DNA Petreu fata cu vrajitoarele

articol aparut in Cultura, nr. 229 din 2009-06-25
» cultura literară »
Autor: MIHAI IOVANEL

Fragmente din aceasta carte au aparut anul trecut în mai multe reviste. Pe baza fragmentului din „România literara“ – primul si, fara îndoiala, cel mai spectaculos – am scris pentru „Ziarul de duminca“ un articolas în care situam cercetarea Martei Petreu „foarte aproape de o încercare de frauda istorico-literara“.




Acum, dupa aparitia întregului volum („Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu – Mihail Sebastian“), pot spune ca m-am revizuit: lucrarea Martei Petreu este chiar o încercare de frauda istorico-literara.

Teza cartii e ca Mihail Sebastian a fost un extremist de dreapta în perioada 1929-1933 (uneori cu bemolul „extremist moderat de dreapta“, dar cel mai adesea fara). Am scris „teza“, dar am gresit: era mult mai corect „mantra“. Afirmatia „Mihail Sebastian a fost un extremist de dreapta“ este o mantra pe care autoarea o repeta cu o asiduitate care ar fi meritat macar schita unei demonstratii. Dna Petreu e sigura ca a obtinut, din consultarea presei timpului, dar si a „jurnalelor, memoriilor si volumelor de corespondenta din epoca“, „o imagine clara a formarii lui Sebastian în redactia «Cuvântului» si a influentelor imediate care l-au marcat.“ „Nu cred ca exista vreun document care sa poata infirma descrierea pe care i-am facut-o pentru aceasta perioada“ (subl. mea, M.I.)., marturiseste Marta Petreu, care, pentru a spulbera premonitia oricarei infirmari, a întocmit „o carte cu citate multe, însirate academic unul dupa altul“.

Sigur, Marta Petreu a citit la prima mâna presa timpului, iar citatele date de d-sa sunt „multe“, lungi si corecte. Problema e ca aceste citate sunt prost interpretate si rau integrate în naratiunea cartii (care aduce cu un plot predefinit mai mult decât cu orice altceva); problema e ca aceste citate sunt manipulate cu o tendentiozitate de mirare la cineva precum Marta Petreu.

Tendinta începe de la titlu (instalarea într-un vocabular teologico-metafizic – vezi „diavol“ – nu e cel mai bun punct de plecare pentru o cercetare obiectiva). Ea continua în alegerea conceptelor. Este de neînteles, în termeni stiintifici, de ce Marta Petreu prefera eticheta generica de „extrema dreapta“ unei etichete mai specifice (fascism, legionarism, maurrasianism s.a.). „Extrema dreapta“ e prea vag, prea fluid si prea putin riguros: o apozitie care identifica unitatea în diversitate a fascismelor internationale prin sesizarea unui aer de familie comun, dar nu un titlu per se. Sintagma se precizeaza abia prin apelul la contextul ei referential: de pilda, extrema dreapta din România se suprapune aproape perfect peste doctrina legionara. Dar Sebastian – o spune chiar dna Petreu – „nu a fost legionar“. Nu a fost nici ortodoxist, mistic, colectivist, nationalist, rasist; nu a explicat defectiunile economice în termeni de teorie a conspiratiei modulata etnic sau xenofob; nu s-a revendicat de la practica niciunui partid; nu a propovaduit discriminarea etnica si violenta. Atunci, daca nu a avut niciuna dintre aceste însusiri esentiale pentru discutie, din care extrema dreapta face parte Sebastian? Se vede treaba ca extrema dreapta a dnei Petreu e o extrema dreapta fara extrema dreapta, o extrema dreapta fara fascism, nationalism, etnicism s.a.: ceva care nu exista decât nominal (probabil în chinuri cumplite), dar care e foarte util cuiva având curajul logic al Martei Petreu. Lucrând în vag cu un astfel de concept-ciorchine, pe baza câtorva din „boabele“ lui mai de la margine („antiliberalismul“, de pilda, si înca si acesta într-un sens foarte discutabil – vezi mai jos), Marta Petreu a avut mâna libera la administrarea arbitrara a probelor si a procedurilor.

Care sunt probele aduse de Marta Petreu?

