Cenaclul de la Muzeu
articol aparut in Cultura, nr. 231 din 2009-07-09» cultura literară »
Autor: Luminita Dutu
10 iunie 2009
Tudorel Urian: In seara aceasta avem doi poeti: Daniel D. Marin, pe care il vedeti in stanga si Lorena Lupu, pe care n-o vedeti in dreapta. In urma cu ceva vreme, cei care au frecventat cenaclul nostru l-au mai ascultat o data pe Daniel D. Marin in lectura Lorenei Lupu. Astazi, probabil ca va fi invers. Daca nu apare Lorena Lupu il vom pune pe Daniel D. Marin sa ii citeasca versurile si sa traga consecintele de rigoare, in timp ce poezia lui Daniel D. Marin va fi lecturata de doamna Ioana Marin Maria. Cred ca Daniel D. Marin s-a mai prezentat o data in fata voastra, dar vad ca sunt foarte multe figuri noi, ceea ce ma face sa cred ca sunt multi oameni care il cunosc. Totusi, daca exista si oameni care nu-l cunosc, il rog sa mai spuna inca o data doua vorbe despre el.
Daniel D. Marin: Ca de fiecare data, este si pentru mine o surpriza – lectura aceasta n-am mai auzit-o – si pot sa va spun ca ele vor face parte dintr-un volum care va aparea zilele astea chiar, va fi lansat la targul de carte Bookfest. Va invit sa ascultati textele.
Tudorel Urian: Si cum ii alegi pe cei care iti citesc textele? Faci un casting inainte de lectura publica?
Daniel D. Marin: Pe Lorena am ascultat-o citind din Nicolae Breban un fragment de proza candva si ulterior am contactat-o si am intrebat-o daca ar vrea sa citeasca si poezie, iar la Ioana Marin Maria am ajuns pe o cale asa, mai misterioasa. Abia astazi am cunoscut-o, in urma cu o jumatate de ora. Ea chiar e o surpriza totala.
Daniel Cristea-Enache: Si unde va aparea volumul?
Daniel D. Marin: La Editura Brumar.
Lectura: Ioana Marin Maria.
Intr-un timp relativ scurt (sase-sapte minute) au fost citite poezii din ciclul „Domnisoara O.“: „pe covor“, „ca o ispita“, „embrion“, „un joc nou“, „micul print“, „doi oameni furiosi“, „un blues straniu“, „umbrela“, „camerele de supraveghere“, „mingea“, „eclipsa totala“, „o intamplare buddhista“.
Comentariile participantilor
la cenaclu
Tudorel Urian: Prima intrebare, evident pentru Daniel D. Marin, este daca i-a placut lectura.
Daniel D. Marin: Da, mi-a placut. Este altceva decat pana acum.
Tudorel Urian: Si a doua intrebare, pentru Ioana Marin Maria, daca i-a placut lectura poemelor lui Daniel D. Marin.
Ioana Marin Maria: Mi-au placut foarte mult de cand am primit textele si chiar mi-am dorit sa le citesc.
Felix Nicolau: Nu ma pot abtine sa nu fac o paralela intre poezia Ofeliei Prodan si poezia lui Daniel D. Marin. Si la el vine notiunea de joc – o modalitate foarte rafinata, pentru ca e greu sa obtii efectele astea. La Ofelia, ludicul este trauma varstei...
Daniel Cristea-Enache: Ca la orice Ofelie. (rasete in sala)
Felix Nicolau: As spune ca tehnica lui Daniel este excelenta si la un moment dat pare a fi rupta din Beckett sau din Eugen Ionescu. Exista un umor foarte subtil. Toata gruparea e construita ca si cum ar fi niste miniaturi chinezesti...
Violeta Ion: La un moment dat am crezut ca au facut un mic text sa ne pacaleasca si Daniel citeste niste poeme de-ale Ofeliei. Eu am avut fericita intamplare de a-i citi poeziile care vor aparea in volum – sunt mult mai bune si mai in spiritul lui Daniel. Si mie mi se par poeziile acestea asemanatoare cu cele ale Ofeliei – acelasi joc, tragicul dispare, se metamorfozeaza cumva si ajunge in absurd. Sunt niste imagini frumoase, dar seamana mai mult cu o proza de buna calitate.
As vrea sa citesc o poezie: „domnisoara o. n-a mai iesit / de 3 zile din casa. sta cuminte / pe covor bea multa cafea si din cand / in cand fumeaza. daca ar deschide / fereastra aerul rece de afara s-ar / strecura ca o ispita in sufletul ei.“ („ca o ispita“) Este superba. E chiar o miniatura japoneza.
