Umbra lui Petre Stoica. La Jimbolia
articol aparut in Cultura, nr. 237 din 2009-08-20» cultura politică »
Autor: DAN MIRCEA CIPARIU
Drumul spre „Micul Weimar al svabilor banateni“, cum era numita odinioara Jimbolia, îti arata mai la fiecare kilometru berze gata sa-si paraseasca, tiptil-tiptil, cuiburile. E aproape de mijlocul de foc al lui august 2009 si o barza sta chiar la margine de drum, de parca ar gândi la Calatorie. Merg spre Jimbolia cu resemnarea ca trecutul e doar la trecut. Ca nu voi mai gasi nici hipodromul, nici orchestrele si cluburile de altadat. Poate ca o mierla neagra dintr-un poem de Trakl îmi va vorbi în germana despre faptele de literatura si carte ale lui Petre Stoica.
„Ce pacat ca a murit asa om!
Cum intri cu masina în Jimbolia, un panou iti arata care sunt „perlele coroanei svabesti“: Muzeul Presei „Sever Bocu“, Casa Memoriala „Dr. Karl Diel“, Muzeul Pompierilor „Florian“, Muzeul Cailor Ferate, Muzeul „Stefan Jäger“. O iau pe drumul spre Sânnicolau Mare, care desparte burgul svabilor în doua, cu gândul sa ajung la Primarie. Vad în stânga mea o strada cu case vechi si impunatoare, despartita, de o parte si de alta, de alei geometrice de trandafiri. Bustul lui George Enescu sta în fata hotelului de trei stele „Santa Maria“. E aproape de lasatul serii si caldura toropitoare înca mai zvâcneste. Îmi trag sufletul la terasa „Santa Maria“. Primesc foarte repede o apa plata cu multa lamâie si o cafea cu mult lapte. Scot din traistuta mea brodata cu dromaderi carticica „Petre Stoica. Cele mai frumoase poezii“. Deschid la întâmplare: „S-a terminat si ultima tigara / ce vei face acum / lânga singuratatea lalelei / si în negura coborând / din tabloul atârnat de perete?“. Tânara chelnerita îmi observa cartea. „A, domnul Petre Stoica? Ce pacat ca a murit asa om!“. Chelnerita ma iscodeste de unde sunt, îmi spune ca nu am vorba de „jimbolian“, e curioasa sa afle daca sunt ruda cu „marele poet“. Chelnerita are parul roscat de svaboaica veritabila si ochii verzi-albastri. Îi spun ca sunt din Bucuresti si ca am venit în Tabara de Creatie Vizuala de la Jimbolia, asa cum arata bannerul ce desparte strada care duce la Primarie. Aflu ca în casa unde a locuit Petre Stoica în ultimii sai 15 ani de viata se zugraveste. „Se face curat pentru ceva muzeu“ – îmi dezvaluie chelnerita. Platesc consumatia si mi se spune sa merg sa vad neaparat Muzeul Presei, „muzeul pe care l-o facut domnu' Petre Stoica“.
Cartea de vizita a lui Eminescu si „abonamentele de favoare“
Ajung a doua zi la Muzeul Presei „Sever Bocu“ de pe strada Lorena nr.35. Sunt însotit de primarul maghiar Kaba Gábor, un ghid fermecator ce îmi propune sa vizitam muzeul visat si facut de Petre Stoica, urmând traseul preferat de poet. În fostele ateliere ale Liceului din Jimbolia a fost amenajat singurul muzeu al presei din Europa Centrala si al doilea din lume, dupa cel de Aachen, întemeiat prin bunavointa unui calator german foarte bogat, care pe unde ajungea cumpara un ziar. Primarul deschide cu emotie usa interioara a muzeului inaugurat pe 14 septembrie 2007, prima institutie de acest fel din România. Într-un hol destul de mare si luminat zaresc o tiparnita, un linotip si un vechi aparat de fotografiat. În stânga holului sunt mai multe usi ce ascund adevarate comori jurnalistice. Numere din „Albina Româneasca“, prima publicatie de la noi în limba româna, „Curierul românesc“, „Universul“ sau „Gazeta de Transilvania“. Ziare vechi în germana, maghiara sau sârba. Splendide almanahuri si calendare din secolele al XIX-lea si al XX-lea, legitimatii de presa, plicuri cu antetul unor reviste si jurnale, fotografii de epoca. Pe pereti, ziare rare si desene de presa. Ziare de altadat si ziare la zi. Acestea din urma, prin ceea ce în perioada interbelica se numea „abonament de favoare“. Sunt bucuros sa descopar la „abonamente de favoare“ cele mai recente numere ale revistei „Cultura“. Undeva, cartile de vizita ale unor mari scriitori care au fost si jurnalisti. Stau clipe întregi si privesc o piesa rara: cartea de vizita a lui Mihai Eminescu! Mai descoperi în muzeu o colectie de caricaturi si portrete alb-negru ale clasicilor literaturii române, ale unor jurnalisti contemporani, o colectie de desene daruite de Mihaela Schiopu si Ion Barbu, doi prieteni de nadejde ai lui Petre Stoica. Nu în cele din urma, o biblioteca cu titluri dedicate jurnalismului, fenomenului mass-media si comunicarii, istorii în mai multe limbi ale jurnalismului.
