Decesul politic al unui presedinte. Basescu, fara durere si fara glorie
articol aparut in Cultura, nr. 237 din 2009-08-20» cultura politică »
Autor: AURELIAN GIUGAL
Luis Sepúlveda a scris un articol visceral, ce nu semana deloc a necrolog, la moartea dictatorului chilian Pinochet. A doua parte a prezentului titlu l-am copiat întrutotul, înlocuind numele Pinochet cu cel al presedintelui României, întrucât cred ca se potriveste întocmai acum, la moartea omului politic Traian Basescu.
Deunazi, în fata camerelor de filmat, presedintele a afisat o mina spasita, de om învins, un fel de Emil Constantinescu reinventat, cu specificarea ca spre deosebire de geologul fost presedinte, pe actualul ocupant de la Cotroceni l-au învins nu structurile, ci lacomia, rapacitatea si delirul de putere propagat de el si de partidul corupt din care a evadat în functia suprema în stat.
Traseul politic al presedintelui este bine cunoscut. Trecem peste povestea întortocheata a flotei, este inutil sa mai amintim acest episod incert. Totusi, nu putem uita cum pe vremea Conventiei Democrate Traian Basescu a provocat o criza guvernamentala, atunci când un functionar zelos, Valerian Stan pe numele lui, se apucase sa descurce încurcatele ite ale afacerii Apartamentul. Întâmplarile de atunci au trimis PNT-CD în istorie, transformând partidul într-o fantoma stravezie. Beneficiind de veriga slaba a FSN-ului si a continuatoarelor acestuia întru social democratie, un partid arogant ce refuza încontinuu sa faca pasul modernizarii reale, în anul 2000 Basescu s-a trezit primar peste Bucuresti, functie care nu i-ar fi fost la îndemâna niciodata într-o tara normala. Dar cum în România numai de normalitate nu poate fi vorba, a rezultat ce a rezultat. La primaria capitalei a fost un om sters, fara viziune administrativa, dar aflat în subordinea sau în asociatie cu anumiti indivizi rapace care tot faceau afaceri banoase cu o primarie extrem de generoasa.
În 2004 istoria se repeta, rolul victimei Sorin Oprescu fiind preluat de Adrian Nastase. E greu de înteles cum un om extrem de limitat a putut escalada cele mai înalte functii în stat, în conditiile în care nu exista absolut nici un indiciu care sa-l recomande pentru asemenea ipostaze. Daca Traian Basescu ar trebui sa multumeasca cuiva pentru destinul sau politic, ei bine PSD-ului si lui Adrian Nastase ar trebui sa le multumeasca infinit, întrucât fara aportul lor ar fi ramas un biet ministru pierdut în strafundurile eternei tranzitii post-decembriste.
La câteva luni dupa ce a obtinut functia suprema în stat am aflat de ce Basescu nu putea suporta excesele functionaresti ale numitului Valerian Stan: îsi luase si presedintele nostru un conac (asa, ca un om care a stiut tot timpul sa traiasca si sa locuiasca bine), cu sute de metri patrati suprafata locuibila. Pretul? O nimic toata: vreo 20 000 de dolari, cam cât o garsoniera confort III în cartierul Ferentari. Dar ce nu iarta românii? Sa fure, îsi zic ei, dar sa faca si ceva. Si a facut: mult scandal, bai de multime, iesiri ridicole, biletel roz, afaceri dubioase si tot restul binecunoscut, totul sub umbrela unor sloganuri absolut caraghioase, toate în numele reformei, al justitiei, al clasei politice, al societatii în general. Ce o fi însemnând reforma în capul domniei sale si al membrilor partidului din care se trage presedintele, nimeni nu ne-a spus. Dar, conform bancului, românii asteapta. Ce asteapta? Mai asteapta.
Între timp România a intrat într-o fundatura economica, Alianta D. A. a decedat, sa traim bine a fost urmat de morga grava a presedintelui care ne tot povatuieste la infinit. Elena Udrea, posesoarea unor gentute de firma (a câte 10 000 de euro bucata) a ajuns tot bine, este ministru si le propune românilor strategii debile de revigorare a turismului. Ca tot suntem o tara din lumea a treia (acolo se simte bine FMI-ul în tari sarace si corupte, acolo se simt ei ca pestele în apa), FMI-ul vine si ne da bani pentru a fosiliza salariile celor care au fericirea de a câstiga mii de euro de la stat (niciodata nu ni s-a spus despre dezastrele economice provocate în diferite tari de acest Fond Monetar International, caruia numai de bunul mers al economiei românesti nu-i pasa). Totusi, cineva trebuia sacrificat pentru a putea fi platite pensiile si salariile uriase, care nici în ruptul capului nu pot fi micsorate (stiati ca 200 000 de pensionari din România actuala câstiga jumatate din suma care se aloca pentru a asigura veniturile celorlalti 4,5 milioane de pensionari, iar acest algoritm se aplica si în sistemul salarial de stat?). Cine sa fie? Normal, cei 150 000 care cu salariile lor mici paraziteaza sistemul bugetar. Presedintele Traian Basescu a dat sentinta, Guvernul Boc (al incompetentei crase, unul dintre cele mai grobiene din istoria României) se chinuie sa execute.
La toamna sunt alegeri prezidentiale, românii sunt chemati sa-si aleaga un nou presedinte. Chiar daca oferta este saraca (nici un candidat nu dispune de un aport incontestabil de cinste, competenta si apetenta pentru propagarea binelui public) este bine ca pentru viitorul României sa existe o alternanta în aceasta functie. Traian Basescu ne tot ameninta, scârbit, ca s-ar putea sa mai candideze. Sa nu o mai faca. Ne va fi indiferent. Oricum e mort din punct de vedere politic. Probabil ca istoria îl va retine drept un presedinte decorativ, dar degraba varsatoriu de bani publici în conturile apropiatilor si chiar al familiei sale (Elena Udrea ramâne simbolul decrepitudinii politice într-o Românie ce traverseaza o perioada neagra). Asa ca, fara durere si fara regrete, adio, Traian Basescu!