„Amintiri din epoca de aur“ este, în mod asumat, o pelicula pentru spectatorii care percep filmul ca entertainment
articol aparut in Cultura, nr. 229 din 2009-06-25» cultura cinema »
Autor: Cristian Mungiu in dialog cu Catalin Sturza
Amintiri din epoca de aur“ a fost deja vândut în peste 25 de tari; Filmul e un omnibus ce evoca partea comi-tragica a perioadei comuniste; Cristian Mungiu crede ca înca locuim în Epoca de Aur, mai ales prin mentalitatile din capul nostru; Pentru filmare au fost mobilizati aproape 100 de actori, echipa a scos masinile din fata Casei Scânteii, a carat un carusel la 500 de km de Bucuresti si a dresat un porc sa urce cu liftul; „Amintiri“ e facut pentru a amuza spectatorul din salile de cinema, pentru a ademeni cât mai multi oameni la cinematograf; Daca nici un film ca acesta nu va scoate spectatorul din casa, arata Mungiu, înseamna ca obiceiul de a vedea filme în oras a disparut în România.
„Amintiri din epoca de aur“ a avut recent premiera la Cannes, iar în România a rulat pentru prima oara la TIFF 2009. Pe ecranele cinematografelor noastre filmul va intra, probabil, în septembrie; pe plan international, cel mai recent film al lui Cristian Mungiu a fost deja vândut în 25 de tari.
În sala de la TIFF, la premiera din deschiderea festivalului, a fost prezentata o varianta integrala, „director's cut“; spectatorii au râs cu lacrimi, iar la finalul TIFF filmul a primit o mentiune speciala a juriului Zilelor Filmului Românesc.
Episoadele filmului sunt: „Legenda activistului în inspectie“ (r. Ioana Uricaru) ; „Legenda fotografului oficial“ (r. Hanno Höfer); „Legenda politrucului zelos“ (r. Razvan Marculescu); Legenda soferului de gaini“ (r. Cristian Mungiu); „Legenda militianului lacom“ (r. Constantin Popescu); „Legenda vânzatorilor de aer“ (r. Cristian Mungiu). Scenariul este scris de Cristian Mungiu.
„E genul de film în care povestea conteaza mai mult decât felul cum o filmezi“
Catalin Sturza: De ce ati ales sa construiti un astfel de film modular în jurul unor legende urbane din perioada comunista? Structura modulara mi-a amintit de proiectul german „Obicete pierdute“, la care ati contribuit cu un episod, însa de ce ati ales sa plonjati în folclorul urban din vremea comunismului?
Cristian Mungiu: Stiu povestile astea cu mult timp înainte sa stiu ce e aia o legenda urbana. Le-am tot povestit de-a lungul timpului unora si altora si de fiecare data oamenii râdeau. Asa ca într-un context în care a trebuit sa-mi pun problema prin ce povesti s-ar putea invoca partea comi-tragica a perioadei comuniste, nu mi-a fost greu sa ma decid la povestile astea. „Obiecte pierdute“ mi-a aratat ce probleme întâmpini când faci un film colectiv si m-a ajutat sa concep „Amintiri din epoca de aur“ ca pe un singur film facut de mai multi regizori, nu ca pe o colectie de scurtmetraje individuale. Iar rezultatele îmi arata ca am reusit: „Obiecte pierdute“ s-a distribuit în foarte putine teritorii în timp ce „Amintiri“ e deja cumparat în peste 25 de tari.
Ct. S.: Cum ati reusit sa împacati stiluri si viziuni regizorale diferite (a lui Hanno Höfer, Razvan Marculescu, Constantin Popescu, a Ioanei Uricaru si a dvs.) într-un proiect al carui scenariu a fost scris, înteleg, de la un capat la celalalt de dvs.?
C. M.: E genul de film în care povestea conteaza mai mult decât cum o filmezi. Filmul a capatat o coerenta în plus de pe urma faptului ca scenariul a fost scris de o singura persoana, dar între felul în care sunt tratate episoadele exista diferente de abordare destul de mari. Spectatorul obisnuit nu baga însa de seama si lui nici nu-i pasa – chestiunile astea fiind mai importante pentru critici decât pentru spectatori. Or, „Amintiri“ este, în mod asumat, un film pentru spectatorii care percep în principal filmul ca entertainment.
„În salile din România e cert ca episoadele comice vor fi mai populare“
Ct. S.: Unele episoade, precum „Legenda militianului lacom“ si „Legenda activistului în inspectie“, sunt mai degraba anecdote sprintare, altele, precum „Legenda vânzatorilor de aer“ si în special „Legenda soferului de gaini“ aproape ca se dezvolta în povestiri de sine statatoare, dense si dramatice. Unde cade, între ele, centrul de greutate al peliculei „Amintiri din epoca de aur“?
C. M.: În festivaluri, povestile mai „dense“ – cum le numiti – vor fi apreciate mai mult, în timp ce în salile din România e cert ca episoadele comice vor fi mai populare. La premiera româneasca de la Cluj s-au pierdut foarte multe replici din pricina hohotelor de râs din sala tocmai la episoadele „sprintare“. Multi dintre distribuitorii internationali care au achizitionat filmul au apreciat asta ca un plus: desi exista un ton general al filmului, ritmul fiecarei povesti si abordarea sunt suficient de diferite cât sa te tina atent pâna la capat, caci nu stii ce fel de poveste urmeaza.
