Canonizarea unui mare domn si carturar român: Sfântul Voievod Neagoe Basarab
articol aparut in Cultura, nr. 238 din 2009-08-27» cultura memoriei »
Autor: SIMONA SERBANESCU
Când ne gândim la Neagoe Basarab, ne raportam, indeobste, la imaginea aulica a domnitorului Tarii Românesti din impresionantul tablou votiv al zugravului Dobromir. Prezentat alaturi de doamna Despina si de copiii sai, domnitorul a dainuit, mai bine de trei veacuri, in maiestuoasa sa ctitorie de la Arges. Este chipul ctitorului mai multor lacasuri sfinte, in frunte cu abia-amintita biserica a Manastirii Argesului si cu vechea catedrala mitropolitana din Târgoviste, demolata si reconstruita spre sfârsitul secolului al XIX-lea de arhitectul Andre Lecomte de Nouy.
La prima vedere, totusi, putinii ani ai domniei sale, dintre 1512 si 1521, nu ar parea sa-i fi putut oferi ragazul necesar unor realizari deosebite, care sa confere acestei perioade dimensiunile unei asa-numite „epoci“. Si cum ar putea, in asemenea conditii, sa fie privit Neagoe-Voda, ridicat, inca si mai sus, in aura sfinteniei? Intrebarea apare cu atât mai fireasca acum, in preajma inaltatorului moment ecleziastic de la 26 septembrie 2009, când, in urma hotarârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Neagoe Basarab Voievod va fi proclamat, la Târgoviste si la Curtea de Arges, sfânt al Ortodoxiei Românesti.
Ca dregator si cârmuitor de tara, Neagoe Basarab a fost, fara indoiala, un remarcabil om al epocii sale. Ceea ce il asaza, insa, intr-o aura de lumina superioara multor inaintasi, contemporani si urmasi ai sai este viata sa profund spiritualizata, dominata de invataturile credintei crestin-ortodoxe, dar, in acelasi timp, si de cunoasterea profunda a realitatii timpului sau, o cunoastere care l-a ajutat sa ramâna, cu consecventa, un mare domnitor si sa devina, prin „Invataturile… catre fiul sau, Teodosie“, un bun pedagog, atât pentru acesta, cât si pentru alti urmasi in scaunul domnesc“.
Propovaduind, in opera sa, o profunda conceptie crestina de viata, el a promovat ideea unei rezistente armate, in spirit defensiv, in fata amenintarii pagâne, in locul campaniilor de instapânire asupra altor tari si popoare, specifice, mai cu seama, marilor imperii. In relatiile sale pe plan extern, a mizat in special pe inteligenta si spirit diplomatic, reusind sa confere tarii un climat binefacator, de pace si prosperitate, de spiritualitate, de cultura si de har ziditor. Nu a lipsit folosirea, cu intelepciune, a ragazului de liniste, pe care l-a creat faptul ca atentia Portii Otomane era indreptata, in acea vreme, prioritar, spre Asia. Neagoe Voda a fost, prin excelenta, omul credintei ortodoxe, deprinzând-o in copilarie si ridicând-o, la maturitate, pe culmi de spiritualitate, cultura si arta. Ca domnitor, Neagoe Basarab s-a identificat cu un Mecena al Ortodoxiei, binefacerile si donatiile sale intinzându-se din Tara Româneasca in toata Peninsula Balcanica, pâna la Muntele Athos, Patriarhia de Constantinopol, Meteorele din Grecia si apoi pâna in Asia Mica, in Tara Sfânta, la Ierusalim si la Muntele Sinai.
Dupa cum dovedesc detaliile de mai sus, Neagoe Basarab nu a fost doar un sprijinitor al Bisericii românesti, ci si un mare sprijinitor al intregii Ortodoxii. A stiut intotdeauna sa imparta tuturor dragostea crestina, prin toate mijloacele. Pe lânga nenumaratele sale ctitorii, de o frumusete si un har care au fost apreciate in intreaga lume crestina si donatiile marelui domnitor, facute, de asemenea, peste tot, Neagoe Basarab a profitat de nenumaratele sale cunostinte si a dorit sa-si valorifice inegalabilul talent de scriitor, pentru a-l sfatui pe fiul sau, Teodosie, care ar fi trebuit sa-i urmeze la tron. Ceea ce a rezultat este marea sa opera, un adevarat unicat pentru acea perioada, opera intitulata „Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Teodosie“.
