Caietele Eminescu - un proiect dus pâna la capat
articol aparut in Cultura, nr. 228 din 2009-06-18» cultura literară »
Autor: DAN MIRCEA CIPARIU
Luni, 15 iunie 2009, la 120 de ani de la disparitia fizica a lui Mihai Eminescu, au fost lansate, în Aula Academiei Române, ultimele volume (21, 22, 23, 24) din Caietele Eminescu. Unul dintre cele mai importante proiecte ale culturii române de dupa Al Doilea Razboi Mondial, facsimilarea manuscriselor eminesciene, a fost, în sfârsit, dus pâna la capat.
Demarat în 2004, din initiativa si eforturile manageriale ale academicianului Eugen Simion, proiectul Caietele Eminescu a ajuns la ultimul sau act prin publicarea în facsimil a celor 45 de caiete-manuscris Eminescu donate Academiei Române, în 1902, de Titu Maiorescu. Donatiei Maiorescu i s-au adaugat manuscrise eminesciene aflate în biblioteci din Iasi si Cluj, precum si în Arhivele Statului din Iasi si Bucuresti. Visul a trei generatii de intelectuali, de la Iorga, Calinescu si Noica, a luat, astfel, forma si împlinire peste mode si timp! „Publicarea Caietelor lui Eminescu reprezinta, indiscutabil, proiectul cel mai important al culturii române la începutul acestui mileniu. Trei generatii de intelectuali, începând cu Nicolae Iorga, continuând cu Perpessicius, G. Calinescu, C. Noica si cu cei care i-au urmat, s-au straduit sa reproduca aceste foi aflate pe punctul de a se destrama. Începând sa le tipareasca, în facsimil, în 2004, Academia Româna a reusit, iata, sa scoata cele14 000 de pagini ramase de la Eminescu si care exista la Biblioteca Academiei Române si în alte arhive din tara. Se spulbera, în acest fel, si mitul ca românii nu duc lucrurile la capat...“, ne-a declarat în exclusivitate criticul literar Eugen Simion.
Donatia lui Maiorescu
Istoria manuscriselor eminesciene începe la 25 ianuarie 1902, atunci când Titu Maiorescu a trimis o scrisoare Academiei Române prin care îsi anunta decizia de a dona Bibliotecii Academiei manuscrisele primite de la marele poet. „De la Mihail Eminescu – a scris Maiorescu – posed, daruite mie de dânsul în diverse ocaziuni, multe manuscripte, parte poezii publicate, parte încercari, fragmente si variante de poezii nepublicate, parte studii, traduceri si articole în proza. Toate aceste manuscripte, asa cum se afla: în carti cartonate, în caiete cusute si în foi volante, vi le trimit alaturat si le daruiesc, la rândul meu, Academiei Române, pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetari mai amanuntite asupra vietii si activitatii marelui nostru poet“.
Fotocopiere înainte de 1944
Înainte de Al Doilea Razboi Mondial, Biblioteca Academiei a încercat sa fotocopieze câteva dintre caietele eminesciene. Fotocopierea nu a dat rezultate pentru ca paginile scrise de Eminescu într-o grafie de o desavârsita finete deveneau prin reproducere ilizibile printr-un efect de îngrosare a literelor. Au fost fotocopiate 4 sau 5 caiete cu aceleasi rezultate ilizibile si operatiunea a fost stopata. Între anii 1957-1958 fotografierea manuscriselor a fost reluata, dar paginile copiate pe o hârtie total necorespunzatoare erau de nefolosit. Aceste încercari zac si astazi în depozitele sectiei de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române din Bucuresti.
Esecul lui Liiceanu
În anul 1998, filosoful Gabriel Liiceanu si Editura Humanitas au încercat sa tipareasca manuscrisele eminesciene. Încercarea s-a soldat, si de aceasta data, cu un esec. Proiectul celor de la Humanitas nu a vazut lumina tiparului pentru ca posibilitatile si conditiile de copiere propuse atunci s-au dovedit inadecvate. Pentru a evita un esec în ceea ce priveste redarea fidela a manuscriselor eminesciene, cu toate particularitatile lor de imagine, text, format si calitate a hârtiei, profesorul universitar si graficianul Mircia Dumitrescu i-a propus academicianului Eugen Simion o solutie unica de prelucrare si tiparire a manuscriselor scanate. Mircia Dumitrescu a restaurat si multiplicat manuscrisele eminesciene folosind tehnici clasice de gravura si de tipar înalt.