(i) Câteva semne de simpatie aratate sporadic de Sebastian lui Mussolini, de pilda cu ocazia aparitiei unei enciclopedii sponsorizate de Duce: dar aceste semne de simpatie au un caracter foarte contextual si privesc aspecte cu totul nerelevante si periferice ale lui Mussolini ori ale fascismului. Pe baza unui tricou cu Che Guevara poti decreta pe cineva drept neserios, dar nu de extrema stânga. Când scrie, exclusiv pe baza celor 2-3 mentionari ale lui Mussolini, ca „Sebastian a scris, din 1929 pâna în 1933, articole de justificare istorica a fascismului italian“ (p. 253), Marta Petreu produce un fals strident.
 
(ii) Pozitiile antidemocrate si antiparlamentare exprimate în articolele lui Sebastian.
Marta Petreu afirma: „Atacul lui Sebastian nu este însa o critica nici din interiorul lumii democrate, nici dinspre extrema stânga spre centrul democrat, nici dinspre stânga moderata spre centrul burghez-democrat, ci o critica dinspre extrema dreapta spre lumea democrata, burgheza. (...) Sebastian (...) a facut critica democratiei românesti de pe o pozitie de extrema dreapta.“ (p. 62).
Este o mare confuzie de cuvinte: nu spun ca Marta Petreu este depasita intelectual de conceptele cu care lucreaza, spun doar ca triviala confuzie îi este foarte utila.
Cum arata Marta Petreu ca Sebastian e antidemocrat? De pilda, face sinonimia între democrat si liberal: Sebastian a fost antiliberal, ergo... Dar sinonimia însasi ascunde o confuzie de nivele. Democrat, într-adevar, avea în epoca o functie de eticheta, identificând partidele burgheze si în speta pe cel liberal. Dar asta nu înseamna ca partidul liberal era democrat în sensul în care întelegem noi cuvântul – sensul în care îl manipuleaza Marta Petreu. Uzul cuvântului în frazele Martei Petreu agata si celalalt sens, cel al democratiei generice: astfel, critica partidului liberal pe care o executa Sebastian devine o critica... antidemocrata. Si nici macar, dupa cum însasi dna Petreu admite, Sebastian nu ataca doctrina, ci doar „aspectele circumstantiale“: „«Cuvântul» a fost din start un ziar antiliberal într-o perioada istorica antiliberala, iar Nae Ionescu de asemenea. Devenit proprietarul si directorul «Cuvântului», Nae Ionescu a atacat, permanent si sec, doctrina liberala. Sebastian, colaborator si apoi redactor la «Cuvântul», s-a ocupat mai ales de aspectele circumstantiale ale liberalismului, facând o permanenta bascalie antiliberala.“ (p. 62).
Conform rationamentului si limbajului dnei Petreu, „bascalia“ e calea cea mai scurta care duce la extrema dreapta: „bascalios“ din fire, bietul Sebastian
n-avea nici o sansa sa scape – nici de dna Petreu, nici de extrema dreapta.

Tot asa cu parlamentarismul. Sebastian nu a fost împotriva parlamentului de pe pozitii metafizice, ca Nae Ionescu; a fost un critic al parlamentului de pe pozitii empirice, un critic (justificat) al parlamentului contingent, nu al conceptului de parlament.
Dar dna Petreu crede altceva. Pentru d-sa, o proba serioasa este articolul „Cu sânge sau nu, tot una e“, scris de Sebastian dupa alegerile din decembrie 1933, pe care îl compara cu articole ale lui Cioran despre Hitler. Marta Petreu îl citeste foarte literal pe Sebastian, care, în stilul lui ironic, deplânge sistemul românesc de organizare a alegerilor (si NU trateaza anecdotic varsarea de sânge, cum lasa Marta Petreu a se întelege – v. p. 121).
Ceea ce dna Petreu nu stie este ca legea electorala la care se refera critic Sebastian era de inspiratie... mussoliniana („Constitutia din 1923 aproba pozitia absoluta a executivului, iar legea electorala din martie 1926 l-a facut extrem de puternic. Drept model au servit reglementarile electorale mussoliniene (Legge Acerbo), doar procentajele au fost usor modificate. Daca partidul cel mai puternic obtinea peste 40% din voturi, atunci i se acordau jumatate din locurile Parlamentului. În functie de rezultatul scrutinului electoral, cealalta jumatate era apoi împartita în asa fel încât partidele de opozitie sa fie întotdeauna subreprezentate.“ – cf. Armin Heinen, „Legiunea «Arhanghelului Mihail»“ traducere din germana de Cornelia si Delia Esianu, control stiintific Florea Ioncioia, editia a doua, Humanitas, 2006, p. 102)

