Un film ratat. Public Enemies
articol aparut in Cultura, nr. 237 din 2009-08-20» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
M-am întrebat întotdeauna de unde vine fascinatia oamenilor simpli pentru cei pe care îi privesc ca pe niste staruri. Sa fie nivelul ridicat de trai, stralucirea, lucrurile care numai lor le sunt permise, la care numai ei au acces? În America anilor '30 o asrfel de fascinatie va fi fost stârnita de sarmul si curajul lui John Dillinger, idolatrizat de public si transformat din inamicul public numarul 1 în cel mai iubit jefuitor de banci din lume?
John Dillinger (Johnny Depp), jefuitor de banci si asasin periculos, „activ“ în Vestul Mjlociu la începutul anilor '30, a atras atentia presei prin felul deloc subtil în care le râdea în nas politistilor.
„Public Enemies“/ „Inamicii Publici“, regizat de Michael Mann, care a colaborat si la scenariu împreuna cu Ronan Bennett si Ann Biderman, este inspirat dintr-un reportaj scris de Bryan Burrough: „Public Enemies: America's Greatest Crime Wave and the Birth of the FBI, 1933-34“ - „Inamici Publici: Cel mai mare val de infractiuni din America si nasterea FBI-ului, 1933-34“.
Filmul se concentreaza pe povestea lui Dillinger si pe conflictul dintre el si Melvis Purvis (Christian Bale), un agent FBI care transforma prinderea lui Dillinger într-o vendeta personala – aici gasindu-se ceva reminiscente din „Heat“.
De asemenea este prezentata (pe cât de cliseistic se poate) si idila lui Dillinger cu „Billie“ Frechette (Marion Cotillard), asupra careia se voia sa planeze un aer retro, al gangsterilor de moda veche, care stiau cum sa-si trateze iubitele.
Pe parcursul filmului îl vedem pe Dillinger evadând din închisoare, jefuind banci, pacalind de mai multe ori politia, prins între împuscaturi si pierzându-si rând pe rând toti prietenii.
Apoi, tradat de o românca prostituata, a fost înconjurat si ucis cu trei focuri de arma pe o strada din Chicago imediat dupa ce iesise de la „Manhattan Melodrama“, un film în care personajul jucat de Clark Gable fusese condamnat la moarte. Replica „Mori asa cum ai trait: într-o clipa (brusc)“ îi aduce un zâmbet pe fata lui Dillinger în sala de cinema.
Depp a jucat excelent, încercând sa se identifice cât mai bine cu personajul, iar Marion Cotillard a facut un rol corect, nu iesit din comun, ci exact asa cum trebuia sa fie, în conditiile date.
Christian Bale însa a fost un soi de sex simbol gelat care stie sa traga cu arma atunci când e nevoie si îsi petrece majoritatea timpului prefacându-se ca are creier.
Decizia lui Michael Mann („Heat“, „The Insider“, „Collateral“, „Miami Vice“) de a filma cadre atât de strânse si într-un ritm atât de rapid nu e una pe care o îmbratisez, filmul fiind oricum suficient de lung încât sa te oboseasca; chiar mai deranjant e faptul ca s-a folosit mai mult digitalul decât pelicula, cu camera tinuta pe trepied si miscata în asa fel încât sa simuleze filmarea din mâna. Proasta idee!
Asadar, „Public Enemies“ ramâne din pacate doar un film de actiune cu un scenariu slabut, fara pretentii de introspectie din partea lui Dillinger (desi Depp parea ca ar cere asta prin jocul actoricesc) si cu siguranta fara pretentii de film cu clasa.
Un succes de box-office, da, dar nu mai mult de atât.
Cu un actor ca Depp, cu frumusetea lui Marion Cottilard si sclipirea pe care Bale o poate avea atunci când nu se straduieste, cu un scenariu mai concentrat, actiunea scurtata si cadre lasate sa curga, filmate pe pelicula, poate chiar alb-negru, ar fi iesit o capodopera.
Cel putin eu asa îl vedeam când încercam sa ignor digitalul.