarea produsului.
2. Internetul nu e un capat de drum pentru tipar. Pot citi de pe ecran, pot asculta la casti, dar nu pot renunta la un obiect. Cel putin în acest moment. Nu stiu daca peste 10 ani (iau acest reper pentru ca, uite, în 20 de ani în România s-au produs cel putin doua alfabetizari: a presei si a computerului) cartile vor mai reprezenta, în aceasta forma, ceva „stabil“. Pentru cei care au trecut printr-o biblioteca traditionala, vor ramâne sfinte, pentru alte tipuri de cititori, nu stiu. Tehnologia poate ajuta cartea, în multe feluri. De unde sa stiu daca, pe viitor, un computer personal nu va avea o optiune de tiparit o carte pe modelul actual? Daca exista lumi virtuale, de ce n-ar fi posibile si tipografiile personale?
Dar, în principiu, în povestea cu internetul vad câteva puncte de discutie:
1. Internetul ca arhiva. Si aici lucrurile sunt clare. Pe internet poti trece orice. Istoria literara e cea mai câstigata din toata aceasta revolutie. Un cercetator peste 10 ani va avea acces la aproape tot ce-i trebuie: filmari, video arhive salvate la calitate optima, marturii de tot soiul, documente cu duiumul (îmi imaginez studiul corespondentei pe mail, sa zicem). Practic, internetul aduce plus informatie în acest punct.
2. Internetul ca suport valoric. Aici sigur merita o paranteza. În principiu, ca în orice stadiu nou, primii utilizatori nu sunt tocmai cei mai buni. Cazuri concrete. Comparati traficul poezie.ro cu traficul Observator cultural. Confuzia valorica e usor de întretinut în primii ani. Peste doi-trei, când se vor fi asezat lucrurile, când revistele vor trece si pe net, când autorii importanti vor întelege ca un site poate fi mai puternic decât o editura, atunci se va cerne. Momentan, oferta româneasca e foarte saraca, plina de veleitari si înca nesistematizata (inclusiv neluata în calcul de „cercetatorii traditionali“.) În plus, materialele inedite sunt preluate fara jena, iar multe din asa zisele portaluri culturale nu produc informatie, doar o recicleaza.
Ce se întâmpla în acest moment e benefic. Revistele sunt nevoite (a nu se uita criteriul ecologic, de ce sa dam vina pe criza?) sa treaca în virtual pentru ca ar costa mai putin, arata mai bine, circula mai usor. Pentru reviste e ok. Pentru autori, si mai bine. Exista cazuri de contestatari ai blogurilor care acum se bat pentru trafic. S-au adaptat. Se va vedea ca, în scurt timp, plaja de site-uri literare individuale va fi din ce în ce mai mare.
Ce-am facut concret în acest „spatiu“? Nu mare lucru. Cu fonduri ok, fara suparare, acum aveam cea mai buna arhiva literara activata. Asa, bâjbâi si nici nu am prea multa motivatie. Dar, ca sa raspund totusi, am încurajat cât am putut deblogarea institutionala si individuala. Administrez 7 bloguri (au fost si 14) si voi lansa un site în curând. Nu e mare lucru. Internetul cel putin pe mine m-a ajutat enorm. Nu stiu daca as fi putut sa fac o parte din proiecte fara acest suport. Din fericire, a sosit la timp. Înca putina asteptare si acum colcaiam de frustrari. Pentru ca, în principiu, în acest mediu literar, exista ideea preconceputa ca unul singur trebuie sa le faca pe toate. Or, internetul da posibilitatea si asistentilor sa-si faca proiectele, chiar daca nu beneficiaza de fonduri. Dar mai e ceva foarte interesant. Reversul. Un expert în crearea site-urilor îmi cerea la un moment dat socoteala, ironizând faptul ca n-am feed-uri, ca nu stiu sa postez cum trebuie o poza, ca-n principiu n-am de unde sa stiu ce e aia un blog. Ei bine, de astfel de specialisti cu aere literare mi-e cel mai teama. Pâna la urma, internetul de-asta e frumos, îti da o sansa pe care altfel, în mediul traditional, nu stiu câti ti-ar da-o, chit ca te trezesti pe cap cu tot soiul de tehnicieni. Am mai spus-o. Cred în tactica mai mult decât în tehnica, dar am nevoie, mare nevoie de tehnica. Într-o singura luna prin ea poti recupera ani de astepari traditionale.