(iii) Apropierea de Nae Ionescu
Aceasta este proba cea mai tare a Martei Petreu. „Lectura articolelor lui, facuta chiar în paginile «Cuvântului», si corelând mereu textul discipolului cu textul magistrului sau, si pe amândoua cu cronologia politica a României, arata fara nici o putinta de tagada ca Sebastian, influentat adânc de personalitatea si de ideologia lui Nae Ionescu, a devenit antidemocrat si «revolutionar» încadrându-se în extrema dreapta.“, scrie Marta Petreu la p. 126. Altfel spus, Sebastian este declarat extremist nu pe baza textelor lui, ci pe baza textelor lui Nae Ionescu! No comment.

Care sunt metodele prin care Marta Petreu instrumenteaza probele?

(i) Suprainterpretarea (suprainterpretarea citatelor si a contextelor, confundarea tendentioasa a ironiei lui Sebastian cu o literalitate, generalizarea parohialului si ignorarea tonului general – dna Petreu dintr-un singur citat rastoarna ce doreste, inventarea de alegorii si de intentii pe deasupra textelor).
Cazurile de suprainterpretare sunt numeroase în cartea dnei Petreu. Ma opresc la unul dintre cele mai gogonate.

E vorba de „cel mai spectaculos duet ideologic“ pe care „l-au interpretat sNae Ionescu si Sebastiant (...) în 9 iunie 1933, la aniversarea a trei ani de la Restauratie. Ocazia era solemna si fasta, iar «Cuvântul», care contribuise din plin la întoarcerea suveranului pe tronul tarii, nu putea s-o lase neexploatata.“ (p. 104)
Marta Petreu descrie prima pagina a ziarului: „Pagina, foarte impresionanta si cu dichis facuta, are practic trei autori: Nae Ionescu, Carol al II-lea, Sebastian. Pentru Sebastian, onoarea care îi era facuta, de a fi publicat alaturi de rege si de-a fi practic bagat sub ochii acestuia, este evidenta. (...) publicat alaturi de rege, textul lui Sebastian urma, cu maxima probabilitate, sa fie citit de acesta.“ „Prezenta lui Sebastian“, continua Marta Petreu, „alaturi de Carol al II-lea, pe pagina întâi a cotidianului, ne indica importanta mare pe care o avea tânarul redactor în redactie, precum si încrederea si pretuirea pe care i le acorda Nae Ionescu însusi. La fel, ne sugereaza importanta lui Sebastian în lumea intelighentiei bucurestene.“ (p. 105)
Or, aceasta prima pagina de ziar nu are deloc caracter de exceptionalitate, cum crede foarte util pentru d-sa Marta Petreu (care îsi sprijina demonstratia pe acest caracter).
În primul rând, nu însemna prea mult sa publici pe prima pagina din „Cuvântul“, din moment ce majoritatea textelor semnate apareau acolo (acolo au aparut majoritatea textelor lui Sebastian – iar ele au fost numeroase). Pe prima pagina scriau si Perpessicius (în principiu cronici literare, dar si articole antiliberale: din pacate, dna Petreu nu lamureste daca n-a fost si Perpessicius de extrema dreapta), si Ion Calugaru (tot evreu ca Sebastian, dar de care dna Petreu nu sufla un cuvânt, probabil pentru ca i-ar strica figura cu unicitatea evreului Sebastian: e cel putin interesant ca Ion Calugaru ia în râs, înaintea lui Sebastian, alianta facuta de liberali cu minoritatea romilor...), si Ghita Racoveanu si ceilalti.
În al doilea rând, e lipsit de sens sa spui ca „aniversarea a trei ani de la Restauratie“ era „ocazia (...) solemna si fasta“ pe care „«Cuvântul», care contribuise din plin la întoarcerea suveranului pe tronul tarii, nu putea s-o lase neexploatata“: e lipsit de sens pentru ca Marta Petreu lasa sa se înteleaga ca e prima aniversare a Restauratiei pe care „Cuvântul“ nu o rateaza (iarasi caracterul exceptional...). Or, „Cuvântul“ aniversase în fiecare an cu fast restauratia. Aceasta a treia aniversare nu are nimic exceptional. Pentru a-si avansa teza, Marta Petreu avea obligatia de a compara cele trei numere (1931, 1932, 1933) din „Cuvântul“ pentru a putea stabili ce este norma si ce este deviere (exceptionalitate) de la ea: operatiunea se numeste cercetare a pasajelor paralele si este oarecum de alfabet. Marta Petreu nu face asta. Daca ar fi facut-o, ar fi vazut ca de pilda în 1932 pe prima pagina din 9 iunie scriau – nu toti în legatura cu marele eveniment – si Nae Ionescu, si Gheorghe Racoveanu, si Vladimir Ionescu, si Mac Constantinescu, si Perpessicius, si Ion Calugaru (plus un text omagial nesemnat, scris probabil de Nae). Cum ramâne atunci cu caracterul exceptional al publicarii unui text pe pagina pe care este aniversata Restauratia? Este, iarasi, lipsit de logica sa subliniezi ca „publicat alaturi de rege (mai corect zis, alaturi de doua citate din rege – n.m., M.I.), textul lui Sebastian urma, cu maxima probabilitate, sa fie citit de acesta“ – din moment ce ziarul, „ce era finantat din caseta regala cu sume considerabile“, oricum „ajungea în mâinile regelui“.

