Cine se-aseamana se-aduna. Împreuna
articol aparut in Cultura, nr. 231 din 2009-07-09» cultura cinema »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Audrey Tatou mai putin intensa decat in „Le fabuleux destin d’Amélie Poulain“ sau in „Un long dimanche de fiançailles“ si un Guillaume Canet ravasit si poate la fel de induiosator ca in „Jeux d'enfants“, impreuna cu un Laurent Stocker absolut fermecator si o Françoise Bertin batrana si extrem de enervanta in rol, „Ensemble, c’est tout“, regizat si scris de Claude Berri, adaptare a romanului omonim semnat Anna Gavalda, prezinta o poveste interesanta a patru oameni singuri care ajung sa se consoleze reciproc.
Triunghi amoros plus bunica
Un film de duminica totusi, in ciuda unor sclipiri regizorale si scriitoricesti, mai putin patrunzator si existential decat s-a vrut, „Ensemble, c'est tout“ nu te tine cu sufletul la gura, caci ii prevezi usor finalul, dar nu te lasa nici sa renunti la el de la jumatate, jocul actoricesc fiind in mare parte remarcabil.
Destinele personajelor se aseamana. Toti sunt solitari si fug in principal de propriul sine. Se ascund bine in carapace si ies la suprafata numai atunci cand se intalnesc si isi marcheaza existenta crezandu-se necesari pentru ceilalti.
Franck (Guillaume Canet) este un bucatar neimplinit si afemeiat care ar putea sa isi deschida un restaurant, dar ezita, isi uraste viata si faptul ca trebuie sa aiba grija de o bunica bolnava si atat de agasanta incat il scoate din minti.
Bunica, pe de alta parte, se vrea rasfatata si considera ca si-a castigat acest drept crescandu-si nepotul; Philibert (Laurent Stocker), prietenul de suflet si cel care il gazduieste pe Franck, are probleme de personalitate si traieste intr-o cu totul alta epoca, iar Camille (Audrey Tatou), o vecina care ajunge sa locuiasca sub acelasi acoperis cu ei, se ascunde de un trecut familial destul de dureros.
Romantism à la Anna Gavalda
Philibert, asadar, ii ajuta pe toti oferindu-le un acoperis deasupra capului, bunica ii da un motiv Camillei sa se simta utila, cand aceasta se ofera sa-i fie infirmiera, iar Franck vrea sa fie un soi de Lancelot pentru Camille, uitand total de femeile usoare, dar bine facute, cu par lung si neuroni putini, pentru aceasta „fille-garçon“ tunsa aproape la zero si cu forme de femeie scapata din lagar, pe care o ridiculizeaza in prima jumatate a peliculei.
Toate aceste ingrediente alcatuiesc de la distanta un film pur frantuzesc, ce abunda de romantism si care e stropit pe alocuri cu un pic de drama, venita direct din strafundurile gandirii tipic feminine specifice Annei Gavalda si asemanatoare cu cea a Sandrei Brown, de genul „fata sensibila se indragosteste de baiatul rau, dar ii spune ca vrea doar sex de la el si atunci baiatul rau simte ca se indragosteste si el de ea si sufera“.
Sau, ca sa fiu mai blanda, un fel de povesti hollywoodiene cu liceeni.
Si acum, ca inca nu v-ati dat seama daca mi-a placut filmul sau nu, ei bine, in ciuda scaparilor si cliseelor („neintentionate“) in ceea ce priveste love story-ul dintre Franck si Camille, am fost destul de incantata de el, mai ales in ceea ce priveste constructia personajului Philibert, interpretat superb de Laurent Stocker.
„Ensemble, c'est tout“ e un film de vazut in weekend, acasa, cu o cutie de inghetata in brate.