O întâmplare explicabila, o victorie meritata
articol aparut in Cultura, nr. 225 din 2009-05-28» cultura sportului » psihologia cotidianului
Autor: VALENTIN PROTOPOPESCU
Zeii au hotarât, noul Hercule al court-urilor de tenis trebuia pedepsit pentru râvna lui sfidatoare, pentru asaltul lui neîntrerupt la adresa ideii de limita. Cum sa devina un muritor aidoma divinilor? Prin urmare, inevitabilul s-a petrecut. Nadal a fost învins categoric, la el acasa, pe zgura madrilena, de fostul numar unu al tenisului mondial, Roger Federer. Scorul, un dublu 6-4, pare fara drept de apel. La rigoare, singurul apel posibil este cel la memorie. Prin amintire si analiza, putem sa întelegem cum de-a fost posibil ca hemoragia înfrângerilor federeriene în fata lui Rafa (13 fata de numai 6 victorii) sa înceteze într-o maniera atât de categorica, într-un loc si într-un moment care fac si mai dureros esecul pentru actualul sef al ATP-ului.
Ca sa pricepem resorturile unei înfrângeri surprinzatoare si lipsite de echivoc, cred ca recursul la titlurile din cotidianul sportiv francez „l’Équipe” este cel mai elocvent. „Nadal reste humain”, „Il faut donc deux hommes pour battre Rafael Nadal sur terre battue: Novak Djokovic et Roger Federer” si „Nadal à bout de souffle”. („Nadal ramâne om”, „E nevoie asadar de doi barbati pentru ca Rafael Nadal sa piarda pe zgura: Novak Djokovici si Roger Federer”, si „Nadal cu sufletul la gura”). Memorabile, formulele colegilor gazetari din Hexagon concentreaza o bogatie de adevaruri ce-l privesc pe marele atlet spaniol si-i explica înfrângerea. Întâi, faptul ca, aflat în lupta cu propriile-i limite, Nadal are totusi un prag al rezistentei fizice si mentale, neizbutind sa devina un Iceman, un Cyborg sau mai stiu eu ce. Atunci când, extenuat dupa cele 4 ore si 7 minute jucate si cele trei mingi de meci salvate în semifinala cu Djokovici, Rafa cedeaza net în fata unui Federer care pierduse cinci întâlniri la rând contra sa, e semn ca omul asta ajunsese la capatul puterilor. E omeneste sa mai si pierzi, prin urmare are dreptate CTP-ul nostru national, comentator al meciului final de la Madrid, când afirma, într-un elan de o generoasa sinceritate, ca „lasa, e bine ca mai ia si bataie, pentru ca asta îl face mult mai simpatic pe Rafa!”... Chiar asa stau lucrurile.
Apoi, desi stors de vlaga, jucând cu mingi scurte si facând greseli cu ghiotura pe final de set (ceea ce nu i se întâmpla decât extrem de rar), Nadal ramâne greu de ucis. Pentru asta, e nevoie de puterea, involuntar reunita, a doi formidabili jucatori, Nole si Rodger. Ca sa fiu exact, adica de o precizie aritmetica, 70% din merite îi revin sârbului si abia 30% elvetianului. Djokovici a realizat cel mai bun meci al sau de când îl urmaresc eu, în vreme ce Federer a jucat corect, facându-si obisnuitul joc solid de atac, bazat pe serviciu si voleu, ajutat fiind de altitudinea madrilena, una cu atmosfera rarefiata, ce faciliteaza mingii o viteza superioara, atipica suprafetei de zgura. Fara energie, fara sa mai ajunga mingile imposibile, pe care, în conditii normale, le-ar fi jucat, Rafa a evoluat cu simturile tocite, fara obisnuita sa clarviziune draceasca. Nu era resemnat, dar era confuz, pur si simplu epuizat. Cu sportivitate, avea sa recunoasca dupa meci: „Roger a meritat victoria. A fost mai bun decât mine. E-adevarat ca nu m-am simtit 100% în apele mele, intrând mai obosit decât el pe teren. Federer a jucat doar o ora si douazeci de minute sâmbata, în vreme ce eu am jucat peste patru ore, deci e clar ca a fost mai bun decât mine. asta-i tenisul. Am jucat scurt, am gresit mult si el a profitat. Terenul a fost foarte rapid, fiind foarte diferit de zgura de la Roland Garros”.
În fine, pentru ca este un luptator, Nadal a dat tot ceea ce a putut sa ofere mai bun în acele clipe si împrejurari publicului madrilen. Evident, n-a fost suficient. A jucat cu sufletul la gura, însa nu sufletul, ci mintea l-a facut mare pe maiorchin. Or, mintea, fara suportul oferit de muschi, nu face prea multe parale. Lipsit de rationalitatea lui ascutita, reactiva si febrila, vaduvit de claritatea luciditatii fara seaman în ATP, Rafa a cedat, la lupta, dar net, un meci pe care n-a vrut sa-l piarda, dar pe care nu putea sa-l câstige, în propriul sau fief.
Cifrele sunt si ele graitoare. Federer a dat sase asi, Nadal doar unul. Procentajul primului serviciu: 79% Nadal, 62% Federer. Procentajul mingilor de break: 0% Nadal (0 din 4), 100% Federer (2 din 2). Totalul punctelor câstigate: 58 Nadal, 63 Federer. Meci strâns, fara îndoiala, dar câstigat pe merit, inclusiv în plan artimetic, de elvetian. Faptul ca ibericul n-a fructificat nici un break point spune totul despre nivelul scazut de concentrare de care a suferit Rafael Nadal. Statistic, e a doua înfrângere într-o finala pe zgura pe care o sufera actualul lider mondial în fata fostului boss al ATP. Si la Hamburg în 2007, si la Madrid în 2009, Nadal venea cumplit de obosit, dupa înlantuirea succeselor pe zgura de la Monte-Carlo, Barcelona si Roma. Ce e prea mult e prea mult (înainte de Madrid, s-a auzit ca Rafa nu prea ar fi dorit sa participe, exact din motive de epuizare, dar cum sa nu-ti onorezi compatriotii?). Finala n-a fost decât bomboana de pe tort, caci si cu Verdasco, si cu Djokovici, Nadal a suferit îngrozitor – tot din cauza surmenajului. În timp ce Federer, care a iesit destul de rapid în celelalte turnee anterioare, facând doar optimi la Monte-Carlo si semifinala la Roma si având un raport de 26 de victorii la 6 înfrângeri anul acesta, era mult mai proaspat fizic. Ceea ce s-a vazut.
Una peste alta, victoria lui Fedexpres a fost meritata, neputând fi în nici un fel contestata. Sigur, ea îi întareste moralul pentru Roland Garros, desi cred ca optimismul federerian e întrucâtva exagerat. Un Mare slem nu e un Masters Series, zgura pariziana este mai lenta decât cea madrilena, iar la Roland Garros Rafa se simte mai bine decât acasa. E zgura tipica pe care o iubeste, e suprafata unde, din 2005 încoace, a contabilizat un raport de 150 victorii la doar 5 înfrângeri. Si un ultim detaliu: Roger Federer n-a câstigat niciodata, nici pe terre battue, nici indoor, vreun turneu în capitala franceza. Parisul nu îi prieste elvetianului – si asta e o realitate peste care cu greu se poate trece. În fond, si în prezent Nadal îl conduce cu 13-7 în meciurile directe... De aceea, eu cred în sansa lui Nadal la o pentadica suprematie pariziana!