„Cel mai important personaj în ultimii douazeci de ani!“
Cele mai numeroase si valoroase piese au fost donate muzeului de catre Fundatia Culturala Româno-Germana Petre Stoica. „Petre Stoica e personajul cel mai important în ultimii douazeci de ani în Jimbolia. El a creat o fundatie culturala româna-germana ce-i poarta numele. Îmi marturisea ca a vrut cu venirea dumnealui aici la Jimbolia sa populeze cumva golul spiritual lasat prin parasirea orasului de catre svabi. Si a populat acest gol cu Muzeul Presei, cu evenimentele de la Cafenea Literara Apunake. El a avut cancer pulmonar si in ultimii trei ani ai vietii lui a lucrat pentru acest muzeu. Cred ca munca la muzeu i-a prelungit un pic viata. Ce vedeti aici e tot ce a adunat Petre Stoica într-o viata de mers si cercetat prin anticariate ori pe la achizitorii de hârtie“, îmi spune dl. Kaba Gábor.
Primarul Jimboliei scoate dintr-un dosar un text care explica cine a fost Sever Bocu, cel pe care Petre Stoica l-a ales pentru numele Muzeului Presei. „Banatean de origine, din Lipova, Bocu s-a aventurat în timpul primului razboi mondial la Kiev, unde a tiparit ziarul «România Mare» pentru prizonierii români din armata austro-ungara. Dupa Unire a scos «Vestul» – primul ziar banatean cu alura nationala, care a preluat atributele unui ziar national, eliminând complexele provinciale. Era un ziar foarte bun, foarte bine scris. Pe deasupra, a mai fost si un om politic de prima mâna, ministru pentru Banat si ales de zece ori ca deputat în Parlament“, citesc rândurile scrise de Petre Stoica despre Sever Bocu.
Mai aflu de la dl. Kaba despre visul cel mare al lui Petre Stoica, anume ca Muzeul Presei sa devina o institutie internationala prin care Jimbolia ar putea deveni cu usurinta un centru cultural recunoscut pe plaiurile Mioritei si ale Mesterului Manole. „Pentru asa ceva, urmasul meu ar trebui sa aiba initiativa, sa fie pasionat pâna la nebunie, sa lupte cu greutatile, deoarece necazuri întâmpinam în fiecare zi“, afirma în timpul vietii sale Petre Stoica.
„Omul a lunecat din univers“
Jimbolia are în prezent aproape 12.000 de locuitori. Dintre ei doar 4,6% mai sunt svabi. Majoritatea e româneasca, urmata de maghiari. Peste tot în oras semnele civilizatiei germanilor svabi ti se arata printr-un oras dreptunghiular bine asezat, cu case vechi si impunatoare, cu muzee care dau sama despre maretia ori penumbrele trecutului. Ajung pe soseaua nationala Jimbolia – Sânnicolau Mare ca sa vizitez Muzeul Pompierilor „Florian“. Unul dintre subofiteri, poreclit „Mafia“, om între doua vârste, l-a cunoscut pe Petre Stoica. „Venea aici de foarte multe ori. Fotografia ore întregi exponate, îsi nota despre trecutul svabilor. Îl atageau feluritele coifuri de pompieri“. Sunt cu prietenul meu Mihai Zgondoiu. Amândoi fascinati de coifurile pompierilor din Imperiul Austro-Ungar, amândoi fotografiindu-ne cu ele în fel si chip. Undeva, pe turnul Muzeului „Florian“, o vedenie: o mierla neagra din poemele lui Trakl, atât de rafinat traduse de Petre Stoica, îmi vorbeste cu versurile celui ce a venit sa umple golul lasat de plecarea svabilor din Jimbolia: „unde-s poetii romantici? // mai cititi-mi un vers/cu arome si sulfina si miere// omul a lunecat din univers“.