Ce se poate face? Nu ma intereseaza la nivel general. Ar trebui o strategie nationala, ar implica niste costuri si, ca idee, ar trebui organizata de tacticieni. Adica oameni care stiu de ce se face un lucru, nu doar cum se face. În principiu, mizez pe îmbunatatirea produsului pe linie personala. Si exemplele mele merg spre produse care au ajutat sau ajuta, din ce în ce mai bine, literatura: TIUK sau Ziarul de duminica sunt doua exemple concrete. În plan personal, v-as recomanda http://bibliotecadepoezie.wordpress.com si stuctura de bloguri http://miculftiriadi.wordpress.com (interviuri, fonoteca, fototeca, videoteca, materiale inedite, evident). Doar ca nici eu nu sunt foarte multumit de ele si mi se par înca la un nivel sub asteptari. Daca asta e tot ce pot acum, nu prea e ok. Trebuie ceva mai bun. Categoric.
Diminetile unei vedete porno
VICTOR JALBA-SOIMARU
tehnoredactor, revista „Capital“
Bun-asa. Acum, ca v-am amagit cu acest truc ieftin de SEO (titlu optimizat pentru motoarele de cautare), sa purcedem. Permiteti-mi sa vi-l prezint pe Simon. Tofield pe numele de familie si de ocupatie graphic designer, adica grafician. Nascut si crescut în Leighton Buzzard, Bedfordshire.
Sunt sigur ca suna la fel de familiar pentru noi precum ar suna pentru Simon daca ar fi sa îl contacteze niste extraterestri din, sa zicem, Dolhasca, judetul Suceava. Desigur, graficianul în cauza va trece peste elementul surpriza, va accesa earth.google.com, si noi viceversa.
Asadar, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord. Bine-bine, dar cine este acest Fido Dido si de ce? Va spun sincer ca habar nu am si nici nu l-am întrebat, dar stiu „pe surse“ (www.google.ro) ca are ceva de-a face cu pisicile. Si, ca sa încetez cu acest thriller ieftin, Simon's cat este un serial de scurt-metraj animat, cu doi eroi principali: Simon si al sau „cat“. Deocamdata, exista patru episoade turnate. Cat Man Do, Let Me In, TV Dinner si Fly Guy. Acum, dansul cifrelor: peste 25 de milioane de vizionari pe YouTube pentru acestea. Nu e rau pentru o pisica obsedata de mâncare si al ei stapân ce a nemurit-o.
Cu o moarte nu se face primavara
Iar ca sa îi lamurim pe deplin pe cei care „deplâng viitoarea moarte a cartii de hârtie“…
BUZZZZZ
message received on 29.08.2009 at 23:42
luciat: ai terminat textu? eu l-am trimis de aseara :)
javicisro: acu juma de ora m-am apucat de chinuit tastatura
luciat: si cit mai ai de gind sa creezi?
Va rog sa ma iertati; voiam sa demonstrez cu exemple practice „modul în care Internetul ne fragmenteaza vietile si ne sustrage de la treburile importante“.
Sa revenim la pisicile noastre: ca sa îi lamurim pe deplin pe cei care „deplâng viitoarea moarte a cartii de hârtie“ o sa îi rog sa caute prin librariile (online) Simon's cat ce va aparea pe hârtie „in his very own book“ în octombrie 2009. Cu milioane de fani, cred ca sunt suficiente motive pentru un bestseller.
Alte trucuri din astea ieftine de marketing sunt si cele doua volume icanhascheezburger.com (How to Take Over Teh Wurld: A LOLcat Guide 2 Winning si I Can Has Cheezburger?: A LOLcat Colleckshun) ce pot fi achizitionate de pe Amazon.
Deci fratii nostri de pe alte meleaguri „misca“ si, culmea, fac bani frumosi din asta. Dar ce facem noi, românii, pentru Cultura Româna, chestii grele si serioase?
Faceti ceva, domnilor, numai faceti!
Dezamagire totala, dar nu facem nimic. Internetul este incultura si totul se va narui daca nu actionam repede-repejor. Ma refer la niciodata-suficient-de-numerosii-cavaleri-ai-Apocalipsului ce propovaduiesc ce au ei de propovaduit. Majoritatea acestor chemari la arme sunt facute, evident, pe Internet.