Ioan Turensky: Mie mi-a placut. Este ceva usor de citit. Imi sar in ochi titlurile, care se pot lega: Domnisoara O. / pe covor / ca o ispita / embrion / un joc nou / micul print / doi oameni furiosi / un blues straniu / camerele de supraveghere / mingea / eclipsa totala / o intamplare buddhista. Ar merge un poem numai din titluri.
Violeta Ion: Oricum, e dreptul lui de a se juca putin in poezie, poemele lui de pana acum aveau o tenta tragica.
Lorena Lupu: Si pana la urma nu vad de ce poezia n-ar avea dreptul sa fie ludica. Adica scrie undeva ca e interzis ca poezia sa fie ludica?
Violeta Ion: Problema e alta. Ceea ce s-a citit aici este un grupaj putin diferit de ceea ce a scris pana acum. Dar e foarte bine.
Sorin Despot: E atipic ceea ce scrie el, dar nu atipic pentru ce se petrece la momentul actual. Am observat un curent de a scrie naiv, un stil de joc infantil. Am vazut asta si la Marin Mincu la cenaclu. E un curent.
Violeta Ion: Si foarte multa poveste, care se inscrie cumva in curentul actual.
Sorin Despot: Din punct de vedere tehnic, poeziile sunt foarte curate, sunt ireprosabile, in afara de cateva titluri.
Lectura: Lorena Lupu.
Pe parcursul unui sfert de ceas au fost citite intr-un registru foarte viu, dinamic, poezii din ciclul „Hyde Park Nesfarsit“ (fragmente): „Exista un loc“, „Prima cuvantare a fetei-pisica“, „Cenusareasa“, „Lamentatia unui alergic“, „Lamentatia unui personaj literar“, „Retorica spontana“.
Au ramas necitite poeziile: „Exercitii de timiditate“, Exercitii de meschinarie“, „Azi am murit“ si „One-Moment Stand“, din acelasi grupaj trimis la cenaclu.
Comentariile participantilor
la cenaclu
Ion Fodoreanu: Mie imi pare asa de rau ca sunt asa de batran, ca m-as fi indragostit de autoare. Imi cer scuze, interventia mea este foarte subiectiva. In dupa-amiaza asta am visat ca un personaj imi strangea capul intr-o menghina. Dar acum m-am trezit.
Era previzibil ca, daca o intrerupeti pe Lorena Lupu, ea nu va mai citi. Eu am urmarit cu pixul in mana si am facut corecturile fata de lectura si toate poeziile mi se par salutare. Autoarea este ea insasi. Mie mi-ar fi placut sa aud mai mult. In ultimul text, mai ales, ati fost foarte feminina. Va multumesc!
Lorena Lupu: Sa stiti ca mi se pare ca visul dvs. are o legatura cu textele mele pentru ca eu spun din interior. Poate din afara nu se percepe acelasi lucru, dar, sa stiti ca, intr-adevar, este o carte despre constrangeri si despre dorinta de a te exprima.
Violeta Ion: Mie mi se pare salutar ca ai scris poezii sub forma asta. Cred ca te inscrii, oarecum, pe linia Savianei Stanescu. Ea are felul acesta de a se exprima foarte volubil. Mi-a placut mult cum ai interpretat – as vedea aici o mica piesa de teatru, bineinteles, cu un fragment incheiat. Iar partea finala pe care ai citit-o n-a cazut in melodramatic, ai reusit sa echilibrezi si asta spune multe despre felul in care scrii – ca poti sa ai caderi in scris. Asta inseamna ca tu ai o limita in felul tau de a scrie, de a te exprima din ceea ce traiesti si din ceea ce iti imaginezi. Mi se pare adecvata si povestea ta americana integrata in text, pentru ca nu plictiseste.
Lorena Lupu: Nu americana, ci englezeasca. Hyde Park este un loc britanic. Si chiar daca locul Hyde Park din cartea mea nu se potriveste cu locul geografic...
Violeta Ion: Dar nu ma refeream la loc. Ma refeream la modul de a trai al personajelor.
Lorena Lupu: Eu nu vorbeam de actori. Vorbeam despre un loc in care toata lumea se poate exprima, toata lumea isi poate spune parerile, pragmatice sau nu, fiecare dupa cum simte, asta e metafora cartii mele.
