Razboaiele lui Eminescu
articol aparut in Cultura, nr. 231 din 2009-07-09» cultura revista revistelor »
Autor: C. STANESCU
Cel mai comod fel de a ne aminti de Eminescu a devenit, gratie unui nefericit stereotip critic, sa-i chemi in ajutor pe noii detractori ai poetului national. In editorialul sau din „Romania literara“ dedicat lui Eminescu, Nicolae Manolescu face jocul „detractorilor“ idolatri si un prost serviciu memoriei poetului. De la titlu („Cine sunt iubitorii si detractorii lui Eminescu“) si pana la ultima fraza („Si la ce bun sa ma intreb de ce pretinsii iubitori nu-i vad pe adevaratii detractori, aceia care au pus in circulatie aberanta teza a unui Eminescu detinut politic, cel dintai din Romania si, inca, ucis de monstruoasa coalitie liberalo-junimista“), reputatul critic reia, sub cuvant ca-l respinge, scenariul de sorginte conspirationista si cu o groasa dunga de senzationalism ieftin pe care cativa iubitori excesivi ai lui Eminescu l-au pus in circulatie acum vreo zece ani.
A mai combate azi, dupa zece ani, un astfel de scenariu „senzationalist“ mi se pare o pierdere de vreme sau, ca sa intram în mit, o eroica lupta cu morile de vant. In capul idolatrilor incorigibili, scenariul conspiratiei liberalo-junimiste va continua sa functioneze, Eminescu ramanand, cum cred ei in marea lor iubire pentru poet, primul nostru detinut politic, victima tentativei de asasinat cu radacinile in Viena cezaro-craiasca, pentru „potolirea“ si salvarea caruia ipocritul aulic Maiorescu n-a mai avut alta solutie decat incarcerarea sub camasa de forta la casa de nebuni! Mult mai profitabila pentru memoria poetului si aducerea lui in actualitate este, in schimb, directia de actiune pe care tot N. Manolescu o schiteaza in acelasi editorial in care se lupta cu morile de vant. „In toata lumea - noteaza criticul - astfel de ocazii sunt folosite pentru ca scriitorul de odinioara sa fie readus in actualitate. Se tiparesc editii, biografii, studii. Se descopera inedite. Se cauta noi documente. Presa consacra pagini intregi evenimentelor. Franta, de exemplu, l-a redescoperit recent pe André Gide la 140 de ani de la nastere. Romanele si celelalte proze ale scriitorului au reaparut intr-o editie masiva in doua volume, peste trei mii de pagini. S-a reeditat, prima oara, «Corydon», cartea din 1923 despre homosexualitate, care i-a scandalizat pe contemporani. Recenzentii au raportat-o, ca si «Jurnalul», la standardele literare si morale de astazi. Si asa mai departe.“ Eminescu, adauga N. Manolescu, „ramane victima unui dublu interes necultural“ dupa care reia lupta cu cei ce, conform scenariului amintit, au „reactualizat intamplari sau legende deopotriva de senzationale legate de moartea poetului.“ Nu mai spun ca alegand sa combata aberantul scenariu, criticul care schitase un program decent si profitabil de readucere in actualitate a scriitorului comite o nedreptate fata de cercetatorii si criticii care in cei zece ani scursi de la nasterea grotescului scenariu cu inchiderea si asasinarea poetului, au dat la iveala carti pertinente, studii eminesciene foarte serioase, de n-ar fi sa amintim decat volumul Ilinei Gregori despre perioada berlineza a biografiei lui Eminescu sau, din cate aud, o frumoasa carte recenta a lui Dan C. Mihailescu, vechi exeget eminescian, despre figura poetului in lumina noilor scrisori din corespondenta dintre M. Eminescu si V. Micle. In fine, e de semnalat o noua si valoroasa ampla exegeza, intreprinsa sub ipoteza „dialogismului“ de profesorul universitar Gheorghe Doca: „Eminescu. O perspectiva dialogica“, vol.I-II, 835 p., Editura Academiei Romane, 2009. Spre deosebire de iubirea impura a „scenaristilor“ combatuti inutil de N. Manolescu, masiva carte a profesorului Gheorghe Doca este rodul unei pasiuni pure, de o mare curatenie si frumusete care ne restituie un Eminescu larg deschis lumii si disponibil pana la sacrificiu permanentului dialog cu celalalt. Exemplara sub aspectul analizei de text, cercetarea lui Gheorghe Doca se bizuie pe recitirea integrala si cu lupa a operei