Cel care a facut din practica dovada marilor sale insusiri de om de stat si diplomat, dar si de carturar si mare credincios, ne-a lasat, in sfaturile date fiului sau, roadele unei experiente ce se hranea, deopotriva, din trecutul pe care il avusese de indurat poporul sau si din faptele domniilor care-l precedasera, dintre care pare sa-i fi servit, necontenit, ca model, in special domnia lui Stefan cel Mare. Prin aceasta opera de structura enciclopedica, socotita de Hasdeu „falnic monument de literatura politica, filozofie si elocventa la stramosii nostri“, pusa de Iatimirski mai presus decât celebrele invataturi ale lui Vladimir Monomahul si de Stoian Romanski pe deasupra tuturor scrierilor rasaritene ale vremii aceleia, Neagoe Basarab devine autorul celei dintâi sinteze a gândirii sociale, politice, diplomatice si militare românesti, al unuia dintre primele documente ale gândirii politice moderne, comparabile, in epoca respectiva, doar cu „Principele“, de Machiavelli, dar de care se deosebeste fundamental, unghiul crestin de perspectiva al „Invataturilor“ fiind total diferit de cel al „Principelui“.
Având in vedere calitatile domnitorului Neagoe Basarab, pe care tocmai le-am enumerat, devine evident si faptul ca mult respectatul continut al „Invataturilor“, principalul argument in favoarea canonizarii, poate spori pasiunea pentru lectura, contribuind la interesul pentru istoria neamului românesc si pentru marii nostri inaintasi si poate deschide orizontul catre spiritualitate si cultura.
Trecând succinct in revista continutul „Invataturilor“, pornim de la caracteristica structurarii acestei opere in doua parti principale. Cele doua parti difera prin faptul ca domnitorul a dorit sa devina, in prin prima parte a scrierii, un foarte bun pedagog spiritual fiului sau, Teodosie, formându-l pe acesta ca pe un adevarat luptator intru credinta lui Hristos, evocând, totodata, virtutile pacii universale. A doua parte a „Invataturilor“ poate fi considerata un manual practic de domnie, reprezentând o expunere a povatuirilor lui Neagoe Basarab, privind calitatile indispensabile ale unui domnitor, abilitatea de a se face placut in ochii oamenilor, prin stapânirea desavârsita a protocolului curtii domnesti si a mijloacelor diplomatice.
Neagoe Basarab avea o gândire echilibrata, intre viata activa si cea contemplativa existând, dupa cum afirma, o permanenta impacare. Partea I debuteaza printr-un „Cuvânt“, având caracter introductiv, in care Neagoe Voda Basarab il indeamna pe fiul sau, Teodosie, sa-L cinsteasca si sa-I aduca lauda Bunului Dumnezeu: „Iubitul mieu fiu, mai nainte de toate sa cade sa cinstesti si sa lauzi neincetat pre Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si Ziditorul nostru cel intelept, si zioa si noaptea si in tot ceasul si in tot locul. Si sa foarte cuvine sa-l slavesti si sa-l maresti neincetat, cu glas necurmat si cu cântari neparasite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunerec la lumina si den nefiinta in fiinta.“
El contureaza, dintru inceput, portretul-model al domnitorului crestin, profund credincios, virtuos si adânc responsabil in exercitarea atributiilor sale, cu care Dumnezeu il investeste numai pentru lucrare intru binele obstesc: „Dreptu aceia, iubitul meu fiiu, sa fii milostiv tuturor oamenilor si tuturor gloatelor, care ti le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care insusi Domnul Dumnezeul nostru si Mântuitorul Iisus Hristos s-au varsat sfântul sânge al Sau. Si sa nu omori pre niminea fir' de judecata dreapta si far' de spovedanie, ca sa nu fii si tu junghiat (fara) de mila, ca noatenii si ca mieii; ca sângele omului iaste sânge ales si curatit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos. Ca nu cumva, pentru pripa, sa moara tie cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Ca si noi insine carii suntem macara domni, macara bogati, macara saraci, tot gresim lui Dumnezeu si suntem vinovati si vom sa stam toti dinpreuna la infricosata judecata a lui Hristos.“
Preluând, apoi, doua fragmente din omilia Sfântului Ioan Gura de Aur la Psalmul 8 al lui David, domnitorul insista, având in vedere tineretea fiului sau, si pe tema castitatii, pâna la vremea cuvenita, precum si pe roadele morale si practice ale acesteia.