Violeta Ion: Dar eu vorbeam din punctul de vedere al scriiturii, ma refeream la modul de exprimare a starilor personajelor tale. Este si un pic de Pirandello, regizorul se baga, trage un pic sforile.
Ioan Turensky: Sa intelegem ca democratia e numai acolo si dincolo de Hyde Park nu e democratie? E ca si cum ai spune: n-ai voie sa vorbesti nicaieri decat acolo.
Daniel Cristea-Enache: Acolo se poate spune absolut orice fara sa suporti consecintele. Haideti sa auzim opinii dincolo de felul cum a citit Lorena Lupu si de felul in care isi explica tema.
Tudorel Urian: Lorena Lupu a fost foarte inovativa.
Sorin Despot: Ne-a pacalit.
Tudorel Urian: Nu, regretul este ca aceasta lectura, cam formatoare in acelasi timp, dovedeste faptul ca aceste texte sunt si nu sunt poezie. Sunt poezie in masura in care, citite in gand, pot sa sugereze niste sentimente poetice, dar pot fi foarte bine interpretate pe o scena si nu se simte nici un pic schimbarea unui cuvant cu un alt cuvant sau mici fraze involute intre ceea ce ar trebui sa fie versul poetic. Dupa parerea mea, textele Lorenei au fost foarte aproape de ceea ce ar fi o piesa de teatru sau un monolog interpretat pe scena. Am fost pur si simplu coplesit de lectura care a fost aici si care sugereaza un text de foarte mare putere, impresionant. Dar nu stiu in ce masura acest text este un text poetic.
Lorena Lupu: Cred ca este mai mult vina felului meu de a recita, pentru ca, daca va aduceti aminte, si data trecuta cand am recitat ati reprosat acelasi lucru. Ati acuzat ca prin felul in care citesc alung poezia.
Tudorel Urian: Nu, mie mi se pare ca poezia este idealul literaturii pe care trebuie s-o atingem. Ati introdus foarte multe lucruri in text in fata noastra, fara ca aceasta sa schimbe impresia generala asupra lecturii. Poezia are o forma fixa, adica trebuie sa existe o mare disciplina interioara legata de aceasta. Insa aici s-au putut introduce formule mai noi decat cele aflate deja in text. Asta ma face sa fiu prea putin convins ca aceasta e poezie.
Daniel Cristea-Enache: Si daca nu este poezie, atunci ce este?
Tudorel Urian: Un monolog, un text facut ca sa fie jucat pe scena, ori poate sa faca parte dintr-un spectacol cu muzica – acestea dau o alta dimensiune acestor texte si atunci apar intr-o exprimare artistica mai complexa. Eu cred ca lectura aceasta ar merge extraordinar de bine intr-un bar, cu pian, intr-o forma artistica complexa cu diapozitive, cu un mic film.
Iulian Sarbu: Eu am reusit sa vad imaginile si fara artificiile acestea. Eu, cel putin, am fost acolo, in Hyde Park, cat a citit Lorena.
Luminita Dutu: Pot sa reiau si eu o idee? Mai devreme vorbeam de Daniel D. Marin si am apucat sa spunem foarte putine lucruri si ma gandesc acum ca ar trebui sa spun si eu ca mi-a placut foarte tare. Si ii multumesc ca a venit a doua oara la cenaclu. O nedumerire: cine-i Domnisoara O.?
Daniel D. Marin: O sa ma uit in buletin. (rasete in sala)
Violeta Ion: Cred ca pot da eu o varianta: „O“ este o femeie, de la articolul nehotarat.
Luminita Dutu: Iar al doilea lucru pe care vreau sa-l spun este ca mi-a placut cum a citit Lorena Lupu. Faptul ca am intrerupt-o nu are nici o legatura cu lectura ei, pur si simplu este o regula a jocului de a citi un sfert de ora indiferent cat text este la dispozitie. Practic nu avem cum sa citim mai mult, ca sa ramana timp de comentarii. La Lorena Lupu, as fi vrut sa aflu un text intreg, rotund, nu niste fragmente.
Lorena Lupu: Ideea este urmatoarea. Eu am mai multe ingrediente ale volumului. Nu puteam sa va ofer numai sarea. Am incercat sa va ofer si sarea, si piperul...
Luminita Dutu: Dar, vorba domnului Sorin Despot, ne-ati pacalit putin. Pentru ca, neavand textul in fata inca nu stiu sigur ce fel de text este, nu stiu unde sa-l incadrez.
