Probleme ale învatamântului
articol aparut in Cultura, nr. 236 din 2009-08-13» cultura antropologică »
Autor: Dan Berindei
Doamna ministru Ecaterina Andronescu a anuntat apropiata introducere a obligativitatii liceului. Masura nu poate decât sa ne bucure, dar totodata si sa ne îngrijoreze. Doamnei ministru îi revine o misiune foarte grea. Problemele cu care se vede confruntata sunt fara îndoiala deosebit de complicate si raspunderea îi este uriasa. Nu este vorba de a rezolva una dintre problemele cu care se confrunta alti ministri si care privesc mai ales reconstruirea si integrarea materiala a tarii în comunitatea europeana, ci îi revine sa privegheze si sa îndrume pregatirea viitorilor cetateni ai acestei tari si totodata oameni ai veacului al XXI-lea. Nu are de rezolvat numai probleme de natura materiala, ci mai ales are raspunderea instruirii viitorilor români ai începutului mileniului al III-lea si deci viitorul României! Este vorba de educatia si de ce vor învata milioane de copii si tineri, potentialii ziditori ai noii Românii europene de mâine. Ceea ce a avut loc în România în cursul ultimelor doua decenii a aratat câta nevoie este de formarea cetatenilor tarii, deoarece o renastere nu poate avea loc decât prin implicarea constienta si voluntara a locuitorilor acestei tari si aceasta poate fi în buna masura rezultatul felului în care au fost ei crescuti si educati!
Învatamântul este în deriva. El a fost si este supus necontenit în ultimele decenii revizuirilor si acestea au fost si sunt realizate în primul rând de factorii politici. Democratia noastra într-adevar originala nu implica dezbaterea si discutarea publica prealabila a unor reforme esentiale, ci totul se margineste la nivelul asa-zis superior al clasei politice si al jocurilor ei. Suntem pusi, noi cetatenii neangajati politic, în fata unor fapte împlinite si uneori în fata unor situatii fara iesire, chiar când este vorba de problemele vitale ale natiunii! Au fost oare românii consultati în legatura cu continutul tratatului cu Ucraina, asa cum a fost el realizat? Traim printre ordonantele de urgenta si pachetele de legi si din vreme în vreme ni se anunta ce se va mai schimba si mai ales ce s-a si schimbat, dar parerea noastra a celor multi, a celor mai multi, nu este luata în considerare si nici nu are deci practic vreo însemnatate! De aici si lipsa de interes – din pacate manifestata de majoritate – chiar si pentru procesele electorale.
Revenind la problema învatamântului, trebuie remarcat în primul rând ca legislatia nu este înca desavârsita, dar cu toata necesitatea ca lucrurile sa fie limpezite în aceasta privinta, acest lucru nu poate avea loc fara ca în prealabil sa aiba loc o foarte serioasa dezbatere publica, ce trebuie sa fie si luata în considerare, înainte de a se adopta „un pachet“ de legi. Tot atât de important este ca legea sa fie necontenit aplicata si nu doar în anumite momente si în legatura cu anumite situatii. Functionarea învatamântului privat este departe de a fi la înaltimea unor asteptari si a unor necesitati, dar se ia act de lipsurile sale doar din vreme în vreme, când regulile ar trebui respectate necontenit si a se interveni la cea dintâi abatere. Ani de zile a fost acceptat ca tinerii sa se îndrepte spre institutii de învatamânt care nu erau considerate corespunzatoare, dar a caror activitate a fost îngaduita.
Sistemul actual de învatamânt traieste de ani de zile sub obsesia de a imita si aplica modele din afara, fara a se tine seama de procesele trecute si de necesitatile specifice interne, de experienta noastra de un veac si jumatate. La vremea cuvenita, Legea învatamântului a lui Cuza din 1864 a fost excelenta, exemplul apoi al lui Spiru Haret este extraordinar, nu-l putem uita nici pe doctorul Constantin Angelescu în perioada interbelica si nici pe unul dintre ministrii de resort din perioada totalitara de o jumatate de veac – pe care o condamnam mecanic fara a-i sesiza nuantele – pe Ilie Murgulescu!
Facem parte din comunitatea europeana, dar trebuie sa procedam ca majoritatea tarilor care o alcatuiesc si care sunt departe de a fi renuntat la proprii trasaturi fundamentale în domeniul învatamântului. Ma gândesc la Oxford si Cambridge! Evolutiile si inovarile sunt firesti, dar ele trebuie sa fie rezultatul unui proces complex, cu grija de a nu strica ceea ce nu merita a fi stricat si mai ales cu grija de a pastra ceea ce este legat de un specific propriu si de necesitati proprii. Învatamântul nostru trebuie sa-l pregateasca pe elev ca om al evolutiilor contemporane, ca pe un european competitiv, dar în aceeasi masura trebuie sa contribuie în a-i pastra identitatea ca român. Serviciul militar a fost desfiintat, dar locuitorilor acestei tari le ramâne mai departe sarcina de a se comporta ca fii ai acestei tari si nu ca niste locatari trecatori si nepasatori. Din aceasta cauza, în afara materiilor necesare europenilor, deci si lor, ei trebuie sa nu fie lipsiti de cunostinte serioase referitoare la limba, geografia tarii si istoria ei, carora oricare sistem de învatamânt trebuie sa le acorde cuvenita însemnatate si sa nu le trateze marginal.
