Modernitatea ratata
articol aparut in Cultura, nr. 231 din 2009-07-09» cultura editorial » editorial
Autor: ALFRED BULAI
Societatea moderna a triumfat ca eficienta, capacitate de dezvoltare si de progres pe baza câtorva factori esentiali, care s-au impus în societatile moderne din Europa si din America. Este vorba de organizarea birocratica, pe baze rationale, a majoritatii organizatiilor, de eliberarea individului de controlul strict al bisericii, de eliminarea militarilor din conducerea societatilor si nu în ultimul rând de impunerea unui sistem normativ unitar si controlabil în egala masura de catre stat si de catre individul care se supune normelor sociale. Cu alte cuvinte, societatile premoderne erau de tip militar, functionau în primul rând pe baza traditiilor si cutumelor, erau neunitare juridic, cel putin în modul în care se aplica justitia, iar individul era controlat si supus atât sistemului de putere al bisericii, cât si celui derivat din structura de putere data de orice tip de pozitie care determina anumite privilegii în societate. Birocratia este cea care a separat individul de mijloacele lui de munca si a reusit sa controleze astfel întreaga viata sociala impunând norme unitare, drepturi si libertati tuturor indivizilor. Pe vremuri, militarii aveau propiile arme, profesorii erau proprietari ai propriilor laboratoare, medicii practicau medicina în propriile case, nimeni nu avea un salariu, pentru ca veniturile erau obtinute nu prin sistemul organizatiilor birocratice ale statului, ci prin exercitarea directa a profesiunilor. Desigur, o astfel de societate nu poate sa fie egala, pentru ca oamenii nu pot plati la fel, indiferent de serviciul despre care este vorba, dreptatea nu poate fi administrata unitar, daca ea depinde de bonitatea celui caruia i se aplica, militarii vor conduce întreaga societate atât timp cât puterea politica se confunda cu cea militara, oamenii nu pot fi liberi atât timp cât, chiar la nivelul vietii private, sunt controlati total de biserica. Modernitatea a facut acesti uriasi pasi în dezvoltare, a transformat militarii în functionari, care primesc arme doar atunci când au o anumita misiune, a eliberat individul prin secularizare si a transformat credinta religioasa dintr-o obligatie într-un drept, a eliminat subiectivismul în aplicarea normelor si legilor si, mai ales, a reusit sa induca ideea ca oamenii ar trebui nu doar filosofic sau speculativ sa fie egali, ci si politic si social. Acesta este motivul pentru care statele moderne s-au ocupat de asigurarea învatamântului gratuit, de asigurarea unor conditii minime de viata, a unor servicii medicale, politienesti sau juridice controlabile de catre organizatii si nu de catre oamenii care au aceste meserii. România în secolul al XIX-lea a început cu multa greutate sa se desprinda de modelul acesta premodern de organizare, la câteva secole dupa alte surori europene, dar la pas cu multe alte tari mai apropiate noua. În Bucuresti, la începutul acelui secol, se mai purtau salvari si turbane, se mai aplica legea pamântului, se traia în bordeie facute pe jumatate sub pamânt. Profesorul Gusti si elevii sai au studiat satele devalmase, conduse de sfatul batrânilor, sate care erau organizate pe un model feudal în anii 30 ai secolului trecut, deci iata, si mai aproape de vremurile noastre. Iesirea din spatiul politic si cultural premodern s-a facut cu multa dificultate si a triumfat doar prin programul de modernizare fortata impus de comunisti.
Acestia erau, de altfel, în situatia majoritatii celorlalti tovarasi ideologici din Est, pentru ca, spre marea deceptie a lui Marx, comunismul nu s-a impus în tarile capitaliste dezvoltate, asa cum cerea teoria marxista, ci în unele în care nu existau prea multi capitalisti, si doar o mâna anemica de proletari. A fost cazul Rusiei, a fost si cazul României.