„Eminescu acesta al haosului germinativ!“
În cele 24 de volume ale Caietelor Eminescu publicate de Academia Româna si Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta în conditii ce vizeaza bibliofilia, gratie specialistilor tipografi de la Regia Autonoma Monitorul Oficial, cititorului i se ofera sansa sa intre în laboratorul de creatie si de viata al unui geniu. Creatii de tinerete, însemnari geografice si istorice privitoare la Transilvania, Ungaria, Polonia, Albania, Turcia, articole politice, „Dictionarul de rime“, însemnari de matematica, fizica, filozofie, rapoarte scolare sunt doar câteva dintre zacamintele de idei, limba si biografie ale lui Mihai Eminescu cel din manuscrise. Cu alte cuvinte, „Eminescu acesta al haosului germinativ“, cum a scris inspirat Constantin Noica.
În volumul VIII, de exemplu, poti admira caligrafia poemelor scrise între 1866-1874, printre ele „Mortua est“, „Venere si Madona“, „Atât de frageda“, „Dorinta“, „Peste vârfuri“, „Kamadeva“, „Calin“, „Doina“, „O, mama“; basmele „Arghir“, „Fata din gradina de aur“, „Miron si frumoasa fara corp“; poezii populare. În volumul IX, poti cerceta articolele politice ale lui Mihai Eminescu, din perioada 1876-1880, iar în volumul X – „Dictionar de rime“ – versiunile pregatitoare, diverse scrieri eminesciene, din perioada 1880-1883: exercitii de gramatica greco-latina pentru traducerea „Iliadei“, transcrieri evanghelice, încercari matematice, teorie sociala, proza greu descifrabila din preajma bolii, „Legenda Luceafarului“. Volumul XI cuprinde diverse texte eminesciene, proza stiintifica referitoare la miscarea corpurilor, gravitatie, caldura, elementele materiilor, astronomie, algebra , precum si poeme scrise la Iasi între 1874-1877: „Gemenii“, „Apari sa dai lumina“, „Scrisoarea II“, „Scrisoarea III“, „Afara-i toamna“, „Calin Nebunul“. Volumului XII îi este dedicat integral versiunii finale pentru „Dictionar de rime“. Volumul XIII cuprinde creatii ale lui Mihai Eminescu din anii 1875-1880: teatru („Bogdan-Dragos – Cornul lui Decebal“, „Nunta lui Dragos„, replici razlete); versuri integrate dramei istorice „Bogdan-Dragos„ („Scrisoarea IV“, „Peste vârfuri“, „Atât de frageda“, „Rugaciune“); maxime; rapoarte de inspectii scolare. Volumul XIV cuprinde diverse creatii ale poetului Mihai Eminescu din perioada 1878-1883: versuri („Ce te legeni, codrule“, „Rugaciune“, „La mijloc de codru des“, „Doina“, „Lasa-ti lumea“, „Mai am un singur dor“, „O, mama...“, „Scrisorile“, „Musatin si codrul“, „Ta twam asi“, „Stelele-n cer“, „S-a stins viata“); poezii populare, fragmente dramatice („Alexandru Lapusneanu“, „Cel din urma Musatin“), dictionar de rime – fragmentarium, precum si creatii eminesciene în limba româna si germana, din perioada berlineza si ieseana (1872-1877): versuri („Diamantul Nordului“, „Melancolie“, „Glossa“), proza („Cezara“).
„Caietul rosu“ si
manuscrisele în sanscrita
În afara celor 45 de caiete donate de Maiorescu Academiei Române, au mai fost facsimilate manuscrise eminesciene aflate în biblioteci din Iasi si Cluj. La Iasi se pastreaza manuscrisele în sanscrita ale lui Eminescu, iar la Cluj celebrul „caiet rosu“ ce contine poeziile transcrise de Eminescu pentru Mite Kremnitz, una dintre iubitele lui Eminescu si cumnata lui Titu Maiorescu. La Arhivele Statului din Iasi si Bucuresti exista alte manuscrise ale lui Eminescu de pe vremea când acesta a îndeplinit functia de revizor scolar.
Premiu pentru Caietele Eminescu
În 2007, Academia Româna a acordat Premiul Hasdeu pe anul 2004 primului volum din Caietele Eminescu. Premiul le-a revenit graficianului Mircia Dumitrescu si cercetatoarei Gabriela Dumitrescu, sef serviciu Manuscrise-carte rara de la Biblioteca Academiei Române. Caietele Eminescu facsimilate au devenit un instrument indispensabil de lucru pentru eminescologii si istoricii literari care nu mai pot rasfoi manuscrisele eminesciene din pricina degradarii în timp a hârtiei pe care a scris Eminescu.