Basescu
articol aparut in Cultura, nr. 236 din 2009-08-13» cultura politică »
Autor: Bogdan Duca
Raul reprezentat de Traian Basescu este greu de cuantificat acum. Practic, presedintele Traian Basescu a fost liderul politic care a îngropat (înca o data!) speranta schimbarii. Desigur, domnia sa a reusit sa fie un Presedinte „altfel“. A fost în mod categoric diferit ca stil de înaintasii sai. Spre deosebire de domnii Ion Iliescu si Emil Constantinescu (si ei responsabili de esecul democratizarii României postcomuniste), Traian Basescu a facut dovada ca o tara se poate conduce asa cum se conduce o asociatie de locatari sau o primarie: cu atitudini de mârlan, cu un discurs agresiv si cu un comportament grobian. A facut dovada faptului ca presedintele, mediator prin însasi definitia constitutionala a functiei sale, poate sa fie un om incapabil sa poarte un dialog decent.
Dar desi foarte multi români înca sustin un Presedinte care înjura în public, care conduce beat si care le înseala asteptarile, reusind performanta de a vorbi mult si de a nu face nimic, categoric România nu are nevoie de asa ceva. De aceea voi sustine orice candidat care va ajunge în turul 2 împotriva presedintelui Basescu.
Dar de ce îl acuz, mai concret, pe actualul Presedinte al României? Îl acuz de faptul ca a compromis condamnarea comunismului. Da! Categoric, el este presedintele care a condamnat comunismul ca regim ilegitim si criminal în fata Parlamentului României. Aceasta condamnare a comunismului a declansat apoi o binevenita dezbatere publica despre crimele comunismului ca si despre ilegitimitatea morala a ideii marxiste.
Dar ce efecte politice a avut aceasta condamnare a comunismului? Niciunul. Basescu s-a rezumat la gestul formal al condamnarii comunismului în Parlament refuzând apoi, atât el cât si fidelii sai slujitori din Partidul Democrat-Liberal, sa duca pâna la capat acest proces. Fara consecinte legislative minimale (macar o zi oficiala de comemorare a victimelor comunismului) discursul presedintelui Basescu nu a ramas altceva decât... vorba în vânt. Ma rog, vorba în vânt pentru noi, anticomunistii, caci pentru domnia sa consecintele acestui discurs au fost mai mult decât pozitive: imaginea de cavaler curajos care se lupta cu fiara bolsevica a determinat pe toti intelectualii publici mai mult sau mai putin de dreapta sa se înregimenteze (desi unii dintre ei, cum este domnul Liiceanu, încearca sa o nege formal) în echipa electorala a domnului Traian Basescu.
Devenit erou al unei lupte pe care ar fi trebuit sa o poarte cu el însusi (domnul Basescu a recunoscut public ca este fost comunist iar trecutul sau de înalt functionar al României socialiste este învaluit în ceata) Traian Basescu si-a construit o imagine care nu... e a lui, dar îi vine foarte bine electoral: aceea de om politic de dreapta.
Si pentru ca vorbim de dreapta, urrmatoarea acuza pe care o aduc domnului Traian Basescu este aceea de a fi compromis acest concept în politica româneasca. Nu a facut-o singur, e drept, ci cu complicitatea slugarnicilor sai subordonati din PD-L si în aplauzele unei intelectualitati a carei miopie politica este cel putin îngrijoratoare.
Pentru a întelege cum a distrus Traian Basescu conceptul de „dreapta“ în politica româneasca cred ca trebuie sa ne întoarcem în timp, în anul 1990, când fenomenul Pietei Universitatii a creat ceva cu totul inedit: o familie politica unita doar de ura împotriva unei singure persoane: presedintele de atunci, Ion Iliescu. Atunci, si pentru mai bine de 8 ani, apartenenta la familia politica a dreptei era conditionata de un singur element: dusmania fata de Ion Iliescu.
Descoperirea valentelor reale ale dreptei politice este, în opinia mea, meritul lui Horia-Roman Patapievici, al lui Varujan Vosganian si al lui Adrian Iorgulescu. Cartile domniilor lor („Omul recent“, „Dreapta româneasca. Traditie si modernitate“ si „Dreapta, principii si perspective“) au fost cele care au început sa separe apele în cultura politica româneasca. Desigur ca aceste lucrari difera între ele. Domnul Patapievici nu a avut intentia de a scrie un manifest politic ci un volum de eseuri. Dar cartea domniei sale a oferit o perspectiva cu totul noua unei intelectualitati si unei elite politice captive înca în mitul Pietei Universitatii si al dusmaniei fata de Ion Iliescu.