Tocmai din acest motiv obsesia comunistilor a fost aceea de industrializare rapida, de urbanizare aproape fortata, de modernizare institutionala, în general sarindu-se cu mult elan revolutionar peste etapele firesti ale unei dezvoltari normale si, mai ales, solide. Muncitorii nostri aveau o cultura rurala si nu industriala, institutiile erau dominate de birocrati slab pregatiti, religia a fost scoasa din viata sociala, dar a fost înlocuita rapid, oamenii aveau nevoie de acest gen de presiune institutionala, de o noua credinta, una politica, la fel de rea si apasatoare, cea data de suprematia si intangibilitatea partidului politic comunist.
Probabil cea mai mare problema a României postdecembriste este tocmai falsa revolutie care ne-a propus din capul locului un model politic si cultural retrograd. În genere, la revolutii, sau în orice astfel de momente de schimbare majora, modelul latent sau manifest este acela ca lumea merge înainte, ca institutiile se dezvolta pentru ca se scapa de o serie de constrângeri care blocau dezvoltarea. La noi a fost invers. Desi lumea vorbea de progres, noi totusi aveam latent în minte faptul ca mergem în trecut, nu în viitor. Noi ne lipseam de socialism pentru ca ne reîntorceam la capitalism. La perioada dulce si hiperbolizata a lumii interbelice.
Din acest motiv, multe confuzii si probleme. Este greu sa mergi înainte cu privirea întoarsa la trecut. Mai mult, tendinta fireasca de contestare a unui regim, imediat dupa abolirea lui, ne-a determinat sa ne întoarcem împotriva chiar si a proceselor de modernizare impuse de comunisti si care nu aveau nimic comunist în ele. Prin mediul rural s-au reînfiintat obsti satesti, desi ele nu mai pot functiona ca în secolul trecut, statul laic a fost pus serios sub amenintare, institutiile tind sa se transforme în unele premoderne în care bruma de libertate si egalitate pe care o capataseram într-un secol si ceva pare sa dispara.
Ultima astfel de fuga a României de modernitate se petrece zilele acestea. Colegiul medicilor vrea sa impuna un cadru legislativ în care medicii sa aiba dreptul de a primi cadouri de la pacienti, altfel spus sa primeasca bani si bunuri pentru actul medical, într-un cadru necontrolabil de stat sau de pacienti. La fel ca în Evul Mediu, dincolo de ochiul statului sau al oricui, medicul primeste plasa sau punga cu banuti pentru ca a prescris un tratament sau a facut o operatie. Este, indiscutabil, ceva cu totul abominabil pentru lumea moderna si pentru libertatile noastre.
Desigur, medicii s-au gândit sa fie un pic cinici si ne sugereaza ca este vorba de cadouri, iar ele se ofera doar dupa si nu înaintea sau în timpul actului medical. Este o gluma proasta. Este vorba de a câstiga venituri în afara controlului statului si încalcând flagrant dreptul accesului la servicii medicale. Cine vrea sa câstige mai mult poate sa se angajeze în sistemul privat de sanatate, care este nu doar legal sau moral, ci si unul controlabil de institutiile statului, este fiscalizat si apelabil în termeni precisi de catre pacienti.
Dar sa presupunem ca medicii vor învinge în lupta lor cu modernitatea. În opinia mea ar trebui atunci ca si alte categorii sa faca acelasi lucru. Profesorii de ce nu pot primi legal cadouri? Politistul daca te-a oprit sa îti spuna ca nu îti merge farul, de ce sa nu primeasca un cadou? De ce sa nu dam un cadou si la procuror sau la judecator? De ce, daca suntem multumiti de serviciile lor? Dar de ce sa nu dam un mic cadou legal doamnei de la Administratia Financiara, pentru ca a fost amabila? De ce nu putem da cadouri comisiei de licitatie pentru ca suntem bucurosi ca ne-au declarat câstigatori?
Putem cu siguranta si spre asta ne îndreptam! Ramâne o întrebare. Ce se întâmpla cu cei care nu au bani sau resurse pentru a oferi cadouri?
Raspunsul este simplu: „Da-i dracului!“