Antifuseriada
articol aparut in Cultura, nr. 237 din 2009-08-20» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Venit in jurnalism „cu scrisul de acasa“ (ca unul dintre cei mai originali si autentici poeti români contemporani – „In margine“ si „fundatura homer“ au obtinut premiile pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor in 1995 si 2002), Nicolae Coande a publicat din 2001 pâna in 2006 peste 1001 articole, dintre care mai mult de jumatate au fost editoriale. Aceste articole au aparut in cotidianul craiovean „Cuvântul Libertatii“ si in câteva reviste de cultura din Bucuresti si din tara, „Timpul“, „Calende“, „Cultura“, „Observator Cultural“, precum si in revista Teatrului National din Craiova, „SpectActor“. In 2009, poetul-jurnalist a selectat o parte dintre aceste articole si le-a publicat, la Editura Maiastra, in volumul (elegant) „Revansa chipurilor“. Cu o prefata de Vladimir Tismaneanu, care, intr-un portret in tuse exacte, il defineste pe Nicolae Coande ca fiind „un prieten al societatii decente“.
De la inceput trebuie spus ca volumul despre care vorbim nu e o simpla culegere de articole, asa cum se practica astazi, probabil de teama ca jurnalismul e o intreprindere perisabila, iar o carte retine esentialul din efemeritatea clipei. „Revansa chipurilor“ e o pasionanta radiografie a societatii românesti de azi, vazuta de un scriitor care „si-a rupt degetele de poet“ intrând, cu acte in regula, in lumea jurnalismului. Constient fiind ca, asa cum a spus-o un important ziarist britanic de la «The Times», Sir Harold Evans, ziarul nu este numai o proprietate personala, ci si o responsabilitate publica.“ Orice fel de ziar, fie ca isi are sediul si este editat in metropola, fie ca apare, cu inerentele greutati, in cea mai indepartata provincie.
„Revansa chipurilor“ este o lectie de jurnalism, fara discutie. Atât pentru cei care intentioneaza sa-si faca o meserie din scrisul la ziar ori la revista, cât si pentru cei care, cu mai multa sau mai putina aplicatiune, ii initiaza pe primii in aceasta meserie. In fond, o arta in care oricât ai inova nu poti si, mai ales, nu trebuie sa uiti ca „jurnalistul este revansa chipurilor“. O conditie pe care Nicolae Coande si-a insusit-o dintr-o remarcabila carte a lui Bernard- Henry Lévy, „Reflectii asupra razboiului, raului si sfârsitului istoriei“, in care autorul afirma transant: „Daca istoria este razbunarea natiunilor, jurnalistul este revansa chipurilor“. Nicolae Coande a venit in jurnalism, insa, având ca modele si pe Petre Pandrea si pe Ion D. Sârbu si, in cele peste 1001 articole publicate in presa, nu s-a abatut de la cinci precepte pe care le si enumera in deschiderea cartii: credinta adânca in ceea ce scrii, corp de principii cu care argumentezi, punct de vedere caruia ii dai glas, public prietenos la care te adresezi, dusmani cu care te razboiesti. Carora Nicolae Coande le mai adauga unul: „sa nu se simta acea «lampa cu ulei» – acel efort exagerat, gâfâitul care i se reprosa uneori pâna si lui Demostene“. Ii repugna din start editorialistul care „fusereste tema zilei“. Care se lasa furat de efecte imediate (ca si de afecte si umori exacerbate) si nu cauta cauzele indepartate ale acestor efecte. Ins cu remarcabila cultura socio-economica, filozofica, politologica si, fireste, umanista, Nicolae Coande practica jurnalismul care stie a se obiectiva si pune pret pe „ambalarea perisabilului“. El stapâneste bine lectia lui Walter Lippman, care isi surprindea cititorii si care, apud Coande, „si-a dorit toata viata sa fie independent de lumea politicii pentru a o putea examina sine ira et studio“ pentru ca „sustinea ca datoria cea mai inalta a unui ziarist este de a se stradui sa afle adevarul si de a-l prezenta si explica asa cum il intelege el. El, nu guvernul sau...“. Sunt acestea câteva dintre reperele unui veritabil, sintetic manual de „Cum se face un editorial“, capitol introductiv al „Revansei chipurilor“. O carte construita pe patru paliere, „Eschaton, transcendent si carne de porc“ (despre „bizantinismul“ à la roumain), „La vest de Kremlin, la est de Berlin“ (cu binedocumentate, inteligente, percurtante reflectii despre disidenta Est-ului in comunism, democratia americana, terorism si globalizare), „Grea epoca Basescu“ (tribulatiile democratiei românesti si ale politicii dâmbovitene cu toate delicatesele ei) si, in fine, „Scriitorul, foamea si Pritaneul“ (un „romanesco-mixt“ al vietii culturale autohtone in intreaga ei „splendoare“ postdecembrista, mai ales la inceput de nou mileniu).
In multe dintre editorialele si articolele din „Revansa chipurilor“ exista, in nuce, subiecte, teme si repere pentru posibile carti. Una dintre acestea ar putea fi dedicata lui Eminescu, dincolo de poncife, izmeneli si adulatii involburate in retorica goala. Alta, lectiei poloneze de civism, de la Adam Michnik la Lech Walesa. O alta carte ar prinde contur daca autorul si-ar extinde reflectiile asupra miscarii ideilor Kaplan versus Huntington. Sau asupra paralelei intre razboiul din Vietnam si cel din Irak, plecând de la reflectiile lui Henry Kissinger. Chiar daca Nicolae Coande nu va scrie niciodata aceste opuri, inzestrarea sa de jurnalist si lama de sabie de Toledo a gândirii sale de ins cultivat, de intelectual care-si asuma, responsabil si elegant, in egala masura, calitatea de martor intr-o lume in continua miscare ramân in „Revansa chipurilor“. O carte inspirata de societatea decenta si daruita ei de un scriitor-jurnalist care stie sa provoace intrebari si sa dea raspunsuri, sa dialogheze cu cititorii si, in acelasi timp, are indreptatirea sa afirme, precum Bernanos: „N-o sa ne saturam nicicând sa-i scandalizam pe imbecili“.
„Revansa chipurilor“ este un veritabil eveniment editorial. Una dintre putinele carti românesti ale momentului care se citeste cu incântare si satisfactie, si se reciteste imediat, simtind ca trebuie sa-ti recâstigi calitatea de martor. Ca spectator angajat, cum ar fi spus Raymond Aron, asa cum te imbie Nicolae Coande prin jurnalismul sau.