Nu va deranjeaza sa zburati la economy class?
articol aparut in Cultura, nr. 237 din 2009-08-20» cultura antropologică »
Autor: CATALIN STURZA
Nu v-ati simtit niciodata ofensati de ideea de a zbura cu avionul la „economy class“? Si nu pentru ca vinul de la clasa a doua v-ar face rau la stomac sau pentru ca cineva s-ar uita strâmb la dvs deoarece ati ales biletul mai ieftin. Ci, pur si simplu, pentru presupunerea ca zburând la clasa a doua ati fi într-o dispozitie „economica“.
„Economy class“ e un eufemism pentru „clasa a doua“ sau chiar pentru „clasa a treia“. Unele companii aeriene au servicii separate, „first class“, „business class“ si „economy class“, în vreme ce altele, e adevarat, nu practica acest sistem diferentiat pe clase de confort. Cei care le practica, însa, folosesc o singura denumire pentru optiunea cea mai ieftina, „economy class“. Nimeni nu zice „second class“, „third class“, toti zic „economy“.
E o forma prin care se sugereaza ca cei care ar prefera varianta mai putin luxoasa si costisitoare ar intentiona sa faca economie. Poate e si o prelata peste conotatiile negative ale „clasei a doua“, suparatoare prin analogie cu „persoane de mâna a doua“. În orice caz, daca eu accept farfuriile de plastic în locul celor de portelan, cu un singur sortiment de vin în loc de cinci, cu doi vecini de scaun în loc de unul, cu mai putin spatiu pentru picioare etc înseamna ca ma gândesc la buzunarul meu.
Nu e faptul ca nu-mi permit sa platesc de trei, patru ori mai mult pentru „business class“ sau de cinci-zece ori mai mult pentru „first class“ (diferentele variaza mult de la o companie la alta si depind si de tipul de zbor, intern sau extern). Nu, înseamna ca eu sunt un om cumpatat care se gândeste sa chiverniseasca banul. Acesta este singurul motiv pentru care individul X (considerat „businessman“, daca zboara cu „business class“) îsi permite spatiu mai larg, mai mult entertainment, scaune mai mari si mai moi: el a prins o zi în care nu are chef sa fie asa chivernisit.
Prin aceste denumiri companiile aeriene sugereaza ca aceia care zboara cu avioanele lor sunt, de facto, egali. Si, prin extrapolare, ca toti oamenii din lume ar fi egali. Dar, prin forta calculelor de marketing, unii vor fi în timpul zborului privilegiati, vor avea parte de conditii mai bune si chiar de un tratament mai bun decât altii (numarul stewardeselor la dispozitia clientilor e mai mare cu fiecare sectiune, pe masura ce nivelul de clasa creste). Însa, nu va faceti griji: daca veti fi tratat mai prost, daca nu veti avea filme si creveti, asta e numai pentru ca asa ati ales dvs. Astazi, domnule, înteleg ca zburati cu noi si vreti sa faceti putina economie, va vom respecta dorinta si va vom pune la dispozitie serviciile noastre economice. Aveti dreptul la o cafea si la doua felii de salam într-o cutie de plastic.
Dar oamenii din lume nu sunt cu totii egali! De fapt, salariul mediu lunar din România acopera cu greu un bilet de la Bucuresti la Viena dus-întors la „economy class“. Trei sferturi dintre români, sa fim onesti, nu ar putea face aceasta calatorie cu avionul, si asta nu pentru ca ar fi într-o dispozitie „economica“. Si patru cincimi din cele peste sase miliarde de locuitori ai lumii câstiga mai putin, într-o luna, decât valoarea unui astfel de bilet. Pentru cei mai multi dintre pamânteni, ideea de a zbura cu avionul la „economy class“ ar fi, în sine, un lux. Aproape trei miliarde de oameni supravietuiesc în secolul XXI cu mai putin de 2 dolari pe zi. În cât timp ar putea strânge o astfel de persoana banii pentru un bilet de avion economicos?
De ce, asadar, sa n-o recunoastem? Când zbor cu „economy class“ nu fac aceasta alegere pentru a economisi. O fac pentru ca nu-mi permit diferenta enorma pâna la „business class“. Nu sunt „economic“ pentru ca sunt zgârcit sau pentru ca nu vad în raportul calitate/ pret sensul acestei diferente; pur si simplu, chiar daca mi-as dori, nu as avea cum sa o platesc. Si ma consider, în acelasi timp, norocos ca pot totusi sa zbor cu varianta economica. Nu, draga companie aeriana, nu e decizia mea, ci e alegerea sortii. În orice zi m-ai prinde, as fi la fel de pârlit/economicos. Însa m-as simti putin mai bine daca nu am încerca sa ascundem gunoiul sub mocheta de plastic si daca am recunoaste, împreuna, ca în lume exista clienti pentru clasa întâi, a doua, a treia si o sumedenie de oameni care nu îsi permit, în nici un fel, sa va fie clienti nici macar o data în viata lor.