Clasicii. Mic tratat de resuscitare
articol aparut in Cultura, nr. 45 din 2006-10-26» cultura ars combinatoria »
Autor: Cornelia Maria Savu
Intre atatea festivaluri de teatru, care brazdeaza tara in lung si-n lat, cel de la Arad a reusit, in douasprezece editii (si mai ales prin cea recent desfasurata, 9 – 15 octombrie a.c.) sa impuna un brand. Acela al clasicilor resuscitati. Sincron cu o noua tendinta in teatrul contemporan, care razuieste rugina de pe texte, personaje si autori ce au devenit valori clasate si le re-compune personalitatea in functie de noua sensibilitate/ subiectivitate a celor care sunt implicati in viata teatrala de azi – maestrii scenei si publicul aferent.
Sala mare si Sala studio din eleganta cladire restaurata a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad au gazduit in festival opt spectacole si doua workshop-uri. Euripide (de doua ori), Shakespeare (de doua ori), Gogol, Goethe, Sarah Kane si Victor Hugo au fost autorii abordati de regizorii Yannis Paraskevopoulos, Laszlo Bocsardi, Mihai Maniutiu, Horatiu Malaele, Stefan Iordanescu si Victor Ioan Frunza cu piesele „Medeea“, „Cymbeline“, „Bacantele“, „Revizorul“, „Stella“, „Iubirea Fedrei“, „Visul unei nopti de vara“ si cu un balet inspirat de „Cocosatul de la Notre-Dame“. Cu alte cuvinte, tragedia greaca s-a intersectat cu teatrul elisabethan, iluminismul german s-a aflat in preajma primului val al realismului rusesc (dedulcit la fantastic), iar noii furiosi ai batranului Albion (mult mai furiosi decat „stramosii“ lor din anii ’60) au stat alaturi de romantismul hugolian. Dan Puric a exemplificat (secondat de Carmen Vlaga) „comunicarea totala“, in afara cuvantului, in teatrul de azi, Ip Wischin (dramaturg, regizor, actor, scriitor) de la Schauspielschule „Pygmalion“ din Viena) a demontat si recompus rotitele one man show-ului sau dupa „Metamorfoza“ lui Franz Kafka, regizorul Tino Geirun a prezentat, cu proiectii si comentarii, teatrul german al ultimului deceniu, iar Johnny Raducanu, „Mister Jazz of Romania“, cum l-a numit Duke Ellington, si Ion Caramitru au oferit unui public numeros, in sala Palatului Cultural, spectacolul de muzica si poezie „Dialoguri si fantezii in jazz“. La festivalul de la Aradau fost prezente Teatrul National Craiova, Teatrul Odeon din Bucuresti, Teatrul „Tony Bulandra“ din Targoviste, Teatrul „Maria Filotti“ din Braila si Teatrul National din Pécsi, Ungaria. Criticul Florica Ichim a lansat un volum dedicat regretatului Victor Parhon.
O saptamana de teatru pe paine, cum se spune, oferit publicului intr-o organizare „de ceasornic“, in ritm alert, cu trompeti si flautisti „de epoca“ pe trepte, cu Arlechino in dialog cu spectatorii inainte de spectacole si in pauze, cu muzica de camera dupa.
Expresionismul bine temperat, mica diavoliada à la russe, magia visului (si ca divertisment), un teatru al cruzimii, cu „sperma si sange“ pre romaneste, au fost lentilele prin care amintitii regizori au „citit“ piesele clasice sau de inspiratie clasica aduse pe scenele festivalului de la Arad. Iar spectacolul de balet al trupei din Pécsi, in topul de gen din Ungaria, a dat seama despre cum poate muzica tematica electronica, special compusa de Weisz Nandar pentru acest show, sa resusciteze o opera romantica peste care, chiar daca a fost de cateva ori ecranizata, s-a cam asezat praful.
In regalul interpretarilor s-au detasat Irina Wintze („Iubirea Fedrei“, Arad), George Mihaita („Revizorul“, Teatrul de Comedie, Bucuresti), Cerasela Iosifescu („Medeea“, Teatrul National Craiova), Florin Zamfirescu („Cymbeline“, Teatrul Odeon, Bucuresti), Zoltan Lovas („Iubirea Fedrei“, Arad). Remarcabili Kozàr Eszter (Esmeralda) si Valkai Csaba Csanád (Quasimodo) in „Cocosatul de la Notre-Dame“, in regia si coregrafia spectaculoase, rafinate, de mare forta ale lui Juranyi Patrick.
Dar despre aceasta opera-balet, ca si despre „Iubirea Fedrei“, piesa lui Sarah Kane, care a starnit vii (si dure) discutii inainte de premiera si care face acum sali pline la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad, vom mai vorbi/ scrie. Pentru ca au fost spectacolele de varf ale acestei editii a festivalului, care face din clasici contemporanii nostri. Si care ambitioneaza (cu indreptatire) sa devina un reper in viata teatrala romaneasca de azi, dupa cum isi doreste directorul teatrului aradean, regizorul Laurian Oniga. Care promite pentru editia din 2007, pe langa spectacolele propriu-zise, si un program bogat in evenimente culturale complementare, care sa sustina profesionist brand-ul clasicii resuscitati.
Pana atunci, echipa care a organizat Festivalul National de Teatru Clasic de la Arad, Ion Parhon, director artistic, Laurian Oniga si Ovidiu Cornea, directori executivi, merita o reverenta din partea publicului si a criticii.