Tenorul Cornel Stavru la 80 de ani
articol aparut in Cultura, nr. 238 din 2009-08-27» cultura sunetelor »
Autor: COSTIN POPA
Daca privim intr-o perspectiva de timp care merge catre jumatatea secolului trecut, observam ca extrem de putini sunt marii cântareti români de opera care s-au distins printr-un complex de calitati ce au insotit darurile fundamentale cu care Dumnezeu i-a inzestrat. Cornel Stavru este unul dintre acestia. Implineste la sfârsit de august 80 de ani de viata, dintre care 26 au insemnat succese mari pe scene interne si internationale, amprentându-i definitiv cariera drept foarte importanta si referentiala pentru arta noastra lirica, pentru cultura româneasca. Indubitabil, Cornel Stavru ramâne un reper pentru generatia sa, pentru cele actuale si viitoare.
Vorbeam de complexitatea personalitatii. Virtutile glasului de extractie lirica-spinta cu puternice accente dramatice au fost dublate de o aleasa cultura interdisciplinara pe care a expus-o cu inteligenta si cu care a circumscris esentele muzicale. In creatiile sale, integrarea stilistica a fost permanent unul dintre punctele forte, artistul desenând cu elocventa frazele portativului, in deplina incidenta cu spiritul lor, al epocii componistice. O dovada de maiestrie. A facut in acest mod proba unei versatilitati care i-a permis sa abordeze un repertoriu larg, de la baroc la drama wagneriana si la unele opusuri de secol XX.
Exploziile sonore ale personajului titular din „Otello“, incisivitatea lui Manrico din „Trubadurul“, trairea romantica a lui Don Carlo, monumentalitatea declamatiei lui Tannhäuser sau poetica lui Siegmund, expresia tragica a lui Canio („Paiate“) si, ca un surprinzator pandant, lejeritatile tesaturii vocale a rolului Riccardo („Bal mascat“), totul i-a fost la indemâna spre confirmarea acestei rare versatilitati in teritoriul marelui repertoriu lirico-eroic. Si nu numai. Scriitura muzicala a fost talmacita cu noblete si eleganta, accentele si expresiile au venit din marea traditie, stralucirea si percutanta notelor inalte au dominat spatiul acustic, indiferent ca era vorba de Verdi, Puccini, Mascagni, Leoncavallo, Bizet sau Giordano. Bunul gust nu l-a parasit niciodata, s-a aplecat asupra sevelor venind din text, din sursele libretului, conferind rostirii greutate si semnificatii concordante cu ideatica eroilor, dictiunea a frizat perfectiunea, fie ca a cântat in româna, italiana, germana, franceza sau rusa.
In intreaga sa cariera, Cornel Stavru a fost un studios, completând cunostintele acumulate in anii tineri de la ilustrii profesori Aurel Costescu Duca si Alexandru Colfescu cu analize proprii, provenite din ascultarea unor inregistrari discografice celebre. Nu trebuie uitat ca tenorul a fost si este unul din marii analisti si comentatori ai interpretarilor unor voci de referinta din istoria liricii mondiale. A preluat creativ toate aceste informatii si le-a conexat propriei sale arte, cu rezultante spectaculoase in minutiozitatea constructiei muzicale si expresive, prin voce, a personajelor.
A debutat timpuriu, la 27 de ani, in concerte cu „Cavalleria rusticana“ de Mascagni, „Paiate“ de Leoncavallo, „Otello“ si „Trubadurul“ de Verdi, titluri importante, roluri teribile de mare calibru, a caror interpretare i-a adus aprecierea maestrilor baghetei, Emanuel Elenescu, Egizio Massini. Drept fireasca a venit angajarea la Opera Româna, in 1958, pentru noua productie cu „Trubadurul“, in care tânarul tenor a impresionat publicul, presa, colegii. De atunci si pâna in 1982, anul incheierii carierei artistice, Cornel Stavru a ramas credincios primei scene lirice nationale, fara insa sa neglijeze teatrele din tara sau podiumurile de concert.