O problema îngrijoratoare o reprezinta si treptata restrângere a materiilor predate sau a unora dintre ele. Daca un absolvent de liceu de astazi nu va avea cunostinte mai bogate decât un absolvent a patru clase gimnaziale de alta data nu se mai justifica prelungirea învatamântului mediu obligatoriu! Am sub ochi materiile pretinse pentru a fi angajat prin concurs ca functionar pe un post superior celui de sef de birou la Ministerul Afacerilor Externe în primul deceniu al domniei principelui Carol I, deci acum aproape un veac si jumatate: istoria politica moderna si istoria principalelor tratate, statistica si principii generale de economie politica, dreptul gintilor, dreptul public national si strain, elementele codului civil, stilul diplomatic (alcatuirea de depese, note etc), sistemul comercial (legislatia, tarifele, politica comerciala, miscarea comertului diferitelor tari, relatiile si schimburile României „cu pietele cele mai importante“), situatia industriei nationale, regulamentele si organizarea consulara a diferitelor state, dreptul public maritim si limba franceza. Acestui nivel de pregatire câti dintre tinerii nostri de astazi i-ar putea face fata si ma întreb care sunt cunostintele pretinse astazi tinerilor candidati la posturile ministerului în cauza! Fara îndoiala erau cunostinte pe care nu le putea asigura numai liceul, dar oricum fara o baza foarte temeinica de învatamânt liceal nici un candidat n-ar fi avut posibilitatea de a trece acest concurs! Dar pot da un exemplu relativ mai apropiat. Am dat în toamna anului 1941 examenul de bacalaureat. În doua zile succesive am sustinut examenele scrise, iar apoi a urmat oralul, când, în aceiasi zi, a trebuit sa raspund succesiv în fata membrilor comisiei, fara întrerupere, la toate materiile, care, daca nu ma însel, erau vreo opt! Urmarirea felului în care se desfasoara astazi acest examen si ceea ce se pretinde candidatului ne poate oferi – în ciuda protestelor! – imaginea unei simplificari si implicit a coborârii stachetei!
Ar trebui data o batalie pentru calitate si nu doar cea pentru numar. Liceul trebuie sa produca oameni întregi din punctul de vedere al pregatirii lor intelectuale medii si nu „mai putin decât sfertodocti“, cum, din pacate, se întâmpla masiv astazi! Inteligenta tinerilor nostri trebuie utilizata. Este unul din factorii esentiali care ne pot favoriza ascensiunea ca tara. De asemenea, a învata mai mult, chiar fata de celelalte tari ale Uniunii Europene, nu ar reprezenta decât un câstig pentru tinerii nostri ! Totodata, trebuie neaparat stavilite metodele „necurate“ pentru obtinerea de titluri, gasindu-se si caile de a se utiliza cu precadere si în functiile cele mai de seama pe cei într-adevar buni si de a se împiedica ascensiuni ale non-valorilor, întemeiate doar pe nepotism sau coruptie.
Problema cadrelor didactice, a nivelului lor de pregatire, a capacitatii lor, dar si a locului ocupat de ei în societate si implicit a salarizarii lor este o alta problema cu care este confruntat învatamântul nostru si de care depinde evident mersul înainte al tarii. Si în aceasta privinta nivelul a scazut îngrijorator, datorita si faptului ca cei mai buni dintre tineri nu mai sunt atrasi de acest „apostolat“ supus prea des furtunilor politice si „organizatorice“! Ascultam acum câteva zile pe confratele academician Florin Constantiniu evocându-si cu respect pe unii dintre profesorii pe care i-a avut la liceul „Lazar“ si faceam si eu cândva remarci similare referitoare la cei pe care i-am avut eu la liceul „Spiru Haret“, cadre didactice de înalt nivel, multi dintre ei capabili de a se fie evidentiat si în învatamântul superior. De unele lectii ale lor îmi mai amintesc înca, dupa peste sapte decenii!
Liceul s-a coborât astazi catre cei mai multi. Va deveni chiar al tuturor, dar nu ne este îngaduit sa-i coborâm si mai mult nivelul. De cadrele didactice, dar nu numai, depinde în mare masura ca tinerii lor elevi de astazi sa-si mai aminteasca cu respect de dascalii lor când vor fi octogenari! Dar clasei politice, partidelor, ministrilor, Parlamentului le revine marea raspundere de a asigura acestei profesii nobile cadrul optim de desfasurare, deoarece acesti profesori sunt cei dintâi ziditori ai cetatenilor tarii.
Învatamântului trebuie sa i se dea prioritatea absoluta, chiar si în vremuri de criza. „Pactul pentru educatie“ sa nu ramâna o manevra politicianista. Toate partidele sa contribuie la dezvoltarea, dar si la ameliorarea învatamântului, iar rezultatele unei bune învataturi trebuie sa fie apreciate la parametri reali. Asanarea clasei noastre politice se leaga si de aceste aspecte esentiale pentru un real mers înainte al societatii noastre.