Ce a facut Victor Jalba-Soimaru, la modul concret, pâna acum, pe piata culturala româneasca, pentru ca Internetul sa ajute realmente literatura? Din nefericire nimic, si sunt cât se poate de sincer si serios. Literatura nu poate fi ajutata, nu trebuie ajutata. Se descurca ea si singura. Atât doar sa fie creata. Aceasta sarcina cade în mâinile unor insi cu indicativul 245116 în nomenclatorul de meserii, situati fix între „schimbator fise changeur (cazino)“ si „scriitor vagoane“.
Ati ghicit, este vorba de scriitori. Si aici, recunosc, am pacatuit. Pentru ca am fost, sunt si voi fi om de serviciu si plantator gratuit de .ro pentru gheoland.ro (Radu Pavel Gheo), brumaru.ro (Emil Brumaru), teodorovici.ro (Lucian Dan Teodorovici), ninpress.ro (un_cristian), danielbanulescu.ro (Daniel Banulescu), terorista.ro (luciat). Daca mai sunt si alti doritori, îi astept sa ma anunte. Desigur, Internetul le va arata calea de contact.
Ah. Si înca ceva: „The Internet is for Porn“.
Masurile anti-criza ale Guvernului Jalba
Sa eliminam cuvântul „cultura“. Sa ne limitam la „piata cartii“ (titluri, autori, editori, distribuitori, soferi). Asadar, o afacere care trebuie sa scoata un oarece profit. Ultima data când am verificat, România era o tara plina de insi rupti de foame (credeti-ma, si eu sunt), iar toata lumea ne vrea binele, adica sa citim. Excelent! Daca ne întrebi ce dorim noi de la viata, raspunsul predominant va fi: „casa, masina si piscina“, nici vorba de „lecturi“. Pe editori sper ca mai degraba i-ar încânta daca titlurile lor s-ar vinde, iar partea cu cititul sa fie lasata drept desert.
Daca ar fi sa stau „cu ochii larg închisi“:
Actorii de pe aceasta scena sa se trezeasca din somnul celor aproape 20 de ani post-epoca-de-aur, sa învete repede si bine abecedarul meseriei (pentru ca prapastia dintre diletantism si cei ce se apropie de normalitate este adânca).
Anumiti prozatori sa îsi bage degetul în gura, sa nu mai tipe ca au esuat din cauza editurii x care nu i-a promovat. Sa îsi directioneze frustrarile înspre scrierea unor volume din ce în ce mai bune. Sa nu mai aud de faptul ca Mircea Cartarescu a ajuns unde este pentru ca a fost ajutat de Editura Humanitas.
Sa înceteze unii critici literari cu lauda prietenilor si sa încerce (ca variatie) departajarea scriitorilor pe criterii de valoare.
Sa vina Amazonul în România ca sa rezolve problema distributiei de carte (desi nu prezentam interes, piata este prea mica).
Editurile sa renunte la practica raportarilor mincinoase de tiraje vândute. Bazele de date ale distribuitorilor de carte sa fie interconectate pentru o evidenta „transparenta“ a stocurilor de carte si a vânzarilor.
Membrii asociatiilor editoriale de profil sa abandoneze jocul de-a împinsul pe scari. Sa fie lansat Catalogul online Books in Print programat de catre Asociatia Editorilor din România pentru sfârsitul anului 2009.
Clasicii sa fie digitizati (Caragiale et co.) si distribuiti în mod gratuit cu sprijinul MCC si/sau al Academiei.
Sa existe site-uri decente ale autorilor contemporani importanti si editii multimedia reprezentative.
Editurile sa aiba, printre preocupari, si o prezenta online la un standard minimal.
Sa fie introduse pe piata volume în format electronic (deocamdata exagerat de scumpe, chiar si pentru americani).
Sa se renunte la orgolii si la baterile cu pumnul în piept de genul: „Stii câte am facut eu pentru cultura româna?“
Sa vina odata AC/DC în România.
Va rog sa ma iertati pentru balivernele de tânar furios. Visez sa am cutitul si furculita adânc înfipte în friptura, dar masa la care m-am asezat duce lipsa de scaune si, vai, numarul de tacâmuri este limitat.