Iata si un alt exemplu de inferenta hazlie facuta de Marta Petreu în ignorarea literaritatii unui text. „Sebastian a considerat ca el – la fel ca generatia sa – a facut, prin cronicile lui literare, opera de «ecarisaj moral». Inducem de aici ca se considera hingher, ca pe scriitorii români îi socotea câini vagabonzi, iar cultura româna, un sat al câinilor fara stapân.“ (p. 255). Fara a vrea sa interpretez la rându-mi ce vrea sa spuna Marta Petreu prin cuvintele „mârâielile si scâncetele lui Sebastian din «Jurnal»“ (p. 147), consider ca este suficient.

(ii) Denaturarea contextului
„Sebastian a fost coleg de ziar cu Vasile Marin si Corneliu Zelea Codreanu“, scrie Marta Petreu  (p. 228) – pentru unicul motiv ca Zelea Codreanu publicase o scrisoare de protest în „Cuvântul“!

(iii) Mistificarea
Sebastian scria înaintea alegerilor din decembrie 1933, justificându-si intentia de a nu vota: „Din câte partide vechi si noi se agita, din câte miscari cuminti sau dezmatate se «lanseaza», din câte formule ultra-vechi sau ultra-noi se arunca în piata politica, niciuna nu încadreaza gândirea acestei elite, niciuna nu raspunde întrebarilor ei, niciuna nu solutioneaza gravele ei asteptari.“ Marta Petreu elucideaza citatul: „Cu alte cuvinte, daca Legiunea a fost eliminata de pe listele electorale, «elita» în care se învârteste Sebastian nu mai este reprezentata de nimeni, de «niciuna» din formatiile politice aflate pe liste.“ Ceea ce este flagrant mistificator: Sebastian NU spune asta. Este cât se poate de limpede ca Sebastian se refera la toate partidele în general, nu la cele aflate atunci pe liste. De altfel, la cine s-ar fi putut referi prin cuvintele „din câte miscari cuminti sau dezmatate se «lanseaza»“ – daca nu la Garda?

Alt caz: textul „Omul cu revolverul“, publicat de Sebastian pe 15 decembrie 1933, sub unul din pseudonimele sale – Amyntas. Textul e un „caracter“, un text de identificare tipologica. Caracterul ironic al textului e vizibil, dupa cum sunt transparente calitatile lui descriptive, nu cele normative sau dezirative. E Chaplin hitlerist pentru ca l-a impersonat pe Hitler? Pe La Bruyère îl acuzi de trasaturile caracterelor lui? Totusi, Marta Petreu, care transforma „Omul cu revolverul“ într-o piesa grea la dosar, chiar asta face; printr-un astfel de „rationament“, însasi dna Petreu ar putea fi acuzata, dat fiind titlul cartii d-sale, de... închinare la Satan.

Alt exemplu: desi fortata de evidenta admite clar ca Sebastian „nu a fost legionar“ (p. 126), la p. 252 Marta Petreu îsi aduce aminte ca Sebastian a fost „aproape verde“.

