Dupa Arnie, potopul: „Terminator Salvation“
articol aparut in Cultura, nr. 229 din 2009-06-25» cultura cinema »
Autor: CATALIN OLARU
Exista „Terminator“ dupa Schwartzie?
Greu de spus. În tot cazul, ultimul film al regizorului-porecla McG este orice, numai „Terminator“ nu.
Doua erau caracteristicile care au impus seria, iar acestea lipsesc cu desavârsire din cea mai asteptata premiera a anului. Prima: prezenta însasi a Guvernatorului din Graz. În „The Terminator“, acesta rostea fix 74 de cuvinte; în „Judgement Day“, în jur de 700. Era mai mult decât de ajuns.
Nici în „Rise of the Machines“ Schwartzenegger nu s-a dovedit cu mult mai locvace, dar musculatura înca impresionanta si simpatia înca intacta a fanilor au fost de ajuns pentru a transforma un remake cu accente parodice într-un succes de box office.
În „Salvation“, Arnie apare pret de doar câteva secunde, recreat digital, mut si ineficient. Sunt printre cele mai bune momente ale filmului.
Nu tocmai un trademark, dar o explicatie a succesului seriei e si faptul ca, pâna la „Suprematia robotilor“, actiunea se petrecea invariabil în prezent (cel din 1984, 1991 sau 2003). Secventele din viitor, scurte si sumbre, serveau drept contrapondere a unui peisaj contemporan eminamente idilic, prin nimic rau prevestitor. Doar în visele lui Sarah Connor sunt oamenii carbonizati într-o clipita de holocaustul robotic. Altfel, nimeni nu banuieste absolut nimic, ceea ce face ca pericolul sa fie cu atât mai greu de anihilat (nimeni nu îl constientizeaza), efortul de identificare al spectatorilor mai mic (e mai usor sa te vezi în America urbana de ieri sau de azi decât în desertul negru futurist propus de Cameron), iar avertismentul cu iz didactic mai lesne de însusit – se cere sa fim vigilenti, caci schimbari precum cele care au dus în film la aparitia Skynet se pot petrece oricând, pe nesimtite.
Judgement Day of the Dead
„Salvation“ pierde prin aceea ca, mutând actiunea în viitor, devine un SF oarecare.
Unul postapocaliptic doar cu numele. Oamenii nu mai sunt neajutorati ca niste potârnichi în calea pustii. Nu mai mor pe capete, dupa cum nici robotii nu mai sunt ce-au fost. Craniul strivit e acum unul de Terminator, iar T-600 e mai mult zombie decât automat cu porniri belicoase. Lovit undeva în zona cefei, acesta se si comporta ca un zombie: devine mai putin precis si se misca mai lent.
Spatiile deschise din care nu exista scapare, cam ca în „La nord, prin nord-vest“, au fost înlocuite cu un mediu claustrant care aduce aminte de cel din seria „Alien“. De fapt, acesta nu este singurul împrumut vinovat al peliculei. Constienti probabil ca „I'll be back“ sau „Come with me if you wanna live“, aceasta din urma rostita de un Kyle Reese care aduce mai degraba a elf decât a luptator al Rezistentei, nu mai pot avea astazi aceeasi forta ca acum 25 de ani, realizatorii lui „Salvation“ au bagat mâna pâna la cot în sacul cu SF-uri si filme cult. Si au luat. Au luat AT-AT Walkers, robotii cabalini înfrânti în debutul lui „Imperiul contraataca“, miscarea monstrului din Predator, urmarirea din Mad Max, santinelele si întâlnirea cu Arhitectul din seria „Matrix“, precum si replici de te miri unde („E atât de liniste, e ca si cum ne asteapta...“). Rezultatul nu e doar inferior primelor trei episoade din serie, ci si fiecarei lucrari de referinta în parte. Nu doar ca nu e un „Terminator“: nu e nimic.
Episodul în care starul Christian Bale îsi exerseaza îndelung aptitudinile imprecative descarcându-se asupra unui nefericit luminist a facut destula vâlva anul trecut.
Dupa premiera, iesirea cu pricina a devenit mai mult decât de neînteles. A devenit ridicola. Un caraghioslâc.