Sari la conținut

Cersetorul de noapte

articol aparut in Cultura, nr. 231 din 2009-07-09
» cultura urbană » Barca lui Noe
Autor: DANIEL SUR
Nea Marin este punctual ca un metronom. La ora 18 fix isi aseaza tacut bagajele in stanga magazinului non stop, sub ventilatorul aerului conditionat, de pe Bulevardul Pantelimon la numarul 326, in preajma Parcului Morarilor. Isi aranjeaza scurt hainele, se asaza langa lada frigorifica plina de inghetata, isi freaca tepii de pe obraz cu incheieturile degetelor si asteapta ca un rob din antichitate. Apoi cade intr-un fel de inertie stranie, fara ca vreun muschi sa i se contracte pe fata. Iar in ochi ii apare o expresie goala si absenta, de parca ar fi sub puterea vreunui drog care poate sa dea naluciri. Cu toate acestea, dintr-o singura privire izbuteste sa patrunda in inima celui care iese din magazin si sa ghiceasca daca va fi milostivit sau nu.

Foarte rar este preocupat de ceea ce se intampla in jurul sau, si atunci cand o face, ii priveste pe simplii trecatori cu neincredere. Are nasul subtire si putin curbat, ceea ce da figurii sale expresia unuia care vegheaza.
Este obsedat si pedant in ceea ce priveste munca lui. Nu sare nici o etapa si nu-si modifica pozitia pentru nimic in lume. Iarna sta numai in stanga magazinului, langa bagaje, sub ventilatorul de aer conditionat. Cum da caldura, se asaza in dreapta magazinului, de obicei langa lada de inghetata. Nu intinde mana, nu cere nimic, nu vorbeste aproape cu nimeni. Gura lui imbatranita, obosita, cu buzele subtiate, pare mai degraba unul dintre ridurile adanci care ii compun fata stinsa. Chiar si costumatia este aceeasi. Un fes tuguiat pe cap, de culoare maron, o pelerina de fas neagra, pantaloni de lana decolorati si bocanci de munte, extrem de uzati.
Bagajele lui sunt doua plase de rafie, burdusite exclusiv cu articole de hartie si carton. Caiete vechi, cutii de diferite marimi pliate, timbre, carti postale, cutii de chibrituri, carti, cutii goale de racoritoare din hartie, reviste, ziare, afise, stau asezate in intr-o ordine aproximativa. Motivul probabil e ceva ce s-ar putea numi ordine metafizica, poate ca nu poate indura ideea haosului ca stapan unic al universului si, de aceea, cu slabele lui forte se straduieste sa puna o farama de ordine in lume. Doua plase de rafie pline cu ordine metafizica.
Daca ii intinzi bani, ii primeste fara sa carteasca si fara sa scoata vreun sunet. In prima faza, batranul a dat semne ca ar vrea sa-mi multumeasca printr-un chicotit timid, dar descurajarea lui era mai puternica decat indemnul, si chicotitul a ramas ingropat in scobiturile din obraji. S-a multumit sa se uite lung la mine, morfolind ceva intre gingiile aproape fara dinti. Ma asteptam sa-mi vorbeasca, sa-mi multumeasca, asa cum fac toti cersetorii, dar el s-a ghebosit ca impotriva unui vant de iarna, desi era o vara caniculara. Doar prin ochi ii trece ceva ca un zambet timid, un zambet iute ca un fulger sau ca o stea cazatoare, si apoi totul revine la normal. Valvataia soarelui ii stoarce broboane de sudoare de pe frunte, insa el isi tine palmele caus in jurul putinilor bani primiti de la mine, de parca si i-ar incalzi.
Il gasesti in acelasi loc si la 3 noaptea si chiar mai tarziu. Pe timp de noapte, chipul batranului incearca sa-si potriveasca o expresie cat mai prietenoasa, dar nu reuseste decat sa produca fiori de frica celor care descopera brusc ca se afla in fata unei fizionomii atat de neobisnuite. Pasarile de noapte ale cartierului, cei care isi refac proviziile de bautura la ore dintre cele mai nepotrivite, isi arata speriati albul ochilor ca armasarii in intuneric si-i vezi cum isi fac tremurand cruce. Ochii lor par ca niste crapaturi fara noima, frica lor o deghizare a tot ceea ce este uman. Poate din superstitie, poate din frica, ii lasa lui nea Marin tot maruntisul pe care il primesc drept rest. In schimb, batranul cersetor nu se simte niciodata in stare sa dea ochii cu ei. Ii este atat de groaza de publicul nocturn, incat ai impresia ca o sa se prabuseasca la pamant in orice moment. Cand nu mai suporta tensiunea, isi deschide falcile inclestate, dar din gatlej nu-i iese nici un sunet. Pare complet paralizat. Se linisteste doar cand ramane singur in fata magazinului si-si numara banii. Cu toate acestea, nu renunta. Doar cand da lumina, nea Marin, asa cum l-au botezat angajatii magazinului, isi ia bagajele si isi paraseste locul de munca, precum o caracatita, cu miscari de brate lungi, incetul cu incetul, lasand in urma catastrofe obisnuite si morti nestiuti.