Sfânta mizerie
articol aparut in Cultura, nr. 241 din 2009-09-17» cultura politică » psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Am aflat vestea cea mare: Traian Basescu va candida la alegerile prezidentiale din toamna. Nu-i vorba, vestea e mare, dar ea nu are alura de stire: stire ar fi fost abia atunci când actualul sef al statului ar fi declarat ca nu mai candideaza. Altfel, ceea ce era de asteptat sa se petreaca s-a si întâmplat. De aceea, potrivit grilei lui Umberto Eco, nu suntem în prezenta unei stiri, caci, nu-i asa, aceasta veste nu aduce nici un spor de cunoastere, nu surprinde cu nimic, nu mira pe nimeni cu capul pe umeri.
De ce? Pentru ca nimeni sanatos la cap si cu o minima priza la realitatea socio-politica din tara nu ar fi avut cum sa se astepte la contrariul acestei vesti – anume, retragerea basesciana. Si oricum, suna bine, nu, aceasta sintagma, „basesciana“? Cuvântul, prin originea sa si prin „renumele“ indus de purtatorul numelui, arunca o lumina veridica asupra „calitatii“ celor care prizeaza, adora si aduleaza faptura supremului prezidentiabil. Când manânci ce nu trebuie, e clar ca-ti miroase urât gura. Când te înhaitezi cu cine nu trebuie, asta te tareaza. Geaba ai tradus din Heidegger sau David Bohm, geaba ai cochetat cu tronurile ceresti si l-ai hermeneutizat pe Eliade, geaba ai descifrat stilistic abisurile fotbalului britanic si imoralitatea adânca a lui Santa Maradona – damful ramâne, lipit ca marca de scrisoare de persoana si prezenta celui care basescizeaza (na, ca s-a ivit si un verb, a dracului limba asta a noastra, româneasca!).
Cât despre politicienii fani si camarazi ai supremului zeu, chiar ca nu mai ramâne nimic de zis: pentru ei, mirosul provenit din activitatea la care face explicita referire numele celui magnanim s-a transformat, ca printr-o alchimie spontana, în mirosul propriei fiinte, în esenta propriei fapturi. Basesc, deci exist, ar putea spune, cu emfaza sau peltic, un Boc sau un Oltean. Nec plus ultra...
Ca si în cazul EBA, deja notoriu în mintea celor netulburati de basescizare, supremul de la Cotroceni va candida „independent“. În aceasta împrejurare, a fi independent înseamna, pe întelesul tuturor, sa te sprijine cel mai puternic partid al tarii: PDL. Fireste, exista o lege modificata în acest sens, deci totul e perfect legal. Ba pâna si moral, daca stai sa te gândesti la ce contorsiuni a obligat-o pe sarmana morala Traian Basescu. De ce? Pentru ca cel mai puternic partid al României îi este dator vândut omului politic care l-a ridicat din anonimatul tradarii lui Petrica Roman si al Internationalei Socialiste, situat undeva pe la 6-7% si l-a dus pâna la aproape 32-33%. Fara Base (sau, mai gingas, Baselu'...), PDL ar fi un zero barat. Daca Base pica, a doua zi aripi opulente din congregatia oranj se vor desprinde generos spre a se alipi la PSD (de unde si provin) sau la PNL (alta sursa de racolare politica). Abia atunci ar reveni la realitate acest partid de cotcari cu iz penal. Oricum ar fi, PDL-ul îi este vândut pe viata actualului sef al statului, cu care, de altminteri, se si identifica. Nici nu ar fi corect semantic sa spui PDL fara sa presupui, necesar si implicit, pe Traian Basescu.
Intrat în cursa ca independent, sa mai aiba presedintele în exercitiu sanse la un al doilea mandat? Din pacate, întrebarea este retorica. Basescu (sau Base, pentru cei mai tandri dintre partizani...) are cele mai mari sanse sa intre în pole position în al doilea tur de scrutin. Si asta în ciuda tonelor de scandaluri legate de persoana si familia sa si care agita zilnic mass media. Deja decazut în sondaje, Basescu mai are imens pâna sa cada definitiv. Vorba bancului: mai e mult pâna departe... Iar responsabili pentru acest paradox sunt exclusiv candidatii celor doua partide care conteaza, PSD si PNL. Si Geoana, si Antonescu fac orice ca sa nu creasca electoral. Cu cât mizeriile, reale sau fantasmagorice, legate de supremul cotrocenist, fac mai multe valuri în presa si la tv, cu-atât cei doi contracandidati îsi diminueaza ponderea în raport cu actualul presedinte. E ca o cursa pe dos, în care urmaritorii alearga cu spatele, desi campionul e schiop si o pune si de o hernie de disc. Pai cum sa nu fie Basescu principalul favorit?
Oricum ar fi, din toata aceasta zavera politicianista, în care reprezentantii clasei politice calca într-o veselie pe lege, având-o drept muza pe irezistibila si irefutabila Elena, nu rezulta decât ca noi, simplii electori, cetateni ordinari ai României, contam putin spre deloc. Mars la vot si alegeti cum se cade, bai, mâncatorilor de portocale stricate!