Sorin Despot: De la o vreme, din ce in ce mai mult stau si ma gandesc ca poezia este insusi momentul acesta in care se citeste poezia. Pe hartie arata rece, ca orice alt text. A o analiza mai tarziu este singurul lucru posibil aici. La Daniel este un ludic transparent, mi se pare cam facil. Lorena dezvolta foarte mult si se disipeaza.
Lorena Lupu: Fiecare personaj are tipul lui de a vorbi si de a reactiona.
Anca Duma: Mie imi place Lorena ca scriitoare, ca poeta. Sunt obiectiva atunci cand spun ca ambele lecturi mi-au placut foarte mult. A ei mi-a placut pentru ca se vede din ceea ce face, din felul in care se exprima. Si imi place pentru ca sunt mai multe personaje si intrebarile ridicate de acestea. Lorena a dezvoltat un concept nou pentru mine. Marturisesc ca nu stiam de Hyde Park... Si referitor la poezia lui Daniel D. Marin, pentru mine, domnisoara O. este orice necunoscuta, numele ei putea sa inceapa cu orice vocala din alfabet...
Daniel Cristea-Enache: Am avut o sedinta foarte incarcata si atipica. N-am vrut sa ma bag peste rolul de moderator al lui Tudorel, dar el ar fi trebuit s-o intrerupa pe Lorena, ca sa n-o faca Luminita. Pe de-o parte, trebuie sa ne incadram intr-un anumit timp si pe de alta parte, autorii care citesc aici – este o alta regula nescrisa – nu intra in dialog cu publicul. Cei din sala isi exprima opiniile si cei de la masa le incaseaza. E drept ca si ei te-au provocat, adica au intrat ei in dialog cu tine si tu atunci ai simtit nevoia sa le raspunzi. Ei ar fi trebuit sa spuna: „Versurile Lorenei Lupu mi se par nu-stiu-cum...“, nu „versurile tale, Lorena, mi se par nu-stiu-cum...“
Lorena Lupu: Pai da, dar...
Daniel Cristea-Enache: Gata, ai demonstrat ceea ce vroiam eu sa demonstrez. Eu cred asa: in mod cert tu ai personalitate si ai chiar un exces de personalitate si o personalitate care intra foarte greu intr-o anumita structura normata, in anumite prescriptii, in anumite reguli. Tu preferi sa incalci aceste reguli, sa le rastorni, sa intri in interiorul lor si sa le dinamitezi. Tin minte ca, la sedinta trecuta, ai dat nu stiu cum in masa si mi-ai varsat cafeaua pe foi sau chiar pe tine si ti-am dat un servetel. Ai un preaplin care cauta diferite momente, pentru a le umple. Lectura ta mi s-a parut extraordinara. E limpede ca ai un talent deosebit de actrita. Sau, ca sa fiu consecvent, n-am vazut-o jucand pe Lorena Lupu, dar nu ma indoiesc ca a facut si va face roluri importante. O vezi dupa cum articuleaza fiecare propozitie, cum intra in diferite voci, in diferite registre, cum stie sa te surprinda, intr-un mod artistic pe care, de pilda, tanarul care mi se pare ca a plecat acuma si care ne-a recitat, la un moment dat, ducandu-se spre usa si intorcandu-se – nu stiu daca ai fost la sedinta aia, a fost o sedinta exotica – era clar ca era in afara artei dramatice. Pe cand Lorena este in interiorul acestei arte.
Problema apare in momentul in care noi nu mai putem disocia intre valoarea textului pus pe hartie, tiparit si valoarea piesei interpretate. Toti cadem de acord ca interpretarea a fost formidabila, dar chiar prin aceasta excelenta a interpretarii noi tindem sa pierdem din observatie, din vedere si din examen critic textul in sine. Sorin Despot spunea foarte bine ca poate tocmai asta e poezia – actul interpretarii. Bun, si atunci noua nu ne mai ramane in memorie cate un vers sau cate un fragment sau cate o imagine memorabila, pentru ca tinem minte spectacolul ca ansamblu, fie el si taiat spre final? Nu-mi pun intrebarea daca textul e poezie, pentru ca nu este poezie. Imi pun intrebarea mai grava daca textul este literatura. Si raspunsul meu la fel de grav este ca, din punctul meu de vedere – o opinie, desigur, subiectiva, limitata la specificitatea mea – acest text nu este literatura.
