Când nici macar moartea nu-si gaseste sensul - „Sinucigasul“
articol aparut in Cultura, nr. 228 din 2009-06-18» cultura spectacolului »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Duminica seara, sala Atelier a Teatrului National era plina. Oamenii voiau bilete pe sub mâna, studentii asteptau cu emotie sa-si arate carnetele de UNATC-isti pentru a putea intra, iar când toate locurile de pe scaune, scari si margini de pereti au fost ocupate, spectatorii, nelinistiti, ar fi vrut sa aplaude pentru ca piesa sa înceapa mai repede.
Trecusera douazeci de ani de când piesa fusese pusa în scena cu mare succes, la Nottara, în interpretarea lui Horatiu Malaele. Succesul de atunci poate fi masurat si prin accesarile zilnice ale filmuletelor de pe you tube, în care Horatiu arata, evident, la fel ca azi, de parca timpul l-ar fi ocolit.
„Sinucigasul“ lui Nikolai Erdman, o piesa interzisa în Rusia stalinista, care a avut ca urmari exilarea autorului în Siberia si neputinta sa de a mai scrie vreodata teatru, este povestea tragi-comica a lui Semion Semionovici Podsekalnikov, un somer care se întreaba daca viata are sens, în timp ce încearca sa-si potriveasca revolverul în gura sau sa si-l lipeasca de tâmpla.
Regizorul Felix Alexa nu si-a putut imagina un alt Podsekalnikov în afara de Dan Puric, care de data asta a depasit cu totul celebra gluma legata de el: „Bine, bine, baiatul asta se pricepe la mima, dar sa vorbeasca stie?“.
Ei bine, Puric a vorbit si a plâns si a tipat si s-a miscat mai bine ca niciodata.
Alaturi de el au respirat pe scena Costel Constantin, Adela Marculescu în rolul soacrei lui Podsekalnikov, Ileana Olteanu, sotia, Marius Bodochi, Marius Manole, Tania Popa, Silviu Biris, Maria Buza, Lamia Beligan, Nikita Dembinski în rolul copilului surdo-mut.
Adela Marculescu a fost fermecatoare, în timp ce Ileana Olteanu a exagerat, ca de obicei, din prea mult zel.
Marius Manole a fost si el splendid, dar cu toata sinceritatea, era greu sa te uiti la altcineva în afara de Puric.
Când era pe scena, stralucea, când iesea de pe scena, îl asteptai sa vina, cu sufletul la gura. Sunt convinsa ca nici un alt actor din zilele noastre nu ar fi putut sa-si însuseasca un personaj atât de profund, într-o piesa care arata cât de inutila este viata si cât de insignifianti sunt oamenii.
Erdman induce ideea ca viata trebuie traita, chiar daca tot ceea ce se întâmpla în exterior contrazice acest fapt. Când Podsekalnikov decide sa se sinucida e singur, apoi afla toti de hotarârea lui, oricum incerta si încearca sa-l determine sa o faca pentru scopurile lor. Îl haituiesc si îl asalteaza cu cerinte si promisiuni de viata vesnica. El îsi pierde identitatea. Nu mai exista ca om, se transforma într-o unealta. Deseori vrea sa-si învinga nesiguranta si sa gaseasca puterea sa se împuste, dar când îsi da seama ca ar face-o pentru ceilalti se opreste. Podsekalnikov realizeaza atunci cât de mult se iubeste si cât de mult îsi apreciaza viata, atât de neimportanta pentru ceilalti. Deci de ce n-ar deveni importanta pentru el?
si când le striga tuturor ca n-a facut nimic rau si ca nu este responsabil de moartea nimanui, afla ca se însala. Semion Semionovici Podsekalnikov este ratatul absolut, dar si romanticul prin excelenta, idealistul, copilul nevinovat, intelectualul oprimat de societatea în care traieste si care nu-l baga în seama nici macar atunci când o înjura.
Felix Alexa si-a asumat riscul de a pune în scena o piesa atât de complexa precum „Sinucigasul“ si a facut-o cu o maturitate admirabila, oferind o noua viziune asupra ei.
„Sinucigasul“, tradusa excelent de Masa Dinescu si cu o ilustratie muzicala semnata de acelasi Felix Alexa pare scrisa azi, pentru societatea si oamenii de acum, care se regasesc în ea, mai mult decât ar fi facut-o ieri.
În timp ce priveam actorii evoluând pe scena, care nu mai era scena si ei nu mai pareau actori si lumea parca nu mai era aceeasi, am avut revelatia geniului. Iar copilul surdo-mut, în interpretarea superba a lui Nikita Dembinski, fiul Ilincai Goia, care încearca sa redea realitatea în felul lui, este demential si momentele cu el sunt atât de emotionante încât te pierzi si-ti dau lacrimile.
„Sinucigasul“ este piesa în care nici macar moartea nu-si gaseste sensul.