Land of choice
articol aparut in Cultura, nr. 226 din 2009-06-04» cultura editorial » editorial
Autor: AUGUSTIN BUZURA
Mi-a trebuit multa rabdare ca sa ascult discursul unui „om politic“ important, din parohia puterii, care vorbea cu patos despre „România europeana!“. Desi se straduia sa lase impresia ca gândeste, ca este patruns de ceea ce spune, în realitate nu se abatea nici macar din greseala de la cele câteva fraze fabricate în cancelaria sefului sau, al carui nume nu uitase sa-l pomeneasca de câteva ori cu evlavia bigotului. Evident, avea nevoie de voturile ascultatorilor, dar esential era sa fie auzit de catre superiorul sau, a carui bunavointa îi putea hotarî viitorul. Viitorul de partener la cacialmale. Caci numai acest ultim cuvânt poate acoperi întocmai ceea ce a rezultat din promisiunile electorale. Urmarindu-i gesturile si mimica atent studiate, mi-a venit în minte o întâmplare mai de demult, cu un celebru crainic de radio al unui post national din Occident, care, dupa ce a spus cu seriozitatea si farmecul unanim apreciate „Dragi ascultatori, noapte buna!“, crezând ca tehnicienii au închis emisia a adaugat din rarunchi un si mai firesc „Pupati-ma-n c...“ Îndemnul, înjuratura sau oboseala, exprimate într-o maniera mai balcanica, au fost auzite de foarte multi oameni, dar acestia, în loc sa se simta jigniti i-au luat apararea, convinsi ca pâna la urma toti suntem supusi greselii. Multumirea de pe fata politicianului nostru ma îndemnase sa cred ca si el folosise vorbele crainicului pomenit, macar dupa fiecare cacialma facuta celor ce, de doua decenii, nu l-au îndepartat din sferele puterii. Caci tot de atunci exista o „rotatie a cadrelor“ deloc diferita de cea din „epoca de aur“. A acelorasi cadre care nu se straduiesc sa fie originale, ci repeta fara urma de retinere, cu nerusinare chiar, erorile sau tâmpeniile predecesorilor. De dragul, se întelege, a unei Românii europene, care Românie europeana niciun politician nu ne-a explicat cum ar trebui sa fie. În cazul în care el însusi ar sti. Înainte, pe vremea Raposatului de la Târgoviste, era imposibil sa lucrezi în presa, sa-ti dai doctoratul, sa urci în ierarhia universitara sau sa mergi la vreo scoala în strainatate daca nu erai membru de partid. Astazi, diferenta este ca oamenii, chiar membrii de partid, sunt alungati în strainatate de mizeria, de incompetenta si nepasarea celor ce ne pastoresc destinele. Dar daca vrei sa ramâi în tara si sa urci în diferite functii, nu poti evita carnetul altadata rosu. Dupa ce a asmutit tinerii împotriva batrânilor, pe salariati contra pensionarilor, pe angajatii obisnuiti contra militarilor si magistratilor, pe bolnavi contra medicilor, pe cei cu salarii mici contra celor cu salarii mari si asa mai departe, acum, minunatii nostri conducatori ne propun o alta înfruntare: a nemembrilor de partid contra membrilor. Nimeni nu poate contesta ca, de o jumatate de an, cam acestea sunt principalele succese pe care le poate „raporta“ Alianta. Sper ca actualul guvern sa nu-i oblige pe angajati sa-si plateasca locul de munca, asa cum se glumea acru pe timpul Raposatului. Ordonanta de urgenta nr. 37 din 2009, adica ordonanta privind „deconcentratele“, este modelul tipic al practicii ceausiste aplicate cu toata brutalitatea. Cei neangajati politic, membrii familiilor de magistrati, specialistii sau pasionatii care vor sa faca performanta sau sa-si vada pur si simplu de meserie, dezamagitii de politica sau de incompetentii care dau tonul în toate, nu au nicio sansa în absenta carnetului de partid. Atâta doar ca, astazi, nerusinarea si cacealmaua sunt si mai mari decât în epoca de referinta. Dupa ce partidele aflate la putere si-au împartit posturile de conducere de la inspectoratele de cultura, ba chiar si de prin cele mai neînsemnate scoli, de exemplu, mai poarta oamenii pe drumuri pentru niste „evaluari“ al caror rezultat este dinainte cunoscut. Totul este ca el sa para legal. Hotia cu acte în regula, hotia cu aparenta de legalitate. Care interes national?
