Noi si Barbarii – noua spaima a Occidentului
articol aparut in Cultura, nr. 225 din 2009-05-28» cultura politică » de la New York... şi nu numai
Autor: DUMITRU RADU POPA
Când eram student la Filologie în anii socialismului înfloritor, în pauzele de dezghet binecuvântat, pe o buna perioada a studiilor mele, am învatat despre &a354;vetan Todorov, mai cu seama în ceea ce privea studiile sale asupra fantasticului. Tot asa, la lingvistica învatam si citeam din Naom Chomsky ca din opera unui luminat lingvist.
Nu stiam, pe atunci, ca ambii erau interesati, de fapt, si de teoria mentalitatilor, istorie si politica. În privinta ultimului, odata ajuns în lumea libera, mi-am format o parere clara ce, din pacate, nu are nimic de a face cu pretuirea meritata de savantul în domeniul fonologiei structurale. Cu &a354;vetan Todorov e însa alta poveste si, având de acum accesul la cartile si articolele lui, mi-am dat seama ca are o gândire extrem de profunda si originala, nu numai în domeniul literaturii.
Cartea sa cea mai recenta, „La Peur des barbares. Au-delà du choc des civilisations“ („Frica de barbari. Dincolo de socul civilizatiilor“, Paris: Laffont, 2008) a stârnit un interes deosebit imediat dupa publicare.
Todorov considera ca formula socul civilizatiilor e oarecum simplista, descriptiva si nu îndeajuns de nuantata si profunda încât sa ofere o explicatie coerenta infinitelor probleme ale lumii contemporane. Secolul XX, constata el, a fost dominat în Europa, de conflictul dintre regimurile totalitare si democratiile liberale. Imediat dupa razboiul al doilea mondial, acest conflict s-a mascat sub forma razboiului rece (cu mici exceptii „calde“, ici si colo în lume). Dar, tine sa precizeze Tvetan Todorov, aceasta evitare a confruntarii directe nu era, de fapt, decât un remediu temporar, care ascundea o clara sub-diviziune a lumii pe criterii politice, unde Occidentul era bogat, Lumea a Treia subdezvoltata, iar tarile intrate în zona de influenta a socialismului sovietic – în mizerie si faliment, dar cine avea curajul sa o spuna? Nascut în Bulgaria comunista, si stabilit în Franta când avea deja 24 de ani, Tvetan Todorov vorbeste în plina cunostinta de cauza. Ca multi altii, ca mine însumi, desi ajuns în Occidentul liber, el credea ca, pesemne, aceasta „repartitie“ a lumii va dura înca multa vreme, poate pe tot restul vietii lui. Cu atât mai mult s-a bucurat în 1990, când, ca un facut, printr-un straniu principiu al dominoului, dupa Zidul Berlinului, tarile comunist-totalitare cadeau una dupa alta, si speranta unei lumi noi se ivea în locul disperarii.
Astazi, la 20 de ani de la acele evenimente, lui Todorov (ca si altor spirite lucide!) i se pare ca speranta n-a fost decât iluzorie. Conflictele si tensiunile nu au încetat deloc odata cu aparenta împacare între West si Est, opozitie ce masca de fapt alte realitati ignorate, care acum se manifesta în prim-planul istoriei. Mai degraba decât a vorbi despre socul civilizatiilor, el îsi propune un studiu profund, socio-politic, dar si etno-economic, care sa aiba în vedere cum raspund diversele comunitati nationale situatiei contemporane. Urmând, într-o oarecare masura, teoria lui Dominique Moisi, din Socul emotiilor („The Clash of Emotions“, 2007) ca lumea Occidentala de azi este dominata de frica, Todorov propune o originala si extrem de coerenta clasificare functionala a lumii, din punctul de vedere al caracteristicii emotionale esentiale. Iata, de pilda, tarile poftei, ale apetitului de a participa si profita pentru prima oara în istorie. Sunt tarile în cea mai mare excluse, istoric, din traficul si profitul de bunuri – dintr-un motiv sau altul (cele mai multe sunt foste colonii, dar si alte teritorii ignorate. Locuitorii lor vor acum cu orice pret sa participe la asa-zisa împartire globala a bunurilor. Mondializarea, consumismul sunt pentru aceste tari promisiunea revansei pentru acea foame de secole, de care nimanui nu i-a pasat pâna acum. Japonia ar fi exemplul clasic, oarecum vetust la ora actuala, al acestei categorii, dar un idiscutabil succes ce a deschis ulterior poarta tinerilor tigrii sau dragoni din Asia de Sud-Est: Singapore, Indonesia, Koreea de Sud. Dar se recomanda tot mai mult drept considerabile, în primul rând, dupa modelul japonez China si India, în aceasta parte a lumii, si Brazilia, Mexico si Africa de Sud, într-o perspectiva globala.