Acest text este un discurs, pe multe suprafete dezarticulat, dar facand eforturi sa se articuleze, un text in a carui producere putem gasi vivacitate, putem gasi personalitate, putem gasi dinamism, dar rezultatul acestor atuuri personale nu este deloc convingator, din punctul meu de vedere. Mie mi se pare ca textele pe care le-a citit Lorena Lupu sunt simple veleitarisme literare si ca talentul ei – nu i-am citit romanele – este numai si numai de ordin dramatic, ci nu si de ordin literar. Acum putem sa ne intrebam la nesfarsit ce e talent literar, ce inseamna inefabil, ce inseamna har, ce inseamna expresivitate. Cred ca, chiar daca nu putem da o definitie care sa multumeasca pe toata lumea, toti stim ce inseamna literatura buna atunci cand o intalnim. Sau toti stim ce inseamna poezie mare atunci cand o intalnim – si am intalnit-o in cateva randuri la acest cenaclu. Acestea am avut de spus despre Lorena Lupu.
As mai adauga doar la final ca in Anglia, pe langa scenografia aceasta a Hyde Park-ului, locul de intalnire a tuturor oratorilor si nebunilor, mai este un sistem foarte interesant pe care l-as putea aplica Lorenei Lupu insesi. In parcurile englezesti – spre deosebire de parcurile frantuzesti sau parcurile din Occident, in general, care sunt foarte clar delimitate, unde zonele de iarba nu se calca cu pasul sau numai anumite spatii sunt deschise publicului si toata lumea merge incolonata disciplinat pe aleile pietruite ale parcului – in parcurile englezesti exista urmatorul sistem foarte ingenios unde, pe acolo pe unde merge omul, pe acolo pe unde ii place lui sa mearga, se creeaza o poteca fara sa fie incalcata nici o interdictie. Deci, cumva, parcul ia forma oamenilor care il parcurg in directii si prin locuri neuzuale. Pentru ca fiecaruia ii place sa mearga pe un anumit drum sau pe o anumita poteca care e numai a lui, dar care poate nu exista in realitate. As spune ca si incercarea de literatura, pseudopoezia Lorenei Lupu e animata de acelasi principiu – de a deschide cai pe care sa mearga numai ea si pe care, in ultima instanta, sa le inteleaga si sa le guste numai ea. Cred ca nici nu are nevoie de un public cititor.
Acum, sa spun cateva cuvinte si despre poeziile lui Daniel D. Marin, care a cazut intr-un con de umbra de cand a venit Lorena. El este si un tip extraordinar de timid: e a doua lui participare la care nu a reusit sa spuna doua propozitii si, daca Lorena are un exces de dinamism si de personalitate, Daniel este la extrema opusa.
Textele lui mi se par foarte bine construite, foarte ingenios, de multe ori spre rezolvate. De la premize si de la falsele premize la un mic silogism poetic reuseste sa ne rastoarne semnificatiile. Dar fata de ceea ce a citit in sedinta anterioara si fata de ce-am mai citit prin presa, textele acestea mi se par mult sub nivelul pe care l-a atins – aici sunt de acord cu Violeta Ion. Mai mult decat atat: textele acestea sunt aproape compromitatoare pentru Daniel si o sa spun de ce cred acest lucru. Poezia „pe covor“ incepe foarte bine cu acea alunecare, acea schimbare de planuri. Spre deosebire de Sorin Despot, mi s-a parut interesant aici acel shift pe care a mers: „poate vede ceea ce nimeni / nu-si poate imagina poate doar / aluneca fara voie intr-o pestera cu / animale imense din alt timp.“ Intra intr-o alta dimensiune dintr-o data. Dupa care, in absolut toate textele, Daniel D. Marin foloseste, utilizeaza o strategie pe care as numi-o fals-descriptiva. Pare ca ne creeaza un tablou realist, pare ca ne descrie ceea ce se intampla in panorama privirii, dar, de fapt, totul este, de la inceput si pana la sfarsit, bine dirijat si bine creionat spre o rezolvare, cum spuneam, surprinzatoare. Mi-a placut finalul de la „embrion“: „dar acolo jos domnisoara o. s-ar / simti la fel de linistita ca un embrion / intr-un uter moale si cald.“
S-a vorbit aici despre perspectiva infantila – Felix Nicolau a vorbit despre aceste lucruri – o tendinta, e adevarat, pe care o intalnim in destule discursuri poetice in ultimii 15-20 de ani. Problema, din punctul meu de vedere, este urmatoarea: ca aceasta perspectiva infantila la un poet foarte bun este de fapt o perspectiva fals infantila. Este o perspectiva care se foloseste de limbajul naiv al copiilor pentru a releva niste dimensiuni absolut surprinzatoare si aproape abisale ale existentei si ale imaginarului nostru. Or, la Daniel, intrand prin aceasta perspectiva infantila ajungem – nu pot sa spun la un miez, dar la o perspectiva mai de adancime, dar care tot infantila este. Fata de asa numitul experiment Zaica unde mai multi copii dadeau raspunsuri absolut naucitor-abisale la niste intrebari comune, la Daniel D. Marin nu ajungem intr-o alta dimensiune, suntem tot acolo si avem o rezolvare gratioasa, o rezolvare surprinzatoare, o rezolvare de chinezarie, dar care nu e mai mult decat atat in absolut nici unul dintre aceste texte: „shaolin dansa singur in mijlocul camerei / un blues straniu desi nu se auzea / nicio melodie.“ Bun si mai incolo: „...domnisoara o. incepu sa danseze / incantata si fara sa-si dea seama umbrela / cazu intr-o baltoaca.“ Versurile lui Daniel D. Marin sunt fin desenate, dar nu duc nicaieri, isi sunt suficiente lor insele. Sunt de fapt niste exercitii stilistice, niste digitatii.