Rememorez alte personaje... puccinienii Cavaradossi („Tosca“), Chénier din „Andrea Chénier“ (Giordano), Calaf („Turandot“), Florestan din „Fidelio“ (Beethoven), Don José din „Carmen“ (Bizet). Pentru creatia wagneriana, artistul aniversat in aceste zile s-a inscris ca tenorul din anii postbelici cu cele mai multe prezente in roluri ca Siegmund („Walkiria“), Walther von Stolzing („Maestrii cântareti din Nürnberg“) sau Tannhäuser din opera omonima. S-au adaugat titluri mai putin cunoscute, precum „Profetul“ de Meyerbeer, „Legenda despre orasul nevazut Kitej“ (Rimski-Korsakov), „Leonora“ (Ferdinando Paër), abordate in strainatate.
Desigur, creatia româneasca i-a stat permanent in atentie si notez aici operele „Ion Voda cel Cumplit“ (Gheorghe Dumitrescu), „Horia“ (Nicolae Bretan), „Balcescu“ si „Dragoste si jertfa“ (Cornel Trailescu), scena lirica „La seceris„ (Tiberiu Brediceanu). Bogatul repertoriu al lui Cornel Stavru s-a implinit si in concerte la Studioul Radio. Memorabile vor ramâne serile cu „Ernani“ (Verdi), „Incoronarea Poppeei“ (Monteverdi), „Dido si Aeneas“ (Purcell), „Oberon“ (Weber), „Iphigenia in Aulida“ (Gluck), „Viata scurta“ (Manuel de Falla), „Andrea Chénier“ sau cu opereta „Voievodul tiganilor“ (Johann Strauss).
Vocea tenorului a fost imortalizata de Electrecord, in anii '60, pe trei integrale discografice („Cavalleria rusticana“, „Paiate“ si :Trubadurul“) care au facut epoca si in recitaluri single sau compozite.
Cornel Stavru a cântat mult si in strainatate, atât in turnee alaturi de ansamblurile Operei Române (Moscova, Atena, Stuttgart, Wiesbaden, Liège, Cairo) cât si cu contracte personale la Bremen, Schwetzingen, Perugia, Dresda, Salonic, Skopje etc. sau in tarile – pe atunci – comuniste din Europa, ca si in China sau in Cuba. A avut parteneri celebri precum sopranele Mirella Freni, Renata Scotto (la debutul in rolul Desdemona din „Otello“), Virginia Zeani, Julia Varady, mezzosoprana Irina Arhipova, baritonul Aldo Protti, basii Theo Adam, Nicola Rossi Lemeni si multi altii. In interviuri, colocvii private, emisiuni Radio-TV, Cornel Stavru nu-si uita niciodata marii parteneri români: Elena Cernei, Zenaida Pally, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordachescu, Maria Slatinaru, Eugenia Moldoveanu, Marina Krilovici, Viorica Cortez.
Dupa incetarea activitatii, nu s-a putut desparti de teatru. A fost director artistic al Operei Române (din 1982 pâna in 1984, anul pensionarii), consultant artistic al aceleiasi scene (1991-1993) si al celei din Brasov (1993-2001).
Toate sunt repere ale unei vieti dedicate artei, cu cea mai mare seriozitate si adânc profesionalism.
La vârsta senectutii, Cornel Stavru este indreptatit sa priveasca cu mândrie inapoi. O face cu neasteptata si, trebuie sa afirm, cu nejustificata modestie, in care se simt umilinta si respectul in fata creatiei, virtuti proprii marilor interpreti. La 80 de ani, Cornel Stavru trebuie omagiat si onorat cum se cuvine.
In moment aniversar, am doar regretul ca nici pâna in ziua de astazi nu s-au editat pe CD integralele cu „Andrea Chénier“ si „Ernani“, inregistrate live de Radiodifuziunea Româna cu prilejul concertelor din anii '70, in distributii de exceptie: Cornel Stavru, Maria Slatinaru, Nicolae Herlea, respectiv Cornel Stavru, Eugenia Moldoveanu, Octav Enigarescu, Gheorghe Crasnaru. Ambele dirijate de Carol Litvin. De atunci, deci de aproape patru decenii, in pofida repetatelor semnale trase de noi, criticii muzicali, problema balteste in curtea proprietarului inregistrarii, actuala Societate Româna de Radiodifuziune, de altfel cunoscut editor de discuri. Ce se mai asteapta?