(iv) Aiurismul conceptual
Sebastian scrie împotriva „supraproductiei universitare“. Este o pozitie de înteles în acel context al marii crize – somajul intelectual era unul dintre subiectele fierbinti. Dar cum interpreteaza Marta Petreu? Nici mai mult nici mai putin decât ca Sebastian „pledeaza (...) pentru numerus clausus (fara însa a folosi sintagma), dar fara a-l conditiona de vreun criteriu, de rasa sau altul“.
Unde Sebastian descria sec: „Sunt prea multi bacalaureati, sunt prea multi studenti, sunt dezastruos de multi profesionisti liberi.“, Marta Petreu interpreteaza delirant: „Aspiratia – de origine luminista – spre învatamântul generalizat, spre accesul neîngradit la scoala si cultura nu a gasit, asadar, un partizan în Sebastian. Fapt uimitor, daca ne gândim ca, prin evreitate, apartinea «poporului cartii» sau ca debutul tulburarilor antisemite în România întregita s-a produs, în 1922, pornind de la accesul nelimitat al evreilor în universitati. Or, în publicistica sa de pâna în ianuarie 1934, Sebastian, sustinând numerus clausus, se întâlneste cu pozitia antisemitilor, care cereau restritionarea accesului evreilor în scolile superioare românesti. A. C. Popovici, la începutul secolului al XX-lea, apoi antisemitii (de la A. C. Cuza la legionari), în epoca interbelica, au sustinut acelasi lucru, dar conditionat de rasa.“ (p. 68)

(v) Insinuarea
Limbajul folosit de Marta Petreu înca din titlu este unul sufocat de insinuari si de cuvinte cu dublu sens. De pilda, când Marta Petreu scrie banalitatea ca Sebastian „a echivalat opera critica cu a face ordine“, în contextul texului dnei Petreu, plin de extrema dreapta, a face ordine are o rezonanta foarte conotata. Nu e singurul pasaj de acest fel: într-o polemica a lui Sebastian cu «Viata româneasca», Sebastian „a încercat s-o decapiteze“ (p. 208); „Topârceanu, alta victima a lui Sebastian, a fost executat vesel si fara probleme“; „tot cu mare verva l-a executat Sebastian... pe Al. O. Teodoreanu“ (p.215) (subl. mele, M. I.).

În cartea dnei Petreu pot fi gasite mai multe decât lipsa de umor pe care i-o atribuia mai an, nu fara simpatie, Radu Cosasu. Reaua-credinta cu care Marta Petreu mistifica ar fi de neînteles daca d-sa nu ar avea amabilitatea de a schita, în ultimele pagini ale lucrarii, o adevarata teorie a conspiratiei. „Mistificarea a fost dusa la bun sfârsit dupa 1990, prin complicitatea celor care au stiu adevarul, dar fie l-au tacut, fie au scris neadevaruri pioase si conjuncturale. Mi-e greu sa cred ca Z. Ornea, care stia totul despre interbelic, nu a stiut cum stau lucrurile cu Sebastian; în orice caz, situându-se pe linia neadevarului, marele istoric al ideilor i-a certificat lui Sebastian imaginea falsa de democrat „apolitic“, care ar fi rezistat în 1933 lui Nae Ionescu si «contaminarii care facea mereu victime». Mi-e greu sa cred ca editoarea lui Sebastian, care  a început o editie de «Opere» complete (...), nu a stiut nimic când a vorbit despre «perspectiva fundamental democratica a gândirii sale» (...). Felul cum au fost alcatuite si dupa 1990 antologiile selective din publicistica scriitorului, inclusiv masivul «Jurnal de epoca» (adica lasând pe dinafara textele politic si literar compromitatoare, de la articolele propriu-zis politice la pamfletele contra lui Lovinescu, Ralea, Calinescu, Ibraileanu, de pilda), este dovada retusarii premeditate a chipului lui Sebastian.“  (pp. 253-254).

Astfel se justifica totul si totul, absolut totul, devine limpede. Marta Petreu a cautat sa re-retuseze chipul lui Sebastian, oferindu-ne varianta originala care a provocat atâta actiune subterana. A reusit: omul care „a fost ani la rând necuviincios si brutal cu mari personalitati ale literaturii române, fara sa pateasca nimic serios“ a fost în sfârsit pedepsit.    

---