Din pacate, aceasta coerentizare a discursului doctrinar în politica româneasca a aratat ca dreapta româneasca este foarte putin populara. Alegerile din 2000 au trimis în Parlamentul României un singur partid de dreapta: Partidul National-Liberal, aceasta formatiune ajungând în anul 2009 unicul exponent al doctrinelor politice de centru-dreapta din viata politica româneasca. Partidul Democrat, în cadrul caruia si-a construit cariera politica domnul Traian Basescu, a fost si a si ramas pâna în anul 2005, un partid socialist. Trecutul Partidului Democrat este de altfel unul foarte clar: Partidul Democrat este mostenitorul Frontului Salvarii Nationale, din care s-a rupt în 1992 „ramura Iliescu“ (ulterior devenita PSD-ul de astazi). Pentru a putea accede în Internationala Socialista, Partidul Democrat a avut un mariaj politic fericit cu Partidul Social Democrat „istoric“ si nu a înteles sa paraseasca familia politica socialista decât în anul 2005.
Dar alegerile din 2000 si clarificarile doctrinare începute înca de la sfârsitul anilor 90 au lasat un gol, un gol pe care demagogia îl putea umple. Iar Partidul Democrat a profitat de acest gol ca si de abilitatile demagogice incontestabile ale liderilor sai. Astfel PD-ul a „pus mâna“ pe mitul Pietei Universitatii. Ca primar al Capitalei, ca Presedinte mai apoi, Traian Basescu s-a identificat nelegitim cu fenomenul Pietei Universitatii. Dar ilegitimitatea gestului sau nu a afectat eficacitatea. O amnezie stranie a facut ca multi din cei care traisera pe propria lor piele fenomenul Pietei Universitatii sa devina electori fideli ai lui Traian Basescu.
Tabloul grotesc al lui Traian Basescu, Theodor Stolojan sau Vasile Blaga cântând imnurile din Piata nu a mai socat pe nimeni, desi doar Ion Iliescu mai lipsea în tribuna pentru a avea imaginea celor care au guvernat prost România primilor ani postcomunisti. Partidul Democrat, partid ce coordonase actiunile represive din iunie 1990, mostenea printr-o strategie ce mie îmi scapa aproape tot capitalul de imagine al mitului Pietei Universitatii.
În perioada 2004-2008, Traian Basescu s-a straduit sa îsi construiasca un partid prezidential de dreapta. Trecutul socialist a fost grabnic ascuns, legaturile traditionale cu dreapta s-au facut prin intermediul Partidului National-Liberal (ce a acceptat prea usor alianta cu PD-ul) si, mai apoi, a unui grup de defectori liberali (ce alcatuisera Partidul Liberal-Democrat). Intelectualii publici au oferit si ei o mâna de ajutor construindu-se chiar un Institut de Studii Populare. Pe plan european, afirmarea identitara ca partid de dreapta s-a facut prin integrarea Partidului Democrat în familia populara europeana, o familie politica ce, orice cunoscator al realitatilor din U.E. o stie, nu este nimic altceva decât un soi de „mâna dreapta a stângii europene“.
Incapacitatea lui Traian Basescu de a fi un om al dialogului a contribuit la slabirea reala, în anii 2006-2008, a Partidului National-Liberal, obligat sa guverneze cu un Presedinte dusmanos si un Parlament dominat de socialisti. Mai mult, PNL a alunecat inevitabil spre centrul-stânga al vietii politice, prin adoptarea unor influente doctrinare prea putin... liberale. În schimb, în opozitie, Partidul Democrat-Liberal si-a construit imaginea de formatiune politica de dreapta insistând în campaniile electorale pe aceasta caracteristica „fundamentala“ a sa.
Acum traim într-o tara condusa de dubletul PD-L – PSD (practic fostul Front al Salvarii Nationale), dublet ce a adoptat o politica clar de stânga, cu fiscalitate ridicata, stat protectionist, birocratie excendentara si politici „de criza“ anticapitaliste. Ideea de dreapta politica a fost practic compromisa de artizanii acestei guvernari: domnul Traian Basescu si partidul domniei sale.
Dar este domnul Traian Basescu un om de dreapta, asa cum este domnul Emil Constantinescu? Categoric, nu. Este un om ce îmbratiseaza idealurile stângii, asa cum e domnul Ion Iliescu? Raspunsul este tot unul negativ. Domnul Traian Basescu, ca si fidelii sai politici, nu sunt altceva decât produsele tipice ale politicianismului românesc. Domnul Basescu nu este altceva decât sinteza perfecta dintre dreapta si stânga caragialiana (Farfuridi si Catavencu) la care putem adauga (drept condiment populist) pe mahalagiul afemeiat si consumator de mastica portretizat tot în operele marelui scriitor român.