&a350;i-a luat zborul înca un stol de lebede
articol aparut in Cultura, nr. 227 din 2009-06-11» cultura spectacolului »
Autor: VIVIA SANDULESCU
De cativa ani buni, gala de sfarsit de an a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“ din Bucuresti ma arunca intr-o furtuna de sentimente contradictorii: nostalgie si furie, satisfactie si revolta. De ce ma ambalez la un spectacol scolar? Fiindca este inca prima institutie din tara de acest gen, calitativ vorbind, dupa absolvirea careia nu mai urmeaza alta specializare: tinerii balerini intra direct in productie, ca interpreti, profesori de balet si de multe ori coregrafi.
De Ziua Copilului, am asistat la Teatrul Odeon la spectacolul promotiei 2009, cu cateva „ajutoare“ pe alocuri. A fost totodata marcata implinirea a saizeci de ani de la infiintarea Liceului de Coregrafie - nou motiv de bilant pentru breslasii mai vechi.
Fara indoiala, este o promotie remarcabila din multe puncte de vedere: cel putin sase din nouasprezece tineri balerini au toate sansele de a face cariera, daca e sa ne raportam la nivelul lor demonstrat acum, ceea ce e un procent foarte bun, trebuie sa recunoastem. Vom mai auzi de Miruna Miciu, Marina Minoiu, Carmen Lupan sau Raluca Grivinca (ordinea este aleatorie), ca si de Vlad Marculescu sau Bogdan Plopeanu, personal sper ca si de Andrei Dolcos. Au facut turnee, au obtinut premii, au avut colaborari cu diverse teatre. Atunci, ce ma nemultumeste?
S-o luam pe rand.
Promovarea:
Cautand fotografii cu care sa ilustrez aceste randuri, cu greu am gasit cate ceva, in orice caz nimic care sa insemne o promovare constienta si directionata a produselor scolii, de care aceasta sa poata face caz la recrutarea anuala de boboci, din ce in ce mai dificila. Nu site, nu clipuri pe YouTube, niciun nume pe Google imagini. Dintre putinele poze de care am dat, majoritatea sunt surprinse in unghiuri inestetice sau chiar dezavantajoase. In sala, cativa fluturasi cu programul redactat neglijent si incomplet. Daca a existat un protocol de invitatii, nu mi-am putut da seama.
Parintii:
Desigur, unii parinti sunt extraordinari, participa alaturi de copii la pregatirea spectacolelor, ii ajuta sa respecte regimul alimentar indicat, fac imprumuturi pentru ca tinerele sperante sa poata participa la concursuri internationale. Exista insa si cei care la spectacol isi tin bebelusii in brate si ii indeamna din cand in cand sa nu mai tipe, ii hranesc din pachete fosnitoare, se foiesc neincetat pe usile lojilor sau se extaziaza urmarindu-i cum dau un show in show, in marginea scenei. Cu educarea parintilor ce ne facem?
Profesorii:
Cred ca acesta este aspectul care ma intristeaza cel mai tare. Ca profesorii au un merit covarsitor in formarea tinerilor balerini nu incape indoiala - sa ne gandim doar la „coincidenta“ sistematica dintre generatiile de top si maestrii cu care s-au pregatit (Marialis Karda, Constantin Marinescu, in alti ani, Anca Mandrescu), la care se adauga „maniacii“ mai recenti (Gabriela Dumitrescu). Nu e locul aici pentru o analiza a cauzelor, voi spune doar ca se intinde ingrijorator pecinginea amatorismului si a autosuficientei – si nu cunosc lucru mai distructiv pentru invatamantul vocational de performanta. Cel mai vizibil suferind este repertoriul contemporan (unde am retinut totusi o lucrare a Ancai Tudor si cateva ale Adinei Cezar): bastionul elitist al bunului-gust care era prin traditie Liceul de Coregrafie pare a se submina din interior. In plus, atunci cand „coregrafistilor“ li s-au alaturat pe scena cativa dansatori de hip-hop, aceia au parut mai autentici si mai dezinhibati decat profesionistii, ezitanti in a-si folosi liber capacitatea de exprimare corporala.
Infrastructura:
Aici intervine genialitatea balerinului roman: cel harazit de soarta devine totusi un artist remarcabil, dupa ce se antreneaza noua ani in sali minuscule, alergand de cateva ori pe zi cu mai multe mijloace de transport intre cladirile unde isi desfasoara activitatea si dupa ce danseaza pe scene mici sau improprii. Peste ani, cand il vom reintalni in marile teatre ale lumii, toate avatarurile formarii sale vor fi uitate sau vor face parte din legenda personala cu accente anecdotice, pastrata in sertarul cu amintiri.
Gala s-a incheiat intr-o nota de neasteptata emotie, subliniata de cuvantul directoarei Anca Tudor, cu portretele absolventilor defiland pe fundal in timp ce se intona imnul national. Drum bun in viata si in meserie, promotia 2009!
Pentru cei de dupa voi, marturisesc cu inima cat un purice ca am mai multa teama decat optimism...