De asemenea, marele domnitor Neagoe Basarab dezvolta, chiar de la inceputul lucrarii, subiectul demnitatii umane si al egalitatii oamenilor inaintea lui Dumnezeu, aratând maretia la care a ridicat Dumnezeu pe om si menirea incredintata lui pe pamânt. Conceptia de viata a lui Neagoe se bazeaza pe afirmarea valorilor spirituale inaintea celor materiale si pe faptul ca dobândirea celor dintâi duce la dobândirea celorlalte: „Cautati mai intâi Imparatia Cerurilor si toate celelalte vi se vor adauga voua.“
Dupa aceasta abordare introductiva a unor aspecte de ordin principal, „Invataturile“ continua, in prima parte, printr-o suita de pasaje din Vechiul Testament, cu scop, de asemenea, pedagogic. Autorul intervine, in prima parte, cu anumite comentarii referitoare la textele selectate, iar pentru a desavârsi intelegerea preceptelor sale, Neagoe ofera exemplele vietii regilor evrei si a imparatului Constantin cel Mare.
Partea a doua a „Invataturilor“, alcatuita din treisprezece capitole, este, dupa cum am aratat deja, profund diferita de prima parte, colajul de texte, insotite de comentarii, fiind inlocuit de texte imaginate integral de catre autorul operei. Ordonarea acestor compozitii unitare s-a facut pe baza unei conceptii prin excelenta originale.
Paternitatea lui Neagoe Basarab in ceea ce priveste aceasta mult apreciata scriere a fost, totusi, pusa la indoiala, fara argumente solide, de catre Mihail Kogalniceanu, in 1843, urmat de M. Gaster, in 1883, Alexandru Philippide, in 1888 si Theodor Codrescu, in 1895, apoi, in secolul al XX-lea, de Demostene Russo, in 1901-1907, Nicolae Cartojan, Stefan Glixelli si PP. Panaitescu, acesta din urma, in 1944 si 1946, pentru ca sirul contestatarilor sa se incheie cu cercetatorul grec Leandros Vranoussis (1970).
Au existat, insa, numerosi oameni de cultura care au pledat, insistent si cu argumente peremptorii, pentru paternitatea marelui domn-carturar asupra operei sale: Sextil Puscariu, Bogdan Petriceicu-Hasdeu, Nicolae Iorga, D. Popovici, George Calinescu, Alexandru Piru, Constantin C. Giurescu, Nicolae Serbanescu, Antonie Plamadeala, Dinu C. Giurescu, Dan Zamfirescu si multi altii. Astfel, problema paternitatii domnitorului Neagoe Basarab asupra „Invataturilor… catre fiul sau, Teodosie“ a fost, prin contributiile celor mai sus amintiti si, in special, prin lucrarile semnate de Dan Zamfirescu, definitiv rezolvata. Aceasta opera a ramas o lucrare unanim apreciata in istoria, cultura si spiritualitatea româneasca, deoarece ofera cititorilor, pe lânga o oglinda a realitatii, numeroase sfaturi teologice cu pregnant caracter de originalitate.
In concluzie, opera redactata de marele domnitor este considerata prima carte originala a culturii românesti, primul tratat de teologie, primul tratat de morala, prima opera pedagogica, primul tratat asupra artei militare si primul tratat de diplomatie scris de catre primul mare scriitor român din Evul Mediu. Iar autorul acestei opere, marele ctitor si carturar si, nu in ultimul rând marele propovaduitor al Ortodoxiei, voievodul Neagoe Basarab, meritând, cu prisosinta, respectul si cinstirea noastra, va fi numit, de la data de 26 septembrie 2009, Sfântul Voievod Neagoe Basarab si isi va ocupa un binemeritat loc in calendarul Ortodoxiei Românesti.