eminesciene, lucrarea indeplinind, pe langa multe altele, si rolul unei veritabile ample antologii, desigur, o antologie de autor, cum sunt toate cele de acest fel. „Partea cea mai importanta a cartii - scrie intr-un «Cuvant de intampinare» Grigore Brancus, membru corespondent al Academiei Romane - o reprezinta cea consacrata interpretarii textelor. Ne intampina aici o varietate impresionanta de problematici care deriva din tematica generala a «dialogismului». Toate interpretarile propuse sunt insotite de textele interpretate, unele foarte lungi (poezii intregi sau fragmente in proza). Cititorului ii sunt oferite si analize ale postumelor care ridica mult valoarea lucrarii. Cartea capata aspectul unei antologii de texte care se tin laolalta, intr-un tot unitar, prin solutiile critice ale exegetului, cu sustinere in categoriile criticii literare si ale lingvisticii. Am convingerea ca aceasta conceptie metodologica de abordare a textului eminescian va satisface exigentele specialistilor. Cartea D-lui Doca, pe care am citit-o cu mare placere, va fi foarte utila studentilor din facultatile filologice si, in general, tuturor oamenilor de cultura umanista.“ Iata o exegeza care, prin originalitatea ipotezei puse in lucru si prin roadele recitirii operei eminesciene prin aceasta grila, daca nu pretinde sa ne infatiseze un „nou“ sau „alt“ Eminescu necunoscut, reprezinta cu siguranta o viziune majora asupra poetului national, complementara si nu in contradictie ori opusa celor cateva care au precedat-o in eminescologie. Amplul studiu al lui Gheorghe Doca are semnificatia unui act exemplar de readucere in actualitate a vietii si operei lui Eminescu - un poet atat de greu incercat si macinat periodic de „patriotismele“ impure ale iubitorilor lui si pe spinarea caruia s-au purtat si se mai duc razboaie care, vai, nu sunt si razboaiele lui. Daca prin asemenea lucrari ca „Eminescu. O perspectiva dialogica“ suntem in rand cu lumea in care, cum scrie N. Manolescu in editorialul sau, „astfel de ocazii sunt folosite pentru ca scriitorul de odinioara sa fie readus in actualitate“, ramane sa vedem si daca, dupa exemplul Frantei invocat de reputatul critic si istoric literar, „Presa consacra pagini intregi evenimentelor“. Va provoca, in fine, admirabila carte a profesorului Gheorghe Doca un „razboi“ de asta data profitabil pentru Eminescu ? Ramane sa vedem. In acelasi numar cu editorialul dlui Manolescu, dna Ioana Parvulescu e „reporter de razboi“ si scrie despre „Batalia cartilor. Bookfest 2009“: „In treaca vad un afis : Batalia cartilor. Fireste, la Editura Militara. Ma gandesc ca ar trebui sa fie genericul Targului din vara crizei noastre. Acesta e momentul in care cartile ori se lupta pentru castigarea unui loc vizibil in lume, ori se lasa parasite, uitate.“ Intrebarea ce pluteste in aer este: mai avem nevoie de carti? Dupa un moment de descumpanire pricinuit de aerul muzeal al Targului („oamenii treceau pe langa carti ca pe langa exponatele de la muzeu, fara sa le atinga“), reporterul de razboi are satisfactia de a constata victoria cartilor: „Dar, ca intotdeauna, cei care au dus greul bataliei au fost pedestrii, infanteria, marii anonimi: cititorii. N-o mai lungesc. La Bookfest, cartile au castigat batalia. Duminica 21 iulie, ziua cea mai lunga a anului, a marcat, simbolic, victoria cartilor. Deocamdata.“ Tot simbolic vorbind, mi se pare ca am vazut victoria cartilor in doua momente ale Targului: lansarea celui mai tanar romancier roman (21 de ani !), Serban Anghene, cu al doilea roman al sau, cu un titlu atat de lung, „Viata unui sef de departament povestita de fiul sau Supermen“ (Ed. Cartea Romaneasca), pe de o parte, si pe de alta parte, in cea mai lunga zi a anului, relansarea poetului „batran“ de 159 de ani, prin cartea „Eminescu. O perspectiva dialogica“. Scepticii au motive de ingrijorare, optimistii de satisfactie: ca „reporterul de razboi“ de mai inainte, se poate conchide ca ziua cea mai lunga a anului a marcat, simbolic, victoria cartilor. Cititorii mai au nevoie de carti. Deocamdata.