E festivalul gay, asadar vorbim despre gay
articol aparut in Cultura, nr. 225 din 2009-05-28» cultura politică »
Autor: Bogdan Duca
Cei ce s-au autoproclamat a fi reprezentantii homosexualilor si transsexualilor din România au reusit o dubla performanta. Mai întâi, au izbutit sa induca în România (care oricum sufera de boala mimetismului intelectual si institutional) o idee foarte la moda în Occident: aceea conform careia felul în care faci sex te defineste cultural, social si politic. Într-un cuvânt, au inventat o noua realitate sociala: cea a minoritatii sexuale. A doua performanta este aceea ca au reusit sa trezeasca în societatea româneasca, în forme mai mult sau mai putin agresive, constiinta conservatoare, pe care comunistii si BOR-ul (ma refer la institutie, nu la confesiune) o anesteziasera. Doar confruntarea cu o tema ce sfideaza flagrant bunul-simt i-a putut scoate pe conationalii nostri din anestezie. Deci, avem si motive sa va multumim, domnilor militanti LGBT!
Absenta argumentatiei
Provocarea ridicata de militantii LGBT nu este una mica. Avocatii homosexualilor si transsexualilor militeaza pentru a impune, prin lege, daca se poate, normalizarea anormalitatii. Biblia, traditia crestina, doctrina Bisericii condamna homosexualitatea ca fiind un pacat „strigator la Cer”, pe care Dumnezeu l-a pedepsit cu cea mai mare asprime (relatarea biblica cu privire la cetatile Sodoma si Gomora).
Natura însasi nu include homosexualitatea decât la categoria „deviere”. Practicile homosexuale nu au nici un argument anatomic si fiziologic în favoarea unei presupuse normalitati a lor. Era nefiresc deci ca marea majoritate a oamenilor sa considere ca fiind „firesc” ceva ce este strain de... natura.
Cât despre practicile sociale, viata de zi cu zi a exclus posibilitatea întelegerii familiei altfel decât în logica ei heterosexuala. Mai mult chiar, institutionalizarea unei practici nenaturale, prin aparitia familiilor de homosexuali, ar fi aruncat familia în criza (lucru mai mult decât evident în tarile în care militantii gay au obtinut îndeplinirea doleantelor lor).
Nici militantii homosexuali nu au avut ce argumente serioase sa aduca în favoarea lor. Unicul argument care, indubitabil, tine este felul barbar în care au fost tratati homosexualii în diverse regimuri politice. Problema homosexualitatii nu se poate rezolva cu executii si cu pedepse penale, homosexualitatea fiind legata de patologia psihiatrica si nu de realitatea infractionala.
În rest, e imposibil sa definesti cultural o practica sexuala. Doar multa imaginatie poate sa produca legaturi între un tablou al unui artist si anusul dezvirginat al acestuia. Si nu e vorba despre o imaginatie prea sanatoasa.
Standardele gay pride
E un fapt acela ca asa-zisa comunitate gay nu poate fabrica reprezentanti publici mai buni decât un infractor de drept comun ce se doreste a fi femeie si se prostitueaza („Naomi”) sau decât domnul „Cici Balerina”. Si chiar e de înteles de ce: homosexualii si transsexualii nu sunt adeptii unui curent cultural sau al unui cult religios care sa îi motiveze sa îsi construiasca un discurs intelectual. Nu. Ei sunt niste oameni care practica un pachet anume de perversiuni sexuale si, mai grav pentru ei, care devin dependenti psihic de acestea.
Manifestarile gay pride sunt incapabile sa produca altceva decât un sentiment de dispret sau, în cel mai fericit caz, de superior amuzament. Barbati îmbracati nu ca niste femei, ci ca niste prostituate (si din acelea ieftine, caricaturale), abuz coloristic, enorm de mult kitsch, erotism deviat exhibat, precum si multa stupiditate – la ce reactii pozitive sa te astepti când afisezi asa ceva?
