Ghici cine vine la ...Muzeu?
articol aparut in Cultura, nr. 225 din 2009-05-28» cultura antropologică »
Autor: ROZANA MIHALACHE
Sâmbata seara, la Muzeul Literaturii Române nu aveai unde sa arunci un ac. Erau atât de multi oameni ca ma întrebam daca totusi nu se organizase vreo tombola înainte de recitalul de poezie pe care ma dusesem sa-l vad. Ma însoteau doua prietene si ne-am facut cu greu loc printre vizitatorii veniti sa profite de Noaptea Muzeelor.
În fine, dupa ce m-am convins ca nu se dadea nimic (nici mici, nici bere, ci o portie buna de cultura savurata de buna voie si nesiliti de nimeni de oameni obisnuiti) si am reusit chiar sa gasesc un scaun liber, am participat la o superba experienta culturala, de poezie si jazz – interpretat de „the one and only“ Mircea Tiberian.
Stefania Cosovei, „vinovata“ în parte de organizarea recitalului a reusit sa strânga pe scena nume ca: Traian T. Cosovei, Bogdan O. Popescu, Dan Mircea Cipariu, Cornelia Maria Savu, Ioan Es. Pop, Mihail Galatanu, Paul Vinicius sau Adrian Suciu, care ne-au încântat cu creatiile lor remarcabile.
În timp ce Traian T. Cosovei a vorbit despre „ o moarte usoara a unui popor care nu se mai întelege pe sine“ în „Somnul de veci“, iar lady Cornelia Maria Savu a citit în premiera un poem din mult-asteptata sa carte de poezie „Marieroumanie“, medicul-scriitor Bogdan O. Popescu si Dan Mircea Cipariu au recitat plimbându-se prin sala si au facut inimile domnitelor sa bata mai repede, Adrian Suciu a impresionat cu prospetimea scriiturii, Ioan Es. Pop a stârnit emotii, vorbind despre un EL care întârzie sa soseasca, Mihail Galatanu… s-a luptat cu o durere de masea si Paul Vinicius a fost… libertinul absolut.
Toate acestea cu intermezzo-uri de jazz marca Tiberian si în aplauzele publicului extaziat.
În concluzie, s-a râs, s-a plâns, s-a glumit si s-a trait intens poezia.
La sfârsit, când prietenele mele au pornit-o spre alte porti de muzee, mi-au marturisit ca au petrecut o seara minunata si mi-au multumit pentru ca le-am invitat sa vina cu mine.
Mi-am dat seama apoi ca, din pacate, bucurestenii habar n-au ca se mai scrie poezie în jurul lor (si înca ce poezie!) si o descopera întâmplator, o data pe an sau chiar mai rar.
Am lasat în urma cu regret la MLR proiectia filmului „Ultimul tango la Paris“, în regia lui Bernardo Bertollucci si m-am pierdut pe strazile orasului.
Afara era cald si în minte îmi rasunau versuri ca: „asa ai stiut tu sa vii, dintr-o data/ ca si când un gol din viata mea te-a absorbit (...)“ si „mi-e greu sa iau aceasta decizie în propriul meu poem/ dar m-am hotarât:/ avionul acesta, cu care zbor,/ nu va ateriza niciodata.“ (Bogdan O. Popescu) sau „Eu am locuit în bezna, degeaba îmi bat la usa./ Dar când dragostea a devenit palpabila – cum spun înteleptii – /strig si eu prin tevi: închide usa!/ Si spune-le trandafirilor tai sa-si gaseasca pe altul!“ (Traian T. Cosovei).