Sari la conținut

Dupa alegeri

articol aparut in Cultura, nr. 229 din 2009-06-25
» cultura politică »
Autor: AURELIAN GIUGAL
Ce ar mai fi de spus? Ca partidul prezidential s-a mobilizat suficient de bine sa „blagosloveasca“ romanii cu europarlamentara EBA? Ca absenteismul alegatorilor (o participare la vot de doar 27,40%) nu mai mira pe nimeni? Ca oamenii tip Vanghelie sunt indispensabili partidelor pentru a se pozitiona in prim-planul politicii romanesti? Ca cei care merg la vot mai sunt doar cei din administratie (care, logic, doresc sa-si conserve privilegiile castigate „luptand“ din greu), cei ademeniti cu mici daruri si o mana de visatori incurabili?



Mobilizarea descultilor

Privite la rece, acum, la ceva timp dupa momentul alegerilor din 7 iunie, europarlamentarele se dezvaluie in imensa lor hidosenie. Suprematia politica in spatiul mioritic nu se castiga prin programe politice concrete – nu simple fantasme si aiureli iesite din mintile unor inchipuiti strategi politici – care sa il faca pe cetatean sa aleaga intre un competitor politic sau altul. Nu, aici in lumea in care pana si Caragiale pare, in scrierile sale, desuet, alegerile se castiga in functie de capacitatea partidelor de a pripasi pe langa ele oameni tip Vanghelie, care sunt in stare sa faca lucrurile murdare ale unui partid, un fel de gunoieri ai partidelor. Daca se mai intampla sa aiba si bani (conditie, totusi, obligatorie pentru a putea fi racolat de un partid sau altul) pentru a contribui la diversele campanii de mituire a electoratului, acesti carausi si truditori intru propasirea partidului sunt combinatia perfecta pentru o operatie reusita de marketing politic romanesc.
Este de notorietate faptul ca atat PSD-ul, cat si PDL-ul, si intr-o mai mica proportie PNL-ul, au exploatat la maxim capacitatea acestor oameni fara nici un fel de scrupule si prapastii existentiale, impanziti pe tot cuprinsul tarii, din lumea rurala (unde electoratul poate fi mai usor prostit si cumparat cu cativa banuti) si pana in cartierele sarace ale marilor orase, de a strange voturi cu ambele brate din partea celor ce s-au decis sa-si vanda amaratele lor de voturi. Si asa s-au inventat microbuzele ca mijloace de locomotie capabile de a purta de acasa si pana la sectia de vot sute, mii de batranei si de alti amarati ai tranzitiei, intr-un du-te vino cat ziua de mare a alegerilor.

Cei transportati au avut si vor avea de acum incolo de facut un singur lucru: sa puna stampila acolo unde trebuie (dupa ce in prealabil au fost umiliti, pentru a cata oara, prin cumparare) spre gloria si mandria liderilor politici de la Bucuresti. Asa s-a intamplat in satele si oraselele sarace ale Olteniei, asa s-au petrecut lucrurile si in judetele din Muntenia (Teleorman, Giurgiu, dar si in Bucuresti, cu Marian Vanghelie in rol de rege scamator), aceasta a fost metoda de lucru si in judetele din Moldova.
In conditiile slabei participari la vot, aceasta este calea care sa te faca castigator. Partidul care nu reuseste sa mane electoratul sarac catre urne, utilizand specimene umane de cea mai joasa moralitate (dandu-le totusi sentimentul ca le pune in slujba unei marete meniri), care nu e in stare sa mituiasca un electorat schilodit economic in aceasta eterna tranzitie, ei bine, acel partid nu se poate cocota in varful clasamentului politic national. Este o realitate gretoasa, dar evidenta in toata uratenia ei.
Nu se ratoia EBA la nu stiu ce filiala judeteana care nu reusise sa mobilizeze electoratul si care, logic, avusese rezultate proaste? Nu stia ea cel mai bine care sunt beneficiile acelor zece voturi pentru EBA de la fiecare sectie de votare si cum au intrecut unele filiale planul prezidential si au acordat voturi mai multe, mult mai multe (prietena Monica Iacob-Ritzi la nevoie se cunoaste si judetul Hunedoara a devenit fruntas in intrecerea sincera „Elenei Basescu cat mai multe voturi“)?

Sa facem ospatari!

Vesel nevoie mare ca fiica domniei sale a ajuns ce si-a dorit (prin „munca“ asidua orice se poate obtine, romanii trebuie sa ia aminte la acest aspect), Traian Basescu si-a gasit putin timp si pentru alte teme la ordinea zilei: recesiunea si problema invatamantului (ca tot se „pricepe“ foarte bine la chestiunile livresti). Prezent la o sedinta a executivului, presedintele ne-a invitat din nou sa sorbim din cupa plina de intelepciune a domniei sale. Astfel, Traian Basescu a atras atentia asupra dezastruoasei situatii a invatamantului (auzim asta de douazeci de ani) si a cerut adaptarea programei scolare la realitatile economice.
Papadia, salata, dar si Herodot sunt chestiuni neimportante, in viziunea prezidentiala, asa ca putem afla una-alta despre aceste nimicuri intrand simplu pe Google. Daca ne gandim bine, am putea chiar sa renuntam la scoala si sa facem doar cursuri introductive pentru utilizarea calculatorului. Presedintelui nu-i sunt pe plac filosofii pentru ca sunt „neincadrabili in campul muncii“ si, in plus, apelul la filosofie a dus la scaderea drastica a unor profesii si „nu mai avem mecanici auto, tinichigii... nu mai sunt licee de alimentatie, sa facem ospatari...“.
Trei observatii se impun. Prima se refera la faptul ca, asemeni defunctului Nicolae Ceausescu, Traian Basescu (ca fost aparatciki este de inteles) considera categoriile neangrenate in campul muncii (formula preluata din bestiarul politic comunist) inutile societatii (adica cu ce se ocupa, domnule, folosofii astia, ca despre ospatari stim ca toarna vinul in pahare?). Pe de alta parte, daca ar avea curiozitatea si decenta sa ceara numerosilor consilieri ai domniei sale un simplu plan de scolarizare pentru clasele de liceu, ar putea citi si afla cu stupefactie ca in Romania se pregatesc in scoli de arte si meserii tinichigii, ospatari si alte categorii carora presedintele le plange de mila (dar tentatia discursului de joasa speta este mare la presedintele Basescu). A treia observatie este de fapt o intrebare retorica. Daca putem sa accesam totul pe Google si sa ne informam despre cate in luna si in stele, ce ne facem atunci cand nu avem laptop-ul la noi si nu putem sa ne conectam si sa le vorbim oamenilor despre judetul Ploiesti si Clujul capitala culturala a Aradului?