Cred ca ceea ce ai citit astazi te dezavantajeaza si cred ca ar fi cazul sa mai vii la o a treia sedinta la care sa nu vorbesti si sa nu citesti din propriile texte, pentru ca eu cred ca tu poti mult mai mult decat ne arata acest ciclu al „domnisoarei O.“
Tudorel Urian: Da, pot sa spun ca a fost o barda sanatoasa in capul celor de fata si am sa incerc sa-i atenuez putin efectul. Ceea ce am ascultat astazi nu este tocmai rau, cum spune Daniel Cristea-Enache si dovada cea mai buna este ca majoritatea celor din sala au apreciat cele doua lecturi. La Daniel D. Marin, nu cred ca e obligatoriu ca poezia sa aiba o alta miza decat cea pe care si-o propune autorul. Poate sa fie un poet foarte bun care sa lucreze doar din chinezarie. Serban Foarta are o reputatie extraordinara, desi, de multe ori, practica tocmai genul acesta de aranjamente pur lingvistice. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru la poezie, mai ales in cadrul unui cenaclu, cand n-ai in fata un volum intreg, este sa privesti poeziile oarecum de la distanta, ca pe niste tablouri, ci nu in fiecare coltisor al intregului sa gasesti cate un cuvant de care sa te legi.
Mie, ca impresie generala, mi-a placut poezia lui Daniel D. Marin. Cred ca este, cu siguranta, un poet autentic care trebuie sa continue pe drumul lui. In ceea ce o priveste pe Lorena, la fel, prin faptul ca lectura ei a impresionat dovedeste ca exista o calitate inclusiv la nivelul mesajului pe care il transmite, nu doar al vocii autoarei. Efectiv, n-am mai putut sa citesc textele cu toata atentia ca sa-mi dau seama cat de valoroase sunt ca texte literare, dar categoric i-as sugera sa faca un cd cu acest volum. Si dovada ca acest cd va avea succes a fost chiar in aceasta seara – cei care au vorbit despre ea au vorbit de bine, in general. Va multumim tuturor si va asteptam joi, 25 iunie ora 18.00, la sedinta aniversara!
Nota cronicarului:
La finalul acestei cronici, recitind-o, constat ca am reusit sa transmit prea putin din atmosfera animata a acelei sali pline: discutiile in contradictoriu, rasetele, miorlaitul motanului negru al Lorenei Lupu, comentariile pe care reportofonul nu le-a prins, dar pe care subsemnata le-a trait cu emotie si interes. Din pacate, savurosul comentariu al lui Sorin Despot referitor la poezia lui Daniel D. Marin – ca si la cea a Lorenei Lupu – se aude neclar pe reportofon si, partial, s-a pierdut.
Citandu-l pe Daniel D. Marin, as spune ca in sala au fost „probabil o multime de admiratori ai Lorenei“, dar si membri vechi si noi ai cenaclului care nu s-au inscris la cuvant. Si ca sa va faceti o idee, vreau sa-i amintesc pe cativa: Adrian Dinis, Aida Hancer, Andreea Toma, Mihail Galatanu, Carmen Dominte, Florin Caragiu, Ofelia Prodan, Malin Stan, Loana Ciobanu, Lorena Stuparu si altii de care nu mai imi aduc acum aminte, dar carora le multumesc, inca o data, pentru participare.