Al doilea grup de tari ar fi acela în care resentimentul joaca rolul esential. Psihanalizabil (sau, mai bine-zis, psiho-socio-analizabil!), popoarele acestor tari manifesta o marcata ostilitate fata de marile puteri ale lumii moderne si nu e deloc întâmplator ca majoritatea lor sunt locuite de musulmani, (de la Maroc la Sudan si Pakistan ), însa mai recent, cu un acelasi tipar psiho-social, si în America de Sud sau alte tari asiatice. Este comunitatea tarilor care se simt, istoric, excluse, pentru un motiv sau altul. În principiu, ele detesta Europa de Vest si Statele Unite, ca simboluri ale responsabilitatii pentru mizeria de secole si aparitia societatii de consum, laice, liberale, incontrolabile.
Al treilea grup, spune Tvetan Todorov, se distinge prin puterea pe care a avut-o de secole – Vestul European si Statele Unite ale Americii –, si care acum se exprima printr-o teribila frica. Un sindrom al spaimei caracterizeaza aceasta fosta categorie a alesilor si, care, astazi, trebuie sa fie mereu treaza la amenintarile, pe de o parte, ale tarilor poftei, unde mâna de lucru e ieftina si dezvoltarea economica tot mai mare, pe de alta la resentimentarii care nici macar nu gândesc, neaparat, în termeni socio-economici.
Tarile poftei nu-si doresc astazi altceva decât banii celor cu frica în oase, pentru resursele naturale ce le pot da în schimb si posibilitatea de a patrunde pe pietele americane si occidental-europene fara nici un impas. Tarile resentimentare sunt periculoase pentru ca traiesc într-o psihologie a razbunarii, ameninta cu atacuri teroriste, atentate, si suprimarea accesului la sursele energetice fundamentale, precum petrolul care, dintr-o data, le-a schimbat complet destinul si ambitiile.
În sfârsit, a patra categorie este grupul tarilor dispersate pe diverse continente si pe care Todorov le numeste ale indeciziei. Ele sunt ca un partid minor în procesul electoral, care însa poate juca un rol esential când balanta puterilor e oarecum egala. Ele stiu bine ca ar putea fi eventual înghitite economic de tarile poftei sau distruse prin mijloace violente, armate, de cele ale resentimentului, dar pentru moment nu se declara fatis de o parte sau de cealalta. În rastimp, guvernele lor corupte vând pe mai nimic resursele naturale si domnesc asmutind conflictele etnice si instalând o stare de dezolanta insecuritate. Între ele, putem cu usurinta recunoaste foste tari din lagarul socialist sau foste republici ale Uniunii Sovietice. Din exasperare, parte din populatia lor încearca sa se stabileasca în tarile fricii, în speranta unei adesea iluzorii prosperitati materiale.
În acest context atît de complex si adesea plin de miscari surprinzatoare, tarile fricii se simt, poate pentru prima oara în istorie, într-o pozitie strict defensiva. Si, în dorinta de a-si apara, în mod legitim, valorile si integritatea fizica uita, din pacate, sa ia în consideratie întelegerea mentalitatii istorice, economice si emotionale ale celorlalte categorii tipologice. Ele învata, dupa secole de dominatie cvasi-absoluta, ca apararea cea mai buna este... atacul! Reactia disproportionata le face sa adopte împotriva celor care îi lovesc aceleasi metode (bombardamente, tortura, umilire), dar la o scala mult marita. Frica de moarte domina psihologia lumii în care traiesc astazi, spune francezul de adoptiune Tvetan Todorov. Iar atunci când nu ai fost obisnuit cu frica ci, mai degraba, cu a impune frica altora, reactiile pot fi teribile.
Cu alte cuvinte, frica de barbari risca sa ne transforme pe noi-însine în barbari!
Socului civilizatiilor al lui Huntington, Tvetan Todorov îi adauga un amendament pretios, prin elaborarea exacta a unor categorii emotionale esentiale ale diverselor tari, populatii, religii ale lumii contemporane. În cele din urma, pledoaria lui fundamentala este pentru salvarea civilizatiei pentru rezistenta, uneori atât de tentanta si, aparent justificata, la rinocerizare!