Scarabeul în musuroi
articol aparut in Cultura, nr. 231 din 2009-07-09» cultura literară » prezentări editoriale
Autor: CATALIN STURZA
A.&B. Strugatki, Scarabeul in musuroi traducere de Valerian Stoicescu, Editura Paralela 45, 2009
„Scarabeul in musuroi“ de A.&B. Strugatki e al doilea volum din „Trilogia progresorilor“, alaturi de „Insula locuita“ si de „Valurile linistesc vantul“. N-aveti de ce sa va ingrijorati daca nu ati citit primul volum: romanul poate fi parcurs foarte bine ca o poveste autonoma.
Aceasta poveste se misca, in cea mai mare parte, cu incetineala si cu greutatea unui raport functionaresc. Un investigator secret al COMCON-2 este pus pe urmele unui progresor scapat de sub control. Maxim Kammerer, investigatorul COMCON-2, citeste dosarul lui Lev Abalkin, tinta pe care o urmareste. Kammerer face supozitii despre Lev Abalkin. Kammerer face pe ziaristul si-i interogheaza pe cei care l-au cunoscut indeaproape in copilarie: Profesorul, Medicul sau curant, o iubita a sa din tinerete. Kammerer citeste referatele progresorului Abalkin din timpul misiunii de salvare la care acesta a participat alaturi de Capatanosul Sceckn pe planeta Hope.
Textul e, in cea mai mare parte, la persoana intai, din perspectiva lui Kammerer. Acesta isi justifica fiecare decizie, urmareste pas cu pas firul oricarei deductii, parca ar preda lectii detectivistice de urmarire unui incepator. Putin le pasa fratilor Strugatki de ritmul naratiunii si de plictiseala cititorilor. Important este sa incercam sa ne facem o imagine despre acest Lev Abalkin, ceea ce nu e deloc usor.
Elementele SF, desi tin mai mult de decor, par, la prima vedere, derutante. Povestea apartine asa-numitului Univers la amiaza, in care sunt plasate alte cateva romane (printre care „E greu sa fii zeu“, tradus tot la Paralela 45). Ideea ar fi ca omenirea, prin aplicarea a ceea ce se cheama „Teoria suprema a educatiei“, ajunge intr-un stadiu in care democratia chiar functioneaza. Oamenii, deveniti acum fiinte pacifiste si morale, merg printre stele si incearca sa ajute civilizatiile umanoide mai inapoiate sa progreseze. Aici intervin progresorii, un soi de superagenti printre care se numara si Lev Abalkin.
COMCON-ul, rolul Profesorilor, natura Capatanosilor, trasaturile raselor extraterestre umane sau nonumane le veti intelege pe parcurs. O mare parte din placerea cartii vine, in fond, din a explora acest original univers „de la amiaza“. Ceea ce nu veti intelege insa este ceea ce se petrece cu Lev Abalkin. Fatii Strugatki expun faptele sec – aproape ca un functionar intr-un raport, am zis – si va lasa pe dvs. sa trageti concluziile. Identitatea lui Abalkin e invaluita in mister: el ar putea sa fie sau nu o arma a unei rase extraterestre extrem de evoluate, cea a Pelerinilor, despre care omenirea nu stie aproape nimic. Frica si tensiunea sunt generate de neintelegere si de lipsa informatiilor: ce poate face o minte rationala in fata unui strain foarte puternic despre care stie periculos de putin?
Zgarcenia fratilor Strugatki in a oferi informatii despre un posibil deznodamant al acestei intalniri dintre oameni si Pelerini e extrem de frustranta. Sunt Pelerinii buni sau rai? Sunt ei, vizavi de umanitate, „scarabeul in musuroi“ sau „dihorul in cotineata de gaini“?
Practic, Arkadi si Boris Strugatki ne permit sa stim exact atat cat stiu si personajele cartii, fara a avea acces la o evolutie ulterioara in cazul „copiilor gasiti“, asa cum se presupune ca vor avea personajele cartii. Unele mistere sunt facute sa ramana impenetrabile si invatatura cea mai importanta ar trebui sa vina din modul in care ne vom accepta ignoranta, intelegand doar ceea ce putem.