Un instrument putin costisitor
VICTOR KAPRA
consultant new & emerging media
O serie de mari corporatii tehnologice s-au straduit în ultimii ani sa impuna pe piata „carti“ electronice, în speta ecrane portabile pe care sa poata fi citita literatura în format digital.
Niciuna nu a reusit deocamdata sa propulseze un astfel de gadget în fata cartii tiparite pe hârtie.
Nu înseamna ca acest lucru este totalmente exclus în viitor. Ba, e chiar probabil.
Si iata un argument puternic care sustine aparitia într-un final a unei carti electronice reusite – echipament cultural cu succesul de piata al televizorului, sa zicem, care sa reproduca creatia scriitoriceasca prin intermediul cipurilor, si nu al hârtiei: cantitatea de informatie extrasa din volumele propriu-zise produse în ultima jumatate de mileniu si transformata în continut digital accesabil pe computer sau alt device, via internet, creste în ritmuri colosale. De ani buni, gigantul Google scaneaza carte cu carte marile biblioteci ale lumii, în încercarea de a crea Biblioteca Mondiala, pe care o vom putea „rasfoi“ oriunde avem un computer, internet si curent electric. Sau pe un gadget de care vorbeam la început.
Un alt exemplu: pe ecranul popularului telefon mobil produs de Apple (iPhone) avem deja acces la câteva zeci de mii de carti.
Daca e sa ne întoarcem la cartea pe hârtie, mi se pare spectaculoasa raspândirea în acest an în Europa, SUA, Africa si Australia a Espresso Book Machine. Este o tipografie de dimensiuni reduse, amplasata în locuri publice (hoteluri, aeroporturi, mall-uri) si capabila sa ne ofere în câteva minute orice carte ne dorim dintre câteva sute de mii de titluri. Cum functioneaza acest automat de carti? Selectezi pe un ecran titlul dorit, introduci cardul bancar, platesti si cartea se tipareste si se leaga sub ochii tai în câteva minute. Cam ca la bancomat, numai ca din aparat nu curg bancnote, ci carti.
Utilajul nu costa exagerat, ceva mai mult de 100.000 de dolari. Tare as vrea sa se gaseasca un întreprinzator care sa monteze si sa puna la treaba si în România o astfel de minune.
Nu-mi plac cei care plâng de mila literaturii române, în conditiile în care la întrebarea „Ce-i de facut?“ raspunsurile se opresc undeva prin berariile Uniunii Scriitorilor.
Vin cu un exemplu de reusita autohtona în folosirea internetului drept catalizator al consumului de carte în rândul tineretului. Inutil sa mai spun ca întreprinderea nu apartine statului, ci unui grup independent, format din indivizi cu vârste în jurul a 25 de ani si condus de un antreprenor la fel de tânar, Andrei Rosca. Site-ul bookblog.ro este un jurnal colectiv care contine recenzii de carte, autofinantându-se prin contracte de promovare a editurilor. (Din pacate, aceasta colaborare a scos la iveala în câteva ocazii si niste comportamente de buticar din partea unor edituri).
La bookblog.ro avem de-a face cu o comunitate interesanta de tineri care vorbeste tinerilor, pre limba lor, despre carte. Aceeasi comunitate a pus la punct „Schimb de carti“ – întâlniri prin 24 de orase din tara dar si la Paris, Londra sau în Thailanda, prilej cu care se schimba volume si se discuta relaxat despre strania – pentru unii – activitate a cititului si a consumului de carte.
Internetul este cea mai mare revolutie tehnologica de la aparitia masinilor cu abur si modifica fara exceptie orice domeniu al activitatii umane. Aceasta realitate nu ar trebui sa sune neaparat dramatic pentru ca ascunde niste oportunitati extraordinare, inclusiv pentru literatura.
Cum pot fi identificate aceste noi posibilitati? Poate pentru multi manageri si „activisti“ culturali este dificil sa exerseze noile tehnologii. Însa pot apela la specialisti în online spre deslusirea cailor pe care trebuie pornit. Experimentul initial în aventura integrarii internetului în cultura este departe de a fi costisitor si are avantajul de conecta niste grupuri/ comunitati din tânara generatie pentru care world wide web-ul este un element esential al vietii lor si în afara caruia nu exista mai nimic.
P.S.
Mi s-a întâmplat sa trec o data printr-o redactie culturala si sa vad în jurul biroului unui redactor un vraf de carti si plachete sosite spre recenzare. Gazda m-a îndemnat sa iau cât de multe pot, sugerându-mi ca oricum le va arunca la gunoi.
