Uite râsu', nu e râsu'! Austriacul Bruno
articol aparut in Cultura, nr. 236 din 2009-08-13» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Sacha Baron Cohen, fost „Borat“, actual „Bruno“, se straduieste intens si fara succes sa faca haz de lumea superficiala în care traim, realizând una dintre cele mai proaste productii cinematografice pe care le-am vazut vreodata.
Fara haz
Daca „Borat“ a avut si momente reusite de umor autentic, despre „Bruno“ nu se poate afirma acelasi lucru.
În afara de comicul initial de situatie (cum ca Bruno, designer de moda gay, vrea sa devina cel mai celebru austriac din lume dupa Hitler), care se pierde pe drum fiind înlocuit de prostie, nu se mai regaseste nimic amuzant în acest pseudo-film.
Calatoria personajului în America, apoi tentativele lui jalnice si esuate de „a salva lumea“, „achizitionarea“ unui copil negru contra unui i-pod (caruia îi da un nume „traditional african – OJ) si aventurile lui sentimentalo-dramatice sunt atât de prost tratate încât e greu sa ramâi în sala pâna la final.
Ma uimeste si acum indulgenta americanilor si a europenilor în ceea ce priveste difuzarea necenzurata a productiei, imediat dupa ce au respins un afis al „Coco avant Chanel“ în care Audrey Tautou fuma. Adica nu e în regula sa vedem tigari pe afise si nici în film nu e prea bine, dar suntem perfect rezonabili când e vorba sa aratam mai multe penisuri si dildo-uri decât apar în filmele porno.
Sa nu mentionam atacul asupra homosexualilor care nu pricep de ce nu se autosesizeaza în acest sens. Traim totusi într-o societate libera, unde starurile au voie sa adopte copii de unde vor si de ce nationalitate vor sau sa lupte pentru ce cauze nobile doresc si unde oamenii au dreptul sa-si aleaga orientarea sexuala, fara sa fie nevoie de cineva care sa-si bata joc în cel mai bolnav si pervers mod posibil de toate acestea.
De acord, tot ceea ce ne înconjoara nu e nici pe departe perfect si avem nevoie sa ne destindem, sa râdem un pic, dar nu la modul grosolan si exagerat, iar faptul ca Sacha Baron Cohen e ridicat la rangul de geniu ma face sa ma îndoiesc serios de capacitatile de judecata ale criticilor de film.
Si penisul a vorbit…
Problema e ca pe parcursul celor 90 de minute de… pelicula (câta irosire!) ma întrebam unde e comicul, unde ar trebui sa râd – atunci când Bruno îi introduce iubitului sau o sticla de sampanie în fund, când plimba dupa el prin oras un aparat de fitness cu un dildo atasat, sau când îi flutura penisul în detaliu pe un ecran, ajungând în cele din urma sa-i pronunte numele?
Chiar atât de limitati sa fie unii spectatori încât sa se amuze la asa ceva?
Înseamna atunci ca în zilele noastre Peter Sellers n-ar mai fi capabil sa stârneasca nici macar un zâmbet, având în vedere faptul ca oamenii sunt interesati sa vada penisuri vorbitoare si paiate care se cred comedianti.
Cel mai bun moment din film si acela care ar trebui sa-l defineasca este acela când Harrison Ford îl trimite pe Bruno „la dracu“ – asta ca sa ne amintim de cum traducea cu ceva ani în urma Irina-Margareta Nistor expresii ca „fuck off“.
Altfel, „Bruno“ este dezgustator, deplasat si total inutil. Un film care pur si simplu nu merita vazut.