Analfabeti adesea, incompetenti de cele mai multe ori, dar „de-ai nostri“! Mult mai buni prostii nostri decât prostii lor! „De crezi ca esti prea mic sa faci un lucru însemnat, spune un proverb african, încearca sa dormi cu un tântar într-o camera închisa!“ Tara, din ce în ce mai izolata, mai refractara spiritului, ramâne, ca de obicei, în seama tântarilor politici pâna în clipa când Cel de Sus, cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie, îsi va aminti iarasi de noi. Încet si sigur au disparut performerii din toate domeniile: scoala si cercetarea stiintifica sunt ignorate, umilite, în sport nu mai însemnam nimic, agricultura este sabotata, risipim contra unor preturi ridicole cam tot ce se poate, ne-a mai ramas ceva apa pe care, iata, o vindem ungurilor. Bisnitarii si prostii dau tonul pretutindeni, caci subtilii s-au retras, nu le pasa, au sacii în caruta, iar mecena lor este, se stie, foarte darnic cu impostorii. Mitocanii si brutele sunt în cea mai buna forma, se bat nu numai pe stadioane, ci au ajuns sa agreseze, pe lacul Snagov, Lotul Olimpic de canotaj, iar în padurea Baneasa, pe campioana olimpica la maraton care tocmai se antrena. O Românie abandonata brutelor, incompetentilor si nesimtirii, o tara care importa tot si pe care seceta si inundatiile o napastuiesc neîncetat, cu schimbul. Iar daca vom continua tot asa, din aceasta epoca politica va ramâne un singur lucru demn de zilele pe care le traim: scrisul cu... oi! Din moment ce tot suntem mioritici!... A fost, iata, o noua realizare, memorabila, a celui ce a salvat natia de gripa aviara: Gheorghe Flutur. Atât generalul Potemkin cât si Ceausescu ar muri de invidie. Am facut o revolutie ca sa ajungem la scrisul cu oi, iar pe oamenii cu carte sa-i recomande ignorantii. „Avem nevoie de oameni ca Severin“, ne avertizeaza, de pe toate gardurile, Marian Vanghelie.Tot el garantase nu demult si pentru ministrul Învatamântului! La ce îti foloseste scoala, când poti beneficia de un asemenea ausweiss? Mai mult, omul nu este singur, toate ecranele sunt ocupate cu fiinte din aceasta dinastie, glorii autentice ale inculturii si ale prostului-gust. Deocamdata, dupa cum se prefigureaza lucrurile, am toate motivele sa cred ca, în foarte scurt timp, vom citi: „România, garantat Vanghelie!“. Sigur, istoria se repeta mai ales când nu o cunosti în toate ale ei. Sunt numerosi scriitori, mari sau mai putin mari, care, în situatii asemanatoare, au trecut prin cele mai neasteptate stari, de la revolta la disperare. George Bernard Shaw a mers si mai departe: „Cu cât am mai mult de-a face cu cei din clasele înstarite, cu atâta înteleg mai bine rostul ghilotinei“. În ceea ce ma priveste, nu am nici o pornire spre violenta, dimpotriva, iar disperarea sau revolta, câta vreme ma încearca numai pe mine, nu au nici o eficienta. Si apoi, ghilotina ca si pedeapsa cu moartea apartin istoriei, votul nu este atât de eficient cum ar fi cazul dupa doua decenii de la Revolutie si, prin urmare, nu-mi ramâne decât sa cred în continuare în minuni. Dar si acestea se petrec doar când esti pregatit sa le întâmpini. Pâna una-alta, noi, cu „România europeana“, ei, cu banii.