Ct. S.: Spre deosebire de „4,3,2“, al carui dramatism e accentuat de tonurile cenusii ale backgroundului comunist, „Amintirile“ e un film în care râzi, pe alocuri, din toata inima de comunism. E acest umor un semn al depasirii, ca tematica, a epocii comuniste?
C. M.: Ordinea în care au fost realizate aceste proiecte nu e întâmplatoare: desi am scris „Amintiri“ înainte de „4 luni 3 saptamâni si 2 zile“, am preferat sa încep mica mea trecere în revista a perioadei comuniste cu cel din urma. E un fel de a spune ca, fara îndoiala, a fost o epoca dramatica, groaznica pe alocuri – dar careia i-am supravietuit, printre altele, si cu ajutorul umorului de care am dat dovada – iar „Amintirile“ tocmai acest spririt îl evoca.
Ct. S.: Cât de dificil a fost sa reconstruiti, pe ecran, „Epoca de aur“? În ce masura ati spune ca, prin blocurile în care stam, prin autobuzele cu care mergem, prin stereotipurile noastre de vorbire si de limbaj noi înca mai locuim în ea?
C. M.: Locuim în ea în primul rând prin mentalitatile din capul nostru: si astazi traim cu convingerea ca statul e un prost care nu merita nici un fel de respect, dimpotriva, merita sa-l pacalesti ori de câte ori poti pentru ca si el te fura, la rândul lui, când are ocazia. Daca ati observat, românii, când locuiesc în strainatate, respecta în general regulile locului si devin mai civilizati. Când se întorc acasa, scuipa pe jos, arunca pachetul de tigari pe geamul masinii, lipesc guma de mestecat sub masa – si totodata se plâng ca România e necivilizata si ca e greu de trait aici.
„Am dresat un porc sa urce cu liftul“
Ct. S.: N-am mai vazut demult un film românesc cu asa de multe locatii de filmare si personaje. Unul dintre episoade aduce în fata camerei un sat întreg; într-altul camera se plimba printr-un cartier întreg de blocuri. Unii sunt actori de film consacrati, altii sunt actori de teatru, altii sunt, banuiesc, neprofesionisti. Cum ati adunat si mobilizat toata aceasta armata de actori?
C. M.: La filmul asta am lucrat aproape trei ani încheiati: am ramas înzapeziti în aprilie la o cabana în vârful Bucegilor, am auzit cotcodaceli în cap o saptamâna dupa filmarea într-o hala cu 1000 de gaini în Prahova, am improvizat o închisoare într-un centru de studii chimice ceausiste, am adus un carusel de la 500 de kilometri de Bucuresti doar pentru ca era mai fidel epocii de atunci, am construit stâlpi de înalta tensiune prin Muntii Buzaului si am organizat o furtuna, am dresat un porc sa mearga cu liftul, am scos masinile din fata Casei Scânteii, am mobilizat trenuri, masini de epoca, camioane si carute, am dat de lucru la aproape 100 de actori si am ajuns în final sa avem un film de aproape trei ore. Sunt actori din toata tara, sunt si neprofesionisti, sunt si copii si animale de toate felurile si marimile – si toate lucrurile astea cu un buget cu care altii fac un film care se petrece într-o camera, film pe care nu-l cumpara nimeni si pe care nu vine nimeni sa-l vada, scopul producerii lui nefiind decât sa plateasca onorariile celor care l-au facut si finantat. Cumva, CNC-ul român e un bun exemplu al felului în care dainuieste în noi Epoca de Aur, ideea manageriala pe care o propaga fiind: fiecare dupa posibilitati si fiecaruia dupa necesitati.
Ct. S.: Am citit, la un moment dat, ca vor fi doua serii de „Amintiri“, „Tales of Love“ si „Tales of Power“. Ati ramas la acest proiect – asta ar însemna ca ceea ce am vazut în deschiderea TIFF 2009 e seria despre iubire?
C. M.: În deschiderea TIFF a rulat întregul film. A doua proiectie la TIFF a prezentat „Amintirile“ sub forma a doua filme aparte: „Tales of Love“ cu titlul în româna „Dragoste în timpul liber“, reuneste povestile de dragoste la diferite vârste, si „Tales of Power“ cu echivalentul românesc „Tovarasi, frumoasa e viata!“ – prezinta laolalta legendele cu activisti, secretari de partid, militieni si cenzori.
Ct. S.: Veti mai adauga ceva filmului, pâna în momentul când acesta va intra pe marile ecrane din România? Care e data la care acest lucru se va întâmpla?
C. M.: Mai avem doua episoade pregatite, dar pentru moment prioritatea noastra e sa comunicam spectatorilor români ca am facut un film pentru ei. Data de proiectie nu este înca stabilita, va fi între 15 septembrie si 15 octombrie, cel mai probabil pe 25 septembrie.
M-am bucurat foarte tare citind pe site-ul filmului amintiridinepocadeaur.ro atâtea comentarii invocând povesti din perioada aia si atâtea amintiri personale generate de vizionarea filmului. Pâna la urma, daca nici un film ca „Amintiri din epoca de aur“ nu reuseste sa mai scoata spectatorul din casa înseamna ca pur si simplu trebuie sa ne resemnam cu ideea ca obiceiul de a vedea filme în oras a disparut în România si sa ne gândim ce avem de facut mai departe noi, cineastii, în situatia asta.