Am realizat ca si eu am acasa vreo câteva zeci, daca nu sute de carti lipsite de valoare, cu care nu stiu ce sa fac.
E un adevar: veleitarii sunt prolifici.
Nu e de mirare asadar ca în spatiul internetului au aparut mesaje ecologiste care îi îndeamna pe cei care se pot abtine cu greu sa nu se joace de-a literatura, sa lase copacii în pace si sa-si puna operele mai întâi online, spre validarea publicului, si abia apoi sa le trimita spre editura si tipografie. QED.
Legende urbane
MIHAI IOVANEL
Sunt doua lucruri diferite în legatura cu internetul: (i) cartile si (ii) publicatiile.
În ce priveste cartile, e destul de simplu: internetul vinde carti. Internetul ajuta editurile sa scurtcircuiteze procesul de difuzare traditional de librarii si chioscuri. Exista megaplatforme precum amazon.com care fac mai mult decât orice retea de difuzare.
Viitorul cartii în ce priveste suportul ei nu depinde de felul în care deziram noi în legatura cu cartile pe hârtie: va depinde de raportul dintre resursele necesare fabricarii unei carti si pretul lor. Daca hârtia (facuta tot din celuloza sau dintr-o resursa alternativa) va continua sa fie ieftina, atunci cartile cor continua sa existe ca pâna acum; daca nu, cartile pe hârtie vor exista doar ca produse high-end, de lux.
În privinta publicatiilor, netul e o problema în masura în care furnizeaza cititori-neplatitori. Cel care cumpara un exemplar dintr-o revista sau ziar aduce bani; cel care o citeste pe net e un client de categoria B, întrucât, în masura în care publicitatea online vehiculeaza sume mult mai mici decât cea paper, cititorii pe net nu prea aduc venituri. De aici si raportul sucit între câstigurile aduse de net (mobilitate, flux informational în timp real) si pierderile în calitate (reducerea semnificativa a numarului de redactori, materiale superficiale, câstigul opiniei în fata documentarii etc.).
În România, termenii sunt în mare aceiasi: internetul vinde carti si îngroapa publicatii.
Diferenta fata de piata occidentala sta în incapacitatea (de pâna acum, cel putin) de a genera calitate „anonima“, pe alta filiera decât cea traditionala a publicatiilor pe hârtie sau a universitatii. Teoria spune ca bloggingul demonopolizeaza accesul la exprimare, producând discurs alternativ, liber si de calitate; ca da glas anonimilor care în sistemul anterior nu ajungeau sa acceseze mijloacele de exprimare, si ca acest glas suna bine. Or, pâna acum nu s-a întâmplat asa ceva (vorbesc acum exclusiv despre blogurile de carti). Practica a infirmat teoria. Principalii câstigatori au fost trolii. Piata alternativa a fost incapabila sa furnizeze calitate, doar cititori mediocri care derapeaza pe tematizarea obsesiva a unei subiectivitati superficiale si neinteresante. Lipsesc în primul rând nodurile: bloggerii care sa asigure nu doar texte, ci si o platforma de discutii (folosind moderarea si editarea comentariilor, în lipsa carora se alege praful de orice – vezi cazul blogului lui Dorin Tudoran, închis dupa numai cinci saptamâni tocmai pentru ca autorul n-a vrut sa apeleze la „cenzura“).
Daca în pornografie subgenul amateurish a generat chestii interesante, în blogging a produs doar zgomot (gen un taran care se pozase în slip si îsi numise blogul „filozoful“ or smth like this).
În România, cunosc un singur blog bun cu review-uri de carti: cititorsf.ro care sa îndeplineasca un numar de criterii – anduranta, continuitate, calitate pe medie, obiectivitate, profesionism. Tot din SF vine cea mai buna revista online (Nautilus, facuta de Michael Haulica pe platforma editurii Nemira – de unde un inevitabil parti-pris nu foarte deranjant, totusi).
Regret, dar pentru mainstream nu exista asa ceva. Se genereaza mult continut, dar e preponderent neinteresant.
Mi-e dor de blogul lui luciat, dar ea s-a retras în Caraibe: trebuie ca fumeaza, bea cocktailuri cu rom alb si scrie un roman.