O scrisoare întârziata
articol aparut in Cultura, nr. 236 din 2009-08-13» cultura editorial » editorial
Autor: ALFRED BULAI
Am primit o scrisoare zilele trecute in care mi se cerea, ca intelectual, sa semnez si eu alaturi de altii impotriva Universitatii Spiru Haret. Ideea era ca autoritatile ar incerca sa musamalizeze marile nereguli de la acest mastodont universitar. Se sugera chiar ca si presedintele ar fi declarat ca acest conflict este in mare parte o rezultanta a competitiei dintre universitatile particulare si cele de stat. Este adevarat ca universitatea in cauza detine un trist record, acela de a avea cei mai multi studenti, cam tot atâtia cât toate celelalte universitati la un loc, ba, mai mult, unii spun ca ar fi a doua ca marime din lume. Cu siguranta ca aceste recorduri sunt un indicator ca avem mai de graba de-a face acolo cu un combinat de diplome, iar conducerea universitatii, neclara si posibil ilegala de mai multi ani, are in frunte un personaj legat de vechiul regim, care a depasit de mult numarul de mandate posibile in fruntea universitatii, ca si vârsta de pensionare. Probabil ca multe alte nereguli pot fi gasite intr-o astfel de citadela a diplomelor luate repede si ieftin. Desi sunt ferm convins ca in cea mai mare parte a ei universitatea aceasta este o rusine pentru ideea de invatamânt universitar, nu am de gând sa semnez totusi respectiva petitie. De ce? Pentru ca scrisoarea intelectualilor miscati de soarta invatamântului universitar vine cam târziu si cu totul aiurea. Universitatea Spirul Haret a fost infiintata in urma cu aproape doua decenii si s-a dezvoltat pâna la nivelul actual in toti acesti ani. Ea nu are probleme care au aparut astazi, ci a avut o sumedenie inca de la inceput. Prin urmare, ma intreb, de ce acum s-au trezit bunii samariteni sa ne apere de impostura? De ce acum, dupa atâtia ani, ne trezim sa ne solidarizam impotriva deprecierii unor standarde minimale de invatamânt? De ce dupa doua decenii autoritatile pun piciorul in prag, autoritati care au autorizat si acreditat cele mai multe din specializarile acestei universitati, care, printre altele, a fost acreditata ca universitate prin lege de mai multi ani? Dintr-o data intelectualul dornic de a se respecta standardele academice s-a trezit ca mastodontul pseudouniversitar este o rusine pentru spatiul academic. Anul trecut oare nu era? Dar acum doi, sau trei, sau patru ani? Bineinteles ca Universitatea Spiru Haret a fost la fel de nelalocul ei in toti acesti ani. Si atunci ne intrebam de ce acum? Un raspuns convenabil ar fi acela ca acum este posibil sa se faca ordine, chiar daca in al doisprezecelea ceas. Problema insa ramâne. Sa spunem ca acum autoritatile pot face ordine, dar intelectualii ar fi putut sa protesteze – nu? – de nenumarate ori pâna acum? De ce nu au facut-o? Pentru ca, de fapt, in vitejia lor, nu au avut motiv sa se implice fiind in realitate dezinteresati. Mai mult, neregulile si aberatiile din Universitatea Spiru Haret nu sunt si nu au cum sa fie exceptii. Probabil ca problemele sunt multe si in alte universitati particulare, ca sa nu mai spunem ca exista multe si in universitatile de stat, care au facut profesori pe banda rulanta, care dau titluri de doctori fara respectarea unor minime standarde, care au crescut si ele numeric fara nicio legatura cu infrastructura necesara ori cu nevoile reale ale pietei. Cred ca, de fapt, cam fiecare s-a ocupat in acesti ani de propriile probleme si interese. Ce s-a intâmplat acum? ARACIS-ul, institutia care se ocupa astazi de acreditarea universitatilor, a inventat o mica smecherie. Dupa ce a acreditat diversele specializari ale universitatilor, s-a gândit ca ar trebui sa acrediteze si universitatile ca intreg, tot periodic si pe sume uriase de bani, ca oricum universitatile se dovedesc a fi inca profitabile. Cei de la Spiru Haret au refuzat sa mai intre in acest demers, au incercat fara succes sa se acrediteze la o institutie europeana si, nereusind, ceea ce era de asteptat, au ajuns la o situatie in care nu mai sunt recunoscuti de Ministerul Invatamântului.