E amuzant faptul ca aceste manifestari se repeta la aceleasi standarde joase de kitsch si de vulgaritate în toata lumea, numindu-se peste tot la fel: gay pride. Se pare ca si homosexualii însisi recunosc ca nu se pot mândri cu altceva decât cu o maniera nenaturala, vulgara si kitsch de a îsi trai homosexualitatea, nu? Grav este însa când din ratiuni de „toleranta” acest kitsch este încurajat si în rândul heterosexualilor. La Bruxelles, Manneken Piss, statuia simbol a orasului (si izvor nesecat pentru multe statuete kitsch din toata lumea, fara sa fie ea însasi un kitsch), a fost îmbracata în haine lucioase, în semn de „simpatie” fata de minoritatile sexuale. Ca bunul gust sa nu ramâna neafectat nici el, nu?
Apararea ofensiva
Dar, desi militantii LGBT nu pot sa demonstreze ca homosexualii si transsexualii merita sa primeasca recunoastere, respect si drepturi doar pe baza unei vieti sexuale perverse si (vedem privind la manifestarile gay pride) penibile în vulgaritatea si kitsch-ul ei, acestia continue sa insiste.
Iar cea mai buna arma de aparare este atacul. Homosexualii nu sunt victimele celor care vor sa faca din ei ceva mai mult decât niste perversi sexual. Ei sunt, desigur, victimele „fascistilor”, extremistilor si, în general, ale unor oameni „încuiati”, incapabili sa perceapa si sa „serbeze” diversitatea..
Nu întâmplator, de ceva vreme toate forumurile si blogurile conservatoare si crestine care trateaza ferm problema homosexualitatii sunt pline de personaje (desigur, anonime) care sustin ca ar fi buni crestini ortodocsi si ca nu înteleg de unde atâta ura fata de homosexuali. Unii ajung chiar sa „învete pe popa carte” oferind citate scoase din context din Scriptura, citate care, la prima lectura, ar fi argumente în favoarea „noii tolerante”.
Interventiile lor sunt bine coordonate. Unul dintre cele mai coerente proiecte politice conservatoare de pe Internet, blogul „Ortodocsi la vot”, a fost atacat înca din primul moment de catre militanti pentru drepturile comunitatii gay, folosindu-se strategia de mai sus. Motivul atacului este evident: România, tara în care Dumnezeu si Crestinismul mai au înca oaresce popularitate, are toate sansele ca, în cazul în care conservatorii crestini se vor uni si mobiliza, sa construiasca o opozitie politica crestina, de tipul atât de eficientelor majoritati morale din Statele Unite. Or, blogul atacat sustine tocmai un astfel de demers.
Dar, daca aceste lupte sunt cumva de înteles, nu mai este de înteles încapatânarea organizatiilor „umaniste” si homosexuale de la noi care cheltuie banul public si sfideaza o întreaga tara insistând sa îsi faca kitsch-osul mars. Documentându-ma pentru acest text am dat peste rezultatele unei cercetari comandate de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (adica starostele bugetofag al comunitatii gay si al altor minoritari militanti): cercetarea ne arata ca 74% dintre locuitorii României nu vor sa aiba prieteni homosexuali, 57% nu vor colegi cu astfel de orientari, iar 54% nu vor nici macar vecini cu astfel de orientari.
Pai, daca o tara întreaga nu îi vrea, de ce insista homosexualii sa sfideze cu marsurile lor? De ce cheltuiesc banul public (gânditi-va cât costa doar blocarea unui bulevard central din Capitala, desfasurarea impresionanta de forte de ordine – ca sa nu mai vorbim despre banii pe care îi primesc de la Stat „pe la spate”, fara stirea presei, militantii LGBT)? Nu este aceasta o sfidare si o bataie de joc fata de o majoritate ce nu întelege de ce niste perversiuni sexuale sunt transformate în fenomene sociale?