Schema aceasta prin care, desi sunt acreditate pentru o perioada de minimum cinci ani diverse specializari, ele trebuie sa fie reacreditate pâna la expirarea termenului legal este, desigur, o smecherie facuta sa scoata bani pentru mica institutie, care se autofinanteaza astfel substantial, fiecare acreditare costând mai multe zeci de mii de euro.
Sunt dintre cei care cred ca o universitate precum Spiru Haret ar trebui inchisa pur si simplu, iar studentii ar trebui ajutati sa ceara in instanta celor care au permis existenta ei daune materiale. Dar intrebare fireasca ar fi: Cine este responsabil? Conducerea universitatii? Probabil ca cei care conduc astazi universitatea sunt responsabili in fata studentilor pentru faptul ca nu au permis echipei de la ARACIS sa intre in universitate, echipa care functioneaza in baza unor norme legale totusi. Dar cine a permis sa functioneze atâtia ani universitatea? Acelasi ARACIS, ca si predecesorul sau CNEAA, alaturi de Ministerul Invatamântului.
Altfel spus, institutiile statului au permis universitatii sa functioneze. Aceleasi institutii au astazi standarde mai inalte? Dintr-o data, ca si intelectualii cu scrisoarea, slujbasii statului au descoperit facatura academica din aceasta universitate. Probabil ca momentul este legat si de faptul ca piata educatiei a scazut in acest an aproape la jumatate, având primii absolventi de liceu care s-au nascut dupa 1990, deci mult mai putini. Poate ca se leaga lucrurile si de faptul ca in celebrul ARACIS nu exista evaluatori profesionisti, ci profesori de la universitatile de stat, in majoritate, daca nu in totalitate, care fac pe evaluatorii intr-un vadit conflict de interese. In logica mea, cei care doresc sa devina evaluatori – este o profesiune si asta – nu au decât sa renunte la catedrele lor si sa faca aceasta meserie, fie ca este vorba de ARACIS, fie ca este vorba de CNCSIS (institutia care se ocupa de finantarea cercetarii universitare), fie ca este vorba de orice alta structura de acest tip.
Mizeria din Universitatea Spriu Haret este o mizerie care tine de sistemul nostru de invatamânt universitar, care are mai degraba doar oaze de competenta si performanta. Pestele se impute de la cap si nu de la coada. Spiru Haret este doar o simpla codita, chiar mai putin importanta decât am crede.
Daca se doreste performanta in invatamântul universitar, ar trebui sa se faca reforme radicale, care nu inseamna in niciun caz aparitia a tot felul de institutii de asigurarea calitatii, ci pur si simplu eliminarea coruptiei, a imposturii si a traficului de influenta. Cum? In doua moduri simple. Prin separarea birocratica a activitatilor si prin monitorizarea succesului universitatilor pe piata.
Separarea birocratica inseamna un singur lucru. Ca cei care evalueaza specializari, programe, proiecte de finantare sau orice altceva nu pot sa fie, nici direct si nici indirect, beneficiari ai acestora, deci ar trebui sa se ocupe exclusiv de evaluare. Pe de alta parte, nu conteaza de fapt câte scaune are o universitate, daca se pastreaza nu stiu ce raport intre numarul de studenti si numarul de asistenti sau de conferentiari, sau daca exista nu stiu ce raport intre discipline complementare si optionale sau mai stiu eu ce. Orice universitate, de la inceputurile lumii academice, pregateste oameni supercalificati in diverse domenii. Nu comisiile de la ARACIS, nu comisiile de calitate din universitati si nimeni altcineva, in afara pietei, nu pot spune in final care este calitatea muncii universitarilor. Câti din absolventii unei universitati, ai unei facultati se angajeaza si in ce domeniu ajung sa lucreze? Care este performanta lor reala pe piata? Câte personalitati de marca in lumea academica da o facultate intr-un an, in doi sau zece? Acestea sunt singurele criterii serioase ale performantei universitatilor si asta de o mie de ani. Putem acredita specializari sau programe de studiu. Evaluarea reala nu o poate face, insa, decât validarea permanenta a muncii universitarilor pe piata. Sunt convins ca Spiru Haret are o astfel de problema. Din pacate, sunt la fel de convins si de faptul ca multe, foarte multe alte universitati au pentru multe din facultatile si specializarile lor probleme identice.
Daca este sa semnam scrisori, atunci sa incepem cu reformarea sistemului de acreditare si de evaluare, cu asanarea morala si profesionala a intregului sistem de invatamânt. O astfel de scrisoare as semna. Sunt destul de sigur ca nu va fi lansata insa. Aceasta scrisoare nu intârzie, ci s-a pierdut cu totul.